Întoarcere executare. Sentința nr. 2979/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2979/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 02-03-2015 în dosarul nr. 18696/245/2014
Dosar nr._ Cod operator: 3171
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința Publică din data de 02 martie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – Judecător: E. L. A.
Grefier: S. M. G.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2979
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta S.N.T.F.M. C.F.R. MARFĂ S.A.-Sucursala M. în contradictoriu cu pârâtul D. C. având ca obiect întoarcere executare.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, părțile au lipsit.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc la termenul de judecată din data de 23.02.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 02.03.2015, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
P. cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ din 30.05.2014, reclamanta S.N.T.F.M. C.F.R. MARFĂ S.A.-Sucursala M. a chemat în judecată pe pârâtul D. C. solicitând instanței să oblige pârâtul la plata sumei de 1. 1445 lei reprezentând drepturi bănești încasate necuvenit, 2. actualizarea sumei datorate cu rata inflației de la data încasării sumei, 3. cheltuieli cu procedura de informare în cuantum de 29,16 lei, 4. plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, reclamanta a arătat, în esență, că prin sentința civilă nr.1407/30.04.2013 pronunțată de Tribunalul Iași în dosar nr._, a fost admisă cererea pârâtului, fiind obligată la plata către acesta a salariului suplimentar aferent anului 2010, actualizat cu indicele de inflație la data plății efective și la plata diferențelor de drepturi bănești, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, începând cu august 2009 și până la 31.12.2010 și cheltuieli de judecată, sentință executorie de drept în baza căreia a achitat pârâtului suma de 7213 cu ordinul de plată nr.884/14.08.2013.
Reclamanta a mai arătat că ulterior plății, prin decizia nr.1321/02.10.2013 a fost soluționat recursul său, în sensul că a fost respins capătul de cerere privind diferențele de drepturi bănești, pentru perioada august 2009 și până la 03.09.2009, privind salariul suplimentar aferent anului 2010, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective și cheltuieli de judecată și că deși a notificat pârâtul pentru restituirea sumelor nedatorate, parcurgând inclusiv procedura medierii, acesta nu a înțeles să restituie sumele nedatorate.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art.223, art.411, art.453, art.448 alin.2, art.622, art.632 alin.2, art.637, art.722, art.723 Cod de procedură civilă, art.1341, art.1516, art.1530 și urm., art.1635 Cod civil, art.261, art.274 Codul Muncii.
În dovedire, reclamanta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, iar instanța a încuviințat, sens în care a depus în copie conformă: mandat fila 7, proces verbal de informare nr.33/08.04.2014 filele 8-10, sentința civilă nr.1407/30.04.2013 pronunțată de Tribunalul Iași în dosar nr._ filele 11-19, decizia civilă nr.1321/02.10.2013 pronunțată de Curtea de Apel Iași în dosar nr._ filele 20-35, ordin de plată nr.884/14.08.2013 fila 36, borderou calcul sumă fila 37, notificări filele 38-40.
Reclamanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit art.411 alin.1, pct.2 Cod procedură civilă.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 50 lei conform art.10 alin.4 OUG nr.80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
Acțiunea a fost regularizată în acord cu prevederile art.200 Cod procedură civilă în care reclamanta a făcut dovada calității de reprezentant legal și convențional, a precizat temeiul juridic al acțiunii, reiterând susținerile din acțiunea introductivă de instanță filele 47-56; cu aceeași ocazie a atașat practică judiciară filele 57-66.
În apărare, legal citat, pârâtul nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat în instanță pentru a se apăra contra susținerilor reclamantei.
La termenul din 20.10.2014 instanța a încuviințat citarea prin publicitate a pârâtului fiind numit în calitate de curator av. P. E. D..
P. serviciul registratură de la data de 11.12.2014, reclamanta a făcut dovada achitării onorariului de curator în cuantum de 200 lei arătând că solicită cu titlu de cheltuieli de judecată și această sumă.
La termenul din 15.12.2014, instanța a încuviințat proba cu înscrisurile existente la dosar ca fiind necesare, utile și concludente soluționării cauzei.
P. serviciul registratură de la data de 21.01.2015, reclamanta a depus precizări la dosarul cauzei prin care a indicat modalitatea de calcul a sumei achitate pârâtului și a sumei solicitate pe calea acțiunii de față, respectiv 1455 și nu 1445 cum a fost solicitat inițial, atașând în copie conformă notă calcul conform decizie nr.1321/2013 fila 160, notă calcul conform sentinței nr.1407/2013 fila 161, ordin de plată fila 162, state de plată filele 163-168, regularizări august 2009-decembrie 2010 filele 169-219.
P. serviciul registratură de la data de 23.01.2015, reclamanta a depus concluzii scrise prin care a reiterat susținerile din acțiunea introductivă de instanță și din precizările ulterioare.
