Pretenţii. Sentința nr. 6610/2015. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 6610/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 14-05-2015 în dosarul nr. 6610/2015

Cod operator: 3171

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 6610/2015

Ședința publică de la 14 Mai 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE R. M. F.

Grefier A. - M. S.

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta ASOCIAȚIA DE P. . și pe pârâții B. I., B. M., având ca obiect pretenții rejudecare.

Procedură legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că, pentru acest termen de judecată, procedura de citare este legal îndeplinită.

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 28.04.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din aceeași zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când din lipsă de timp pentru a delibera, s-a amânat pronunțarea pentru data de 05.05.2015, apoi pentru azi, când,

INSTANȚA,

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței sub numărul de dosar_ reclamanta Asociația de P. . a chemat în judecată pe pârâtii B. I. si B. M., solicitând obligarea acestora să plătească suma de 3639,35 lei reprezentând cheltuieli de întreținere restante pentru perioada 10._ și suma de 4847,64 lei cu titlul de penalități de întârziere, acumulate prin întârzierea la plata cheltuielilor de întreținere către Asociația reclamantă ai căror membri sunt pârâtii.

Reclamantii au motivat, in esenta, ca debitorii sunt membri ai Asociației de P. creditoare, calitate în care sunt ținuti să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, potrivit art.46 din Legea nr. 230/2007. Obligația patrimonială ce intră în conținutul raportului juridic dintre debitori și creditoare își are izvorul în statutul asociației-creditoare, înscrisuri însușit de debitori prin acordul individual de asociere.

La dosar au fost depuse liste de plată, fișa individuală a pârâtilor, alte înscrisuri.

Paratii au formulat intampinare, prin care au invocat exceptia lipsei capacitatii de folosinta a Asociației de P. . si exceptia prescriptiei dreptului material la actiune pentru sumele pretinse ce au o vechime mai mare de trei ani de zile. Pe fondul cauzei, au solicitat respingerea cererii ca neintemeiata pentru urmatoarele motive:

Pe fondul cauzei, au solicitat respingerea cererii ca neintemeiata, pentru motivele aratate pe larg in intampinare. In esenta, au aratat ca pe rolul instantelor s-au mai purtat litigii intre aceleasi parti, finalizate cu sentinta civila nr._/16.12.2005, prin care Judecatoria Iasi a respins cererea formulata de Asociatie, iar Tribunalul Iasi, prin decizia 850/05.06.2006, a obligat paratii la plata sumei de 5415,050 cu titlu de penalitati aferente perioadei august2004-aprilie 2005; decizia civila 1129/18.05.2009, prin care tribunalul iasi a admis in parte cererea Asociatiei si a dispus obligarea paratilor la plata sumei de 998,97 lei cu titlu de cheltuieli de intretinere pentru perioada mai 2005-septembrie 2007 si suma de 916 lei cu titlul de penalitati de intarziere aferente perioadei mai 2005-august 2007; decizia civila 2606/29.11.2012, prin care Tribunalul Iasi a dispus obligarea paratilor la plata sumei de 1619,71 lei-cheltuieli de intretinere aferente perioadei 10._ si 1372,73 lei-penalitati de intaziere. Raportat la platile efectuate de parati, Asociatia ar fi trebuit sa opereze o scadere a sumelor de bani platite din listele de plata.

Prin Sentinta civila nr._/19.11.2013, Judecatoria Iasi a anulat cererea de chemare in judecata formulata de reclamanta Asociatia de P. ., in contradictoriu cu pârâții B. I. și B. M., ca fiind formulata de o entitate lipsita de capacitate procesuala de folosinta si de exercitiu.

Prin decizia civilă nr. 1412/2014, Tribunalul Iasi a admis recursul declarat de reclamanta Asociatia de P. . impotriva sentintei civile nr._/19.11.2013 pronuntata de Judecatoria Iasi, a respins exceptia lipsei capacitatii procesuale de folosinta si a lipsei capacitatii de exercitiu a reclamantei si a trimis cauza spre rejudecare primei instante- Judecatoria Iasi.

