Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 02-11-2015 în dosarul nr. 12579/2015
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr._/2015
Ședința publică de la 02 Noiembrie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE B. Ș.
Grefier C. P. C.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta R. I.P.U.R.L. LICHIDATOR JUDICIAR AL .. SRL în contradictoriu cu pârâta ., având ca obiect constatare nulitate act juridic constatare nulitate absolută contract de închiriere.
Instanța a rămas în pronunțare în ședința publică din 5.10.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi care face parte integrantă din prezenta, când, din lipsă de timp pentru a delibera, s-a amânat pronunțarea pentru data de 19.10.2015, când, din lipsă de timp pentru a delibera s-a amânat pronunțarea pentru astăzi, când,
INSTANȚA,
Prin cererea formulată, reclamanta R. I.P.U.R.L.- lichidator judiciar al .. SRL, J_, CUI_, cu sediul în Iași, .. 48 A, jud. Iași, în contradictoriu cu pârâta ., J_, CUI_, cu sediul în Iași, Calea Chișinăului, nr. 6, ., jud. Iași, a solicitat ca în urma probatoriului administrat să se constate nulitatea absolută a Contractului de închiriere nr.2/2008 și, în subsidiar, să se dispună rezilierea contractului de închiriere menționat.
În fapt, în anul 2008, între societatea falită, . și pârâta s-a încheiat contractul de închiriere nr. 2/2008 (anexa nr. 1).
Din partea proprietarului contractul a cărui nulitate absolută se solicită a se constata a fost semnat de asociatul T. M..
Conform actului constitutiv al societății falite (anexa nr. 2), . are ca asociați pe T. M., deținător a 70 % din părțile sociale și O. F. deținător a 30 % din părțile sociale. Conform deciziei asociaților administrarea societății este făcută de asociatul O. F., acesta având dreptul de a angaja patrimonial societatea în relațiile cu terții. Din actul constitutiv rezultă că acesta are puteri depline în relațiile cu terții neexistând restricții în acest sens.
Din situația prezentată rezultă faptul că angajarea patrimonială a societății falite a fost făcută de către o persoană fără autoritate, prin acest fapt încălcându-se dispozițiile cuprinse în art. 6.1 din Actul constitutiv în care se arată că: „Administrarea societății se face de către O. F., având puteri depline de reprezentare și administrare a societății.”
Se observă din cele prezentate, că actul juridic a cărei nulitate absolută se solicită a se constata este încheiat de o persoană fără autoritate de reprezentare și de angajare patrimonială a societății falite.
Din analiza situației de fapt, rezultă faptul că prin semnarea Contract ului de închiriere a cărui nulitate absolută, se solicită a se constata, că sunt încălcate și prevederile cuprinse în art. 197 alin. 1 alin. 2 și alin. 3 din Legea nr. 31/1990 modificată și republicată.
De asemenea, ținând cont de prevederile cuprinse în art. 111 alin. 2 lit. f) și art. 112 din Legea nr. 31/1900 modificată și completată, se constată faptul că închirierea imobilului către societatea pârâtă s-a făcut cu încălcarea normelor juridice menționate, în sensul că, contractul de închiriere nu a primit aprobarea Adunării Generale Ordinare a asociaților. În susținerea afirmațiilor de mai sus, arată că Adunarea Generală Ordinară a asociaților este cea care girează închirierea unui bun imobil din patrimoniul societății, obligație consfințită prin dispozițiile art. 111, alin. 2 lit. f) din Legea societăților comerciale. Arată că imobilul supus închirierii a fost achiziționat în scopul desfășurării activității societății falite prin contractarea unui credit bancar și că, raportat la nivelul cuantumului ratei lunare de rambursare a creditului (10.021 lei lunar) nivelul cuantumului chiriei (500 lei lunar) este derizoriu (anexa 3).
De asemenea, s-a făcut precizarea că, numitul T. M.
N calitatea sa de asociat majoritar al societății falite ., prin semnarea Contractului de închiriere nr. 2/2008 a încălcat prevederile cuprinse în art. 5.2 din Actul constitutiv cu raportare la prevederile cuprinse în art. 79 din Legea nr. 31/1990 modificată și republicată, în sensul că a semnat contractul în calitate de „administrator” al societății proprietară a bunului supus închirierii, controlând în același timp societatea pârâtă, actualmente fiind administratorul acesteia, iar soția unic asociat (anexa nr. 4).
Cu privire la scopul, modul și condițiile în care a fost încheiat Contractul de închiriere nr. 2/2008, arată că lichidatorul judiciar a solicitat explicații, în scris, administratorului statutar și asociatului majoritar. Prin notele de relații oferite administratorul statuar, O. F., (anexa nr. 5) se arată clar că acesta nu a semnat contractul, că nu are cunoștință de prevederile inserate în cuprinsul acestuia și că, nu a fost înregistrat în contabilitatea societății ca activitate aducătoare de venituri. Fostul asociat majoritar nu a dorit să dea explicații cu privire la condițiile încheierii și semnării actului juridic menționat.
Din cele menționate mai sus, se concluzionează:
1. Actul juridic a cărui nulitate absolută se solicită a se constata este încheiat cu o persoană fără calitate în administrarea societății. Semnatarul contractului și-a însușit în mod fraudulos identitatea administratorului statutar în scopul încheierii actului juridic menționat.
