Acţiune în constatare. Sentința nr. 7016/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7016/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 25-05-2015 în dosarul nr. 43084/245/2014
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 7016/2015
Ședința publică de la 25 Mai 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE G. C. M.
Grefier D. B.
Pe rol se află judecarea cauzei Civil privind pe reclamant B. C. - C., reclamant B. O. - L. și pe pârât S.C. R. B. S.A., având ca obiect acțiune în constatare constatare caracter abuziv și nulitate clauză.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la 27.04.2015 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință civilă, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 11.05.2015 și apoi pentru astăzi, când, în aceeași compunere, a hotărât:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 11.12.2014, sub nr._ reclamanții B. C.-C. si B. O.-L. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta ., constatarea caracterului abuziv și nulitatea absolută a clauzeI contractuale incluse la art. 4.1.pct. 2 din în convenția de credit nr. RM_/29.07.2008,precum si obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că la data de 29.07.2008 au încheiat cu banca pârâtă contractul de credit nr. RM_ prin care au primit un împrumut în valoare de_,50 CHF, iar prin clauza de la art. 4.1.pct.1 s-a convenit ca reclamanții să plătească o dobândă de achizitie fixă de 4,6 % pe an, prevazuta de art. 4.6, clauze care apar ca transparente și legale, ele reflectând voința părților exprimată în cunoștință de cauză.
Arata in continuare reclamantii, ca prin art. 4.1. pct. 2 din conventie s-a stipulat ca pentru urmatorii ani de creditare, imprumutatul sa opteze penru una dintre variantele de dobanda aniversara, dupa cum urmeaza: dobanda aniversara fixa pentru un an de creditare, dobanda aniversara fixa pentru trei ani de creditare sau dobanda aniversara revizuibila pentru un an de creditare.
Reclamantii au invederat instantei ca aceasta clauza este una abuziva deoarece prin intermediul sau, banca și-a asigurat libertatea deplină în modificarea voluntară și total netransparentă a dobânzii. Arată reclamanta că deși la prima vedere poate părea un avantaj faptul că li se oferă posibilitatea ca după primul an de contract să aleagă între trei varaiante de dobândă propuse de bancă, în realitate cele trei opțiuni de dobândă erau impuse exclusiv de banca împrumutătoare, în mod arbitrar și pe criterii necunoscute. Astfel, la sfârșitul primului an de creditare pârâta a trimis reclamanților o notificare prin care le prezintă cele trei variante de dobândă pentru care se poate opta în cel de-al doilea an de credit, respectiv: dobânda fixă pe un an în valoare de 8,60%, dobânda fixă pe trei ani în valoare de 14% sau dobânda revizuibilă (deci variabilă), calculată după formula: marjă+ LIBOR CHF, în care banca a impus o marjă de 3%, în condițiile în care în perioada respectivă indicile specific de referință Libor scăzuse cu aproape trei puncte procentuale.
Astfel arata reclamanții ca au fost nevoiți să accepte varianta de dobândă revizuibilă propusă de pârâtă de 5,60 %, în condițiile în care indicile Libor CHF, pe piața liberă, scăzuse de la 2,9100 la 0,4267, iar cursul de schimb valutar dintre CHF și leu crescuse cu circa 26 %, ceea ce însemna că reclamanții plăteau deja mai mult datorită diferenței de curs valutar.
Reclamanții mai susțin că aceasta clauza privitoare la dobânda aniversară, nu a fost negociat direct și a provocat un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, de vreme ce acest sistem de clauze i-a permis pârâtei să mărească semnificativ dobânda, în mod arbitrar și netransparent.
În drept, reclamanții au invocat prevederile Legii nr.193/2000.
În sustinerea cererii, reclamantii au depus la dosar în copie certificată pentru conformitate cu originalul, următoarele înscrisuri: copie acte de identitate reclamanți, contractul de credit nr. RM_/29.07.2008, planul de rambursare inițial, notificarea trimisă de pârâtă la aniversarea creditului, extrase de cont, invitatie la conciliere directa si confirmarea de primire .
