Contestaţie la executare. Sentința nr. 8725/2015. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 8725/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 29-06-2015 în dosarul nr. 11114/245/2015

Cod operator: 3171

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică de la 29 Iunie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE E. C. B.

Grefier C. P.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 8725

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea D. D. și pe intimata C. SA -P. DIRECTIA REGIONALA DE DRUMURI SI PODURI IAȘI, având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședință publică, în ordinea de pe listă, la prima strigare au lipsit părțile, situație în care potrivit prevederilor art. 104 alin. 13 din ROI, aprobat prin HCSM nr. 387/2005, instanța dispune lăsarea dosarului la sfârșitul ședinței când, după o nouă strigare, în ordinea listei, se constată, de asemenea, lipsa acestora.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Instanța, având în vedere prevederile art. 131 din Noul Cod procedură civilă, procedând la verificarea competenței generale, materiale și teritoriale, constată că Judecătoria Iași este competentă a soluționa prezenta cauză conform art. 713 alin. 1 din Noul Cod procedură civilă.

Instanța, punând în discuție durata estimativă pentru cercetarea procesului, raportat la dispozițiile art. 238 din Noul Cod de Procedură Civilă, apreciază ca durată estimativă 6 luni.

Instanța reține că nu mai sunt alte cereri de formulat sau excepții de invocat și în temeiul dispozițiilor art. 254 alin. 1 și art. 255 alin. 1 din Noul Cod de Procedură Civilă, încuviințează proba cu înscrisuri solicitată de către ambele părți și constatând cauza în stare de judecată, instanța o reține spre soluționare, având în vedere împrejurarea că s-a solicitat judecarea în lipsa părților.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele:

P. contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 22.04.2015 sub nr._, contestatoarea D. D. a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. prin Direcția Regională Drumuri și Poduri Iași, să dispună anularea actelor de executare întocmite în dosarul de executare nr. 2248/2014 al B.E.J.A. M. I. și M. L. și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, contestatoarea a arătat că a fost somată să achite suma de 28 Euro reprezentând contravaloarea despăgubirii datorate în baza titlului executoriu reprezentat de procesul-verbal de constatare a contravenției . 11 nr._ din data de 07.11.2011 precum și suma de 268,00 lei reprezentând cheltuieli de executare și onorariu conform încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare din data de 13.11.2014. A mai arătat contestatoarea că, potrivit actului său de identitate, locuiește la adresa din Iași, .. 50, . la adresa din procesul-verbal de constatare a contravenției, aflând întâmplător despre începerea executării silite.

Contestatoarea a invocat nulitatea absolută a procesului-verbal de constatare a contravenției . 11 nr._ din data de 07.11.2011 motivat de faptul că acest înscris nu îndeplinește condițiile cerute de lege pentru a fi titlu executoriu, conform art. 638 alin.1 punctul 3 Cod procedură civilă. Contestatoarea a invocat decizia nr. 6 din 2015 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursuri în interesul legii prin care s-a stabilit că procesele-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor, prevăzute de art. 8 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, încheiate potrivit art. 9 alin. 1 lit. a, alin. 2 și 3 din acest act normativ, transmise persoanelor sancționate contravențional, pe suport hârtie, sunt lovite de nulitate absolută în lipsa semnăturii olografe a agentului constatator.

În drept, contestația la executare a fost întemeiată pe prevederile art. 711-art.719 Cod de procedură civilă.

În susținerea contestației la executare, au fost depuse, în copie certificată, procesul-verbal de constatare a executării silite în dosarul de executare nr. 2248/2014 al B.E.J.A. M. I. și M. L., încheiat la data de 07.04.2015, procesul-verbal de constatare a contravenției . 11 nr._ din data de 07.11.2011, cartea de identitate a contestatoarei.

Contestatoarea a solicitat și judecarea cauzei în lipsă, conform art. 223 alin. 3 Cod de procedură civilă.

Intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. prin Direcția Regională Drumuri și Poduri Iași a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației la executare ca neîntemeiată.

