Contestaţie la executare. Sentința nr. 9591/2015. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 9591/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 04-08-2015 în dosarul nr. 9591/2015

Dosar nr._ Cod operator: 3171

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 9591/2015

Ședința publică de la 04 August 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE B. E. B.

Grefier L. C.

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe contestator I. M. - C. și pe intimat C.N.A.D.N.R.SA, P. DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI IAȘI, având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică la ordine au lipsit părțile.

Față de lipsa părților, instanța dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.

La apelul nominal făcut în ședință publică la ordine, la a doua strigare, nu au răspuns părțile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat instanței că procedura de citare este legal îndeplinită, iar prin C. Registratură contestatorul a depus la dosar concluzii în dublu exemplar, după care:

Instanța invocă din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Iași, părțile fiind citate pentru acest termen cu mențiunea de a pune concluzii pe această excepție și rămâne în pronunțare pe excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Iași invocată din oficiu.

INSTANȚA:

Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța constată:

P. cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 09.04.2015 sub nr._, contestatorul I. M. C. în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R. Iași a formulat contestație la executare împotriva încheierii cu nr.292/30.03.2015 emisă de B. C. C. R. în dosarul nr.292/2015 prin care a fost obligat la cheltuieli de executare în valoare de 386,88 lei.

În motivare, contestatorul a arătat în esență că la data de 03.04.2015 a primit de la B. C. C. R. mai multe documente prin care a fost înștiințat că împotriva sa s-a declanșat procedura de executare silită deoarece nu a achitat suma de 28 de euro către CNADNR Iași în baza procesului-verbal nr._/07.11.2011, stabilindu-se cheltuieli de executare de 386,88 lei. În încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare, executorul judecătoresc nu a explicat componența sumei de 300 de lei din cei 386,88 lei. Contestatorul a mai precizat că față de valoarea creanței de recuperat de 124 de lei, cheltuielile de executare stabilite sunt disproporționate, fiind de 3 ori mai mari decât creanța urmărită.

Contestatorul a arătat că solicită în temeiul art.669 alin.4 C.proc.civ. micșorarea cheltuielilor de executare într-un cuantum corespunzător creanței.

În drept, contestatorul a invocat disp. art.669 și 715 și urm. C.proc.civ.

P. încheierea nr.1456/28.04.2015 pronunțată în dosarul nr._/245/2015 s-a dispus trimiterea cauzei, în temeiul art.96 ind.2 ROIIJ la completul inițial învestit.

La data de 29.05.2015, prin Serviciul Registratură al instanței, contestatorul a depus cerere de suspendare a executării silite (fila 17), arătând s-a dispus înființarea popririi pe veniturile sale salariale pentru încasarea sumei de 386,886 lei plus 17 lei cheltuieli suplimentare de executare.

P. întâmpinarea depusă la data de 09.06.2015, intimata CNADNR Iași a solicitat respingerea contestației la executare arătând în esență că executarea silită a fost pornită în temeiul titlului executoriu reprezentat de procesul-verbal . nr._/2011 pentru recuperarea contravalorii tarifului de despăgubire. A mai arătat că cheltuielile de executare au fost calculate în mod legal în temeiul art.37 din Legea nr.188/2000, iar susținerile contestatorului sunt neîntemeiate, motiv pentru care solicită respingerea contestației.

Contestatorul a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 31 de lei aferentă contestației la executare (chitanță fila 31) și a taxei judiciare de timbru de 50 de lei aferentă cererii de suspendare a executării silite (chitanță fila 32).

La solicitarea instanței, B. C. C. R. a depus în copie certificată dosarul de executare nr.292/2015.

Instanța, la primul termen de judecată, a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Iași, părțile fiind citate pentru prezentul termen cu mențiunea de a pune concluzii pe excepția invocată.

Contestatorul, prin precizările depuse la data de 21.07.2015, a solicitat admiterea excepției, Judecătoria Huși fiind instanța competentă.

Instanța, analizând excepția necompetenței teritoriale cu prioritate față de fondul cauzei conform art.248 alin.1 C.pr.civ., o apreciază ca fiind întemeiată, pentru următoarele considerente:

Contestatorul I. M. C. a formulat contestație la executare împotriva încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare în cadrul dosarului de executare nr.292/2015 al B. C. C. R..

Potrivit art.713 alin.1 C.proc.civ. în forma anterioară republicării, contestația se introduce la instanța de executare. Conform prevederilor art.650 alin.1 C.proc.civ. „Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în țară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în țară, judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor.”

Debitorul I. M. C. are domiciliul în Huși, jud.V., același domiciliu avându-l și la data sesizării organului de executare, astfel cum rezultă din cererea de executare silită formulată de intimată și înregistrată la B. C. C. R. sub nr. 292/2015 (fila 1 din dosarul de executare).

Față de considerentele de fapt și de drept expuse mai sus, instanța constată că nu este competentă să soluționeze prezenta cauză, instanța de executare fiind Judecătoria Huși, motiv pentru care va admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Iași și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Huși.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Iași, invocată din oficiu.

Declină competența de soluționare a cererii având ca obiect contestație la executare-suspendare executare silită, formulată de contestatorul I. M. C., cu domiciliul în Huși, ..32, ., jud.V., în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R. IAȘI-Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași, cu sediul în Iași, ..19, jud.Iași, în favoarea Judecătoriei Huși și dispune înaintarea dosarului către această instanță.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, azi, data de 04.08.2015.

Președinte, Grefier,

B. E. B. L. C.

Red./Tehnored. B.B.E./L.C.

4 ex/06.08. 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 9591/2015. Judecătoria IAŞI