Obligaţie de a face. Sentința nr. 7877/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7877/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 10-06-2015 în dosarul nr. 7877/2015
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică de la 10 Iunie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE M. N.
Grefier D.-G. M.
SENTINȚA Nr. 7877/2015
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanții S. E. ȘI S. AEXANDRINA și pe pârât P. B. ROMANIA S.A., PRIN SUCURSALA IAȘI 3, pârât P. B. ROMANIA S.A.,, având ca obiect obligație de a face constatare clauze abuzive - Lg. 193/2000; O.U.G. 50/2010.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 13.05.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință civilă când, din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea pentru data de 27.05.2015 când s-a amânat pronunțarea pentru astăzi, când:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constata următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași, la data de 27 noiembrie 2014, sub nr._ reclamantul S. E. în contradictoriu cu pârâta P. B. ROMANIA S.A, a solicitat instanței declararea ca fiind abuzive a următoarelor clauze inserate banca pârâtă în Convenția de Credit nr. 2402R_/19.08.2008 precum și în actele adiționale 1/ ….., 2/4.01.2011, 3/26.07.2011, 4/01.02.2012, 5/2.08.2012:
1. Articolul 1.2 începând cu fraza a doua, integral: "Tip dobândă: variabilă, calculată în funcție de indicele de referință și de marja băncii" din Convenția de Credit nr. 2402R_/19.08.2008.
2. Articolul 1.3 litera a " Comisionul de acordare 1530 CHF se va achita la tragerea creditului fiind retinut din Limita creditului acordat", precum și restituirea acestuia ca nefiind datorat, din Convenția de Credit nr. 2402R_/19.08.2008
3.Articolul 1.3 litera c integral: "in situația in care împrumutatul solicita si banca accepta, modificarea valutei sau altor condiții ale creditului, Banca poate percepe un comision de conversie de 3,0%, aplicat la soldul creditului" din Convenția de Credit nr. 2402R_/19.08.2008
4. Articolul 4.2, aserțiunea cu privire la obligația Împrumutatului de a încheia și reînnoi contractual de asigurare a bunului ipotecat ..." cu una din societățile agreate în prealabil de Banca" din Convenția de Credit nr. 2402R_/19.08.2008
5. Articolul 4.3, aserțiunea cu privire la obligația împrumutatului de a încheia și reînnoi contractual de asigurare de viață cu una din societățile agreate în prealabil de Banca". din Convenția de Credit nr. 2402R_/19.08.2008
6. Articolul 5.1 integral "Dobânda" din Convenția de Credit nr. 2402R_/19.08.2008
7. Articolul 5.4 integraldinConvenția de Credit nr. 2402R_/19.08.2008
8. Articolul 9.10 integraldinConvențiade Credit nr. 2402R_/19.08.2008
9. Articolul 9.11 integraldinConvențiadeConvenția de Credit nr. 2402R_/19.08.2008
10. Articolul 9.12 integraldinConvențiadeCreditnr. 2402R_/19.08.2008;
11.Modificarea frazei cu privire la locul semnării contractului în sensul că acesta nu a fost semnat la sediul băncii ci la sediul sucursalei Iași 3;
12.Articolul 3 din Actul Adițional nr. 2 din 4.01.2011:" Comisionul unic pentru serviciul de restructurare în cuantum de 705,51 CHF"" și restituirea lui;
13.Articolul 4 aliniatul 3 din Actul Adițional nr. 2 din 4.01.2011: " Eventualele diferențe de principal și de dobânda neachitate în aceasta perioada vor fi redistribuite în valoarea anuităților următoare rămase de plată conform contractului de credit".
14.Articolul 1 din Actul Adițional 3 din 26.07.2011...." achitarea unui comision pentru prestarea serviciului suplimentar solicitat respective restructurare/reeșalonare in valoare de 400 euro..."
15.Articolul 2 aliniatul 2 din Actul Adițional 3 din 26.07.2011 " Eventualele diferențe de principal și de dobândă neachitate în aceasta perioada vor fi redistribuite în valoarea anuităților următoare rămase de plată conform contractului de credit".
16.Articolul 1 aliniatul 2 din Actul Adițional 4 din 1.02.2012: "Comisionul pentru prestarea serviciului suplimentar solicitat în valoare de 400 euro " și restituirea Iui;
17.Articolul 2 aliniatul 2 din Actul Adițional 4 din 1.02.2012 " Eventualele diferențe de principal și de dobândă neachitate în această perioada vor fi redistribuite în valoarea anuităților următoare rămase de plată conform contractului de credit".
18.Articolul 3 în integralitatea sa din Actul Adițional 4 din 1.02.2012
19.Articolul 1 din Actul Adițional 5 din 02.08.2012:"Comisionul pentru prestarea serviciului suplimentar solicitat în valoare de 400 euro " și restituirea lui;
20.Articolul 2 aliniatul 2 din Actul Adițional 5 din 02.08.2012 " Eventualele diferențe de principal și de dobânda neachitate în aceasta perioada vor fi redistribuite în valoarea anuităților următoare rămase de plată conform contractului de credit".
21.Articolul 3 în integralitatea sa din Actul Adițional 4 din 1.02.2012
Reclamantul a mai solicitat obligarea Băncii să îi pună la dispoziție formula de calcul a dobânzilor, stabilită la data întocmirii convenției și să constate că este abuziv să susțină diferența de curs valutar dintre momentul Împrumutului și momentul plații ratelor, sens în care a solicitat denominarea Convenției de Credit nr. 2402R_/19.08.2008 la valoarea CHF de la data semnării contractului.
În fapt, reclamantul a arătat că a contractat în baza Convenția de Credit nr. 2402R_/19.08.2008 suma de 76.500 CHF. Deși a încercat negocierea unora dintre clauzele inserate unilateral de pârâtă, a avut parte de un refuz categoric, banca - creditoare prin reprezentatul său susținând că toate clauzele ce se regăsesc în convenția ce urma sa o semneze sunt singulare neexistând în politica băncii posibilitatea altor oferte. A semnat contractul, fără a fi lămurit cu privire la clauzele contractuale, fiind asigurat de lucrătorul băncii că este singura variantă oferita de bancă, iar clauzele contractuale nu se pot negocia. A mai arătat că a fost obligat să suporte din veniturile proprii, costul evaluării garanțiilor ipotecare făcute de un expert A.N.E.V.A.R., impus de Banca, să achite asigurarea garanțiilor la o firmă de asigurări impusă de Bancă și să perfecteze actele notariale la un notar impus de Banca, deși a dorit să achite aceste servicii unor persoane agreate de el eu costuri mult mai mici.
