Actiune in raspundere delictuala. Sentința nr. 5079/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5079/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 14-04-2015 în dosarul nr. 2421/245/2014
Dosar nr._ Cod operator: 3171
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 5079/2015
Ședința publică de la 14 Aprilie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE -C. E. D.
Grefier -D. V.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamantul I. T. AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ IAȘI în contradictoriu cu pârâta ASOCIAȚIA S. IAȘI, având ca obiect actiune in raspundere delictuala - cerere de chemare în garanție.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că procedura de citare este legal îndeplinită; părțile au fost citate cu mențiunea discutare repunere pe rol, după care:
Instanța, față de cererea de repunere pe rol formulată de către reclamant, având în vedere soluționarea definitivă a dosarului ce a generat suspendarea prezentei cauze, nr._/99/2012, față de dispozițiile art.244 alșin.2 codul de procedură civilă dispune repunerea cauzei pe rol în vederea continuării judecății.
În temeiul dispozițiile art. 167 Cod de procedură civilă, deliberând asupra probelor utile, pertinente și concludente pentru justa soluționare a cauzei, instanța va încuviința părților proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau alte probe de administrat, în temeiul art.394 Cod procedură civilă instanța declara închisă cercetarea judecătorească și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA,
Asupra cauzei de față deliberând constată următoarele:
Prin Decizia civilă nr.3844/CA/18.10.2013 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr._/99/2012 s-a dispus disjungerea cererii de chemare în garanție promovată de către pârâtul I. T. al POLIȚIEI de FRONTIERĂ IAȘI în contradictoriu cu Asociația S. Iași fiind declinată judecarea acestei cereri în favoarea Judecătoriei Iași. Cererea de garanție disjunsă s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Iași sub număr de dosar_ la 27.01.2014 cu prim termen de judecată la data de 18.03.2014 dată la care reclamanta a formulat cerere de suspendare a cauzei în temeiul dispozițiilor art.244 Codul de procedură civilă.
La 13.05.2014 cauza a fost suspendată până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr._/99/2012.
Încetând cauza de suspendare la termenul din 14.04.2015 cauza a fost repusă pe rol la termenul din 14.04.2015 dată la care instanța a încuviinșat părților proba cu înscrisuri și a reținut cererea spre soluționare.
Analizând cererea formulată, probele administrate, apărările formulate si dispozițiile legale incidente instanța reține următoarele :
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași sub nr._/2012 la data de1 7.11.2012 reclamantul I. I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul I. T. al Poliției de Frontieră Iași, să se anuleze Dispoziția nr._/12.10.2012, emisă de către șeful I.T.P.F. Iași și să fie obligat pârâtul la plata ajutorului datorat, la care avea dreptul potrivit legii pe o perioadă de încă două luni.
Prin cererea de chemare în garanție formulată incidental în cadrul aceluiași dosar al Tribunalului Iași (fila 8 dosar) I. T. AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ IAȘI a solicitat instanței ca, în contradictoriu cu ASOCIAȚIA S. IAȘI, în cazul în care se va admite cererea reclamantului I. I., să fie obligată chemata in garanție să îi achite la rândul său daunele la care eventual va fi obligată instituția către reclamant și cheltuielile de judecată.
În motivarea acestei cereri de chemare în garanție pârâtul I. T. AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ IAȘI (reclamant în dosarul de față) a arătat faptul că prin Dispoziția nr._/25.11.2011 i s-a recunoscut reclamantului dreptul prevăzut de dispozițiile art.21 din Legea nr.284/2010 iar ulterior prin Dispoziția nr._/12.10.2012 s-a luat măsura încetării acordării dreptului întrucât s-a constatat incidența art.11 lit.a) din Normele de punere în aplicare a legii. Conduita instituției pârâte a fost determinată de faptul că chemata in garanție a efectuat din eroare demersuri în sensul actualizării bazei de date ale I.T.M. cu mențiuni privind existența unui raport de muncă între reclamant și chemata în garanție.
S-a subliniat faptul că dacă chemata in garanție nu ar fi efectuat în mod eronat aceste demersuri pârâtul nu ar fi încetat acordarea dreptului către reclamant.
Chemata în garanție Asociația „S.” Iași a formulat întâmpinare prin care a susținut că numitul I. I. nu a fost salariatul său, că înscrierea datelor sale în programul REVISAL a fost o eroare ce s-a remediat imediat.
