Contestaţie la executare. Sentința nr. 2456/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2456/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 18-02-2015 în dosarul nr. 2456/2015
Dosar nr._
Cod operator: 3171
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Sentința Civilă Nr. 2456/2015
Ședința publică de la 18 Februarie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: T. G.
Grefier: N. S.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe contestatorii B. I. și B. C. în contradictoriu cu intimat E. F. GMBH PRIN MANDATAR . SRL, având ca obiect contestație la executare suspendare executare silită.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 28.01.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta și când instanța a amânat pronunțarea pentru 04.02.2015, ulterior pentru 11.02.2015, după care pentru astăzi 18.02.2015, când, deliberând, a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra contestației la executare, reține:
Prin contestația la executare înregistrată la data de 06.03.2014 contestatorii B. I. și B. C. au contestat în contradictoriu cu intimatul E. INVESTMENT RO GMBH, prin mandatar E. KSI ROMANIA SRL, executarea silită demarată în temeiul titlului executoriu contract de credit nr._/12.01.2007. De asemenea, contestatorii au solicitat suspendarea executării silite.
În motivare, contestatorii au arătat că la data de 12.01.2007 au încheiat cu banca B. contractul6903401 prin care B. C. beneficiat de un împrumut pentru nevoi personale în valoare de 6300 lei.
Contestatorul B. I. a avut calitatea de coîmprumutat și a aflat despre demararea procedurii execuționale la data de 19.02.2013, când anagajatorul său a înștiințat-o despre înființarea popririi.
Creditorul nu a comunicat un extras de cont pentru a fi verificată realitatea sumelor pentru care a fost pornită executarea silită, motiv pentru care contestatorii contestă aceste valori.
De asemenea, contestatorii au invocat excepția precripția dreptului creditorului de a obține executarea silită, având în vedere faptul că pentru fiecare rată a creditului curge un termen de prescripție distinct și că termenul maxim până la care se putea solicita demararea procedurii execuționale era 12.05.2013, or, cererea de executare silită a fost formulată în luna decembrie 2013.
Mai mult decât atât, cheltuielile de executare stabilite de executorul judecătoresc cuprind sume care nu sunt în concordanță cu dispozițiile UNEJ nr. 1/2013, ale Legii nr. 168/200 și exced cadrului legal stabilit prin dispozițiile art. 669 alin. (3) NCPC.
În drept au fost invocate prevederile art. 711, art. 712, art. 718, art. 705 și 706 NCPC.
Contestatorii au solicitat încuviințarea și administrarea probelor cu înscrisuri, expertiză contabilă și interogatoriul creditorului.
La dosarul cauzei au fost depuse înscrisuri (f. 8-19).
Contestația a fost legal timbrată numai în ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect contestație la executare.
Întrucât nu a fost achitată taxa de timbru de 50 lei aferentă cererii de suspendare a executării silite, instanța a admis excepția netimbrării și a anulat acest capăt de cerere.
Din dispoziția instanței B. SILIMON V. a depus copia certificată a dosarului de executare nr. 1320/2013 (f. 35-124).
Legal citat, intimatul a formulat întâmpinare prin care a invocat excepțiile tardivității formulării contestației la executare și excepția netimbrării.
Pe fondul contestației, intimatul a arătat următoarele aspecte:
Conform art. 2532 pct. 6 NCC, termenul de prescripție se suspendă pe întreaga durată a negocierilor purtate în scopul rezolvării pe cale amiabilă a neînțelegerilor dintre părți, însă numai dacă acestea au fost ținute în ultimele 6 luni înainte de expirarea termenului de prescripție. În temeiul art. 2534 alin. (2) NCC, prescripția nu se va împlini mai înainte de expirarea unui termen de 6 luni de la data la care suspendarea a încetat.
La data de 12.05.2010 s-a împlinite termenul contractual până la care contestatorii trebuiau să achite creditul acordat de bancă. De la această dată a început să curgă termenul de prescripție de 3 ani a dreptului de a obține executarea silită.
La data de 15.09.2010 contestatorul B. I. solicită informații privitoare la acest contract, susținând că nu a fost beneficiarul sumei împrumutate.
Consideră intimatul că de la data de 15.09.2010 a început să curgă un nou termen de suspendare, deoarece E. KSI ROMANIA a încercat în continuare să negocieze posibilitatea rezolvării amiabile.
La data de 06.12.2013 creditorul a formulat cerere de executare silită, astfel încât a fost înregistrat pe rolul B. SILIMON V. a fost înregistrat dosarul de executare nr. 1320/2013.
În raport de aceste considerente, solicită intimatul respingerea excepției prescripției dreptului de a obține executare silită.
Pe fondul contestației la executare, intimatul solicită instanței să țină cont de împrejurarea că debitorii nu și-au executat propriile obligații contractuale.
În ceea ce privește cheltuielile de executare, acestea sunt conforme preverilor art. 39 din Legea nr. 188/2000 și celor ale art. 669 NCPC.
În drept au fost invocate prevederile art. 2532 și urm. NCC, cele ale OUG nr. 80/2003 și ale Ordinului 2550/C/2006.
La dosarul cauzei intimatul a depus înscrisuri.
Prin încheierea din 08.10.2014 instanța a admis în parte excepția netimbrării cererii, numai în ceea ce privește capătul de cerere prin care contestatorii au solicitat suspendarea executării silite. A fost respinsă excepția netimbrării capătului de cerere prin care a fost contestată executarea silită.