La data de 21.01.2015 pârâta R. B. S.A., a formulat întâmpinare, prin care a invocat exceptia inadmisibilitatii acțiunii, prin raportare la prevederile Legii nr. 193/2000 adoptatã in baza Directivei nr. 93/13/CE, lipsa de obiect și de interes legitim, aratand cã întreaga argumentație din cererea introductivã a reclamanților are în vedere implicit caracterul adecvat al prețului, ori clauzele contractuale privitoare la dobânzi și comisioane sunt execeptate de la controlul caracterului abuziv reglementat de art.1 alin.(3) și art.4 alin.(1) din Legea nr. 193/2000, singura condiție impusã de lege în acest sens este aceea ca respectivele clauze sã fi fost redactate într-un limbaj ușor inteligibil. Or, analizând clauzele contactuale apreciate ca abuzive de reclamanți, privitoare la dobândã, se poate observa faptul cã aceste articole sunt exprimate fãrã echivoc, într-un mod clar și inteligibil, suficient încât sã conducã la concluzia cã, la momentul acordului de voințã, consumatorului nu i-a fost ascunsã inserarea lor în cuprinsul convenției, iar termenii utilizați pentru stipularea lor au fost clari, limpezi, accesibili și apți de a fi înțeleși.
Pe fondul cauzei, parata a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. A precizat că ulterior, după primul an de creditare, și pentru a veni în sprijinul reclamanților, contractul de credit încheiat cu aceștia a fost modificat prin trei acte adiționale prin care s-a reeșalonat la plată soldul contractat, după cum urmează: primul act adițional a fost încheiat la 30.09.2010 prin care banca a acordat o reducere temporară a dobânzii, pe perioada de 12 luni de la data încheierii actului adițional, percepând o rată fixă a dobânzii curente de 2,60 %; al doilea act adițional încheiat la data de 14.10.2011 în temeiul căruia reclamanții au beneficiat de o reducere temporară a dobânzii, fixă pentru 24 luni; A arătat pârâta că la sfârșitul perioadelor de restructurare dobânda redevenea variabilă și evolua în continuare în funcție de indicile Libor CHF 6 luni, astfel încât aceasta este percepută de bancă în temeiul prevederilor contractuale cuprinse în Contractul de credit și în actele adiționale semnate de reclamanți. De asemenea potrivit actelor adiționale dobânda este stabilită în funcție de Libor, care este un indice de referință verificabil, la care se adaugă o marjă fixă, care asigură transparența în realțiile cu clienții și facilitează înțelegerea modificărilor de dobândă ce pot apărea pe parcursul derulării contractului.
A mai arătat că folosul practic pe care reclamanții l-au avut în vedere prin introducerea acțiunii a fost micșorarea prețului creditului contractat prin modificarea algoritmului de calcul al dobânzii curente stabilite conform înțelegerii contractuale, analiza oprtunității/justeții prețului contractului de credit nefiind permisă de legislația specială încidentă în materia protecției consumatorului. S-a subliniat faptul cã prevederile contractuale pe care reclamanții le indicã a fi abuzive vizeazã elementele constitutive ale preþului contractului.
În măsura în care reclamanții au semnat contractul de credit, fără a invedera băncii faptul că nu sunt de acord cu anumite clauze din contract, sau că le consideră abuzive, aceștia nu pot invoca ulterior faptul că anumite clauze nu au fost negociate. Astfel, a avut loc o negociere clară, întrucât restructurările acordate prin cele trei acte adiționale la solicitarea expresă a reclamanților, au fost efectuate în raport de situația concretă a acestora, iar la semnarea actelor adiționale au fost de acord, luând act de modificarea clauzelor contractuale, fără a formula obiecțiuni. A mai precizat că deși sarcina probei le incumbă, reclamanții nu au făcut în cererea de chemare în judecată o descriere concretă a eventualului dezechilibru semnificativ suferit de către aceștia.
În drept, reclamanta a invocat prevederile art. 1 și 4 din Legea nr. 193/2000, art. 37, 80 și 95 alin.2 și 5 din OUG nr.50/2010, art.1221 și 1222 din Codul Civil.