Reclamantul a mai arătat că în raportul juridic încheiat cu banca-pârâtă, are calitatea
de consumator. Calificarea raportului juridic ca fiind unul care intra sub incidența legislației privind protecția consumatorilor atrage în sarcina comerciantului o . obligații printre care obligația de a se abține de a insera în contractele cu consumatorii clauze abuzive. Conform dispozițiilor legale, pentru ca o clauză contractuală să fie considerată abuzivă, este necesar ca: aceasta să fi fost negociată direct cu consumatorul, să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților și să se fi încălcat cerințele bunei credințe.
În ce privește negocierea reclamantul a subliniat faptul că a încheiat cu banca un contract de adeziune.
Cu privire la dezechilibrul contractual s-a arătat că această convenție statuează exclusiv în favoarea intimatei bănci o . drepturi: dreptul de a modifica rata dobânzii și a diferitelor comisioane (de risc, de rezerva minimă obligatorie, etc.) fără a fi prevăzute în contract motivele obiective care determină o asemenea modificare, dreptul de a aplica cea mai gravă sancțiune împrumutatului (declararea ca scadent anticipat a creditului) pentru neîndeplinirea oricăror obligații de către acesta, dreptul de a alege asigurătorul cu care trebuie să contracteze împrumutul, dreptul de a debita depozitele împrumutatului, chiar neajuns la termen în cazul întârzierii plăților ratelor de către împrumutat, dreptul de a transfera întregul risc contractual în sarcina împrumutatului (prin diferite comisioane impuse, prin garanțiile constituite, prin răspunderea cu întreg patrimoniu, cu asigurări de viață și ale imobilelor girate către banci, cu veniturile prezente și viitoare).
Cu privire la cea de-a treia condiție (nerespectarea cerinței bunei credințe) îndeplinirea acestei cerințe rezultă din comportamentul general al pârâtei. Principiul bunei credințe a fost preluat din art. 3 din Directivele nr.93/13/CEF, și desemnează respectul reciproc al părților contractante. Adoptarea unui comportament onest si rezonabil care sa aibă in vedere interesele legitime ale consumatorului.
Referitor la dobândă reclamantul a arătat că în Convenția de Credit nr. 2402R_/19.08.2008, banca-pârâtă nu face vorbire despre valoarea dobânzii ce urmează să o achite până la finele contractului. Modalitatea în care pârâta și-a rezervat dreptul de a revizui rata dobânzii prin articolul 1.2 și tot articolul 5 din Convenția de Credit nr. 2402R_/19.08.2008, ar putea transforma contractul de credit într-un cotract aleatoriu. Dacă în cazul creditului cu dobânda fixă, se stabilește la început întinderea exactă a prestațiilor, în cazul creditului cu dobândă variabilă suma totala de rambursat nu este cunoscută la semnarea contractului, dar se determina în funcție de evoluția indicilor specificați în contract.
Reclamantul a mai arătat că banca i-a transferat întregul risc al contractului, evocând mecanisme financiare naționale și internaționale privitoare la risc.
Și în ceea ce privește comisionul pentru prestarea serviciului de restructurare/reeșalonare, reclamantul a profitat de caracterul sau profesionist și a dezechilibrat în mod vădit contractul.
Cu privire la asigurare s-a susținut că obligarea de a perfecta contractul de asigurare cu o societate de asigurare parteneră sau agreată de bancă precum și dreptul băncii de a alege o noua societate de asigurare care reînnoiește polița, sunt impuneri abuzive ale bancii, care contravin dispozițiilor art. 18 din Legea 190/1999 care prevăd: ,,contracte de asigurare se vor încheia cu o societate de asigurări, iar împrumutătorul nu va avea dreptul sa impună împrumutatului un anumit asigurator ". Costurile asigurărilor încheiate prin intermediul băncii erau mult superioare costurilor practicate de către aceiași asiguratori cu proprii clienți, ceea ce constituie o încălcare nu numai a legislației protecției consumatorului, dar si a dreptului de proprietate, prin impunerea unui contract la un cost peste prețul pieței.
Cu privire la dreptul băncii de a declara creditul scadent anticipat în situația în care împrumutatul nu își îndeplinește obligația de plata a sumei, a dobânzilor sau a oricăror alte costuri datorate conform altor convenții încheiate de împrumutat cu banca sau conform altor convenții încheiate de împrumutat cu alte societății financiare de credit s-a evidențiat faptul că această clauză permite declararea scadenței anticipate a creditului (rezilierea culpabilă) fără să existe o neexecutare din partea împrumutatului a obligațiilor prevăzute în respectivul contract de credit. Aceste clauze nu își găsesc aplicarea în materia contractelor de credit încheiate între instituțiile de credit cu consumatorii. Contractul de credit este cu executare dintr-o dată, pentru bancă, obligația acesteia fiind punerea la dispoziția consumatorului a întregii sume împrumutate, însă contractul este, cu executare succesivă doar pentru consumator, astfel că încetarea contractului pe parcursul perioadei de rambursare fără ca împrumutatul să-și fi încălcat obligațiile contractuale este ilegală. Dreptul băncii de a declara creditul scadent anticipat, în situația în care împrumutatul nu își îndeplinește orice obligație din contract este abuzivă în contextul în care obligația principală a împrumutatului constă în plata ratelor de credit la termenele stabilite, celelalte obligații fiind subsidiare, neesențiale pentru derularea creditului, odată ce a fost acordat. În nici o materie, cu atât mai puțin în dreptul protecției consumatorului nu se poate permite desființarea unui contract de către o parte doar pentru că i există riscul ca în viitor cocontractantul să nu își mai îndeplinească obligațiile. Rezilierea intervine doar în cazul în care neexecutarea obligațiilor esențiale s-a produs. Atunci când neexecutarea doar se prefigurează, nici una dintre părți nu justifică vreun interes legitim pentru desființarea unui contract aflat în derulare.
Reclamantul a mai subliniat faptul că nu am fost în nici un fel informat despre riscul valutar. A fost enunțată pe larg teoria impreviziunii, concluzionându-se că scopul impreviziunii este tocmai acela de a-l salva pe debitor de la ruina, deoarece aceste evenimente imprevizibile (precum crahul financiar din 2007-2008) sunt susceptibile de a ruina o parte contractantă și de a îmbogăți cealaltă parte, restabilind astfel echilibrul între prestațiile părților cocontractante.
În apărare a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, fiind anexate in copii certificate pentru conformitate cu originalul convenția de credit nr. 2402R_/19.08.2008, actele adiționale, graficul de rambursare, extrase de cont.