Prin aceeași încheiere a fost respinsă și excepția tardivității formulării contestației la executare.
Din dispoziția instanței. B. a depus la dosarul cauzei precizări scrise și extras de cont în care au fost evidențiate plățile efectuate de contestatori pentru achitarea creditului contractat în anul 2007 conform contractului de credit CL_/12.01.2007 (f. 158 – 166).
La data de 26.01.2015 contestatorii au invocat excepția dreptului material la acțiune, excepție care a fost calificată de instanță drept excepția prescripției dreptului de a obține executarea silită.
Instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri și a respins, ca nefiind utile cauzei, probele cu expertiza contabilă și cu interogatoriul intimatului.
Analizând probele administrate în cauză, instanța reține următoarele aspecte:
La data de 06.12.2013 creditorul-cesionar . SRL a formulat cerere de executare silită a titlului executoriu contract de credit nr._/12.01.2007, încheiat între B. – G. SOCIETE GENERALE SA și contestatorii B. I. și B. C..
Contractul a avut ca obiect acordarea unui credit în valoare de 6300 lei pentru o perioadă de 40 luni, debitorii având obligația să restituie creditul în rate lunare până cel mai târziu la data de 12.05.2010.
Pentru fiecare rată de credit a curs un termen de prescripție a dreptului de a obține executarea silită de la momentul scadenței fiecărei rate. Cel mai târziu de la data de 12.05.2010, data la care debitorii trebuiau să achite ultima rată de credit, a început să curgă termenul de prescripție a dreptului de a obține executarea silită.
Cu privire la normele de drept material aplicabile instituției prescripției extinctive, în raport de data la care termenul de prescripție a început să curgă, acestea sunt cele ale Decretului nr. 167/1958.
Întreruperea sau suspendarea termenului de prescripție puteau interveni în condițiile art. 13 – 17 din decretul nr. 167/1958, precum și în cazurile prevăzute de art. 707, 708 NCPC.
Intimatul nu a dovedit că în cauză a intervenit o cauză de suspendare sau de întrerupere a termenului de prescripție a dreptului de a obține executarea silită, ceea ce însemană că termenele de prescripție de 3 ani au curs neîntrerupt și s-au împlinit cel, mai târziu, la data de 12.05.2013, deci anterior formulării cererii de executare silită.
Plățile efectuate contestatori pentru rambursarea creditului au semnificația unui act de recunoaștere a creditului, act care întrerupe prescripția. Însă, din extrasul de cont depus de B. la dosarul cauzei rezultă că plățile au fost efectuate până cel mai târziu la data de 22.01.2008 (f. 163 verso). Oricum aceste plăți puteau întrerupe prescripția doar pentru ratele de credit care deveniseră scadente anterior, pentru ratele cu scadența ulterioară momentului plății termenul de prescripție nefiind încâ în curs. Chiar apreciind că pentru ratele scadente anterior plății, plata a întrerupt pentru aceste rate prescripția dreptului de a obține execuarea silită, termenul de 3 ani de prescripție s-a împlinit cel mai târziu la data de 22.01.2011, deci anterior formulării cererii de executare silită.
În niciun caz cesiunea de creanță intervenită între creditorul cedent B. și creditorul cesiona E. KSI ROMANIA SRL nu poate avea semnificația unui act întrerupător de prescripție și oricum aceasta a intervenit în anul 2008, dată de la care termenul de prescripție de 3 ani s-ar fi împlinit oricum.
Chiar dacă cererea formulată de debitorul-contestator B. I. la data de 15.09.2010 ar avea semnificația unui act întrerupător de prescripție, ceea ce ar însemna că respectiva cerere ar fi interpretată drept un act de recunoaștere a creanței și deci un act de întrerupere a prescripției, termenul de prescripție de 3 ani s-ar fi împlinit la data de 15.09.2013, anterior formulării de către creditorul cesionar a cererii de executare silită.
Dispozițiile art. 2532 și 2534 NCC nu sunt aplicabile în cauză, prescripția fiind supusă, astfel cum am arătat mai sus, Decretului nr. 167/1958. În plus, nu sunt îndeplinite condițiile invocate chiar de intimat cu referire la faptul că nu s-a dovedit că existența unor negocieri care să fi fost ținute în ultimele 6 luni înainte de expirarea termenului de prescripție.
În raport de toate considerentele reținute mai sus, instanța va admite excepția prescripției dreoptului de a obține executarea silită a titlului executoriu contract de credit nr._/12.01.2007 și va admite în consecință contestația la executare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Constată că a intervenit prescripția dreptului de a obține executarea silită.
Admite contestația la executare formulată de contestatorul contestatorii B. I., C.N.P._, cu domiciliul în Iași, oraș Târgu F., . C1, ., . C., C.N.P._, domiciliat în ., județ Iași în contradictoriu cu intimatul E. INVESTMENT RO GMBH, prin mandatar E. KSI ROMANIA SRL cu sediul în Iași, .-128, .. 3.
Dispune anularea executării silite efectuate în dosarul nr. 1320/2013, înregistrat pe rolul B. SILIMON V..
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Iași.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18.02.2015.
Președinte, Grefier,
T. G. N. S.
Red./Tehnored. G.T./5ex./25.05.2015
| ← Pretenţii. Sentința nr. 1534/2015. Judecătoria IAŞI | Pretenţii. Sentința nr. 2588/2015. Judecătoria IAŞI → |
|---|