Prin Decizia civilă nr.3844/CA/18.10.2013 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr._/99/2012 s-a admis cererea introdusă de către reclamantul I. I. în contradictoriu cu pârâtul I. T. al POLIȚIEI de FRONTIERĂ IAȘI, s-a dispus anularea Dispoziției nr._/12.10.2012, emisă de către șeful INSPECTORATULUI T. al POLIȚIEI de FRONTIERĂ IAȘI și obligarea pârâtului să plătească reclamantului suma de 2.156 lei, reprezentând ajutorul datorat în baza H.G. nr.1007/2011. S-a respins cererea de chemare în garanție promovată de reclamant împotriva Institutului Regional de Oncologie Iași și totodată a fost obligat pârâtul I. T. al POLIȚIEI de FRONTIERĂ IAȘI să plătească reclamantului cheltuieli judiciare de 408,3 lei.
Pentru a reține astfel Tribunalul a reținut că baza legală a Dispoziției emisă de pârâtă sub nr._/12.10.2012 a reprezentat-o dispozițiile art.11 lit.a) din H.G. nr. 1007/2011, potrivit cărora, încetarea plății ajutorului are loc la data încadrării în muncă a beneficiarului, conform legii.
Pentru a ajunge să aplice această reglementare, pârâtul a luat în considerare adresa nr._/B.L./10.10.2012, eliberată de către I.T.M. Iași, în care, la poziția 4, figurează I. I. ca fiind trecut în registrul general de evidență al salariaților.
Însă, Tribunalul a apreciat că „simpla înscriere în programul REVISAL a reclamantului ca salariat nu era în sine suficientă pentru a se constata că acesta a fost încadrat în muncă potrivit legii” deoarece conform dispozițiilor art.16 din Legea nr.53/2003, „sintagma „încadrat în muncă conform legii” presupune existența unui raport de muncă exteriorizat în formă scrisă.”
Tribunalul a reținut „că nu există nici o dovadă că reclamantul I. I. ar fi fost parte într-un contract individual de muncă încheiat cu Asociația „S.” Iași „ iar poziția acestei Asociații a fost constantă în a susține producerea unei erori de transmitere a datelor către I.T.M. Iași.”
Tribunalul a apreciat drept „verosimilă ipoteza menționării greșite a datelor reclamantului ținând cont că, potrivit extrasului REVISAL de la fila 37 dosar, data începerii așa-zisului raport de muncă a fost 09.05.2012 iar cea a încetării tot 09.05.2012, ceea ce demonstrează că Asociația „S.” Iași a procedat imediat la îndreptarea greșelii, în sensul eliminării înregistrării eronate”. Considerând că „instituția pârâtă nu a demonstrat că reclamantul I. I. a semnat un contract individual de muncă în beneficiul angajatorului Asociația „S.” Iași”, Tribunalul a constatat că acțiunea reclamantului este fondată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul I. T. AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ IAȘI care a fost respins prin Decizia civilă nr.2640/27.06.2014 a Curții de Apel Iași.
Urmare a rămânerii irevocabile a Sentinței civile prin care I. T. AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ IAȘI a fost obligat la plata către reclamant a sumelor datorate în baza H.G. nr.1007/2011 (2.156 lei) și cheltuielilor de judecată (808,3 lei) reclamantul a solicitat obligarea chematei în garanție la suportarea finală a acestora sume prin obligarea chematei în garanție (pârâtă în doarul de față) la plata lor către pârât (reclamant în dosarul de față).
Temeiul cererii reclamantului, cerere în despăgubire, îl reprezintă dispozițiile art. 1349, art.1373 Codul civil aprobat prin Legea nr.287/2009 intrat în vigoare la 01.10.2011, ele fiind expres indicate prin cererea de repunere a cauzei pe rol (fila 27 dosar).
Instanța de față reține caracterul nefondat al acestei cereri de despăgubire pentru următoarele considerente :
Susține I. T. AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ IAȘI faptul că fapta ilicită a ASOCIAȚIEI S. IAȘI, a constat în înscrierea de date eronate în registrul Revisal, că prejudiciul produs acestuia este reprezentat de sumele pe care a fost obligat să le plătească numitului I. I. și că temeiul de fapt ce a stat la deciziei de sistare a plății acestor sume către reclamant l-a constituit tocmai fapta ilicită a pârâtei care a introdus greșit aceste date în baza gestionată de ITM.