În drept, au fost invocate Legea 264/2004, OUG 50/2010, Legea 193/2000, OUG 174/2008, Regulamentul BNR nr. 3/2007 privind limitarea riscului dc credit la creditele destinate persoanelor fizice, actualizat prin modificările aduse Regulamentul nr. 11/2008 publicat in MOF nr. 617 din_ și Regulamentul nr. 2/2009 publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 40 din_ și Practica Înaltei Curți de Justitie unificată și practica Curtea de Justitie a Uniunii Europene
În temeiul art. 29 alin. 1 lit. f din OUG nr. 80/2013, acțiunea este scutită de taxă judiciară de timbru.
Cererea de chemare în judecată a fost semnată și susținută în fața instanței de mandatar avocat P. D., în baza împuternicirii avocațiale anexate la dosar.
Fiindu-i legal comunicată cererea de chemare în judecată, la data de 03 februarie 2015, prin serviciul Registratură, pârâta P. B. ROMANIA S.A., prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii. Pe cale de excepție a invocat inadmisibilitatea acțiunii pentru nerespectarea procedurii speciale instituite de Legea 193/2000.
În esență pârâta a arătat că în raport de legislația în materie, clauzele contractuale reclamate nu sunt abuzive, în contextul în care au fost negociate de părți. S-a mai arătat că prin actul adițional de aliniere la OUG 50/2010 aceste clauze au fost modificate. Comisionul de acordare credit a fost stabilit în baza art. 2 pct. 24 OG 21/1992, fiind respectate și dispozițiile art. 25 din același act normativ, prețurile fiind indicate de profesionist în mod vizibil și într-o formă neechivocă, ușor de citit. Acest comision nu creează disproporții între drepturile și obligațiile părților, denumirea acestuia arătând și scopul pentru care a fost instituit. Mai mult acest comision constituie obiect al convenției părților, obligația asumată de reclamant fiind previzibilă, clară și nu este în măsură să creeze confuzii, nefiind îndeplinite condițiile art. 4 Legea 193/2000. Pârâta a mai susținut că practica instanțelor judecătorești este de respingere a cererilor de chemare în judecată, invocând în acest sens mai multe sentințe și decizii, pronunțate de instanțele naționale.
În drept au fost invocate dispozițiile ar. 193 alin. 1, art. 200 alin. 2, art. 205, art. 248 alin. 1 și ar. 453 Cod procedură civilă, art. 1, art. 2, art. 29, art. 33 și art. 34 OUG 80/2013, art. 1, art. 2 alin. 1, art. 4, art. 8-13 Legea 193/2000, art. 1 lit. a anexa Legii 193/2000, Directiva 93/13/CEE, art. 2 pct. 24 OG 21/1992, art. 117 alin. 2 OUG 99/2006, art. 3 alin. 1 Decretul 167/1958, art. 37 și 95 OUG 50/2010. S-a solicitat și judecarea cauzei în lipsă.
În probațiune s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
Întâmpinarea a fost formulată, semnată și susținută de mandatar avocat A. M., în baza împuternicirii anexată la fila 150 dosar.
În ședința publică din data de 01 aprilie 2015, instanța a respins excepția inadmisibilității, pentru considerentele reținute în încheierea de la acel termen de judecată.
În temeiul dispozițiilor art. 78 alin. 2 Cod procedură civilă s-a dispus introducerea în cauză, soției reclamantului, numita S. A., persoană care a semnat convenția de credit în calitate de împrumutat solidar. Reclamanta și-a însușit cererea de chemare în judecată și toate actele de procedură efectuate în cauză, fiind reprezentată în proces de mandatar avocat P. D..
În cadrul cercetării judecătorești, instanța a administrat proba cu înscrisuri.
În temeiul dispozițiilor art. 394 alin. 2 Cod procedură civilă, reclamanții au formulat note de concluzii, anexate la dosar și avute în vedere de instanță în pronunțarea prezentei cauze.
Analizând susținerile părților, raportat la probatoriul administrat și dispozițiile legale incidente, instanța constată următoarele:
În fapt, la data de 19 august 2008, între reclamanții S. E. și S. A. și pârâta . SA a intervenit convenția de credit nr. 2402R_/19.08.2008, prin care reclamanții au contractat un credit, cu garanție reală imobiliară, în valoare de 76.500 CHF, cu o perioadă de rambursare de 11 ani și o dobândă variabilă, calculată în funcție de indicele de referință și de marja Băncii, în primele 6 luni dobânda fiind de 0% puncte procentuale pe an și este promoțională.
Reclamanații s-au obligat să garanteze creditul, dobânzile, comisioanele și orice alte cheltuieli aferente cu o ipotecă de rang II, instituită asupra imobilului situat în Iași, .. 32, . (B), .. cadastral 1086/C2/1/7 intabulat în cartea funciară nr. 509 a Localității Iași, imobil proprietatea comună a reclamanților.
La data de 04.01.2011 părțile au încheiat actul adițional nr. 2 la convenția de credit nr. 2402R_/19.08.2008, prin care a fost modificată durata contractului la 192 luni, a fost introdus un comision de restructurare/reeșalonare în valoare de 1% aplicabil al soldul creditului de a momentul restructurării/reeșalonării ori de câte ori se va solicita băncii un astfel de serviciu, stabilindu-se pentru restructurarea convenită la 04.01.2011 un comision în valoare de 705 ,51 CHF, plătibil în 6 rate. S-a stabilit totodată o modalitate de eșalonare a plății dobânzilor restante.
La data de 26.07.2011 părțile au încheiat actul adițional nr. 3 la convenția de credit nr. 2402R_/19.08.2008, prin care a fost modificat comisionul de restructurare/reeșalonare, valoarea acestuia fiind de 400 euro, stabilindu-se pentru restructurarea convenită la 26.07.2011 un comision în valoare de 400 euro, plătibil în 6 rate. S-a stabilit o nouă modalitate de eșalonare a plății dobânzilor restante.
La data de 01.02.2012 părțile au încheiat actul adițional nr. 4 la convenția de credit nr. 2402R_/19.08.2008, prin care a fost stabilit pentru restructurarea convenită la 01.02.2012 un comision în valoare de 400 euro, plătibil în 6 rate. S-a stabilit o nouă modalitate de eșalonare a plății dobânzilor restante și au fost modificate prevederile referitoare la consecințele apariției unui caz de neîndeplinire a contractului.
La data de 02.08.2012 părțile au încheiat actul adițional nr. 5 la convenția de credit nr. 2402R_/19.08.2008, prin care a fost stabilit pentru restructurarea convenită la 02.08.2012 un comision în valoare de 400 euro, plătibil în 6 rate. S-a stabilit o nouă modalitate de eșalonare a plății dobânzilor restante și au fost modificate prevederile referitoare la consecințele apariției unui caz de neîndeplinire a contractului.
