Contestaţie la executare. Sentința nr. 3037/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3037/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 02-03-2015 în dosarul nr. 34374/245/2014
Acesta nu este document finalizat
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică de la 02 Martie 2015
Instanta constituită din:
PREȘEDINTE D. P.
Grefier M. U.
SENTINTA CIVILA NR. 3037
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea . și pe intimata V. B. S.C.P.A. ITALIA MONTEBELLUNA - SUCURSALA BUCUREȘTI - PRIN AGENȚIA IAȘI, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat O. pentru intimată, lipsă fiind contestatoarea.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că procedura a fost legal îndeplinită și a fost atașat dosarul de executare silită nr. 1336/2013 al B. L. N..
Instanța, din oficiu verificându-și competența constată că este competentă teritorial, material și general conform dispozițiilor art. 131 Noul cod procedură civilă să judece prezenta acțiune.
Instanța admite proba cu înscrisurile depuse la dosar, ca fiind utilă, pertinentă și concludentă soluționării cauzei, față de disp. art. 254 NCPC.
Instanța, în ceea ce privește estimarea duratei procesului, conform dispozițiilor art. art. 238 din codul de procedură civilă Civila adoptat prin Legea nr. 134/2010, apreciază ca durată estimativă un an.
Instanța, constatând că nu mai sunt alte cereri și probe în completare,acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Apărătorul intimatei, având cuvântul solicită respingerea acțiunii, pentru motivele expuse pe larg în întâmpinare.
Instanța, în temeiul dispozițiilor art. 394 Noul Cod de Procedură Civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza spre competentă soluționare.
INSTANȚA,
Prin contestația la executare înregistrată pe rolul instanței la numărul de mai sus, contestatoarea S.C. P. C. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu intimata V. B. S.C.P.A. ITALIA MONTEBELLUNA SUCURSALA BUCUREȘTI, prin Agenția Iași, în dosarul de executare nr. 1336/2013 al Executorilor B. G. și L. - N. G.-C., încuviințată de Judecătoria Suceava, în dosarul nr._/314/2013, anularea publicației de vânzare imobiliară nr. 1336/2013 din 26.08.2014, pentru următoarele motive:
A arătat că, în fapt, B.E.J. B. G. și L.-N. G.-C., a stabilit vânzarea la licitație publică a imobilului teren și construcții în suprafață totală de 4156 mp, situat în oraș Salcea, jud. Suceava, pentru data de 30.09.2014, orele 11,00, în Iași, .. 3, ..
Biroul executorilor judecătorești a folosit pentru stabilirea prețului de începere a licitației un raport de evaluare întocmit de S.C. Getyka Financiar S.R.L., prin care a fost evaluat imobilul la suma de 670.840 lei cu TVA inclus (122.000 euro fără TVA), acest preț este mult subevaluat, față de valoarea reală de piață, dovada fiind raportul de evaluare întocmit de S.C. Property Partneres Valuation Consulting S.R.L., la data de 15 noiembrie 2012, care a apreciat că imobilul are un preț de piață evaluat la suma de 265.000 euro (respectiv 1.203.000 lei fără TVA).
Societatea nu a fost înștiințată de realizarea evaluării, sediul acesteia nemaifiind în ., ., ., jud. Iași, ci în mun. Iași, șoseaua Voinești nr. 23 A, județul Iași, așa cum rezultă din extrasul emis de Registrul Comerțului Iași. Văzând adresa sediului social menționată eronat de către executorul judecătoresc nu a cunoscut sediul real al debitoarei la data întocmirii actului de executare.
A solicitat ca instanța să dispună realizarea unei expertize de evaluare imobiliară pentru a se stabili valoarea reală a imobilului, prețul de 670.840 lei fiind mult inferior valorii reale a imobilului.
A propus: înscrisuri, expertiză tehnică de evaluare.
În drept, a invocat dispozițiile art. 711, art. 718 alin. 1, art. 719 alin. 1 Noul Cod de procedură civilă.