In rejudecare, instanta a pus in discutia partilor excepția lipsei calitatii procesual active a Asociației de proprietari reclamante.

Analizând actele dosarului sub aspectul soluționării, potrivit art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, a excepției de fond, absolute și peremptorii invocate, instanța reține:

Calitatea procesuala activa reprezintă identitatea dintre persoana reclamanta si titularul dreptului subiectiv dedus judecatii.

Paratii locuiesc in Iasi, soseaua Pacurari nr. 34, . C, iar reclamanta pretinde ca paratii sunt membri ai Asociației de P. . D.

Instanta retine că reclamanta mai pretinde că acordul de asociere adoptat in Adunarea Generala de constituire a Asociatiei din 6.04.2002 (f.89-91) a fost modificat prin Hotararea Adunarii Generale a Asociatiei adoptata in data de 12.08.2010 (f.94) in sensul includerii scarii C a blocului 555 in Asociația de P. . D.

Instanta constata ca Asociația de P. . D a fost infiintata prin Incheierea nr. 27/19.04.2002 pronuntata de Judecatoria Iasi.

Conform art. 6 alineat 4 din din Legea 230/2007 asociatia de proprietari dobandeste personalitate juridica in baza incheierii judecatorului delegat desemnat la organul financiar local de catre presedintele judecatoriei in a carei circumscriptie teritoriala se afla cladirea.

Potrivit art. 8 alin.1 din Legea 230/2007, pentru modificarea sau completarea statutului sau acordului de asociere este necesar acordul a cel putin doua treimi din numarul proprietarilor membri ai asociatiei de proprietari, iar potrivit alineatului 2, orice modificare sau completare se inregistreaza la judecatoria care a emis incheierea judecatoreasca de infiintare, fara alte formalitati.

F. de aceste dispozitii, instanta apreciaza ca reclamanta nu a facut dovada modificarii acordului de asociere prin Hotararea Adunarii Generale a Asociatiei adoptata in data de 12.08.2010 (f.94), intrucat aceasta modificare nu a fost inregistrata la Judecatoria Iasi.

Depunerea la organul fiscal a acordului de asociere modificat nu echivaleaza cu indeplinirea cerintei legale.

Prin urmare, modificarea adoptata nu produce efectul prevazut de lege-includerea scarii C in Asociația de P. . D.

Instanta nu contesta aspectul invederat de reclamanta in sensul ca pentru includerea unei scari . proprietari ai unei alte scari dintr-un condominiu nu este necesara infiintarea unei asociatii de proprietari distincte, fiind suficient actul aditional la statutul asociatiei de proprietari existente; insa incheierea unui act aditional nu este exoneratoare de obligatia de inregistrare a modificarii la Judecatorie.

Nefiind înregistrată la Judecătorie modificarea acordului de asociere, lipsește practic de efect această modificare considerându-se că nu s-a produs și nu a avut nici un efect.

Pe cale de consecinta, instanta va admite exceptia lipsei calitatii procesuale active a asociației de proprietari reclamante, urmand sa respinga pentru acest motiv, cererea de chemare in judecata, si va avea in vedere dispozitiile art. 274 Cod procedura civila in raport de cheltuielile de judecata solicitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantei Asociatia de P. ., invocata de către pârâti.

Respinge cererea de chemare in judecata formulata de reclamanta Asociatia de P. ., cu sediul în IAȘI, ., . in contradictoriu cu pârâții B. I., CNP_ și B. M., ambii cu domiciliul în IAȘI, ., ., . formulata de o entitate lipsita de calitate procesuala activa.

Respinge cererea reclamantei de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată, ca neintemeiata.

Obliga reclamanta la plata către pârâți a cheltuielilor de judecata în suma de 1000 lei, reprezentand onorariu avocatial (primul ciclu procesual- fond si recurs).

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronuntata in sedinta publica, azi, 14.05.2015.

P., pentru Grefier, aflat in C.O.,

R.M.F semneaza grefier sef al sectiei civile,

L.P.F

RED. TEHN.R.M.F./02.11.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 6610/2015. Judecătoria IAŞI