Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 4323/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4323/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 26-03-2015 în dosarul nr. 4323/2015
Dosar nr._
Acesta nu este document finalizat
Cod operator: 3171
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința din camera de consiliu de la 26 Martie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE M. G. T.
GREFIER M. P.
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 4323/2015
Pe rol se află judecarea cauzei Civil privind pe reclamant R. NAȚIONALĂ A PĂDURILOR "ROMSILVA", PRIN DIRECȚIA SILVICĂ IAȘI și pe pârât C. P., având ca obiect cerere de valoare redusă.
Cauza a fost reținută spre soluționare în ședința din camera de consiliu din data de 19.03.2015, încheierea de ședință de la aceea dată făcând parte integrantă din prezenta, când instanța, din lipsă de timp pentru deliberări, a amânat pronunțarea pentru astăzi, când instanța, în aceeași compunere, a hotărât:
INSTANȚA,
Asupra cauzei civile de față:
Prin cererea înregistrată sub nr._, creditoarea R. Națională a Pădurilor Romsilva, prin Direcția Silvică Iași, a chemat în judecată pârâtul C. P., solicitând, ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat să-i plătească suma de 27,80 lei, cu titlu de despăgubiri.
Cererea a fost legal timbrată.
În acest scop, a depus formularul la care face referire art.1028 alin.1 și 2 C. pr. civ., pentru declanșarea procedurii privind cererile de valoare redusă.
În motivarea acțiunii reclamanta a susținut că pârâtul a fost sancționat contravențional prin procesul-verbal de constatare a contravenției silvice nr.283/2 din 30.01.2012, prin care a fost stabilită și valoarea prejudiciului în valoare de 27,80 lei. Procesul-verbal a fost comunicat la data de 10.02.2012, nefiind contestat.
Actul sancționator a fost comunicat organului fiscal local prin adresa nr.660/22.03.2012 iar prin adresa nr.1327/03.04.2012 a fost înaintată dovada preluării în debit a amenzii, fără a fi preluată și suma reprezentând despăgubire, prejudiciul nefiind recuperat până în prezent.
În drept reclamanta și-a întemeiat cererea pe disp. art. 1349, 1357 C. civ., art.451 și urm., 1025 și urm. NCPC.
Alăturat cererii reclamanta a depus înscrisuri, în copie certificată.
Pârâtul nu a depus întâmpinare, deși i s-a comunicat legal cererea de chemare în judecată.
La primul termen de judecata, instanța a invocat, din oficiu, excepția lipsei de interes, pe care, în temeiul disp. art.248 alin.1 C.pr.civ., o va soluționa cu prioritate.
Prin procesul-verbal de constatare a contravenției silvice nr.283/2 din 30.01.2012, pârâtul C. P. a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 500 lei pentru săvârșirea faptei prevăzute de disp. art.8 alin.1 din legea nr.171/2010. Prin actul sancționator a fost stabilită și valoarea prejudiciului în valoare de 27,80 lei. Procesul-verbal a fost comunicat la data de 10.02.2012, nefiind contestat.
Dispoziții legale incidente:
Art.25 alin.3 OG nr.2/2001, „În situația în care contravenientul a fost sancționat cu amendă, precum și dacă a fost obligat la despăgubiri, o dată cu procesul-verbal, acestuia i se va comunica și înștiințarea de plată. În înștiințarea de plată se va face mențiunea cu privire la obligativitatea achitării amenzii la instituțiile abilitate să o încaseze, potrivit legislației în vigoare și, după caz, a despăgubirii, în termen de 15 zile de la comunicare, în caz contrar urmând să se procedeze la executarea silită.”
Art. 37 din OG nr.2/2001, Procesul-verbal neatacat în termenul prevăzut la art. 31, precum și hotărârea judecătorească irevocabilă prin care s-a soluționat plângerea constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate.
Art. 42 din OG nr.2/2001, În scopul executării despăgubirii stabilite pe baza de tarif actele prevăzute la art. 39 alin. (2) se comunică și părții vătămate, care va proceda potrivit dispozițiilor legale referitoare la executarea silită a creanțelor.
Instanța reține că procesul-verbal de contravenție ce constituie temeiul pretențiilor reclamantei, este titlu executoriu, pentru recuperarea sumei stabilită cu titlu de despăgubire, aceasta având deschisă calea executării silite potrivit dispozițiilor C.pr.civ.
Prin urmare, fiind deja în posesia unui titlu executoriu împotriva pârâtului, cererea prin care reclamanta urmărește obligarea acestuia la plata despăgubirilor printr-o hotărâre judecătorească apare ca fiind lipsită de interes și urmează a fi respinsă ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea formulată de reclamanta R. Națională a Pădurilor Romsilva, prin Direcția Silvică Iași, având C. RO_ și J_, cu sediul în Iași, .. 2, jud. Iași, în contradictoriu cu pârâtul C. P., având CNP_, cu domiciliul în ., fiind lipsită de interes.
Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Judecătoria Iași.
Pronunțată în ședință publică azi, 26.03.2015.
Președinte, Grefier,
M.G.T.M.P.
Red./Tehnored. M.G.T.
4 ex. /24.04.2015
| ← Pretenţii. Sentința nr. 4328/2015. Judecătoria IAŞI | Pretenţii. Sentința nr. 5916/2015. Judecătoria IAŞI → |
|---|








