Fond funciar. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 17-11-2015 în dosarul nr. 13445/2015
Acesta nu este document finalizat Dosar nr._ Cod operator: 3171
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR._/2015
Ședința publică de la 17 Noiembrie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE C. E. D.
Grefier D. V.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanții B. E. fostă F. – decedată, O. E. - moștenitor a lui B. E., Ș. E. - moștenitor a lui B. E., U. D. - moștenitor a lui B. E. și U. B. - moștenitor a lui B. E., în contradictoriu cu pârâții S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, C. M. IAȘI DE FOND FUNCIAR prin Președinte și P. J.. IAȘI, având ca obiect fond funciar obligație de a face; daune cominatorii.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că dezbaterile asupra excepției inadmisibilității și asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 27.10.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea hotărârii pentru 10.11.2015, ulterior pentru astăzi, 17.11.2015, când în aceeași compunere, a hotărât:
INSTANȚA,
Asupra cauzei de față deliberând constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 31.07.2013, completată la data de 03.10.2013 (f.86 dosar) reclamanta B. Euforsina a solicitat instanței, ca prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună în contradictoriu cu pârâții S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, C. Județeană de Fond Funciar Iași, P. Județului Iași, C. M. de Fond Funciar Iași obligarea Comisiei Municipale de Fond Funciar Iași la întocmirea fișei de punere în posesie și a referatului cu propunere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafața de 1.265,5 mp situat în mun. Iași, ., obligarea Comisiei Județene de Fond Funciar să valideze propunerea comisiei locale de reconstituire a dreptului de proprietate, obligarea Prefectului Iași să emită un Ordin de atribuire a terenului de 1.265,5 mp, obligarea Primarului mun. Iași în calitate de președinte al Comisiei Locale la plata de daune cominatorii, obligarea Statului R. să plătească reclamantei despăgubiri civile de 164.500 euro în situația în care nu se poate restitui in natură terenul, anularea Ordinului Prefectului Județului Iași 1039/05.11.2010, cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii sale reclamanta a învederat, în esență, următoarele: este unica moștenitoare a defuncților F. C. și F. E.. Acestia au deținut in mun Iași . suprafața de 1700 mp dobândită în temeiul contractului de vînzare cumpărare autentificat sub numărul 3734/13.07.1923 . Prin deceretul de expropriere nr 631/1973 terenul a trecut abuziv, fără despăgubire in proprietatea Statului.
Prin cererea nr._/20.09.2005 s-a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru acest teren însă a susținut reclamanta că cererea nu a fost soluționată până la data formulării acțiunii iar ulterior prin cererea completatoarea au învederat că cererea a fost respinsă prin Ordinul nr.1039/05.11.2010, necomunicat conform dispozițiilor legale, luând cunoștință de el în timpul procesului.
Reclamanta a arătat că potrivit expertizei extrajudiciare pe care au efectuat-o a rezultat că terenul fosta proprietate a autorilor reclamantei se afla in folosința locatarului imobilului din . in temeiul unui contract de folosință agricolă.
Reclamanta a cerut ca pentru situația în care rezultă faptul că nu există posibilitatea reconstituirii dreptului de proprietate in natură atunci că fie obligat S. R. la plata unor despăgubiri conform Titlului VII din Legea nr.247/2005.
Tot din expertiza întocmită la cererea reclamantei rezultă însă faptul că există posibilitatea reconstituirii dreptului de proprietate pe un alt amplasament, fapt cu care reclamanta ar fi de acord.
În drept s-au invocat dispozițiile art.53 din Legea nr.18/1991, art.27 din HG nr.890/2005, Legea nr.169/1997, Legea nr.1/2000, art.480 Cod civil, art.1 din Protocolul Adițional nr.1 la Convenția EDO.
În dovedire s-au solicitat probe cu înscrisuri, fiind atașate acțiunii cererea de reconstituire, certificate de moștenitor, certificate de stare civilă, Act de vindere cumpărare din 13.07.1923, raport de expertiză extrajudiciară, Act de donație din anul 1957.
Prin întâmpinarea formulată A. Națională pentru Restituirea Proprietăților (ANRP) a invocat excepția lipsei calității sale procesual pasive, motivat în esență, de faptul că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de dispozițiile Legii nr.165/2013 nefiind parcursă procedura administrativă prevăzută de lege (f.39-41 dosar).
Prin întâmpinarea formulată pârâta C. Județeană de Fond Funciar Iași a invocat excepția lipsei calității sale procesual pasive motivat în esență de faptul că sunt incidente dispozițiile art.43 din Legea nr.165/2013 (f.45 dosar).