Actul adițional nr. 1 la convenția de credit nr. 2402R_/19.08.2008 nu a fost depus la dosar, acesta fiind de fapt actul de aliniere la prevederile OUG 50/2010, despre care amintește pârâta în întâmpinare..
Instanța reține că raporturile contractuale dintre reclamanți și pârâtă intră sub incidența Legii 193/2000, fiind vorba de raporturi decurgând dintr-un contract comercial încheiat între un comerciant și consumatori, așa cum sunt definite aceste două categorii la art. 2 din lege de prevederile art. 2 lit. b și c din Directiva 93/13/CEE și de prevederile pct. 13 și pct. 7 din anexa nr. 1 a Legii nr. 296/2004 (prin consumator se înțelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care, în temeiul unui contract care intră sub incidența prezentei legi, acționează în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale, iar prin profesionist se înțelege orice persoană fizică sau juridică autorizata, care, în temeiul unui contract care intra sub Incidența prezentei legi, acționează în cadrul activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale, precum și orice persoană care acționează în același scop în numele sau pe seama acesteia).
Potrivit art. 4 alin. 1 Legea 193/2000, „o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților”. A.. 2 al aceluiași articol prevede că „o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.”
Legea nr. 193/2000 prevede însă și o . clauze care nu pot face obiectul controlului privind caracterul lor abuziv. Astfel, art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000 prevede că evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil. Legea nr. 193/2000 este legea de transpunere în dreptul național a cerințelor Directivei 93/13/CEE privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii și, în mod corespunzător, art. 4 alin. 6 din actul normativ național transpune prevederile art. 4 alin. 2 din Directivă care, de o manieră mai clară, menționează că „aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici justețea prețului sau a remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil”.
Așadar, un prim pas în analiza caracterului abuziv al unei clauze contractuale, în temeiul Legii nr. 193/2000, este stabilirea împrejurării dacă acea clauză a fost negociată cu consumatorul. Art. 4 alin. 3 teza finală din Legea nr. 193/2000 prevede că, dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens, probe care însă nu au fost făcute î prezenta cauză de către reclamată.
Negocierea unui contract nu presupune oferirea unei ocazii abstracte de a face o contraoferta sau de a discuta stipularea unei clauze, și nici nu se limitează la ocazia oferita potențialului client de „a alege" moneda creditului, ci implica ocazia oferita destinatarului de a influența efectiv conținutul clauzelor în sensul posibilității de a interveni, in mod direct, asupra condițiilor esențiale ale contractului.
Clauzele contractuale reprezintă în fapt condițiile contractuale generalizate, stabilite de pârâtă pentru perioada respectivă și anterior încheierii convenției, pentru toți potențialii clienți aflați în aceeași situație cu reclamanta. Din punct de vedere al conținutului clauzelor contractuale, aceasta este rezultatul manifestării de voința a unei singure părți contractante, respectiv a pârâtei, astfel încât instanța va reține lipsa de negociere a clauzelor care vor fi analizate de către instanță.
Pentru a fi incidente prevederile art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 este însă necesar ca prin inserarea clauzelor, invocate ca fiind abuzive, să se fi creat, în detrimentul consumatorului (reclamanților) și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Realitatea unei disproporții vădite de forță economică și de cunoștințe juridice între comercianți, pe de-o parte, și consumatori, pe de altă parte, ca și întrebuințarea frecventă de către cei dintâi a unor contracte cu clauze prestabilite (de adeziune) a determinat intervenția legiuitorului pentru a preveni utilizarea abuzivă a acestor contracte, într-un sens care contravine noțiunilor de echitate și de echilibru contractual, care stau la baza întregii legislații de drept privat. Nu se poate reproșa Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori că aduce atingere principiului libertății de voință, întrucât această lege are ca scop tocmai combaterea abuzului de putere dominantă și deci de voință al unei singure părți.
Un contract are putere de lege între părțile contractante pentru ca este prezumat a fi dominat de buna credința și utilitate pentru ambele parți, forța juridică deplină fiind recunoscută numai acelor convenții care nu intră în conflict cu ordinea publică și bunele moravuri. De aceea, conform dispozițiilor art. 1, alin. 1 din Legea nr. 193/2000 „orice contract încheiat între comercianți si consumatori, pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii, va cuprinde clauze contractuale, clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate”, dându-se în acest fel posibilitatea atât parților dar si instanței de a verifica si constata legalitatea fiecărei clauze. Asigurarea respectării acestui principiu o asigura chiar prevederile alin. 3 din același articol. Dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților va fi analizat prin raportare la fiecare clauză în parte.
Așadar, instanța va analiza fiecare clauză pentru care s-a solicitat constatarea caracterului abuziv prin raportare la întreaga legislație în materie, respectiv prevederile Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori, prevederile Legii nr. 296/2004 privind Codul Consumului și ale Ordinului nr. 92 din 2007 al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor.
Clauzele privitoare la dobândă - Clauza înscrisă la art. 1.2 începând cu fraza a doua, integral: "Tip dobândă: variabilă, calculată în funcție de indicele de referință și de marja băncii" din Convenția de Credit nr. 2402R_/19.08.2008, privind modalitatea de calcul a dobânzii. ; Clauza 5.1 5.1 integral "Dobânda" din Convenția de Credit nr. 2402R_/19.08.2008: „dobânda la creditul acordat este stabilită ca un procent anual și este, la dat încheierii contractului cea menționată la art. 1.2. În cazul tipului de dobândă variabilă, aceasta se revizuiește la fiecare 3 luni, în funcție de noua valoare a indicelui de referință și marja băncii, prima modificare având loc la 3 luni de la data tragerii. Dobânda este stabilită în funcție de indicele de referință la care se adaugă marja variabilă a băncii, care la data încheierii contractului este cea menționată la art. 1.2. Dobânda se poate modifica în funcție de variația indicelui de referință și a marjei, conform deciziei băncii. În cazul în care indicele de referință variază cu minim 0,25 puncte procentuale (în plus/minus) față de valoarea inițială a acestora/ la cea mai recentă modificare dup caz, Banca poate modifica Dobânda în consecință, în orice moment conform decizie sale. Noul procent de dobândă se aplică asupra soldului existent al creditului la data modificării acesteia ” și clauza 5.4 integral din Convenția de Credit nr. 2402R_/19.08.2008: „Având în vedere faptul că dobânda poate varia în funcție de indicele de referință, informație publică, împrumutatul este obligat să urmărească fluctuațiile indicelui de referință și să se prezinte la bancă ori de câte ori va fi necesar pentru a primi noul grafic de rambursare aferent, considerat acceptat autonom de către împrumutat fără a fi necesară semnătura lor și indiferent dacă aceștia au primit sau nu graficul de rambursare. În cazul în care banca modifică marja, conform decizie sale, noua rată a dobânzii va fi comunicată împrumutatului prin scrisoare împreună cu noul grafic de rambursare, aferent, considerat acceptat autonom de către împrumutat”
Prin clauza de la articolul 1.2 dobânda creditului este „variabilă și se calculează în funcție de indicele de referință și de marja băncii. Indicele de referință: LIBOR la 3 luni; Marja: „4,90 % puncte procentuale pe an, variabilă”
Așadar, instanța retine ca în contract s-a prevăzut în mod expres caracterul variabil al ratei dobânzii, stabilindu-se că dobânda este revizuibilă, iar nu fixa pe toata durata contractului.