La data de 05.02.2015, reclamantii au formulat răspuns la întâmpinare prin care au solicitat instantei respingerea exceptiei indamisibilitatii actiunii invocate prin intampinare, precum si a apararilor partei, ca nefondate, reiterand argumenteleinvocate prin petitul cererii .
Acțiunea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, în conformitate cu art. 29 alin.(1) lit. f) din OG 80/2013 privind taxele de timbru.
Analizand cu prioritate excepția inadmisibilității acțiunii, invocata de catre parata, pin intampinare, prin prisma dispoz. art. 248 C.pr.civ., instanta retine urmatoarele:
Astfel cum arăta și pârâta, potrivit prevederilor art. 4 alin. 5 și alin.6 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori, republicată, fără a încălca prevederile prezentei legi, natura abuzivă a unei clauze contractuale se evaluează în funcție de: a) natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul încheierii acestuia; b) toți factorii care au determinat încheierea contractului; c) alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde. Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.
Legea nr. 193/2000 este legea de transpunere în dreptul național a cerințelor Directivei 93/13/CEE privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii și, în mod corespunzător, art. 4 alin. 6 din actul normativ național transpune prevederile art. 4 alin. 2 din Directivă care, de o manieră mai clară, menționează că aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici justețea prețului sau a remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil.
Trebuie observat faptul că nici art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13/CEE, nici art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000 nu exclud automat și nediferențiat de la controlul caracterului abuziv clauzele referitoare la preț, ci fac referire la adecvarea dintre preț și serviciile sau produsele oferite în schimb (fiind necesar să existe o contraprestație corespunzătoare prețului perceput), precum și la necesitatea ca, pentru a nu putea face obiectul controlului, clauza referitoare la preț să fie exprimată în mod clar și inteligibil, sens in care a statuat și CJUE în jurisprudența sa (de exemplu, cauza Á. Kásler, H. Káslerné Rábai împotriva OTP Jelzálogbank Zrt - cauza C‑26/13, par.62).
Cerința potrivit căreia o clauză contractuală trebuie redactată în mod clar și inteligibil trebuie înțeleasă ca impunând nu numai ca respectiva clauză să fie inteligibilă pentru consumator din punct de vedere gramatical, ci și ca prin contract să se expună în mod transparent funcționarea concretă a clauzei, astfel încât acest consumator să poată să evalueze, pe baza unor criterii clare și inteligibile, consecințele economice care rezultă din aceasta în ceea ce îl privește. Or, o astfel de analiză nu poate fi efectuată decât prin antamarea fondului cauzei.
Pe fondul cauzei, analizând materialul probator administrat în prezenta cauză, precum și motivele și argumentele părților, instanța reține următoarele:
În fapt, la data de 29.07.2008, între pârâta R. B. S.A., în calitate de creditoare, și B. C.-C., in calitate de imprumutat si B. O.-L., in calitate de codebitor, s-a încheiat Contractul de credit nr. RM_, care avea ca obiect acordarea unui credit în sumă de 39500CHF, suma acordată fiind destinată a fi utilizată pentru achizitionarea unui imobil .
Instanta mai retine ca potrivit art. 4.1. din Contractul de credit nr. RM_, pentru creditul acordat, împrumutatul datora bãncii pentru primul an de creditare, o dobânda iniþiala fixã, respectiv de 4,6 %, iar pentru urmãtorii ani de creditare, împrumutatul va opta, la fiecare datã aniversarã a creditului, pentru una din urmãtoarele variante de dobânda aniversarã:
1. dobânda aniversarã fixã pentru un an de creditare;
2. dobânda aniversarã fixã pentru trei ani de creditare;
3. dobânda aniversarã revizuibilã pentru un an de creditare.