În motivare, intimata a arătat că, în acord cu prevederile art. 711 alin.1 și art. 712 alin.1 Cod procedură civilă, contestatoarea avea posibilitatea de a formula plângere contravențională împotriva procesului-verbal ce constituie titlu executoriu, astfel cum statuează dispozițiile art. 32 din O.G. nr. 2/2001, în cadrul căreia ar fi putut invoca apărările cu privire la titlu. A mai susținut că procesul-verbal de constatare a contravenției . 11 nr._ din data de 07.11.2011 a fost comunicat în termen legal, prin afișare, la domiciliu, identificat conform datelor existente în acel moment în baza de date a Ministerului Afacerilor Interne, prin Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, astfel că nu se poate vorbi despre inexistența titlului executoriu prin raportare la dispozițiile art. 37 din O.G. nr. 2 din 2001.

Intimata a mai susținut că nu se poate reține incidența prevederilor deciziei nr. 6/2015 pronunțate de către Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru soluționarea recursurilor în interesul legii, această decizie fiind pronunțată ulterior întocmirii procesului-verbal de constatare a contravenției . 11 nr._ din data de 07.11.2011 și fiind obligatorie numai pentru viitor.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe prevederile O.G. nr. 2 din 2001 privind regimul juridic al contravențiilor, ale O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, ale Codului de procedură civilă.

Intimata a solicitat și judecarea cauzei în lipsă, potrivit art. 411 alin.1 punctul 2 Cod procedură civilă.

A fost depus, în copie certificată, dosarul de executare nr. 2248/2014 al B.E.J.A. M. I. și M. L..

Analizând susținerile părților coroborate cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:

La data de 07.11.2011, intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. prin Direcția Regională Drumuri și Poduri Iași a încheiat procesul-verbal de constatare a contravenției . 11 nr._ prin care a constatat că debitoarea contestatoare D. D. a condus, la data de 12.05.2011, autovehiculul cu nr. de înmatriculare_, pe DN28, km 65+200m, fără a deține rovinietă valabilă, fapta reținută fiind prevăzută și sancționată contravențional conform art. 8 alin.1 și alin.2 din O.G. nr. 15/2002, modificată.

În sancționare, intimata a aplicat contestatoarei amenda contravențională în cuantum de 250 lei și a dispus obligarea acesteia la plata tarifului de despăgubire de 28 euro.

Procesul-verbal de constatare a contravenției . 11 nr._ din data de 07.11.2011 a fost comunicat prin afișare, la data de 18.11.2011, la adresa din Iași, .. 37, ., județul Iași.

Ulterior comunicării procesului-verbal menționat mai sus, începând cu data de 27.02.2012, contestatoarea și-a modificat adresa de domiciliu în Iași, ..50, . (fila 5).

La solicitarea intimatei – creditoare Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. prin Direcția Regională Drumuri și Poduri Iași, la data de 16.10.2014, a fost constituit dosarul de executare nr. 2248/2014 al B.E.J.A. M. I. și M. L. având ca obiect aducerea la îndeplinire a titlului executoriu reprezentat de procesul-verbal de constatare a contravenției . 11 nr._ din data de 07.11.2011.

P. încheierea din ședința din camera de consiliu din 30.10.2014 pronunțată în cauza cu nr._/245/2014, Judecătoria Iași a încuviințat executarea silită a titlului executoriu reprezentat de procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/07.11.2011, în vederea recuperării creanței în cuantum de 28 euro (la cursul de schimb comunicat de BNR pentru ultima zi din luna anterioară datei achitării) reprezentând contravaloarea tarifului de despăgubire potrivit art. 8 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002, la cererea creditoarei Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. prin Direcția Regională Drumuri și Poduri Iași împotriva debitoarei D. D..

La data de 13.11.2014 a fost emisă încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare în cuantum de 268 lei.

Somația privind începerea executării silite, încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare silită, încheierea de încuviințare a executării silite, titlul executoriu și procesul-verbal de constatare a executării silite încheiat la data de 07.04.2015 au fost comunicate contestatoarei debitoarei la adresa din Iași, .. 37, .. B, . (filele 25 verso și 27 verso).