Prin dispozițiile art. 5.4, s-a stabilit că numai banca are dreptul de a modifica în mod unilateral rata dobânzii în funcție de piața financiar-bancară, fără să se stabilească exact când va interveni modificarea dobânzii și limitele dreptului băncii de a modifica rata dobânzii în baza acestei clauze.
Contrar susținerilor paratului, instanța reține că potrivit art. 1 lit. a din Anexa Legii nr. 193/2000 sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract. Prevederile acestei litere nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare își rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorată acestuia din urmă sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă, dacă există o motivație întemeiată, în condițiile în care comerciantul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celelalte părți contractante și acestea din urmă au libertatea de a rezilia imediat contractul.
Așa cum s-a reținut deja, nici una din prevederile contractuale privitoare la dobândă nu a fost negociată direct cu consumatorii, în sensul dispozițiilor legale de mai sus, având în vedere că, aceste contracte sunt preformulate, standard, iar eventualele diferențe dintre ele nu se datorează negocierii cu clienții, ci particularităților fiecărui client în parte, și în condițiile in care claritatea clauzelor contractuale si oferirea mai multor tipuri de produse bancare nu se confundă cu noțiunea de negociere a clauzelor contractuale atacate.
Instanța constată că în contract s-a prevăzut ca rata dobânzii va putea fi revizuită de banca și ca numai banca urma să determine când se impune revizuirea dobânzii și cu cat se va majora aceasta, lipsind practic orice criteriu obiectiv în stabilirea marjei băncii.
Prin „motiv prevăzut în contract”, în sensul legii, se înțelege o situație clar descrisă, care să ofere clientului posibilitatea să știe, de la început, că dacă acea situație se va produce, dobânda va fi mărită. Totodată, motivul trebuie să fie suficient de clar arătat, de determinat, ca, în eventualitatea unui litigiu în legătură cu aplicarea unei astfel de clauze, instanța să poată verifica dacă acea situație, motiv de mărire a ratei dobânzii, chiar s-a produs. O clauză contractuală trebuie să fie astfel formulată încât consumatorul să poată anticipa că dacă o anumită situație intervine, o anumită consecință se produce.
Chiar s-a făcut trimitere la evoluția pieței financiare, acordarea pentru banca a dreptului de a aprecia când se va modifica rata dobânzii, nu îndeplinește această condiție, neputându-se aprecia dacă este întemeiată sau nu decizia băncii de a modifica rata dobânzii, în lipsa unor criterii obiective care să definească aceste drepturi ale băncii.
Față de aceste considerente, instanța va constata caracterul abuziv al clauzei contractuale prevăzute de art. 5.1 din contractul de credit nr. 2402R_/19.08.2008, cu privire la sintagma „ dobânda se poate modifica în funcție de variația indicelui de referință și a marjei, conform deciziei băncii” și și de art. 5.4 din contract cu privire la sintagma „În cazul în care banca modifică marja, conform deciziei sale” și ultima teză a art. 5.4 din contract „În cazul majorării dobânzii, ca urmare a măririi marjei băncii, împrumutatul are dreptul să declare băncii, în interval de 30 de zile de la comunicarea ratei dobânzii, că nu acceptă noile rate ale dobânzii. În această situație, împrumutatului se obligă să restituie limită de creditare pe care a utilizat-o împreună cu dobânzile și comisioanele datorate până la data plății în același interval de 30 de zile, banca nepercepând costuri suplimentare. Dacă termenul de mai sus este depășit, se consideră că împrumutatul a acceptat modificarea dobânzii”, apreciind că art. 1.2 din convenția de credit cu referire la dobândă respectă dispozițiile legale și nu prezintă caracter abuziv.
Astfel, prin art. 1.2 s-a arătat expres că dobânda este variabilă și se calculează în funcție de indicele de referință LIBOR și marja băncii. Stabilirea marjei prin voința unilaterală a băncii prezintă caracter abuziv și nu modalitatea în care s-a stabilit calculul dobânzii în convenția de credit analizată. În acest sens instanța reține dispozițiile art. 37 OUG 50/2010, conform căruia „În contractele de credit cu dobândă variabilă se vor aplica următoarele reguli: a) dobânda va fi compusă dintr-un indice de referință EURIBOR/ROBOR/LIBOR la o anumită perioadă sau din rata dobânzii de referință a Băncii Naționale a României, în funcție de valuta creditului, la care creditorul adaugă o anumită marjă fixă pe toată perioada derulării contractului; c) în acord cu politica comercială a fiecărei instituții de credit, creditorul poate reduce marja și/sau aplica un nivel mai redus al indicelui de referință, acesta având dreptul ca, pe parcursul derulării contractului, să revină la valoarea marjei menționate în contract la data încheierii acestuia și/sau la nivelul real al indicelui de referință; d) modul de calcul al dobânzii trebuie indicat în mod expres în contract, cu precizarea periodicității și/sau a condițiilor în care survine modificarea ratei dobânzii variabile, atât în sensul majorării, cât și în cel al reducerii acesteia; e) elementele care intră în formula de calcul al dobânzii variabile și valoarea acestora vor fi afișate pe site-urile de internet și la toate punctele de lucru ale creditorilor.”, apreciind că art. 1.2 din contract cu privire la dobândă respectă modalitatea instituită de legiuitor pentru stabilirea modului de calcul al dobânzilor variabile.
Stabilirea unei marje variabile nu este prin sine abuzivă, iar dacă criteriile nu respecta dispozițiile legale și sunt lovite de nulitate absolută, singura consecință este imposibilitatea de stabilire a prețului contractual, iar nu stabilirea prețului în funcție de voința părții reclamante.
Clauza privitoare la comisionului de acordare credit. Potrivit art. 1.3 lit. a din contract împrumutatul va plăti băncii „comisionul de cordare 1530 CHF, care se va acorda la data tragerii creditului, fiind reținut din limita creditului acordat”.
Chiar dacă această clauză nu a fost negociată, instanța reține că valoarea comisionului de acordare a fost stabilită în mod clar și inteligibil, fiind adus la cunoștința reclamanților anterior încheierii contractului.