Ca urmare a intrãrii in vigoare a OUG nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, s-a realizat armonizarea contractului de credit cu dispoziþiile legale imperative cuprinse în acest act normativ, contractul de credit nr. RM_ fiind modificat ulterior prin actul adiþional din 30.09.2010, în temeiul cãruia s-a reeșalonat la plata soldul facilitaþii la data încheierii actului, banca acordând împrumutatului o prelungire a perioadei de creditare. De asemenea conform art.2 punctul 2 din același act adiþional, pe perioada de 1 an de la încheierea actului, dobânda urma sã se calculeze astfel: Rd = LIBOR la 6 luni (CHF) + marja bãncii, rata dobânzii (Rd) fiind redusa la 2,9 %, urmând ca dupã data de 04.16.2011, sã se revinã la formula de calcul a ratei dobânzii stabilita la art. 2.1. din actul adiþional, dupã formula Rd = LIBOR la 6 luni (CHF) + marja bãncii, în care marja bãncii a fost stabilitã la 6,89 puncte procentuale .
La data de 14.10.2011, s-a încheiat un al doilea actul adiþional, prin care s-a convenit ca pe perioada de 1 an de la încheierea acestui act adiþional dobânda sa se calculeze astfel: Rd = LIBOR la 6 luni (CHF) + marja bãncii, rata dobânzii (Rd) fiind redusã la 3,9 %, iar dupã expirarea perioadei de reducere a dobânzii, sã se revinã la formula de calcul a ratei dobânziivariabile .
Instanta retine ca, in urma actelor aditionale incheiate cu banca, prin restructurarea creditului, structura de cost a acestuia s-a modificat în sensul că de la data restructurării și până la scadența finală reclamanții urmau să achite rate formate doar din dobândă și principal.
Conform prevederilor contractuale clientul rambursează creditul în rate egale calculate prin aplicarea dobânzii din perioada respectivă la soldul creditului.
Așadar, dobânda este percepută de bancă în temeiul prevederilor contractuale cuprinse în Contractul de credit și în actul adițional la acesta, reclamantul optând pentru acest produs cu dobânda fixă în primul an de creditare și dobândă revizuibilă din al doilea an de creditare. Potrivit actelor adiționale dobânda este stabilită in funcție de LIBOR, care este un indice de referință verificabil, la care se adaugă o marjă fixă, care asigură transparența în relațiile cu clienții, facilitează înțelegerea modificărilor de dobândă ce pot apărea pe parcursul derulării contractului, fluctuația dobânzii fiind astfel previzibilă pentru reclamanți.
Prin cererea de chemare in judecata ceface obiectul prezentei cauze, reclamanții solicită constatarea caracterului abuziv al acestei clauze pentru lipsa negocierii sale, dar si pentru creearea unui dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor .
În conformitate cu prevederile ar. 4 alin.1 și 2 din Legea nr. 193 /2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, o clauzã contractualã care nu a fost negociatã direct cu consumatorul va fi consideratã abuzivã dacã, prin ea însãși sau împreunã cu alte prevederi din contract, creeazã, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile pãrților. Totodată, o clauzã contractualã va fi consideratã ca nefiind negociatã direct cu consumatorul dacã aceasta a fost stabilitã fãrã a da posibilitate consumatorului sã influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
Așadar, pentru a se reține caracterul abuziv al unei clauze contractuale, este necesară îndeplinirea cumulativă a două condiții în mod cumulativ și anume: clauza pretins abuzivă să nu fi fost negociată între comerciant și consumator și această clauză să genereze, prin ea însăși sau împreună cu alte clauze, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților contractante, în detrimentul consumatorului și contrar bunei-credințe.
Legea nr. 193/2000 prevede, într-adevăr, o . clauze care nu pot face obiectul controlului privind caracterul lor abuziv. Astfel, art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000, la care face referire pârâtă, prevede că evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociazã nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de platã, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altã parte, în mãsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil. Legea nr. 193/2000 este legea de transpunere în dreptul național a cerințelor Directivei 93/13/CEE privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii și, în mod corespunzător, art. 4 alin. 6 din actul normativ național transpune prevederile art. 4 alin. 2 din Directivă care, de o manieră mai clară, menționează că „aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici justețea prețului sau a remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil”.
Astfel, primul pas în analiza caracterului abuziv al unei clauze contractuale, în temeiul Legii nr. 193/2000, este stabilirea împrejurării dacă acea clauză a fost negociată cu consumatorul.