Prin întâmpinarea formulată pârâta C. M. de Fond Funciar Iași a solicitat respingerea acțiunii motivat în esență de faptul că cererea de reconstituire nr._/20.09.2005 a fost respinsă prin Ordinul nr.1039/05.11.2010 deoarece terenul solicitat este afectat de construcția Grădiniței nr.22 iar suprafața este inventariată în domeniul public al Mun. Iași conform Hotărârii Consiliului Local Iași nr.519/11.12.2008 (f.50,51 dosar).
Prin întâmpinarea formulată pârâtul S. român prin Ministerul Finanțelor Publice a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Iași și a solicitat declinarea soluționării cauzei către Tribunalul Iași Secția de contencios administrativ și fiscal, respingerea acțiunii în contradictoriu cu acesta pentru lipsa calității sale procesual pasive în cauză (f.120,121 dosar).
Prin note de ședință depuse la 10.10.2014 pârâta ANRP a susținut de asemenea că Judecătoria Iași nu este instanța competentă în soluționarea cererii și a reiterat excepția lipsei calității sale procesual pasive (f.125-128 dosar).
La termenul din 14.01.2014 având în vedere modificarea acțiunii introductive respectiv completarea acestei cu plângere împotriva Ordinului prefectului Județului Iași instanța a dispus, la cererea reclamantei, introducerea în cauză în calitate de pârât a Prefectului Județului Iași (f.133 dosar).
Prin întâmpinarea formulată P. Județului Iași a solicitat respingerea acțiunii motivat în esență de faptul că terenul ce face obiectul cererii este afectat de construcția unei Grădinițe și este inventariat in domeniul public al Consiliului Local Iași prin HCL 519/2008 (f.136,137 dosar).
La data de 29._ reclamanta a decedat situație adusă la cunoștință instanței de apărătorul ales la data de 17.03.2014 (f.143,144 dosar) iar la termenul din 08.04.2014 prin Încheierea de ședință instanța a dispus introducerea în cauză a numiților O. E., Ș. E., U. D., U. B. în calitate de moștenitori ai reclamantei care, prin același apărător ales (f.145 dosar), și-au exprimat dorința de a continua acțiunea.
Prin Încheierea de ședință din 13 mai 2014 instanța a constat tardivă cea de-a doua cerere de modificare a acțiunii formulată de reclamanți în sensul introducerii în cauză și a Muncipiului Iași prin Primar, a respins excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Iași, a respins excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului Statului R., a admis excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, a admis excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei C. Județeană de Fond Funciar Iași, pentru motivele expuse în încheierea de ședință de la acea dată (f. 169 dosar).
În cursul cercetării judecătorești instanța a administrat la cererea părților probe cu înscrisuri și o expertiză în specialitatea topo cadastrală.
Analizând cererea formulată, probele administrate, apărările formulate si dispozițiile legale incidente instanța reține următoarele:
În fapt, reclamanta B. E. este moștenitoarea defuncților F. C. și F. E. așa cum rezultă din certificatul de moștenitor nr. 285/1958 (f.6 dosar) și certificatul de moștenitor nr.1/1983 (f.11 dosar).
Prin cererea nr._/20.09.2005, B. E. a solicitat în temeiul dispozițiilor Legii nr.247/2005, reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenul de 1.265 mp de care a fost expropriată în baza Decretului nr.631/1973, teren pe care l-a dobândit de la autorii său F. C. și F. E..
Prin referatul din data de 20 mai 2010 C. M. de Fond Funciar Iași a reținut că terenul de 1265,5 mp dobândit de F. E. și C. prin actul de vindere cumpărare 349/13.07.1923 a făcut obiectul decretului de expropriere nr.631/22.11.1973 însă terenul nu poate fi restituit deoarece suprafața de teren este afectată de construcția Grădiniței nr.22 și este inventariată în domeniul Public al mun. Iași prin HCL 519/22.12.2008 (f.64 dosar ).
Prin Ordinul nr.1039/05.11.2010, P. Județului Iași și-a însușit referatul Comisiei Municipale de Fond Funciar Iași și a dispus respingerea cererii de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafața de 1265,5 mp.
Din expertiza administrată ca probă în cauza de față rezultă că din totalul suprafeței de teren de 1790 mp ce a aparținut autorilor reclamantei conform actului de vânzare cumpărare, obiect al exproprierii a făcut numai suprafața de 1265 mp delimitată de punctele 1,2,3,4,5,6,7,8,9,10,11,12,13,1.
Din totalul acestei suprafețe de teren o suprafață de 820 mp este ocupată de Grădinița nr.22, o suprafața de 85 mp teren este liberă fiind chiar în posesia reclamanților (adiacent porțiunii neexpropriate) iar o suprafața de 360 mp este îngrădită aparent ca proprietate particulară, deși nu are atribuit număr cadastral.
