Pensie întreţinere. Sentința nr. 7364/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7364/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 29-05-2015 în dosarul nr. 7364/2015
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă Nr. 7364/2015
Ședința publică de la 29 Mai 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE C. D. B.
Grefier L. L.
Pe rol se află judecarea cauzei Minori și familie privind pe reclamant O. M. A. și pe pârât O. A. - C., având ca obiect pensie întreținere majorare.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părtile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că,
Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc in ședința publică din data de 19.05.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta sentință și când, din lipsă de timp pentru a delibera, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, când, în aceeași compunere,
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 21.01.2015 sub numărul_, reclamanta O. M. A. in calitate de reprezentant legal al minorei O. R. A., a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună majorarea pensiei de întreținere la care a fost obligat pârâtul O. A. C..
În motivare, reprezentanta legală a minorei a arătat că fata de data pronuntarii divortului, paratul a fost obligat la plata unei pensii de intretinere in favoarea minorei 160 lei, insa de la acel moment paratul a beneficiat de majorari salariale, veniturile fiind superioare celor avute in vedere de prima instanta.
Cererea de chemare în judecată a fost întemeiată in drept pe disp. art.403 Cod Civil
În dovedirea susținerilor formulate prin cererea de chemare în judecată, reprezentanta legală a minorului a depus, în copie sentința civilă nr. 5970 din 14.05.2008 pronunțată de către Judecătoria Iași in dosar nr._ .
Legal citat, pârâtul nu a formulat intampinare si nu s-a prezentat in instanta pentru a-si preciza pozitia procesuala in raport cu actiunea formulata.
In cursul cercetarii judecatoresti instanta a incuviintat si s-a administrat proba cu inscrisuri si s-a dispus efectuarea uneui adrese la locul de munca al paratului pentru relatii de venituri pe ultimele 6 luni.
Analizând susținerile reclamantei coroborate cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei instanța reține următoarele:
În fapt, prin sentința civilă nr. 5970 din 14.05.2008 pronunțată de către Judecătoria Iași in dosar nr._ s-a stabilit în sarcina pârâtului obligația de a achita in favoarea minorei O. R. A., nascuta la data de 15.02.2002, cu titlu de pensie de întreținere, suma de 160 lei începând cu data introducerii actiunii până la majoratul copilului.
In drept, sunt aplicabile prevederile art. 531 alin.1 din Noul cod civil potrivit cărora dacă se ivește o schimbare în ceea ce privește mijloacele celui care prestează întreținerea și nevoia celui care o primește, instanța de tutelă, potrivit împrejurărilor, poate mări sau micșora pensia de întreținere sau poate hotărî încetarea plății ei.
În concordanță cu prevederile art. 263 din Noul Cod Civil instanța va avea în vedere interesul superior al minorului, a cărui ocrotire impune asigurarea tuturor condițiilor materiale necesare creșterii, educării și pregătirii profesionale ale creditorului obligației de întreținere, corespunzătoare posibilităților reale ale părinților.
În conformitate cu prevederilor art. 529 alin. 1 din Noul Cod Civil întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui ce urmează a o plăti.
În ceea ce privește condiția referitoare la starea de nevoie în care trebuie să se afle creditorul obligației de întreținere, instanța constată că este îndeplinită.
Astfel, minora din prezenta cauză este un copil în vârstă de 13 ani cu nevoi materiale și spirituale specifice vârstei, iar în conformitate cu dispozițiile art. 525 alin. 1 din Noul Cod Civil minorul care cere întreținere de la părinții săi se află în stare de nevoie dacă nu se poate întreține din muncă, chiar dacă ar avea bunuri, starea de nevoie fiind astfel prezumată.
În ceea ce privește a doua condiție, cea privitoare la mijloacele de care trebuie să dispună debitorul obligației de întreținere, instanța reține că pârâtul realizeaza venituri ca salariat in cadrul . cu un venit net mediu de 1777 lei, aspect fata de care instanța va majora pensia de întreținere până la 1/4 din venitul realizat de acesta cu începere de la data introducerii prezentei acțiuni (23.01.2015) și până la majoratul minorei, potrivit disp art.532 cod civil.
Față de cele arătate mai sus, instanța apreciază ca întemeiată prezenta cerere de chemare în judecată, motiv pentru care în temeiul prevederilor art. 531 alin. 1 din Noul Cod Civil urmează să o admită.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulata de reclamanta O. M. A., CNP_, Iași, .. 1, bș-C3, ., . in calitate de reprezentant legal al minorei O. R. A., cu domiciliul in Iași, ., ., ., judetul Iasi în contradictoriu cu paratul O. A. C..
Majorează pensia de întreținere stabilită în sarcina pârâtului și în favoarea minorei O. R. A. (nascuta la data de 15.02.2002) prin sentința civilă nr. 5970 din 14.05.2008 pronunțată de Judecătoria Iasi în dosarul nr._, de la suma de 160 lei lunar la o cota de 1/4 din veniturile realizate (in prezent salariat la .) cu începere de la data introducerii prezentei acțiuni (21.01.2015) si pana la majoratul minorei.
Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare
Pronuntata in sedinta publica, astazi, 29.05.2015
PREȘEDINTEGREFIER
B. C. DanielaLeontescu L.
Red./teh. CDB
11.09.2015 - 4 ex.
| ← Pensie întreţinere. Sentința nr. 7427/2015. Judecătoria IAŞI | Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 7439/2015. Judecătoria IAŞI → |
|---|