Articolul 4 alin.(3) din Legea nr.193/2000 instituie o prezumție relativă a caracterului abuziv al clauzelor în cazul contractelor prestabilite ce conțin clauze standard, preformulate, prezumție ce poate fi înlăturată doar prin dovada scrisă, făcută de profesionist, a caracterului negociat ori a unor clauze ale acestuia.
În cauza dedusă judecății suntem în prezența unui contract de credit ale cărui clauze sunt standardizate, situație ce creează dificultăți pentru un consumator care nu are posibilitatea să influențeze natura lor, indiferent de gradul de pregătire.
În plus, nici legea națională și nici Directiva 93/13 nu exclud de principiu posibilitatea existenței unor clauze abuzive în ipoteza în care anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una din clauze a fost negociată direct cu consumatorul ( art.4 alin.3, teza I).
Această situație se explică prin aceea că, în general părțile, negociază cu privire la anumite clauze determinante pentru ele, precum obiectul contractului, fiind binecunoscut faptul că, în general, înainte de încheierea contractului băncile fac publică o prezentare a produselor în care sunt prevăzute condiții standard de creditare pentru fiecare dintre acestea și prin intermediul cărora consumatorii au posibilitatea de a cunoaște: moneda creditului, cuantumul dobânzii, plafonul maxim de îndatorare, durata de rambursare, cuantumul creditului acordat, însă această situație nu echivalează cu negocierea efectivă a clauzelor a căror nulitate s-a cerut a fi constatată, în lipsa unei dovezi clare a băncii.
Cum, banca nu a probat că a negociat efectiv și direct cu consumatorul clauzele a căror nulitate s-a solicitat, deși acestă probă îi incumbă în baza art. 4 alin.3 din lege, prezumția realtivă instituită de lege nu a fost răsturnată.
În atare situație, instanța reține că contractul de credit ce face obiectul prezentei analize este unul preformulat de bancă, standardizat, în care consumatorul nu are posibilitatea să intervină, putând doar să adere sau nu la el, consumatorul fiind privat de o informare corectă și completă asupra tuturor condițiilor de creditare.
Același este și sensul art.3 punctul 2 din Directiva nr. 93/13 prin care se prevede că „se consideră întotdeauna că o clauză nu s-a negociat individual atunci când a fost redactată în prelabil, iar, din acest motiv, consumatorul nu a avut posibilitatea de a influența conținutul clauzei, în special în cazul contractelor de adeziune așa cum este și contractul de credit din cauză.
In ceea ce priveste conditia existentei unui dezechilibru semnificativ, pentru a retineincidenta prevederilor art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, este necesar ca aceasta clauza sã fi creat, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile pãrților.
Curtea de justiție a Uniunii Europene a stabilit cã noțiunea de „dezechilibru semnificativ” în detrimentul consumatorului trebuie apreciatã prin intermediul unei analize a normelor naționale aplicabile în lipsa unui acord între pãrți, pentru a evolua dacã și, eventual, în ce mãsurã contractul îl plaseazã pe consumator într-o situație juridicã mai puțin favorabilã în raport cu cea prevãzutã de dreptul național în vigoare. De asemenea este relevant în acest scop sã se procedeze la o examinare a situației juridice în care se gãsește consumatorul menționat având în vedere mijloacele de care dispune pentru a face sã înceteze utilizarea clauzelor abuzive ( Hot. din 14 martie 2013, Mohamed Aziz, C-415/11, nepublicatã)
Analizând conținutul clauzelor contractuale apreciate ca abuzive de reclamanþț, privitoare la dobânda inseratã în cuprinsul contractului de credit, se poate observa faptul ca aceste articole sunt exprimate clar si inteligibil, suficient încât sã conducã la concluzia cã, la momentul acordului de voința, consumatorului nu i-a fost ascunsã inserarea lor în cuprinsul convenției.