De asemenea, comisionul de acordare reprezintă un element de cost, care asigură restituirea costurilor aferente acordării împrumutului și, atâta timp cât acest cost a fost prevăzut în mod clar în contract și a fost adus la cunoștința consumatorului, o astfel de divizare a costurilor creditului nu poate fi considerata ilicită sau ca reprezentând o „dobânda mascată”.
Clauzele referitoare la dobândă și comisioane sunt elemente care determină costul total al creditului și împreună cu marja de profit formează prețul contractului, iar aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu poate privi caracterul adecvat al prețului, în măsura în care acestea sunt exprimate în mod clar si inteligibil, așa cum rezulta în cauză.
Mai mult, prin plata sumei de 1530 CHF, raportat la valoarea împrumutată de 76.500 CHF nu se creează un dezechilibru semnificativ între drepturilor și obligațiile părților. Acest comision a fost perceput pentru serviciu efectuat de bancă de analiză a dosarului și nu contravine dispozițiilor legale în contextul în care nu creează un dezechilibru în sensul prevăzut de dispozițiile Legii 193/2000.
Este de notorietate faptul ca instituțiile de credit realizează profit din dobânzile aplicate și din taxele reținute la data semnării convențiilor, legea impunând ca, în privința comisioanelor aferente creditului, acestea să corespundă costurilor efective ale băncilor, să se limiteze la acoperirea acestora și să nu conducă la obținerea de venituri suplimentare. În acest sens, perceperea comisionului de acordare, își găsește justificarea în activitatea lucrătorului bancar în scopul întocmirii dosarului și efectuărilor verificărilor necesare acordării creditului.
Față de aceste considerente, instanța va respinge cererea constatare a caracterului abuziv a acestei clauze, reținându-se că aceasta este clară, corespunzător descrisă și oferă reclamanților posibilitatea de a cunoaște de la început efectele acesteia asupra contractului în ansamblu, opțiunea acestora de a contracta fiind liberă, perfect conștientă și cu reprezentarea corectă a consecințelor actului juridic pe care îl va semna.
Instanța mai reține că la data încheierii contractului de credit nu era interzisă stabilirea comisionului de acordare, iar prin prevederi legale ulterioare (art. 36 din OUG nr.50/2010) s-a stabilit că pentru analiza dosarului se poate percepe un astfel de comision, acesta fiind stabilit în sumă fixă. Potrivit art. 36 din OUG nr. 50/2010, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 288/2010, „ Pentru creditul acordat, creditorul poate percepe numai: comision de analiză dosar, comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent, compensație în cazul rambursării anticipate, costuri aferente asigurărilor și, după caz, dobânda penalizatoare, alte costuri percepute de terți, precum și un comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor. (2) Comisionul de analiză dosar și cel unic vor fi stabilite în sumă fixă, aceeași sumă fiind percepută tuturor consumatorilor cu același tip de credit în cadrul aceleiași instituții de credit„.
Prin urmare, argumentele reclamanților privind nelegalitatea acestui comision din perspectiva caracterului inechitabil al acestuia sunt înlăturate chiar prin dispozițiile legale actuale care prevăd pentru banca posibilitatea de a percepe un comision de procesare, analiză sau acordare.
Față de argumentele expuse anterior și având in vedere că valoarea comisionului de acordare credit a fost stabilită foarte clar în contract, că aceasta a fost adusă la cunoștința clienților și că acest comision este justificat de costurile băncii în analiza cererii de acordare a creditului, nefiind justificat și dovedit dezechilibrul contractual creat prin inserarea acestor clauze, instanța va respinge cererea de anulare a clauzei privind comisionul de acordare ca neîntemeiată.
Clauza privitoare la comisionului de conversie. Potrivit art. 1.3 lit. c din contract „ în situația în care împrumutatul solicită și banca acceptă, modificarea valutei sau a altor condiții ale creditului, banca poate percepe un comision de conversie de 3.0% (minim 100 euro sau echivalentul RON, CHF), aplicat la soldul creditului.”
Deși, și această clauză este una nenegociată, instanța reține că prin inserarea ei în convenția de credit nu se creează dezechilibrul semnificativ prevăzut de ar. 4 Legea 193/2000. Această este clară, corespunzător descrisă și oferă reclamanților posibilitatea de a cunoaște de la început efectele acesteia asupra contractului în ansamblu. Față de aceste considerente, instanța va respinge cererea constatare a caracterului abuziv a acestei clauze,
Clauza referitoare la impunerea asiguratorului de către bancă. Potrivit art. 4.1 și 4.2 împrumutații se obligă să încheie și să reînnoiască, cu una din societățile agreate în prealabil de bancă, un contact de asigurare …” Sintagma „cu una din societățile agreate în prealabil de bancă” nu are caracter abuziv. Deși au susținut că încheierea asigurărilor cu un asigurator agreat de către ei ar fi micșorat costurile acestor asigurări, reclamanții nu au dovedit aceste susțineri. Nu s-a dovedit existența dezechilibrului semnificativ. Deși reclamanții au invocat încălcarea dispozițiilor art. 18 din legea 199/1990, „Contractele de asigurare prevăzute la art. 16 și 17 se vor încheia cu o societate de asigurări, iar împrumutătorul nu va avea dreptul să impună împrumutatului un anumit asigurător” instanța observă că banca nu a impus clienților săi un anumit asigurator, ci a pus la dispoziția acestora o listă a asiguratorilor agreați, oferind posibilitatea alegerii unui dintre acești asiguratori. Rațiunea aceste proceduri rezultă din necesitatea de a încheia asigurările cu persoane juridice stabile și care oferă garanții de stabilitate și profesionalism.
Clauza prevăzută de art. 9.10 din contract, apare ca fiind abuzivă în privința dreptului
băncii de a ceda datele cu caracter personal către terți colaboratori ai băncii. Legea nr. 677/ 2001 care reglementează protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date stabilește necesitatea obținerii consimțământului persoanei vizate, dat în mod expres și neechivoc, cu anumite excepții expres prevăzute de lege. Pentru prelucrările ulteriore este necesar acordul expres și neechivoc al reclamanților, astfel încât inserarea acestei sintagme în contract în art. 9.10 este abuzivă și contravine dispozițiilor legale. În ce privește dreptul băncii de a cesiona, transfera sau înstrăina, în mod liber și necondiționat drepturile create prin acest contract odată cu transmiterea creanței, instanța reține neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 4 Legea 193/2000. Această clauză reprezintă dreptul pe care îl are orice creditor de a cesiona creanța în condițiile prevăzute de dispozițiile legale și cu notificarea debitorilor, așa cum s-a prevăzut și prin contract. Modalitatea în care s-a stabilit procedura notificării nu întrunește condițiile pentru a declara abuzivă această dispoziție contractuală.
