Contestaţie la executare. Sentința nr. 7966/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7966/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 15-06-2015 în dosarul nr. 20551/245/2014
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 7966/2015
Ședința publică de la 15 Iunie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE G. C. M.
Grefier D. B.
Pe rol se află judecarea cauzei Civil privind pe contestator B. I. și pe intimat S.C. E. K. ROMANIA S.R.L., având ca obiect contestație la executare suspendare executare silită.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită..
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la 25.05.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință civilă, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei la 08.06.2015, când, pentru același motiv, a amânat pronunțarea pentru astăzi, când, în aceeași compunere, a hotărât:
INSTANȚA,
Deliberand asupra cauzei civile de față, constata urmatoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 12.06.2014, sub nr._, contestatorul B. I. a solicitat, în contradictoriu cu intimata . SRL ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea actelor de executare intocmite in dosarul de executare silita nr. 419/2014 al Biroului Executoilor Judecatorescti Asociati B. G. si L. Nicolaita G.-C., suspendarea executarii silite, precum si obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecata.
În motivarea cererii contestatorul a aratat ca la data de 22.12.2003 a incheiat un contract de credit de consum nr._ cu Alpha Bank Romania pentru achizitionarea unui calculator, contract ce a fost intermediat de . si care s-a derulat normal pana in luna martie 2006, cand i s-a comunicat ca trebuie sa semneze un alt contract de creditare, care il va inlocui pe cel initial si astfel i s-a solicitat sa semneze contractul nr._/21.03.2006, o cerere de refinantare si dispozitia de plata pentru suma de 976,95 lei reprezentand contravaloarea ratelor ce urma sa le plateasca pana la finalizarea contractului . Se mai arata de catre contestator ca si-a indeplinit obligatiile de achitare a ratelor la timp fara a inregistra penalitati de intarziere si ca nu a semnat nici un contract privind achizinarea unui card de credit, cuprind in pag. 3/3 a contractului, la conditii generale de creditare credit card si ca aimprimarea acestora pe verso-ul pag. 2/3 reprezionta o capcana pentru cumparatorul de buna credinta .
Contestatorul a mai invederat instantei ca numarul cardului de credit nu corespunde cu numarul contractului si ca nu i s-a comunicat nicodata un extras de cont privind situatia debitului si a platilor, astfel incat suma nu este certa, lichida si exigibila .
În privinta cererii de suspendare a executarii silite, contestatorul nu a aratat nici un motiv .
În drept, contestatia a fost intemeiata pe dispoz. art. 711-716 si 718 Noul C.pr.civ.
In sustinerea cererii, contestatorul a depus la dosarul cauzei contractul de refinantare si contractul de credit din 21.03.2006, dispozitia de plata, notificarea cesiunii de creanta catre . SRL, chitante de plata .
Intimata . SRL a formulat intampinare in termenul legal, prin care a solicitat instantei respingerea contestatiei la executare, invederand instantei ca petentul nu a facut dovada ca si-a respectat obligatiile asumate prin contractul de credit incheiat, ba mai mult invoca faptul ca anumite pagini din contract nuisi mai au rostul dupa o perioada de aproximativ 8 ani de zile, timp in care ar fi putut solicita in justirie nulitatea contractului in masura in care se considera nedreptatit .
Pe fondul cauzei, intimata arata ca potrivit dispoz. art. 10.5 din anexa III-Conditii Generale de Creditare Credit de nevoi Personale, imprumutatul, in speta contestatorul B. I. si-a dat acordul irevocabil de a primi din partea Credisson un card de credit insotit de conditii de utilizare si instructiuni de activare, activare ce urma a fi realizata la solicitarea expresa a imprumutatului, anexa ce este semnata de catre imprumutat dealtfel, primind astfel pe card o limita de creditare de 3000 lei, in baza contractului de credit nr._ din 21.03.2006, inregistrat in evidentele societatii creditoare sub numarul de dosar nr._ .
Intimata a amai precizat ca i-au fost notificate contestatorului atat la momentul notificarii cesiunii de creanta,m cat si la momentul formularii cererii de executare silita catre executorul judecatoresc detalierea si compunerea debitului.
In drept, intimata a invocat dispoz. art. 205, 715, 712 si 249 NCPC .
La data de 01.09.2014, contestatorul a depus raspuns la intampinare, prin care a solicitat respingerea apararilor formulate de catre intimata, reiterand argumentele invocate in petitul cererii de chemare in judecata .
La solicitarea instanței, B. Asociati B. G. si L. Nicolaita G.-C. a înaintat copie a dosarului de executare nr. 419/2014 .
La data de 14.11.2014, contestatorul a depus la dosarul cauzei dovada achitarii cautiunii in cuantum de 264,80 lei (f. 202) .
La dosarul cauzei au mai fost depuse precizari la solicitarea instantei de catre intimata (f. 254-264 si 278-282).
În ceea ce priveste cererea de suspendare a executarii silite formulata decatre contestator, instanta retine urmatoarele:
Potrivit dispoz. art. 718 alin. 1 NCPC “pana la solutionarea contestatie la executare sau a altei cereri privind executarea silita, la solicitarea partii interesate si numai pentru motive temeinice, instanta competenta poate siuspenda executarea(...)”