La termenul din 23.02.2015, instanța a încuviințat cererea reclamantei de precizare a cuantumului obiectului acțiunii.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, prin sentința civilă nr.1407/30.04.2013 pronunțată de Tribunalul Iași în dosar nr._, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanții Bulgarescu C., B. M., C. G. C., C. L., C. N., Gimiga I., I. N., Cotovanu I., D. M., D. C., I. G., M. C. C., Mosinegutu V., Pasnicu R., P. V., R. D., Sinculei S., S. M., S. M., S. Miluta, T. M. C., T. Cornelus, T. C., Z. M. în contradictoriu cu pârâtele S.N.T.F.M. C.F.R. Marfă S.A. București și S.N.T.F.M. C.F.R. Marfă S.A. – Sucursala M., acestea din urmă fiind obligate să achite reclamanților salariul suplimentar aferent anului 2010, echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului pentru care se acordă, actualizat cu indicele de inflație la data plății efective, în funcție de perioada efectiv lucrată de către fiecare reclamant, diferențele de drepturi salariale dintre salariile calculate în raport cu salariul de bază minim brut lunar de 700 lei, conform art. 41, alin. 3, lit. a) din CCM Unic la nivel de R. Transporturi 2008 – 2010 și cele efectiv primite, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, începând cu august 2009 și până la 31.12.2010, în funcție de timpul efectiv lucrat de către fiecare reclamant în această perioadă și cheltuieli de judecată în cuantum de 5.208 lei, astfel cum rezultă din sentința civilă nr.1407/30.04.2013 pronunțată de Tribunalul Iași în dosar nr._ filele 11-19.
În temeiul sentinței civile nr.1407/30.04.2013 pronunțată de Tribunalul Iași în dosar nr._ executorie, reclamanta a achitat pârâtului suma de 7213 lei la data de 14.08.2013 din care 5116 lei cu titlu de diferențe de clasă pentru perioada august_, 1073 lei cu titlu de salariu suplimentar 2010, 807 lei cu titlu de inflație, 217 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, astfel cum rezultă din ordin de plată nr.884/14.08.2013 fila 36, notă calcul conform sentinței nr.1407/2013 fila 161, state de plată filele 163-168, regularizări august 2009-decembrie 2010 filele 169-219.
P. decizia civilă nr.1321/02.10.2013 pronunțată de Curtea de Apel Iași în dosar nr._, a fost admis recursul declarat de pârâta S.N.T.F.M. C.F.R. Marfă S.A. – Sucursala M. împotriva sentinței civile nr.1407/30.04.2013, a fost respinsă cererea reclamanților privind obligarea pârâtelor la achitarea diferențelor de drepturi salariale dintre salariile calculate în raport cu salariul de bază minim brut lunar de 700 lei, conform art. 41, alin. 3, lit. a) din CCM Unic la nivel de R. Transporturi 2008 – 2010 și cele efectiv primite, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, pentru intervalul august_09, pe excepția prescripție dreptului la acțiune, cererea reclamanților privind obligarea pârâtelor la plata salariului suplimentar aferent anului 2010, echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului pentru care se acordă, actualizat cu indicele de inflație la data plății efective, în funcție de perioada efectiv lucrată de către fiecare reclamant, a fost respins recursul declarat de reclamanți, au fost obligate pârâtele să achite reclamanților 3000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, menținându-se restul dispozițiilor sentinței neatacate și necontrare deciziei, astfel cum rezultă din decizia civilă nr.1321/02.10.2013 pronunțată de Curtea de Apel Iași în dosar nr._ filele 20-35.
Astfel cum rezultă din sentința civilă nr.1407/30.04.2013 pronunțată de Tribunalul Iași în dosar nr._ filele 11-19, decizia civilă nr.1321/02.10.2013 pronunțată de Curtea de Apel Iași în dosar nr._ filele 20-35, instanța mai reține că acțiunea pârâtului din prezenta cauza a fost admisă doar pentru diferențele de drepturi salariale dintre salariile calculate în raport cu salariul de bază minim brut lunar de 700 lei, conform art. 41, alin. 3, lit. a) din CCM Unic la nivel de R. Transporturi 2008 – 2010 și cele efectiv primite, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, pentru perioada 04.09._10 și pentru cheltuielile de judecată proporțional cu măsura admiterii acțiunii, fiind respinsă în rest, în speță, pentru suma de 1455 lei din care 252 lei cu titlu de diferențe de drepturi salariale pentru perioada 01.08._09, 1073 lei cu titlu de salariu suplimentar 2010, 38 lei cu titlu de inflație aferentă august 2009 și 92 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, astfel cum rezultă din borderou calcul sumă fila 37, notă calcul decizie nr.1321/2013 fila 160, state de plată filele 163-168, regularizări august 2009-decembrie 2010 filele 169-219.
În drept, potrivit art. 722 Cod procedură civilă (ca și lege aplicabilă prin raportare la data efectuării plății), în toate cazurile în care se desființează titlul executoriu sau însăși executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situației anterioare acesteia. Cheltuielile de executare pentru actele efectuate rămân în sarcina creditorului.