Nefondată este și cererea privind constatarea caracterului abuziv al cauzei 9.11 – „banca va putea utiliza informațiile rezultate din prezenta relație contractuală în scopuri proprii pentru și pentru transmiterea acestora către organismele abilitate conform legii, instanța reținând aceleași argumente expuse în ce privește clauza 9.10, în acest caz fiind vorba de transmiterea de date către organisme abilitate conform legii.
Clauza contractuale prevăzute de art. 9.12 din contractul de credit nr. 2402R_/19.08.2008, stabilește dreptul băncii de a încasa toate veniturile reclamanților prezente și viitoare, inclusiv salariul, fără a se limita la acesta, până la concurența sumelor datorate, reclamanții mandatând și autorizând în mod expres banca să notifice angajatorii sau terții, fără a ridica obiecțiuni și fără a îndeplini vreo formalitate, să solicitate plata salariilor și să debiteze conturile. Această clauză creează un avantaj în favoarea pârâtei, fără a exista un remediu în sprijinul reclamanților, care s-ar putea găsi în situația de a li se activa clauza în discuție fără ca, în prealabil, să cunoască, în concret, situațiile care determină acest fapt și fără a avea posibilitatea de a formula obiecțiuni. De asemenea, această clauză creează o disproporție vădită între drepturile și obligațiile părților contractante și creează un dezavantaj semnificativ, din punct de vedere economic, consumatorului, în contextul în care, pe baza unor clauze predefinite, nesupuse nici unei negocieri, pârâta, profitând și de natura contractului de credit ce constituie titlu executoriu, poate dispune de toate veniturile reclamanților, fără ca acești să poată formula obiecțiuni. În acest context instanța va constata caracterul abuziv al clauzei contractuale prevăzute de art. 9.12 din contractul de credit nr. 2402R_/19.08.2008.
Locul semnării contractului este sediul Băncii. Nu prezintă importanță dacă acest contract a fost încheiat la sediul sucursalei din Iași sau la sediul central, această dispoziție contractuală neputând fi analizată în baza dispozițiilor legii 193/2000.
În ce privește actele adiționale instanța observă că s-a solicitat constatarea caracterului abuziv al art. 3 actul adițional 2, art. 1 actul adițional 3 și art. 1 alin. 2 actul adițional 4, articole prin care a fost stabilit un comision de restructurare/reeșalona, în valoare procentuală inițial de 1% aplicabil al soldul creditului de a momentul restructurării/reeșalonării ori de câte ori se va solicita băncii un astfel de serviciu, stabilindu-se pentru restructurarea convenită la 04.01.2011 suma de 705,51 CHF și ulterior câte 400 euro pentru celelalte două eșalonări. Pentru aceleași motive pentru care instanța a apreciat că inserarea comisioanelor de acordare credit și de conversie nu sunt abuzive, va reține că aceste comisioane de reeșalonare credit sunt clar exprimate și determinate, astfel încât au fost cunoscute încă de la semnarea actelor adiționale și acceptate de către reclamanți, fără ca prin plata acestora să se creeze un dezechilibru semnificativ, așa cum prevăd dispozițiile art. 4 Legea 193/2000. În acest contest instanța va respinge ca fiind neîntemeiată cererea reclamanților de restituire a sumei de 705,51 CHF.
Analizând solicitarea de constatare a caracterului abuziv al art. 4 alin. 3 din actul adițional nr. 2, art. 2 alin. 2 din actul adițional nr. 3, art. 2 alin. 2 din actul adițional nr. 4 și art. 2 alin. 2 din actul adițional nr. 5, instanța reține caracterul nefondat al acestei cereri. Potrivit acestor clauze „eventualele diferențe de principal și de dobândă neachitate în această perioadă vor fi redistribuite în valoarea anuităților următoare rămase de plată conform contractului de credit.” Așadar, prin actele adiționale enunțate, a fost eșalonată plata dobânzilor restante, stabilindu-se perioada și suma care se va achita lunar. Nu apare ca fiind abuzivă inserarea în contract a clauzei potrivit căreia, în cazul în care nu vor fi plătite aceste restanțe, ele vor fi inserate în ratele următoare, în contextul în care acestea nu modifică costul creditului, decât în ceea ce privește dobânzile penalizatoare aferente.
Cu privire la art. 3 din actele adiționale nr. 4 și 5 la convenția de credit, referitoarele la „cazuri de neîndeplinire”, instanța reține că banca poate declara scadența anticipată sau rezilierea de plin drept, „în situația apariției unui Caz de neîndeplinire care nu este remediat de împrumutător în mod satisfăcător pentru bancă într-u termen maxim de 30 de zile”. Această modalitate de exprimare - „în mod satisfăcător pentru bancă” face ca această clauză să fie interpretată doar în favoarea băncii, servind doar intereselor acestuia. Prin necircumstanțierea, în nici un mod, a elementelor care-i permit băncii să aprecieze dacă remedierea este sau nu satisfăcătoare, prin neindicarea niciunui criteriu care să-i dea băncii acest drept, lăsând la libera sa apreciere acest rezultat, instanța va reține că această clauză încalcă prevederile legale incidente în materie, fiind de natură să îl prejudicieze pe consumator.
Pentru aceste motive, instanța constată nulitatea absolută a clauzei înscrise la art. 3 din actele adiționale 4 și 5 la contractul de credit nr. 2402R_/19.08.2008, clauză care conferă Băncii dreptul exclusiv și discreționar de a declara soldul creditului scadent anticipat sau rezilierea de plin drept a contractului.
Față de cele reținute, și în raport de dispozițiile art. 6 Legea 193/2000, instanța va dispune înlăturarea clauzelor sau părților de clauze constatate abuzive din contractul de credit nr. 402R_/19.08.2008, constând faptul că existența și executarea contractului este posibilă aceste clauze sau părți din clauze declarate abuzive.
Deși reclamanții au făcut vorbire de denominarea contractului, deși au expus pe larg și teoria impreviziunii, solicitarea acestora a fost în sensul de stabilizare a cursului CHF-RON la valoarea acestuia din momentul încheierii contractului, pentru toată perioada de derulare a acestuia.
Potrivit dispozițiilor art. 6 din contract rambursarea creditului se face în moneda prevăzută în graficul de rambursare. Din graficul de rambursare depus la dosar rezultă că la pe toată durata derulării contractului, reclamanții aveau obligația de restituire lunar a ratei constând în debit principal plus dobândă aferentă, în monedă elvețiană. În contract nu s-a prevăzut nici o clauză care să reglementeze reevaluarea costurilor contractului în situația devalorizării monedei CHF. Totodată părțile nu au stipulat nici o clauză referitoare la suportarea riscului în caz de dezvalorizare sau hipervalorizare a monedei CHF, aspect din care rezultă că reclamanții urmau să suporte acest risc.
