Situaţie juridică minor. Sentința nr. 8527/2015. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 8527/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 25-06-2015 în dosarul nr. 8527/2015

Cod operator: 3171

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică de la 25 Iunie 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE V. Ș. P.

Grefier G. S.

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 8527/2015

Pe rol se află judecarea cauzei Minori și familie privind pe reclamant A. A. și pe pârât B. C. C., având ca obiect ordonanță președințială exercitarea autorității părintești; hotărâre care suplinește acordul parental.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 24.06.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință civilă, când, din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, când:

INSTANȚA,

Deliberand asupra cauzei civile de fata instanta constata urmatoarele:

Prin cererea inregistrata pe rolul instantei la data de 8.04.2015 sub nr. 9893 reclamanta A. A. a solicitat in contradictoriu cu paratul Birlădianu C. C., pe calea ordonanței președințiale, ca exercitarea autorității părintești cu privire la minorul Birlădianu D. G., născut la data de 7.11.2007 să se realizeze în mod exclusiv de către mamă, și să se suplinească acordul tatălui în vederea întocmirii pașaportului pe numele minorului cu scopul de a-l deplasa în Italia.

In motivare a aratat ca din relația părților s-a născut la data de 7.11.2007 minorul Birlădianu D. G.. Arată că ea în prezent se află în Italia, iar persoana care se ocupa până în prezent de copil, bunicul matern, este grav bolnav. Susține că pârâtul se află încarcerat în Penitenciarul Iași, iar singura persoană care s-a interesat de copil de la nașterea acestuia și până în prezent este reclamanta, mama copilului. .

In drept au fost invocate prevederile art 996, 505 Cod civil

Alaturat au fost depuse inscrisuri (filele 9-18 ).

Din dispoziția instanței au fost întocmite adrese pentru efectuarea a două rapoarte de anchetă socială la locuințele părților.

Legal citat, paratul a formulat intampinare arătând că este domiciliat și locuiește efectiv în ., că în anul 2013-2014 minorul a locuit împreună cu el, a mers la scoală la grupa pregătitoare și în prezent se află la domiciliul său. Au fost atașate înscrisuri în susținerea cererii.

La primul termen de judecată cu procedura completă- 24.06.2015 instanta a pus în discuție exceptia necompetentei teritoriale a Judecătoriei Iași.

Analizand actele si lucrarile dosarului prin prisma exceptiei invocate instanta retine ca partile au avut o relație de concubinaj în urma căreia s-a născut minorul B. D. G., născut în data de 7 noiembrie 2007. Reține instanța că reclamanta a plecat în Italia, iar în prezent are reședința în fapt în tara respectivă, în timp ce minorul a rămas în România, în cursul anului 2013-2014 locuind împreună cu bunicii paterni în satul H., . depuse de reclamantă rezultă că pârâtul în cursul anului 2013 a fost încarcerat în Penitenciarul Iași, însă la data formulării cererii de chemare în judecată acesta fusese eliberat, având domiciliul și locuința în fapt în satul H., .> În conformitate cu dispozițiile art. 107 N. C.p.civ., “cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul paratul, daca legea nu prevede altfel.

Art. 126 C.p.civ. stabilește faptul că părțile pot conveni în scris sau în cazul litigiilor născute și prin declarație verbală în fața instanței ca procesele referitoare la bunuri și la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competență este exclusivă.

Codul de Procedură Civilă prevede la art. 155 al. 1 pct. 6 că persoanele fizice se citează la domiciliul lor iar dacă nu locuiesc la domiciliu citarea se va face la reședința cunoscută ori la locul ales de ele. Prin urmare, prin domiciliu, în sens procesual, se înțelege acela pe care o persoană și l-a stabilit în fapt, în localitatea unde trăiește, deoarece scopul dispozitiilor legale referitoare la domiciliu este acela ca părțile aflate în litigiu să poată fi înștiințate de existența procesului, pentru a da eficientă dreptului la apărare. În cauza de față, la momentul sesizării instanței, paratul avea domiciliul legal in satul H., . reclamanta sa dovedeasca o alta situatie de fapt.

Din interpretarea corelată a art. 107, 108, 126 din .C.p.civ., rezultă că în cazul litigiului de față, competența teritorială este reglementată de norme de ordine publică, fără a se face dovada că locuința efectivă a pârâtului se află în circumscripția teritorială a Judecătoriei Iași.

Mai notează instanța că reclamanta a invocat disp. art 114 Cod proc civ, susținând că este vorba de o competență specială, minorul fiind o „persoană ocrotită”, astfel încât Judecătoria Iași, unde susține reclamanta că locuiește minorul ar fi competentă exclusiv pentru soluționarea cererii. O astfel de interpretare a acestui text de lege nu poate fi primită de prezentul complet întrucât folosind în text sintagma „persoană ocrotită” legiuitorul s-a referit cu certitudine la persoanele asupra cărora se pot lua măsuri de ocrotire speciale (punere sub interdicție, curatela, plasament) . Apreciem că minorul din cauza de față beneficiază de o ocrotire generală, a părinților, ambii fiind în viață și nedecăzuți din drepturile părintești, și nu de „ocrotirea ” specială la care se referă art 114 Cod proc civ și care trimite la competența instanței în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită.

Astfel, excluzând incidența în cauză a art 114 Cod proc civ, întrucât, domiciliul legal al pârâtului se află în raza teritorială a Judecătoriei Hîrlău, astfel cum rezultă din HG 337/1993, instanța va admite excepția de necompetență teritorială pusă în discuție și, în temeiul art.132 C.p.civ., va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei H., instanță în raza căreia se află domiciliul paratului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția necompetenței teritoriale absolute a Judecătoriei Iași.

În temeiul art 130 alin 2, 132 alin 3 Cod proc. Civ. raportat la art. 107 alin 1 Cod proc civ, dispune declinarea soluționării cauzei la Judecătoria H. ca instanță competentă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, azi, 25.06.2015.

Președinte, Grefier,

P.V.Ș. S.G.

Red./Tehnored. P.V.Ș.

4 ex./25.06.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Situaţie juridică minor. Sentința nr. 8527/2015. Judecătoria IAŞI