Astfel, dupa cum rezulta si din dispozițiile legale anterior mentionate, suspendarea executării silite reprezinta o chestiune incidenta, o măsură vremelnică si excepțională, care are rolul de a preintampina producerea unor grave prejudicii, ce ar putea fi determinate de continuarea executarii.
Or, in cauza de fata instanta retine ca petentul nu a indicat in mod concret nici un motiv de natura sa atraga suspendarea executarii silite .
Astfel, in lipsa unor motive clare sustinute de probe certe in acest sens, simpla cerere de suspendare a executarii silite nu este de natura sa reprezinte un temei suficient pentru a suspenda executarea silita, neavand un caracter urgent si de natura a preintampina producerea unor grave prejudicii .
F. de aceste imprejurari, instanta va respinge ca neintemeiata cererea de suspendare a executarii silite, cerere formulata de catre contestatorul B. I. .
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma probatoriului administrat in cauza, instanța de judecată reține următoarele:
La data de 04.04.2014, prin incheierea pronuntata in dosarul nr._/245/2014 al Judecatoriei Iasi s-a incuviintat executarea silita a titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr._/21.03.2006, in vederea recuperarii creantei in valoare de 2648,11 lei din care suma de 1906,4 lei reprezentand debit principal si suma de 341,69 lei dobanzi, suma de 400,02 lei dobanzi penalizatoare, de la debitorul B. I., contestator in prezenta cauza .
În considerarea acestei situații, la data de 23.04.2014, au fost emise de catre B. Asociati B. G. si L. Nicolaita G.-C. urmatoarele acte de executare: incheiere de stabilire a cheltuielilor de executare si somația adresată contestatorului în calitate de debitor.
În acord cu prevederile art. 711 alin.1 Noul Cod procedură civilă „ împotriva executării silite, a incheierilor date de executorul judecatoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare(…).”, iar conform art. 712 alin. 1 Noul Cod procedură civilă „daca executarea silita se face in temeiul unei hotarari judecatoresti sau arbitrale, debitorul nu va putea invoca pe cale de contestatie motive de fapt si de drept pe care le-ar fi putut opune in cursul judecatii in prima instanta sau . atac ce i-a fost deschisa.”
Verificând condițiile generale de promovare a contestației, se observa că aceasta a fost promovată de către contestatoare în termen legal, de o persoană ce figurează în dosarul de executare în calitate de debitor.
Analizând motivele invocate de către contestatoare, instanta apreciaza ca acestea sunt neintemeiate, pentru urmatoarele motive :
Contestatorul a sustinut in primul rand ca nu a fost notificat in ceea ce priveste ratele scadente, imprejurarea pe care instanta o apreciaza ca neintemeiata, in conditiile in care la dosarul cauzei au fost depuse de catre intimata notificare cesiunii de creanta intervenita intre intimata . SRL si C. I., notificare care cuprinde in mod detaliat situatia debitului inregistrat de catre contestatorul B. I. la data de 06.08.2013 (f. 89 dosar), izvorul acestei creante, in speta contractul nr._, astfel incat apara drept nejustificata sustinerea petentului in sensul ca nu a cunoscut situatia exacxta a debitului si ca acesta nu ar fi cert, lichisd si exigibil .
Cu privire la critica adusa de catre contestator cu privire la nelegalitatea contractului de credit insotit de anexa cu privire la emiterea cardului si a liniie de creditare de 3000 lei, instanta apreciaza ca si aceasta afirmatie este neintemeiata si fara suport juridic, in conditiile in care din actele depusein prezenta cauza reiese ca petentul, in calitate de imprumutator a semnat cu buna stiinta conditiile generale de acordare a acestui card si a limitei de creditare. Imprejurarea sustinuta de contestator ca ar fi o capcana cu imprimarea conditiilor pe verso-ul pag. 2/3 reprezinta o simpla alegatie, acesta nefacand dovada celor afirmate, astfel cum prevede dispoz. art. 249 NCPC . Mai mult de atat, instanta retine ca petentul s-a folosit de sume de bani de pe acest card de credit, iar aceasta intrebuintare reprezeinta o dovada clara a faptului ca a avut cunostinta de existenta si conditiile de folosire a cardului .
In consecinta, avand in vedere imprejurarile anterior expuse, precum si faptul ca nu s-a invocat nici un viciu privind nelegalitatea procedurii de executare silita, instanta retinand ca cererea formulata de catre contestator este neintemeiata o va respinge in consecinta .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca neintemeiata cererea de suspendare a executarii silite formulata de catre contestatorul B. I..
Respinge ca neintemeiata contestația la executare formulată de contestatorul B. I., domiciliat in sat/comuna M., . Voda, nr. 5, jud. Iasi contradictoriu cu intimata . SRL, cu sedul ales la . SRL Iasi, cu sediul in mun. Iasi, .-128, . .
Respinge ca neintemeiata cererea contestatorului de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecata .
Cu drept de a formula apel în termen de 10 de zile de la comunicare, ce se depune la Judecatoria Iasi .
Pronunțată în ședință publică, azi, 15.06.2015 .
Președinte, Grefier,
G. C. M. D. B.
Red./tehnored.MGC/DB
4ex/11.08.2015
| ← Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art.... | Evacuare. Sentința nr. 8755/2015. Judecătoria IAŞI → |
|---|