Instanța constată că francul elvețian (CHF) este o monedă care nu are circulație efectivă pe piața românească, nu este utilizată în tranzacțiile civile sau comerciale în numerar sau prin virament bancar, fiind de notorietate la nivelul încheierii contractului, în anul 2007,ca și în prezent,că pe piața monetară internă plățile se fac fie în RON fie în EUR. Este de notorietate faptul că, la nivelul anului 2007, pentru creditele contractate în CHF băncile percepeau dobânzi mult mai mici decât pentru creditele contractate în RON. Este evident în această situație că orice consumator dornic de a obține un credit bancar ar fi preferat să obțină o creditare în CHF, datorită dobânzii avantajoase, deși în fapt, după cum s-a arătat anterior, solicitantului nu îi era necesară monedă elvețiană care nu circulă pe piața internă,ci monedă românească. Tot de notorietate este și faptul că economia Elveției, care se bazează într-o foarte mare măsură pe depozite bancare, este foarte puternică iar consecința unei economii naționale dezvoltate este și gradul ridicat de stabilitate al monedei naționale. Prin urmare, instanța apreciază că dacă pârâta, în calitate de specialist în operațiuni bancare, a optat pentru acordarea unor credite în CHF cu dobândă mai mică decât dobânda practicată pentru creditele în RON, a avut reprezentarea faptului că datorită gradului mare de stabilitate al CHF, este exclusă posibilitatea de devalorizare a acestei monede. Însă, criza economică demarată la finele anului 2007 a cauzat o creștere fără precedent a achizițiilor de monedă elvețiană, așa încât valoarea CHF a crescut succesiv.
Creditul a fost încheiat pentru o suma de 76.500 CHF, tragerea s-a făcut în CHF, iar plățile s-a efectuat tot în CHF. Reclamanților li s-a deschis un singur cont, prin care aceștia achitau ratele aferente creditului. Din extrasele de cont aferente perioadei 21 august 2009 – 16 octombrie 2010 nu rezultă efectuarea unor operațiuni de schimb valutar, astfel încât instanța nu poate reține că situația juridică a reclamanților este similară cu a consumatorului-reclamant maghiar din cauza C-26/13 KASLER vs .Ungaria, invocată de reclamantă.
În speța aflată pe rolul instanței maghiare creditul se încheiase pentru o sumă în moneda națională HUF, dar echivalent unei sume în CHF, tragerea efectivă a sumei de bani s-a făcut în ambele cazuri în moneda națională, restituirea fiind făcută de asemenea în monedă națională dar echivalată unei sume în CHF.
Nu pot fi reținute susținerile reclamanților privire la faptul că pârâta nu a informat-o cu privire la riscul valutar, în contextul în care reclamanții au cunoscut faptul că vor contracta un credit în franci elvețieni și vor achita acest credit lunar tot în franci elvețieni, până la finalizarea contractului, fiind de notorietate faptul că încheierea unui contract într-o monedă străină aduce în sarcina împrumutaților și diferențele de schimb valutar, care pot fi favorabile, dar și nefavorabile.
Mai mult chiar, instanța observă că în contract, părțile au prevăzut o clauză privind modificarea valutei, art. 3 lit. c, clauză de care consumatorul nu a uzat, deși cursul de schimb valutar a continuat să crească.
Față de cele reținute, instanța va respinge și acest capăt de cerere, apreciind că susținerile reclamanților sunt nefondate.
Față de dispozițiile art. 453 Cod procedură civilă și de principiul disponibilității, instanța va lua act de precizarea reclamanților în sensul solicitării cheltuielilor de judecată pe cale separată și va constata că pârâta nu a solicitat plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte cererea formulată de reclamanții S. E. CNP_ și S. A., CNP_, cu domiciliul în Iași, ., ., . și domiciliul procedural ales la Cabinet Avocat P. D., cu sediul în Iași, .. 353, ., ., în contradictoriu cu pârâtele . SA, prin Sucursala Iași, cu sediul în București, sector 1, .. 29.31, înregistrată la Oficiul Registrului comerțului sub nr. J_, cod unic de înregistrare_.
Constată caracterul abuziv al clauzei contractuale prevăzute de art. 5.1 din contractul de credit nr. 2402R_/19.08.2008, cu privire la sintagma „ dobânda se poate modifica în funcție de variația indicelui de referință și a marjei, conform deciziei băncii” și și de art. 5.4 din contract cu privire la sintagma „În cazul în care banca modifică marja, conform deciziei sale” și ultima teză a art. 5.4 din contract „În cazul majorării dobânzii, ca urmare a măririi marjei băncii, împrumutatul are dreptul să declare băncii, în interval de 30 de zile de la comunicarea ratei dobânzii, că nu acceptă noile rate ale dobânzii. În această situație, împrumutatului se obligă să restituie limită de creditare pe care a utilizat-o împreună cu dobânzile și comisioanele datorate până la data plății în același interval de 30 de zile, banca nepercepând costuri suplimentare. Dacă termenul de mai sus este depășit, se consideră că împrumutatul a acceptat modificarea dobânzii”.
Constată caracterul abuziv al clauzei contractuale prevăzute de art. 9.10 din contractul de credit nr. 2402R_/19.08.2008, cu privire la fraza „De asemenea împrumutatul, co-pătitorul, garantul, și garantul ipotecar sunt de acord ca banca să poată ceda datele cu caracter personal către terți colaboratori ai băncii.”
Constată caracterul abuziv al clauzei contractuale prevăzute de art. 9.12 din contractul de credit nr. 2402R_/19.08.2008.
Constată caracterul abuziv al clauzelor contractuale prevăzute de art. 3 din Actul adițional nr. 4 /01.02.2012 la contractul de credit nr. 402R_/19.08.2008 și Actul adițional nr. 5 /02.08.2012 la contractul de credit nr. 402R_/19.08.2008.
Dispune înlăturarea clauzelor sau părților de clauze constatate abuzive din contractul de credit nr. 402R_/19.08.2008.
Respinge restul pretențiilor, ca neîntemeiate.
Ia act de precizarea reclamanților în sensul solicitării cheltuielilor de judecată pe cale separată și constată că pârâta nu a solicitat plata cheltuielilor de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. În situația în care se formulează cerere de apel acesta se va depune al Judecătoria Iași.
Pronunțată în ședință publică din 10 iunie 2015.
Președinte, Grefier,
M. N. D.-G. M.
Red./tehnored. M.N./ M.D.G.
4 ex. / 31.08.2015
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 7873/2015. Judecătoria... | Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 8989/2015.... → |
|---|