Expertiza a mai identificat și suprafața de 755 mp teren în vecinătatea suprafeței de 1265 mp, care conform expertului este liberă și se află în posesie moștenitorilor, reclamanții solicitând reconstituirea dreptului pentru această suprafață de teren, identificată și prin expertiza efectuată extrajudiciar, anterior demarării procesului.
În drept conform art. 36 din Legea nr._ „(1) Terenurile aflate în proprietatea statului, situate în intravilanul localităților și care sunt în administrarea primăriilor, la data prezentei legi, trec în proprietatea comunelor, orașelor sau a municipiilor, urmând regimul juridic al terenurilor prevăzute la art. 26.(2) Terenurile proprietate de stat, situate în intravilanul localităților, atribuite, potrivit legii, în folosință veșnică sau în folosință pe durata existentei construcției, în vederea construirii de locuințe proprietate personală sau cu ocazia cumpărării de la stat a unor asemenea locuințe, trec, la cererea proprietarilor actuali ai locuințelor, în proprietatea acestora, integral sau, după caz, proporțional cu cota deținută din construcție.(3) Terenurile atribuite în folosință pe durata existentei construcțiilor dobânditorilor acestora, ca efect al preluării terenurilor aferente construcțiilor, în condițiile dispozițiilor art. 30 din Legea nr. 58/1974*) cu privire la sistematizarea teritoriului și localităților urbane și rurale, trec în proprietatea actualilor titulari ai dreptului de folosință a terenului, proprietari ai locuințelor. (4) Dispozițiile art. 23 rămân aplicabile. (5) Terenurile fără construcții, neafectate de lucrări de investiții aprobate, potrivit legii, din intravilanul localităților, aflate în administrarea consiliilor locale, considerate proprietate de stat prin aplicarea dispozițiilor Decretului nr. 712/1966 și a altor acte normative speciale, se restituie foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora, după caz, la cerere**). (5^1) Cererile de restituire prevăzute la alin. (5), împreună cu copiile de pe actele de proprietate, se depun la primăria localității sau, după caz, la primăriile localităților în raza cărora se afla situat terenul, personal sau prin posta, cu confirmare de primire, până la data de 1 noiembrie 2001, sub sancțiunea decăderii din termen.”
Din textul de lege menționat rezultă că pentru a opera reconstituirea dreptului de proprietate în temeiul alineatului 5 al art.36 al legii nr.18/1991 este necesară îndeplinirea mai multor cerințe: terenul să fie fără construcții, categoria intravilan, terenul să nu fie afectat de lucrări de investiții aprobate și să fie în administrarea Consiliului Local.
Or, din expertiza efectuată in cauză rezultă că din totalul suprafeței expropriate de la autorii reclamantilor numai suprafața de 85 mp identificată în Anexa 9 a raportului de expertiză efectuat de expert Rachieru P., între punctele 3,4,9,10,14,3 (f.220 vol I dosar) precum și în planul de amplasament și delimitare întocmit de același expert și recepționat de Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară Iași cu procesul verbal nr.3040/11.08.2015 (f.40-43 vol II dosar) îndeplinește cumulativ aceste criterii astfel incât pentru această suprafață se va admite și plângerea formulată de reclamanti împotriva Ordinului Prefectului Județului Iași nr.1039/05.11.2010.
În ceea ce privește suprafața de 360 mp identificată între punctele 1,2,12,13 din Anexa 9 a raportului de expertiză efectuat de expert Rachieru P. sau între punctele 1,32,33,34,12,37,13,38,1 în Anexa nr.12 întocmită de același expert la suplimentul de raport depus la 01.07.2015 (f.25-26 dosar vol II) instanța reține că inițial expertul a reținut că aceasta este proprietate privată în contextul în care este îngrădită și expertul nu a avut acces efectiv la această suprafață de teren. Pârâta C. Locală de Fond Funciar nu a putu furniza instanței lămuriri cu privire la această suprafață iar din verificările efectuate pe baza înscrisurilor comunicate de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Iași a rezultat cu certitudine că ea nu este parte din suprafața de teren ce are atribuit numărul cadastral 6352 (_).
Cu toate acestea instanța apreciază că pentru această suprafață de teren nu poate fi dispusă reconstituirea dreptului de proprietate câtă vreme ea este îngrădită ca proprietate privată ceea ce în mod evident exclude posibilitatea ca aceasta să se afle în administrarea Consiliului Local, nefiind așadar îndeplinită una dintre cerințele textului art.36 alin.5 din Legea nr.18/1991.
Cu privire la cererea reclamanților de reconstituire a dreptului pe o suprafață de teren cu alt amplasament (suprafața de 755 mp - S 5 in Anexa 9 a lucrării de expertiză) instanța reține caracterul nefondat al acesteia în condițiile în care cazul de reconstituire prevăzut la art.35 din Legea nr.18/1991 exclude posibilitatea atribuirii de terenuri cu alt amplasament în compensarea celor ce nu pot fi restituite precum și posibilitatea acordării de despăgubiri.
