Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 4361/2015. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 4361/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 30-03-2015 în dosarul nr. 43678/245/2014

Cod operator: 3171

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică din camera de consiliu din data de 30 Martie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE –Ș. A. P.

GREFIER-C. L. R.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 4361

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta S.C. "S." S.A. în contradictoriu cu pârâta A. M., având ca obiect cerere de valoare redusă .

La apelul nominal făcut în camera de consiliu lipsesc părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că pentru acest termen de judecată, procedura de citare este legal îndeplinită.

În temeiul art. 131 N.c.p.c. instanța procedează la verificarea competenței sale de a soluționa cauze constatând, în baza art. 1015 N.c.p.c. coroborat cu art. 107 N.c.p.c., competența sa generală, materială și teritorială de a soluționa cauza.

Instanța reține că nu mai sunt de formulat alte cereri sau excepții și, având în vedere că proba cu înscrisurile existente la dosar este utilă, concludentă și pertinentă cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 258 din Noul Cod de Procedură Civilă, instanța o încuviințează.

Instanța, constatând că nu mai sunt alte cereri în completare, în temeiul dispozițiilor art. 394 Noul Cod de Procedură Civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza spre competentă soluționare.

INSTANȚA,

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 17.12.2014 sub nr._, reclamanta . solicitat, în contradictoriu cu pârâta A. M., pronunțarea, în procedura cu privire la cererile de valoare redusă, a unei hotărâri prin care pârâta să fie obligată la plata sumei de 550,60 lei reprezentând contravaloare a facturilor de salubritate emise în perioada mai 2012-aprilie 2014, și a sumei de 107,63 lei cu titlu de penalități de întârziere aferente perioadei octombrie 2011-aprilie 2014. S-au solicitat și cheltuieli de judecată.

În fapt, reclamanta a arătat că a încheiat cu pârâta contractul de prestări servicii nr._/25.03.2007, având ca obiect, potrivit art. 1 din contract, colectarea, transportul și depozitarea deșeurilor municipale pentru persoanele care locuiesc la adresa menționată. Întrucât pârâta nu a înțeles să achite contravaloarea serviciilor prestate, s-a acumulat debitul pretins prin prezenta acțiune. Coeficientul de penalizare este stabilit în baza art. 5 pct. 4 din contract fiind egal cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, respectiv 0,04% conform OUG nr. 88/2010.

În drept, s-au invocat prevederile Titlului X (art. 1025 și urm. )N.C.p.c.

Acțiunea a fost legal timbrată, cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 50 lei.

Pârâta, legal citată, nu a depus formularul de răspuns completat și nici nu a formulat întâmpinare.

Analizând actele și lucrările cauzei, instanța constată următoarele:

Între reclamantă, în calitate de prestator și pârâtă, în calitate de beneficiar, s-a încheiat contractul de prestări servicii nr._/25.03.2007 prin care reclamanta se obliga la colectarea, transportarea și depozitarea deșeurilor menajere.

În temeiul acestui act juridic, pârâtul s-a obligat, conform art. 4.9 din contract, să achite contravaloarea serviciilor executate de prestator, în termenele legale, plata contravalorii serviciilor făcându-se pe baza facturilor emise de prestator sub formă de numerar.

De asemenea, părțile au convenit că, neachitarea facturii în termen de 30 de zile de la data scadenței, atrage majorări de întârziere egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare (art. 5.4 din contract).

Ca urmare a nerespectării obligației de plată astfel cum a fost stabilită prin facturile emise în perioada mai 2012-aprilie 2014 în temeiul contractului încheiat de către părți, pârâta a acumulat un debit în cuantum de 550,60 lei reprezentând prețul serviciilor de salubritate prestate de către reclamantă, fiind calculate, în temeiul art. 5.4 din contract, coroborat cu prevederile O.U.G. nr.88/2010, penalități de întârziere în cuantum de 92,59 lei.

Conform prevederilor art. 102 alin. (1) din Legea nr. 71 / 2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287 / 2009 privind Codul civil „ contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat, în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa”. Deoarece contactul a fost încheiat anterior intrării în vigoare a Noului Cod Civil, tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa se va circumscrie prevederilor Codului civil din 1864 în vigoare la data încheierii contractului între părți, nefiind aplicabile dispozițiile noului cod civil intrat în vigoare la data de 1 octombrie 2011.

Potrivit art. 1025 N.C.p.c. procedura cu privire la cererile de valoare redusă se aplică atunci când valoarea cererii, fără a se lua în calcul dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței. Această condiție este îndeplinită în speță, iar cererea formulată nu se încadrează între cele pentru care N.C.p.c. a interzis aplicarea procedurii speciale a cererii cu valoare redusă, potrivit art. 1025 alin. 2 și 3.

Reclamanta a făcut dovada, prin depunerea, la dosar, a facturilor fiscale emise pentru serviciile prestate în beneficiul pârâtei, ce nu au fost contestate de pârâtă, a faptului că a prestat serviciile la care s-a obligat prin contract. Revenea pârâtei obligația de a proba faptul că a achitat costul acestui serviciu. Întrucât pârâta nu a probat că ar fi achitat facturile menționate, în baza art. 969, 1073 C.civ de la 1865 va fi obligată să plătească reclamantei suma de 550,60 lei, cu titlu de contravaloare a facturilor de salubritate emise în perioada mai 2012-aprilie 2014. De asemenea, potrivit art. 5 pct. 4 din contractul încheiat de părți, neachitarea facturii de către consummator în termen de 30 de zile de la data scadenței atrage penalități de întârziere egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare. În baza acestei clauze penale pârâta va fi obligată să plătească reclamantei și suma de 92,59 lei cu titlu de penalități de întârziere aferente neplății la scadență a facturilor emise în perioada mai 2012-aprilie 2014.

Va fi respinsă cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata sumei de 15,04 lei cu titlu de penalități percepute pentru întârzierea în achitarea facturilor aferente perioadei 10._ întrucât reclamanta nu a făcut dovada existenței debitului principal la care au fost calculate aceste penalități, prin depunerea facturilor aferente acestei perioade.

În baza art. 1031 N.C.p.c., întrucât pârâta a căzut în pretenții, va fi obligat să plătească reclamantei suma de 50 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta . sediul în Iași, ., jud. Iași, în contradictoriu cu pârâta A. M., cu domiciliul în sat D., ., ..

Obligă pârâta să plătească reclamantei următoarele sume:

- 550,60 lei cu titlu de contravaloare servicii de salubritate prestate în perioada mai 2012- aprilie 2014

- 92,59 lei cu titlu de penalități pentru neplata la termen a facturilor emise pentru prestarea serviciilor de salubritate prestate în perioada mai 2012- aprilie 2014.

Respinge cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata sumei de 15,04 lei cu titlu de penalități percepute pentru întârzierea în achitarea facturilor aferente perioadei 10._.

Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Executorie.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, eventuala cerere de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Iași.

Pronunțată în ședință publică azi, 30.03.2015.

Președinte, Grefier,

P. Ș. A. R. C. L.

Red/tehnored.P.Ș.A./R.C.L.

4ex/21.04.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 4361/2015. Judecătoria IAŞI