Plângere contravenţională. Sentința nr. 3333/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3333/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 06-03-2015 în dosarul nr. 3333/2015
Dosar nr._
Cod operator: 3171
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică de la 06 Martie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE M. O.
Grefier N. M. D.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3333
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petent D. M. în contradictoriu cu intimat C.N.A.D.N.R. SA - C., având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că dezbaterile asupra fondului au avut loc în data de 12.02.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, când din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea pentru data de 27.02.2015 și pentru azi, când,
INSTANȚA,
Constată că prin plângerea înregistrată la această instanță sub numărul_, petenta D. M. a solicitat anularea procesului-verbal de contravenție . 14, nr._, încheiat la data de 04.08.2014 de C. SA – C. sau înlocuirea amenzii cu avertisment.
Plângerea a fost legal timbrată.
În motivarea plângerii petenta a invocat excepția prescrierii sancțiunii amenzii contravenționale, deoarece nu i-a fost comunicat procesul-verbal de contravenție în termen de 30 de zile și excepția nulității procesului-verbal de contravenție, pentru lipsa semnăturii agentului constatator și pentru lipsa posibilității de a formula obiecțiuni, iar pe fond a solicitat să se constate că rovinieta era plătită, fiind probabil vorba doar despre o greșeală tehnică de înscriere a datelor mașinii în sistem.
Legal citată, intimata, prin reprezentant legal, a înaintat la dosar documentația aferentă procesului-verbal de contravenție contestat și întâmpinare, solicitând atât respingerea excepțiilor invocate de petentă, cât și a plângerii, pe fond, ca neîntemeiată.
Instanța a dispus unirea cu fondul cauzei a excepțiilor invocate de petentă.
Examinând înscrisurile depuse în probațiune la dosar și susținerile părților, instanța constată că procesul-verbal de contravenție contestat a fost încheiat la data de 04.08.2014 și a fost comunicat petentei la data de 19.08.2014, în interiorul termenului de 30 de zile prevăzut de art. 9 alin. 3 din OG nr. 15/2002 și de art. 13 din OG nr. 2/2001 republicată, astfel că nu este întemeiată excepția prescrierii executării sancțiunii amenzii contravenționale și urmează a respinge excepția respectivă.
Potrivit dispozițiilor art. 9 alin. 2 din OG nr. 15/2002 republicată, începând cu data de 01.08.2010, constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate amplasate pe rețeaua de drumuri naționale din România, astfel că nu era obligatorie menționarea obiecțiunilor petentei, care și-a exercitat acest drept prin plângerea de față.
Însă, potrivit dispozițiilor art. 17 din OG nr. 2/2001 republicată, procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu numele, prenumele, calitatea agentului constatator, precum și semnătura acestuia, nulitatea putând fi invocată și din oficiu de către instanță.
Instanța constată că procesul-verbal de contravenție contestat prin plângerea de față a fost întocmit pe suport de hârtie și a fost comunicat petentei prin intermediul serviciului poștal, dar nu cuprinde semnătura olografă a agentului constatator, acest viciu de formă atrăgând nulitatea absolută a actului respectiv.
Aceeași constatare a fost făcută de ÎCCJ în soluționarea recursului în interesul legii promovat cu privire la această problemă, prin Decizia nr. 6/16.02.2015, care, însă este obligatorie doar pentru viitor, dar poate fi reținut și pentru celelalte procese-verbale de contravenție încheiate anterior pronunțării deciziei respective, ca și practică judiciară.
Față de aceste considerente, instanța va respinge excepția prescrierii executării sancțiunii amenzii contravenționale, dar va admite excepția nulității procesului-verbal de contravenție contestat, cu consecința admiterii plângerii și a anulării actului respectiv.
Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată și nici nu s-au acordat de către instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția prescrierii executării sancțiunii amenzii contravenționale.
Admite excepția nulității procesului-verbal de contravenție și, în consecință, admite plângerea formulată de petenta D. M., din Iași, ., ., ., împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._, încheiat la data de 04.08.2014 de intimata C.N.A.D.N.R. - C., cu sediul în București, .. 401, sector 6, pe care-l anulează.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată azi 06.03.2015, în condițiile art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red.O.M./Teh.U.E.
4 ex./05.10.2015
| ← Validare poprire. Sentința nr. 3722/2015. Judecătoria IAŞI | Obligaţie de a face. Sentința nr. 7701/2015. Judecătoria IAŞI → |
|---|








