Exercitarea autorităţii părinteşti. Sentința nr. 8017/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8017/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 15-06-2015 în dosarul nr. 8017/2015
Acesta nu este document finalizat
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 8017/2015
Ședința publică de la 15 Iunie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE I. Z.
Grefier L. C.
Pe rol se află judecarea cauzei Minori și familie privind pe reclamanta V. C. și pe pârâtul V. R., având ca obiect exercitarea autorității părintești modificare măsură; hotărâre care suplinește acordul parental- PERIMARE.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat instanței că procedura de citare este legal îndeplinită, iar părțile au fost citate cu mențiunea de a răspunde la excepția perimării invocată din oficiu de către instanță, după care:
Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției perimării invocată din oficiu.
INSTANȚA:
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Sub nr. _, la data de 03.02.2014 s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Iași, cererea privind pe reclamanta V. C. și pe pârâtul V. R., având ca obiect exercitarea autorității părintești modificare măsură; hotărâre care suplinește acordul parental.
Analizând cu prioritate excepția perimării invocată din oficiu, instanța constată următoarele :
Din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 20.10.2014, dată la care prezenta cauză a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 242 alin.1 N.C.P.C. Instanța reține că de la această dată nu a mai fost îndeplinit nici un act de procedură, dosarul rămânând în nelucrare mai mult de 6 luni, din vina părților.
Instanța consideră întemeiată excepția perimării, urmând să constate perimată cererea de chemare în judecată, în temeiul art. 416 și 420 N.C.P.C.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția perimării invocată din oficiu.
Constată perimată acțiunea reclamantei V. C. cu domiciliul în IAȘI, ALEEA T. N., ., ., J. IAȘI în contradictoriu cu pârâtul V. R. cu domiciliul în IASI, ., ., ., J. IAȘI.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică astăzi 15.06.2015 .
PREȘEDINTE: GREFIER:
Red. Z.I./Tehnored. L.C.
4 ex/26.06.2015
| ← Situaţie juridică minor. Sentința nr. 8527/2015. Judecătoria IAŞI | Situaţie juridică minor. Sentința nr. 9214/2015. Judecătoria IAŞI → |
|---|