În ceea ce privește existenta unei dobânzi variabile, din modul cum au fost concepute clauzele contractuale referitoare la dobânda rezultã clar cã intenția pãrților materializatã în convenția de credit a fost de a se stabili o dobânda variabilã, împrumutatului acordându-i-se beneficiul unei dobânzi fixe doar la începutul creditãrii și în perioadele de restructurare. De altfel, chiar din conținutul contractului reiese și împrejurarea cã, în cazul neexercitãrii dreptului de opțiune al împrumutatului la aniversarea creditului, dobânda devine variabilã, nu fixã. Mai mult, legea recunoaște dreptul bãncii de a practica o dobânda variabilã și de a modifica, în anumite condiții, rata dobânzii plãtite de consumator.
Prin urmare, stabilirea caracterului abuziv al clauzelor privind dobânda si modul de modificare a acesteia nu poate fi primitã, deoarece însãși legislația privind protecția consumatorului permite profesionistului acest lucru.
Instanța reține cã dupã modificarea contractului de credit prin încheierea celor trei acte adiționale subsecvente, schimbarea ratei dobânzii nu este lãsatã la aprecierea exclusivã a bãncii, ci este operatã in funcție de indici de referințã verificabili, fiind exprimatã în termeni clari, ușor inteligibili. Posibilitatea bãncii de a a insera o clauza care sã-i permitã sã majoreze dobânda este o consecințã fireascã a caracterului variabil al dobânzii, nu contravine legii și nu are caracter abuziv, atâta timp cât indicile variabil nu ține exclusiv de voința bãncii.
Pe de alta parte, reclamantii nici nu au facut dovada unor eventuale acțiuni ale pârâtei de manieră să denote vreo rea-credință, sarcina probei sub aceste aspecte fiind in sarcina sa, astfel cum rezulta din dispoz. art. 249 C.pr.civ. .
Buna-credințã a paratei este pe deplin-doveditã și prin acordarea celor doua restructurãri ale creditului pe perioade de câte un an,respectiv 2 ani, în care dobânda era fixã și reprezenta mai puțin de jumãtate din dobânda stabilitã prin contract.
Toate clauzele contractuale au fost aduse la cunoștinþa reclamanților si au fost acceptate de cãtre aceștia prin semnarea contractului de credit și a actelor adiționale.
Nu in ultimul rand, împrejurarea că reclamantii au introdus prezenta cerere la mai mult de 6 ani de la încheierea contractului, si la 3 ani de la ultima modificare a conventiei, creează un dubiu semnificativ cu privire la susținerile lor privind creearea dezechilibrului,aspect care profită pârâtei.
În consecinta, retinand ca nu este indeplinita conditia existentei producerii unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile pãrților, instanța, apreciaza ca cererea de chemare in judecata formulata de catre reclamanti este neintemeiata, urmand sa o respinga in consecinta .
În baza art. 453C.proc.civ, va respinge cererea reclamantei privind plata cheltuielilor de judecată, avand in vedere ca nu se poate retine nici o culpa in sarcina paratei.
Totodata instanta va lua act ca nu parata nu a solicitat cheltuieli de judecata .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca neîntemeiata excepția inadmisibilității acțiunii, exceptie invocate de către pârâta R. B. S.A., prin întâmpinare.
Respinge, ca neîntemeiată, cererea formulata de către reclamantii B. C.-C., CNP_ si B. O.-L., CNP_, ambii cu domiciliul procedural ales in mun. Iasi, . A, jud. Iasi în contradictoriu cu pârâta R. B. S.A., CUI_, inregistrat sub nr. J40/44/15.01.1991, cu sediul în București, Calea Floreasca nr. 246C, clădirea Sky Tower, sector 1.
Ia act ca nu parata nu a solicitat cheltuieli de judecata .
Respinge, ca neintemeiata, cererea reclamantilor de obligare a paratei la plata cheltuielilor de judecata .
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Iași.
Pronunțată în ședință publică, azi, 25.05.2015.
Președinte, Grefier,
G. C. M. D. B.
Red./tehnored.MGC/DB
5ex/01.09.2015
| ← Pretenţii. Sentința nr. 6257/2015. Judecătoria IAŞI | Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 6351/2015.... → |
|---|
