Fond funciar. Sentința nr. 6829/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6829/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 19-05-2015 în dosarul nr. 6829/2015
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică din data de 19 mai 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE - C. C.
GREFIER - A. E.
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 6829/2015
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta N. D. O. în contradictoriu cu pârâtele C. L. V. DE STABILIRE A DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR și C. JUDEȚEANĂ DE FOND FUNCIAR IAȘI, având ca obiect ,,fond funciar rectificare T.P. – rejudecare’’.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, sunt lipsă părțile litigante.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că, pentru acest termen de judecată, procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședință publică din data de 11.05.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acel termen care face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru azi, 18.05.2015, când pentru aceleași motive a amânat pronunțarea pentru astăzi, 19.05.2015, când în aceeași compunere, a hotărât următoarele.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei de față, instanța constată următoarele:
Pe rolul acestei instanțe a fost înregistrată sub nr. F/245/19.12.2013 cererea formulată de reclamanta N. D.O., moștenitoare a defunctului Minghel V. D., în contradictoriu cu pârâtele C. jud. Iași de fond funciar și C. locală de fond funciar V., aceasta solicitand ca prin hotărare judecătorească să se dispună rectificarea Titlului de proprietate nr._/07.07.1995 emis pe numele autorului.
În motivare a arătat reclamanta că, în cuprinsul Titlului de proprietate menționat au fost greșite numerele de . suprafețe din intravilan, cu mențiunea că aceste erori au fost constatate cu ocazia efectuărilor măsurătorilor topografice necesare întabulării dreptului său de pe urma autorului, în baza certificatului de moștenitor nr.41/29.06.2011.
La cerere au fost anexate înscrisuri (f. 4-53).
Legal citată parata C. jud. Iași de fond funciar a formulat și depus întampinare, prin care a invocat disp. art. 6 lit.c și h din HG nr.131/991 în vigoare la daat emiterii Titlului de proprietate, ce conferă atribuții comisiilor locale în vederea stabilirii mărimii și amplasamentului terenului pentru care se reconstituie dreptul de proprietate precum și art 37 din același text normativ .
A mai arătat parata că, în condițiile în care se invocă un alt amplasament cererea nu poate avea obiect rectificarea înscrisului, cat timp, potrivit disp. art. III din Legea nr.169/1997, cu modificările și completările ulterioare, este prevăzută sancțiunea juridică a nulității și, pe de altă parte, nu are vreo culpă în privința stabilirii amplasamentului, neputand fi obligată nici la plata cheltuielilor de judecată.
La solicitarea instanței a fost înaintată la dosar documentația ce a stat la baza emiterii Titlului de proprietate nr._/07.07.1995 (f.65-69) iar OCPI Iași a depus adresa de răspuns înregistrată sub nr._/04.03.2013 (f.75) .
În cauză în afara înscrisurilor depuse la dosar a fost efectuată o expertiză topo de către d-nul expert B. C., cu privire la care OCPI Iași a emis proces verbal de recepție nr.974/17.05.2013, declarand admisă lucrarea, cu mențiunea că, în legătură cu onorariul datorat pentru efectuarea lucrării a fost admisă cererea de ajutor public judiciar formulată de reclamantă, prin încheierea de ședință din 27.05.2013.
La termenul din 16.09.2013 după repunerea pe rol a cauzei rămasă în pronunțare, instanța, din oficiu, a invocat excepția necompetenței generale a instanțelor de a soluționa prezenta cauză.
Prin sentința civilă nr. _/14.10.2013 a Judecătoriei Iași a fost admisă excepția privind necompetența generală a instanțelor de judecată și, pe cale de consecință respinsă cererea formulată de reclamantă.
Prin Decizia civilă nr. 523/10.04.2014 a Tribunalului Iași a fost admis recursul formulat în termen legal de reclamantă, casată în tot sentința și respinsă excepția necompetenței generale, cu trimiterea cauzei pentru continuarea judecății la Judecătoria Iași, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe în rejudecare sub nr._/245/2012* la 04.08.2014.