Reține instanța de față că potrivit art.1349 Codul civil aprobat prin Legea nr.287/2009 intrat în vigoare la 01.10.2011 orice persoană are obligația să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul le impune și să nu aducă atingere prin acțiunile sau inacțiunile sale drepturilor și intereselor legitime ale altor persoane. Cel care având discernământ încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate fiind obligat să le repare integral.
Conform prevederilor art.1357 cod civil cel care cauzează altuia un prejudiciu, printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să-l repare; autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă.
Textul ante-menționat conferă celui care suferă un prejudiciu vocația de a obține recuperarea acestuia de la considerat vinovat pentru producerea acestuia sub condiția dovedirii, în conformitate cu dispozițiile art.249 Codul de procedură civilă, a tuturor elementelor răspunderii civile delictuale înglobate în dispozițiile menționate, si anume: 1. fapta ilicită generatoare de prejudiciu, prin care se înțelege acea acțiune sau inacțiune ce contravine normei legale sau obiceiului locului; 2.prejudiciul, ce trebuie să fie cert și nereparat la data cererii; 3.legătura de cauzalitate între fapta imputabilă și prejudiciu; 4.vinovăția pârâtului în producerea cauzei generatoare de prejudiciu.
Analizând probele dosarului instanța constată că nu s-a făcut de către reclamantă, în condițiile art.249 Codul de procedură civilă, dovada întrunirii cumulativ a elementelor răspunderii civile delictuale a pârâtei chemată în judecată (garanție).
În cele ce urmează instanța va detalia asupra condițiilor care nu sunt îndeplinite, considerând pe cele despre care nu se va mai face vorbire că se verifică din actele cauzei.
Astfel, în privința cerinței prejudiciului reține instanța faptul că, într-adevăr, prin hotărâre judecătorească rămasă irevocabilă reclamanta a fost obligată să achite reclamantului I. I. o sumă de bani care a condus la o diminuare a activului patrimonial al acesteia. Aparent, condiția prejudiciului este îndeplinită însă, în fapt, are caracterul unui prejudiciu real numai suma de bani pe care reclamanta a fost nevoită să o suporte cu titlu de cheltuieli de judecată (808,4 lei). Aceasta întrucât suma de bani reprezentând contravaloarea ajutorului datorat reclamantului în temeiul art.21 alin.2 din Legea nr.284/2010 pentru încă două luni, nu reprezintă altceva decât o obligație pecuniară pe care reclamanta o avea față de reclamant în virtutea unui drept recunoscut prin lege acestuia și care i-a fost refuzat reclamantului ca urmare a revenirii asupra unei deciziei anterioare (legală) celei care a fost anulată în litigiul de contencios administrativ (considerată cu putere de lucru judecat nelegală).
Or, executarea unei obligații financiare, cu temei în dispoziții legale aplicabile situației reclamantului din acel dosar, nu poate constitui pentru instituția reclamantă din cauza de față un prejudiciu aceasta fiind o obligație proprie, care legal îi revenea și pe care nu și-a îndeplinit-o; o altă concluzie aplicabilă situației ar avea ca efect transmiterea obligației în mod artificial către un terț; suma reprezentând ajutor financiar, care nu putea fi acordată decât de reclamantă, ar ajunge, astfel, printr-un raționament juridic artificial, să fie finalmente acoperită de o entitate (asociația pârâtă) care nu are nicio legătură cu acordarea acestui drept pecuniar.
Se va concluziona așadar că cerința caracterului cert al prejudiciului ar fi îndeplinită numai în parte, cu privire la suma de 808,3 lei reprezentând cheltuielile de judecată în fond și recurs în dosarul_/99/2012, sumă care într-adevăr reprezintă pentru intimată, un prejudiciu, fiind o cheltuială pe care în alte condiții decât cele ale litigiului declanșat nu ar fi fost nevoită să o facă.
În ceea ce privește cerința legăturii de cauzalitate între prejudiciu și fapta de natura ilicitului civil delictual a pârâtei chemată în garanție, instanța reține că această condiție nu este îndeplinită în raport de prejudiciul real reținut anterior.
Astfel, potrivit reclamantei temeiul de fapt ce a stat la deciziei de sistare a plății sumelor cuvenite reclamantului l-a constituit tocmai fapta ilicită a pârâtei care a introdus greșit date în baza Revisal gestionată de ITM.
Instanța reține însă că ceea ce a stat de fapt la baza deciziei de sistare a plății și, pe cale de consecință, la declanșarea litigiului a fost o apreciere greșită a intimatei cu privire la interpretarea, semnificația și aplicarea normei de drept și anume a dispozițiilor art. 11 litera a) din HG nr.1007/2011 de aprobare a normelor de punere în aplicare a OUG nr.54/2011.