Intimata V. B. SCPA a formulat în termen legal întâmpinare, prin care a invocat excepția tardivității contestației la executare formulată de S.C. P. C. S.R.L. în raport de dispozițiile art. 714 alin. 1 Noul Cod de procedură civilă.
Astfel, în raport de data comunicării publicației de vânzare imobiliară nr. 1336/2013, respectiv 28.08.2014, și data înregistrării contestației la executare, 26.09.2014, contestatoarea a depășit cu mult termenul legal imperativ prevăzut de art. 714 alin. 1 Noul Cod procedură civilă.
Dacă se va trece peste excepția tardivității contestației la executare, intimata a solicitat ca, pe fondul cauzei, să se respingă contestația la executare formulată de debitoarea S.C. P. C. S.R.L. pentru următoarele motive:
Sediul debitoarei S.C. P. C. S.R.L. este în Iași, ., ., ., sediu ce apare în toate contractele încheiate cu V. B. România Sucursala București - Agenția Iași, respectiv: Convențiile de linie de credit nr. 42/21.03.2008 și 43/21.03.2008, cât și toate actele adiționale ulterioare acestor convenții.
În situația în care debitorul își schimbă sediul social, acesta are obligația să încunoștințeze creditorul cu privire la această schimbare. Până la această dată debitoarea S.C. P. C. S.R.L. nu a adus la cunoștința intimatei o modificare a sediului social.
În conformitate cu art. 839 Noul Cod procedură civilă publicațiile de vânzare vor fi comunicate persoanelor interesate potrivit dispozițiilor art. 138 și urm. Noul Cod procedură civilă referitoare la comunicarea și înmânarea citației.
Potrivit art. 172 Noul Cod procedură civilă dacă în cursul procesului una dintre părți și-a schimbat locul unde a fost citată, ea este obligată să încunoștințeze instanța, indicând locul unde va fi citată la termenele următoare, precum și partea adversă prin scrisoare recomandată, a cărei recipisă de predare se va depune la dosar odată cu cererea prin care se înștiințează instanța despre schimbarea locului citării. În cazul în care partea nu face această încunoștințare, procedura de citare este valabil îndeplinită la vechiul loc de citare.
Ca atare, comunicarea publicației de vânzare nr. 1336/2013 a fost legal efectuată de executorul judecătoresc în conformitate cu dispozițiile art. 839 coroborat cu art. 172 Noul Cod procedură civilă.
În ceea ce privește înștiințarea cu privire la realizarea evaluării, aceasta a fost legal efectuată tot la sediul din Iași, ., ., ., sediu asumat de debitoare prin neefectuarea înștiințării cu privire la modificarea sediului social.
În conformitate cu art. 836 Noul Cod procedură civilă care se referă la stabilirea prețului imobilului, executorul judecătoresc fixează prețul imobilului la valoarea stabilită conform art. 835, prin încheiere definitivă, dată fără citarea părților.
Prin contestația formulată, debitoarea S.C. P. C. S.R.L. este nemulțumită de prețul stabilit prin evaluarea efectuată de S.C. Getyka Financiar S.R.L., imobilul fiind evaluat la suma de 670.840 lei (122.000 euro fără TVA).
Susține că, raportat la dispozițiile art. 835 alin. 7 Noul Cod procedură civilă., în această etapă a executării silite, nu poate fi efectuat decât un singur raport de expertiză.
Prevederile art. 835 alin. 7 teza a II-a inserează că părțile, prin acord, pot stabili o altă valoare.
În acest sens, intimata creditoare a efectuat pe propria cheltuială un alt raport de expertiză efectuat de S.C. Terraval Valuation and Property Management S.R.L., care a stabilit un preț de 1.056.000 lei (239.000 euro), mult mai mare decât cel stabilit inițial.
Astfel, dacă debitoarea este de acord se poate stabili o valoare mai mare de pornire a prețului licitației, decât cea stabilită inițial.