2. Prin încheierea de către o alt persoană a actului juridic în cauză s-au încălcat prevederile înscrise în art. 6.1 din Actul constitutiv cu raportare la prevederile înscrise în Legea societăților comerciale art. 111 alin. 2 lit. f) și art. 112.
Ținându-se cont că angajarea patrimonială a societății se face de către administratorul statutar, acesta purtând întreaga răspundere pentru actele și faptele de comerț pe car ele efectuează, în prezenta speță angajarea patrimonială a societății debitoare a fost făcută de o terță persoană, neîmputernicită de administratorul statutar sau Adunarea generală a asociaților și că, actul juridic este încheiat fără respectarea condițiilor de legalitate (în cauză sunt incidente prevederile cuprinse în art. 1246, art. 1247 și art. 1295 Cod civil).
În ceea ce privește acțiunea subsidiară, rezilierea contractului nr. 2/2008, arată că până la data depunerii prezentei acțiuni, societatea pârâtă nu și-a îndeplinit obligația asumată de plată a c/v chiriei stabilită prin actul juridic încheiat. Astfel, prin art. 3.1. din Contractul de închiriere nr. 2/2008, valoarea chiriei este stabilită la 500 lei lunar, prestație neonorată de chiriaș până la această dată decât numai după promovarea unei acțiuni judiciare și executarea silită a titlului executoriu obținut (anexa nr.6).
Față de situația de fapt, prin care a constatat reaua-credință a locatarului în ceea ce privește executarea obligațiilor asumate prin încheierea Contractului de închiriere nr. 2/2008, în ceea ce o privește, reclamanta arată că se impune aplicarea prevederilor cuprinse în art. 1817 Cod civil.
În susținerea acțiunii a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, martori și orice alt mijloc de probă util și pertinent cauzei.
În drept, a invocat art. 1246 și urm. Cod civil, art. 1817 Cod civil.
Pârâta,prin avocat, a formulat întâmpinare, invocând, în principal excepția autorității de lucru judecat, și, pe fond, respingerea acțiunii.
Analizând cererea, în temeiul dispozițiilor generale și speciale incidente în materia cercetată, prin raportare la actele și lucrările dosarului, prezenta instanță apreciază:
Potrivit dispozițiilor art. 224 Cod procedură civilă: „Instanța este obligată, în orice proces, să pună în discuția părților toate cererile, excepțiile, împrejurările de fapt sau temeiurile de drept prezentate de ele, potrivit legii, sau invocate din oficiu.”
Potrivit dispozițiilor art. 247, alin. 1 Cod procedură civilă: „ (1) Excepțiile absolute pot fi invocate de parte sau de instanță în orice stare a procesului, dacă prin lege nu se prevede altfel. Ele pot fi ridicate înaintea instanței de recurs numai dacă, pentru soluționare, nu este necesară administrarea altor dovezi în afara înscrisurilor noi.”
În speță, pârâta a invocat excepția autorității de lucru judecat, în raport cu dosarul nr. 8384/2010, în care Curtea de Apel Iași a pronunțat decizia civilă nr. 396/2014 – menținând soluția de respingere a acțiunii formulată de lichidatorul R. I. – în contradictoriu cu pârâta . – prin curator și . devenită . – având ca obiect anularea Contractului de închiriere nr. 2/2008 și respinsă în situația anterioară.”
Potrivit dispozițiilor art. 430-432 Cod procedură civilă autoritatea lucrului judecat există atunci când există identitate de părți, obiect și cauză, condiții îndeplinite în speță în considerarea dispozițiilor art. 431 alin. 1 și alin. 2 Cod procedură civilă, care statuează caracterul dirimant al autorității de lucru judecat.
În acest spirit, prezenta instanță subliniază faptul că aprecierile pârâtei prin care invocă distincția dintre „anulare” și „nulitatea absolută” – ca și temei de respingere a excepției – în considerarea caracterului diferit al obiectului - nu vor putea fi reținute ca fiind relevante, în considerarea esenței instituției acțiunii în nulitate – care raportat la cauzele de nulitate invocate - absolută sau/și relativă – conduc la aceleași efecte retroactive și de restitutio in integrum, indiferent de temeiul de drept invocat – general sau special.
Pentru aceste considerente, se va da eficiență dispozițiilor art. 431 Cod procedură civilă cu referire la art. 248, alin. 1 Cod procedură civilă, instanța se pronunță cu preeminență asupra excepției autorității lucrului judecat, care, ca excepție dirimantă, face inutilă cercetarea altor chestiuni prejudiciale sau/și a fondului cererii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția autorității de lucru judecat.
Respinge acțiunea formulată de reclamanta R. I.P.U.R.L.- lichidator judiciar al .. SRL cu sediul în Iași, ..48A, jud. Iași, în contradictoriu cu pârâta ., cu sediul în Iași, Calea Chișinăului, nr. 6, ., jud. Iași.
Cu apel în 30 zile de la comunicare.
Pronunțată astăzi, 2.11.2015, în ședință publică.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red.ȘB/Teh.UE
4 ex./3.12.2015
| ← Fond funciar. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria IAŞI | Pretenţii. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria IAŞI → |
|---|