În rejudecare instanța, din oficiu, a admis proba cu efectuarea unui supliment de expertiză la raportul întocmit de d-l expert B. C., acesta fiind depus la dosar sub nr. de înregistrare_ din 13.02.2015 însoțit de anexe și decont justificativ (f.21-31), fără ca părțile să formuleze obiecțiuni.
Analizând actele și lucrările dosarului, pe fondul cauzei, instanța reține următoarele:
Urmare cererii adresată de autorul reclamantei, Minghel V.D., Primăriei comunei V. și înregistrată sub nr. 1436/07.03.1991 și a validării sale ulterioare în cuprinsul Anexei 2a, în baza Hotărârii nr. 85/25.07.1991 adoptată de C. jud. Iași de fond funciar, a fost emis Titlul de proprietate nr._/07.07.1995 pe numele acestuia, pentru o suprafață totală de 2,2700 ha teren, situat pe teritoriul satului V., ., din care suprafața de 1,7100 ha teren extravilan și suprafața de 0,5600 ha teren intravilan, compusă din: suprafața de 0,2600 ha teren categoria arabil în T 4 . de 0,2200 ha categoria arabil în T5 . de 0,0400 ha în categoria vii în T5 . de 0,0400 ha categoria curți construcții în T5 .>
Motivat de respingerea cererii de întabulare a dreptului de proprietate în baza Titlului menționat de către OCPI Iași, ca urmare a faptului că nu corespundeau numerele de . documentația anexată cu cele din planul parcelar al comunei V., reclamanta a formulat prezenta acțiune, cu privire la care C. locală de fond funciar V. și-a exprimat acordul, anexând și plan parcelar, în susținere, la întâmpinare (f.63-64).
În același timp, prin raportul de expertiză efectuat în cauză d-l expert a identificat amplasamentele corecte ale suprafețelor înscrise în Titlul de proprietate, precizând că parcelele A2/1 în suprafață de 2200 mp, V2/2 în suprafață de 400 mp și CC2/3 în suprafață de 400 mp nu se află în T5, ci în T20, în următoarea compunere: . suprafața de 1373 mp, . suprafața de 581 mp, . cu suprafața de 400 mp. De asemenea, a arătat expertul că terenul în suprafață totală de 1,7100 ha din extravilan nu se află în T74, ci în T 71 parcelele A880/1/30, în suprafață de 8677 mp respectiv ., în suprafață de 8423 mp.
Mai reține instanța din cuprinsul raportului faptul că, potrivit măsurătorilor expertului suprafața de 2200 mp teren înscrisă inițial în T5 A2/1 ar fi în realitate mai mică, având 1373 mp în T20 . timp ce suprafața de 400 mp teren înscrisă inițial în T5 V2/2 ar fi în realitate mai mare, având 581 mp în T20 . și explicațiile expertului, date în cuprinsul suplimentului la raportul de expertiză, conform cărora că nu există suprapuneri cu suprafețe de teren deținute de H. I. și U. G., precum și că a fost avizată lucrarea acestuia de către OCPI Iași ( procese verbale de recepție nr. 1076/2013, nr.1078/2013, nr.974/2013), care a arătat și că terenul intravilan, conform noilor amplasamente, nu are alocat număr cadastral, prin adresa de răspuns depusă la dosar.
Conform disp art. 55 alin 2 din Legea nr. 18/1991 a fondului funciar republicată, modificată și completată,: „ (2) Dispozițiile alin. (1) se aplica și în cazul în care comisia județeana a emis, după încheierea procedurii de definitivare a activității sale, acte administrative contrare propriei hotărâri, dispozițiile art. 53 alin. (2) rămânând aplicabile. „ în timp ce art. 36 alin 1 teza a I - a din HG nr. 890/2005, redat anterior, arată că titlurile sunt emise în baza documentațiilor înaintate de comisiile locale, care cuprind anexele validate, planurile parcelare, procesele-verbale de punere în posesie și schițele terenurilor.