Instanța apreciază că prezenta contestație la executare este întemeiată în parte pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 37 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, modificată, procesul-verbal neatacat în termenul prevăzut la art. 31, precum și hotărârea judecătorească irevocabilă prin care s-a soluționat plângerea constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate.

Totodată, în conformitate cu art. 712 alin. 2 Cod procedură civilă, în forma în vigoare la data începerii executării silite, în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească, se pot invoca în contestația la executare și motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, numai dacă legea nu prevede în legătură cu acel titlu executoriu o cale procesuală specifică pentru desființarea lui.

Contestatoarea avea la dispoziție calea specială a plângerii contravenționale, reglementate de art. 31 din O.G. nr. 2 din 2001 privind regimul juridic al contravențiilor, modificată, astfel încât nu pot fi primite motivele de nelegalitate a titlului executoriu în cadrul prezentei contestații la executare, instanța urmând a respinge cererea contestatoarei privind constatarea nelegalității titlului executoriu reprezentat de procesul-verbal de constatare a contravenției . 11 nr._ din data de 07.11.2011.

Prevederile art. 667 Cod procedură civilă în forma în vigoare la data începerii executării silite, impun comunicarea de către executorul judecătoresc către debitoare, a unei copii certificate de pe titlul executoriu și a somației, sub sancțiunea nulității executării silite. Executorul judecătoresc trebuie să manifeste un rol activ în desfășurarea executării silite, conform art. 627 Cod procedură civilă, având obligația de a întreprinde demersuri în vedere aflării domiciliului debitoarei pentru a asigura legala comunicare a actelor de executare silită.

Astfel, debitorul va fi somat să-și îndeplinească obligația de îndată sau în termenul acordat de lege, cu arătarea că, în caz contrar, se va proceda la continuarea executării silite (art. 667 Cod procedură civilă).

Reținând că somația și actele de executare efectuate în dosarul de executare silită nr. 2248/2014 al B.E.J.A. M. I. și M. L. nu au fost comunicate la domiciliul legal al debitoarei (astfel cum rezultă din copia cărții de identitate a contestatoarei – fila 5), instanța, apreciază ca nelegale actele de executare efectuate în dosarul de executare menționat mai sus, motiv pentru care, în temeiul prevederilor art. 666 alin.2 și art. 719 alin.1 Cod procedură civilă în forma în vigoare la data începerii executării silite, va admite în parte contestația la executare și va dispune anularea actelor de executare îndeplinite în dosarul de executare nr. 2248/2014 al B.E.J.A. M. I. și M. L., respingând celelalte cereri ale contestatoarei referitoare la titlul executoriu reprezentat de procesul-verbal de constatare a contravenției . 11 nr._ din data de 07.11.2011.

Totodată, în temeiul dispozițiilor art. 453 alin.2 Cod procedură civilă, intimata căzând parțial în pretenții, instanța va dispune obligarea acesteia la plata către contestatoare a cheltuielilor de judecată în cuantum de 31,36 lei reprezentând taxă judiciară de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte contestația la executare formulată de către contestatoarea D. D., CNP_, cu domiciliul în Iași, .. 50, ., . în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. prin Direcția Regională Drumuri și Poduri Iași, cu sediul în Iași, .. 19, județul Iași.

Anulează actele de executare îndeplinite în dosarul de executare nr. 2248/2014 al B.E.J.A. M. I. și M. L..

Respinge celelalte cereri ale contestatoarei.

Obligă pe intimată la plata către contestatoare a cheltuielilor de judecată în cuantum de 31,36 lei reprezentând taxă judiciară de timbru.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Iași.

Pronunțată în ședință publică, azi 29.06.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Pentru grefier aflat în C.O. semnează

grefierul șef al Sectiei Civile

Red. B.E.C./ Tehnored. B.E.C./ P.C./10.07.2015, 4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 8725/2015. Judecătoria IAŞI