De altfel practica judiciară în materie a fost constantă în acest sens și anume că art. 36 alin 5, nu prevede posibilitatea acordării de teren în echivalent sau despăgubiri în cazul în care aceste terenuri nu sunt posibil a fi restituite pe vechiul amplasament. Cei care se consideră îndreptățiti aveau posibilitatea de a apela la dispozițiile Legii nr. 10/2001, în condițiile art. 8 din acest din urmă act normativ (Decizia nr. 5269/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția civilă și de proprietate intelectuală).
Cu privire la susținerile reclamantilor de la termenul din data de 27.10.2015 potrivit cărora autorul comun al acestora este G. L. și referirea la terenul menționat în Actul de donație din anul 1937, instanța reține ca acestea nu prezintă nicio relevanță în cauză de față întrucât obiectul cererii de reconstituire, soluționată prin emiterea Ordinului 1039 contestat de reclamanți, l-a reprezentat suprafața de 1265.5 mp dobândită conform actului de vânzare cumpărare din anul 1923, astfel încât nu poate fi schimbat obiectul investirii organelor administrative direct în calea plângerii, instanța fiind ținută să verifice legalitatea Ordinului în limita investirii trasată de obiectul cererii formulată pe cale administrativă.
Cu privire la cererea având ca obiect obligarea Statului R. la plata unei despăgubiri de 164.500 euro în situația în care nu se poate restitui în natură terenul solicitat de reclamantă instanța reține că astfel cum a statuat și I.C.C.J. în Decizia nr.27/2011 pronunțată în soluționarea recursului declarat în interesul legii, „actiunile in acordarea de despagubiri banesti pentru imobilele preluate abuziv, imposibil de restituit in natura si pentru care se prevad masuri reparatorii prin titlul VII al Legii nr. 247/2005, indreptate direct impotriva statului roman, intemeiate pe dispozitiile dreptului comun, ale art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale si ale art. 13 din aceasta conventie, sunt inadmisibile.”
Pe cale de consecință acest capăt de cerere este inadmisibil și excepția invocată de pârâtă se impune a fi admisă în consecință.
Față de soluția de admitere în parte ce se va da acțiunii și văzând prevederile art.453 alin.2 codul de procedură civilă instanța va admite în parte cererea reclamanților de acordare a cheltuielilor de judecată, și va dispune obligarea pârâtului P. Județului Iași și a pârâtei C. M. de Fond Funciar Iași, în solidar să plătească reclamanților suma de 200 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat și onorariu expert, proporțional cu pretențiile admise.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția inadmisibilității în ceea ce privește capătul de cerere privind despăgubiri excepție invocată de pârâtul S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice.
Respinge ca inadmisibil capătul de cerere privind despăgubiri formulat de reclamanți în contradictoriu cu S. R..
Admite în parte plângerea formulată de reclamanții O. E. domiciliată în mun Iași, . județ Iași, Ș. E., domiciliat in Iași, ., ..3, jud Iași, U. D. domiciliat în mun. Iași, ., ., ., U. B., domiciliat în mun Iași . în calitate de succesibili ai reclamantei decedate B. E., cu ultimul domiciliu în mun Iași, ., prin Cabinet Avocat C. V., cu sediul profesional în mun. Iași, ..2, ., ., în contradictoriu cu pârâții P. JUDEȚULUI IAȘI și C. M. DE FOND FUNCIAR IAȘI, împotriva Ordinului Prefectului Județului Iași nr.1039/05.11.2010.
Anulează în parte Ordinul nr.1039/05.11.2010 emis de P. Județului Iași.
Dispune reconstituirea în favoarea autoarei reclamanților, B. E., a dreptului de proprietate pentru suprafața de 85 mp teren, suprafață identificată în Anexa 9 a raportului de expertiză efectuat de expert Rachieru P., între punctele 3,4,9,10,14,3 (f.220 vol I dosar) precum și în planul de amplasament și delimitare întocmit de același expert și recepționat de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Iași cu procesul verbal nr.3040/11.08.2015 (f.40-43 vol II dosar).
Obligă pârâtul P. Județului Iași și pârâta C. M. de Fond Funciar Iași, în solidar să plătească reclamantilor suma de 200 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat și onorariu expert, proporțional cu pretențiile admise.
Cu drept de a formula apel împotriva prezentei hotărâri, în termen de 30 zile de la data comunicării, ce se va depune la Judecătoria Iași.
Pronunțată astăzi, 17.11.2015.
Soluția se va pune la dispoziția părților, la cerere, prin mijlocire grefei instanței de judecată.
Președinte, Grefier,
D. C. E. V. D.
Red/teh/ced/04.03.2016,4ex
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 4123/2015. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria IAŞI → |
|---|