Totodată art. 36 alin 1 teza a I - a din HG nr. 890/2005, redat anterior, arată că titlurile sunt emise în baza documentațiilor înaintate de comisiile locale, care cuprind anexele validate, planurile parcelare, procesele-verbale de punere în posesie și schițele terenurilor iar atât timp cât suprafețele reconstituite inițial prin emiterea titlului contestat au intrat în circuitul civil, modificarea acestuia cu privire la amplasament, ce echivalează cu o modificare sau anulare de comisie a propriei hotărâri depășește competența pârâtei C. jud. Iași de fond funciar, ce nu poate să opereze în acest sens decât în baza unei hotărâri judecătorești definitive, conform disp. art.58 din Legea nr.18/1991, republicată cu modificările și completările ulterioare.
În acest context instanța constată că, în baza probatoriului administrat a fost dovedit în parte temeiul pretențiilor reclamantei pentru suprafața totală de 1,7100 ha din extravilan și suprafața de 400 mp categoria curți construcții din intravilan cu privire la care modificarea amplasamentului nu afectează întinderea suprafeței totale reconstituită pe numele lui Minghel D. și nici securitatea circuitului civil.
În consecință instanța va admite în parte cererea și va obliga pârâtele la modificarea Titlului de proprietate nr._/07.07.1995, emis pe numele autorului reclamantei prin înscrierea suprafeței de 400 mp categoria CC din T5 . în T20 . precum și a suprafeței totale de 1,7100 ha din extravilan T74 . extravilan în T71 ., în suprafață de 8677 mp respectiv ., în suprafață de 8423 mp, cu vecinătățile din raportul de expertiză .
Totodată, instanța va respinge cererea de modificare a Titlului în privința celorlalte suprafețe din intravilan, ca urmare a faptului că există o diferență constatată la măsurătoare, ce ar determina până la urmă diminuarea cu 646 mp a suprafeței totale pentru care a fost reconstituit dreptul de proprietate, ori în condițiile în care nu s-a dovedit care este noul amplasament al acesteia, pentru a se realiza punerea în posesie și a se putea solicita, eventual, emiterea unui Titlu distinct, dreptul de proprietate al reclamantei a fi iremediabil vătămat.
Având în vedere faptul că, din coroborarea decontului justificativ ce însoțește suplimentul la raportul de expertiză cu înscrisurile dosarului rezultă că a rămas neachitată suma de 335,00 lei, reprezentând diferență onorariu, instanța va obliga reclamanta la plata acestei sume în contul d-lui expert B. C..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte cererea formulată de reclamanta N. D.O., CNP_, cu domiciliul în ., jud.Iași, în contradictoriu cu pârâtele C. jud.Iași de fond funciar și C. locală de fond funciar V..
Obligă pârâtele la modificarea Titlului de proprietate nr._/07.07.1995 emis pe numele lui Minghel V.D. pentru o suprafață totală de 2,2700 ha, pe raza teritorială a satului și comunei V., prin inscrierea corectă a amplasamentului suprafeței totale din T 74 extravilan . T 71 ./30 cu suprafața de 8677 mp respectiv în T71 . cu suprafața de 8423 mp precum și a amplasamentului suprafeței totale din T 5 intravilan . construcții în T20 . construcții.
Respinge cererea de modificare în privința amplasamentului celorlalte suprafețe înscrise în Titlul de proprietate.
Obligă reclamanta la plata sumei de 335,00 lei, reprezentând c/v diferență onorariu expertiză, în contul d-lui expert B. C..
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 19.05.2015.
Președinte, Grefier,
C.C. A.E.
Red. Pr.C.C.
4 ex./28.08.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 6897/2015.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 6843/2015. Judecătoria... → |
|---|