Potrivit art. 723 alin.3 Cod procedură civilă, dacă nu s-a dispus restabilirea situației anterioare executării, cel îndreptățit o va putea cere, pe cale separată, instanței de executare.
Pe fondul cauzei, cu privire la capătul principal de cerere, acesta apare ca întemeiat și urmează a fi admis ca atare având în vedere că reclamanta din prezenta cauza a achitat debitul la care a fost obligată prin sentința civilă nr.1407/30.04.2013 pronunțată de Tribunalul Iași în dosar nr._, executorie, sentință care ulterior a fost modificată în parte prin decizia civilă nr.1321/02.10.2013 pronunțată de Curtea de Apel Iași în dosar nr._, diferența de debit achitat de reclamantă apărând ca una lipsită de titlu și ca o plată nedatorată, instituția întoarcerii de executare fiind compatibilă și cu situația plății voluntare, sens în care pârâtul urmează a fi obligat la plata către reclamantă a sumei de 1455 lei din care 252 lei cu titlu de diferențe de drepturi salariale pentru perioada 01.08._09, 1073 lei cu titlu de salariu suplimentar 2010, 38 lei cu titlu de inflație aferentă august 2009 și 92 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, drept echivalent al măsurii respingerii acțiunii sale și care a făcut obiectul dosarului nr._ al Tribunalului Iași.
În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâtului la actualizarea cu rata inflației a sumei de 1455 lei de la data încasării sumei, 14.08.2013, și până la data achitării integrale a debitului apare ca întemeiată și urmează a fi admisă ca atare în condițiile în care actualizarea unei sume de bani cu rata inflației are drept scop restabilirea echilibrului dintre părți ca urmare a devalorizării monedei naționale, actualizare care se poate cumula cu dobânda legală deoarece au finalități distincte.
În ceea ce privește onorariul definitiv de curator, având în vedere prezența curatorului la 3 termene de judecată, având în vedere atitudinea activă a acestuia din urmă cu privire la apărarea interesului pârâtului, instanța stabilește un onorariu definitiv de curator în cuantum de 300 lei.
Cu privire la cheltuielile de judecată solicitate de către reclamantă, văzând dispozițiile art.451 și următoarele Cod procedură civilă, având în vedere că pârâtul urmează să cadă în pretenții, instanța va admite în parte acest capăt de cerere și va obliga pe pârât să plătească reclamantei suma de 250 cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariu provizoriu de curator (ordin de plată nr.802/09.12.2014) și să plătească curatorului av. P. E. D. suma de 100 lei reprezentând diferență onorariu de curator.
În ceea ce privește cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata sumei de 29,16 lei cu titlu de cheltuieli de informare, apare ca neîntemeiată, pe de o parte pentru că reclamanta nu a făcut dovada suportării acestora, deși sarcina probei îi revenea în acord cu prevederile art.249 Cod procedură civilă, iar pe de altă parte, prin raportare la prevederile art. 2 alin.1 coroborat cu art.2 alin.1 indice 4 din Legea 192 din 2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator potrivit cărora părțile sunt obligate să participe la ședința de informare privind avantajele medierii în vederea soluționării pe această cale a conflictelor în materie civilă în condițiile prevăzute de lege; serviciile prestate sunt gratuite, neputându-se percepe onorarii, taxe sau orice alte sume, indiferente de titlul cu care s-ar putea solicita, sens în care instanța va respinge această solicitare și nu va obliga pârâtul la plata cheltuielilor de judecată reprezentând contravaloare cheltuieli de informare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
1.Stabilește onorariu definitiv de curator în cuantum de 300 lei.
2.Admite în parte acțiunea, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta S.N.T.F.M. C.F.R. MARFĂ S.A.-Sucursala M. înregistrată la Registrul Comerțului sub nr.J_, CUI_, cu sediul în Iași, Piața Gării, nr.1, ., județul Iași prin reprezentant legal A. D. în contradictoriu cu pârâtul D. C. CNP_, cu ultimul domiciliul cunoscut în Iași, Șoseaua N., nr.108, ., ., județul Iași prin curator av. P. E. D. cu sediul în Iași, ., ., ..
Obligă pe pârât să plătească reclamantei suma de 1455 lei care se va actualiza cu indicele de inflație de la data de 14.08.2013 și până la data achitării integrale a debitului.
Obligă pe pârât să plătească reclamantei suma de 250 cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariu provizoriu de curator.
Obligă pe pârât să plătească curatorului av. P. E. D. suma de 100 lei reprezentând diferență onorariu de curator.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare care se va depune la Judecătoria Iași.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 02.03.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. E.-LoredanaSimona M. G.
Red.Tehnored.
E.L.A.-31.03.2015-4 ex.
| ← Succesiune. Sentința nr. 3415/2015. Judecătoria IAŞI | Plângere contravenţională. Sentința nr. 3503/2015.... → |
|---|