Nu se poate reține o legătura de cauzalitate deplin eficientă, între acțiunea pârâtei de a introduce din eroare în baza de date Revisal mențiunea privind existența unui raport de muncă cu numitul I. I. și decizia finală luată de reclamanta din cauza de față de a sista plata sumelor prin decizie de încetare a acordării lor câtă vreme reclamanta avea obligația de a da o decizie cu un fundament temeinic lucru pe care nu l-a făcut.
Acest fapt rezultă cu autoritate de lucru judecat din Sentința civilă nr.3844/ca/18.10.2013 rămasă irevocabilă prin respingerea recursului, sentința care în cauza de față are valoarea unei prezumții de adevăr. S-a reținut astfel prin sentința menționată că, în raport de dispozițiile art.11 litera a) simpla înscriere în programul REVISAL a reclamantului ca salariat nu era în sine suficientă pentru a se constata că acesta a fost încadrat în muncă potrivit legii și că sintagma „încadrarea în muncă conform legii” presupunea dovada existenței unui raport de muncă consfințit în formă scrisă.
Așadar instanța de față reține că reclamanta a dispus sistarea acordării dreptului bazându-se pe o mențiune (care de altfel a fost de îndată remediată, în cursul aceleiași zile conform celor dovedite de pârâtă) declarativă, formală și fără a fi în posesia documentului scris care să ateste existența raportului de muncă.
De altfel, în recursul declarat împotriva Sentinței civile nr. 3844/ca/18.10.2013 reclamanta însăși afirma că toate demersurile făcute pentru depunerea contractului de muncă în formă scrisă nu au avut nicio finalitate.
Or, în condițiile în care reclamanta făcuse toate demersurile obiectiv posibile pentru a obține contractul de muncă iar acestea nu au avut rezultat, se impune concluzia că aceasta a emis o decizie fără un fundament factual, neavând o certitudine juridică relativ la încadrarea in muncă a reclamantului. Decizia sa a fost luată pe baza unei mențiuni efectuată într-un registru cu rol de evidență, mențiune care și aceasta a fost imediat remediată în cursul aceleiași zile de chemata în garanție (09.05.2012). Având în vedere data emiterii deciziei contestate, respectiv 12.10.2012, mențiune făcută și radiată cu 5 luni anterior, nu mai avea valabilitate la data emiterii actului administrativ și ar fi trebuit să ridice semne de întrebare pentru reclamantă.
Instanța de față reține așadar că exista în mod clar pentru reclamantă obligația de a se asigura asupra caracterului temeinic al deciziei luate iar neîndeplinirea acestei obligații de diligență, coroborată cu interpretarea greșită a condițiilor de incidență a normei de drept, au stat de fapt la originea deciziei și nicidecum acțiunea pârâtei chemată în garanție.
Acțiunea pârâtei chemată în garanție are în câmpul cauzal numai valoarea unei condiții cauzale incidente, care, în sine, nu era în mod normal aptă, eficientă pentru a determina emiterea deciziei de sistare a plății sumei. Aprecierea greșită a intimatei asupra semnificației și efectelor juridice ale acestei mențiuni, a fost determinantă pentru emiterea deciziei, împotriva căreia ulterior reclamantul a formulat contestația din dosarul_/99/2012, care a antrenat cheltuielile de judecată la care pârâta a fost obligată.
Așadar instanța de față reține că nu sunt îndeplinite cumulativ cerințele legale pentru a fi antrenată răspunderea civilă de tip delictual a pârâtei, chemata in garanție motiv pentru care va fi respinsă cererea reclamantei ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată având ca obiect pretenții, chemare în garanție, formulată de reclamanta I. T. AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ IAȘI cu sediul în mun Iași ..3-5 jud Iași, în contradictoriu cu pârâta ASOCIAȚIA S. IAȘI, cu sediul în mun Iași . județ Iași.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la data comunicării prezentei sentințe civile, ce se va depune la Judecătoria Iași.
Pronunțată în ședință publică, 14.04.2015.
Pentru judecător aflat în CO,
semnează judecător F. C.,
căruia i-au fost delegate atribuțiile specifice
funcției de președinte al instanței Pentru grefier aflat în CO,
semnează grefier desemnat cu,
atribuțiile grefierului șef secție civilă,
A. M. B.
Red/teh/ced
21.08.2015,4ex
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 5928/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 4612/2015.... → |
|---|