Prețul propus de creditoare, de 1.056.000 lei (239.000 euro fără TVA), este apropiat de suma arătat de contestatoare, respectiv de 265.000 euro.
În raport de toate considerentele expuse, intimata solicită respingerea contestației la executare formulată de debitoarea S.C. P. C. S.R.L.
În drept, a invocat art. 711, 712, 835 și următoarele Noul Cod procedură civilă.
A depus copii după: înștiințare, confirmare de predare a actelor de procedură și dovada de înmânare, raport de evaluare și relații ORC, împuternicire avocațială, certificate extrase C.F., contract de vânzare-cumpărare nr. 3392/2006, certificatul de urbanism nr. 30/19.02.2007, încheierea_/22.06.2012,, relații O.R.C., act de alipire, autorizație de construire nr. 50/20.03.2005, proces-verbal din 16.05.2007, planșe foto și grilă de piață.
S.C. P. C. S.R.L. a propus proba cu înscrisuri și raport de evaluare imobiliară.
A anexat împuternicire avocațială și dovada plății timbrajului (1.000 lei) și raport de evaluare.
A depus copia certificată a dosarului de executare nr. 1336/2013.
La termenul din 16.02.2015 au fost respinse excepția tardivității și cererea contestatoarei pentru efectuarea unei expertize evaluatorii.
Estimând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Art. 662 Noul Cod de procedură civilă - ¸¸Creanța certă, lichidă și exigibilă
(1) Executarea silită nu se poate face decât dacă creanța este certă, lichidă și exigibilă.
(2) Creanța este certă când existența ei neîndoielnică rezultă din însuși titlul executoriu.
(3) Creanța este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conține elementele care permit stabilirea lui.
(4) Creanța este exigibilă dacă obligația debitorului este ajunsă la scadență sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plata.
(5) Creanțele cu termen și cele condiționale nu pot fi puse în executare, însă ele pot participa, în condițiile legii, la distribuirea sumelor rezultate din urmărirea silită a bunurilor aparținând debitorului."
Actele de executare și executarea silită s-au efectuat cu respectarea prevederilor imperative ale legii. Nu sunt motive de nulitate absolută și/sau relativă a acestora, nefăcându-se dovada unei vătămări care nu poate fi înlăturată altfel decât prin anularea acestora. Nu sunt motive de nulitate absolută și/sau relativă a actelor și executării. Debitoarea nu a acceptat o valoare a imobilului expertizat de acord cu creditoarea. Expertiza a fost respinsă, din modul în care a fost desfășurată demonstrează că imobilul nu a fost subevaluat. Schimbarea sediului debitoarei trebuia adusă la cunoștință creditoarei și B.E.J.
Prevederile art. 721 și urm. Noul Cod procedură civilă au fost respectate.
Față de cele reținute, instanța urmează ca în baza art. 711 și urm. Noul Cod procedură civilă va respinge ca neîntemeiată, publicația de vânzare imobiliară, contestația fiind emisă conform prevederilor art. 842 și urm. Noul Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge contestația la executare formulată de contestatoarea S.C. „ P. C.„ S.R.L. Iași, ., cam. 5, jud. Iași, J_ , CUI R14977154 în contradictoriu cu intimata V. B. S.C.P.A. ITALIA MONTEBELLUNA SUCURSALA BUCURESTI, Agenția Iași, ., Corp C1, jud. Iași, RO31BITRIS1RON_ deschis la V. B. SCPA sucursala București, agenția Iași.
Executorie.
Cu apel în 30 zile de la comunicarea/înmânarea prezentei hotărâri și care se depune la Judecătoria Iași.
Pronunțată azi, 02.03.2015 în ședința publică.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red.P.D. 06.03.2015/Teh.U.E.
4 ex./18.03.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 3289/2015.... | Pretenţii. Sentința nr. 4503/2015. Judecătoria IAŞI → |
|---|








