Obligaţie de a face. Hotărâre din 22-09-2015, Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 22-09-2015 în dosarul nr. 10359/2015
Dosar nr._ Cod operator: 3171
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică din data de 22 Septembrie 2015
Instanța constituită din:
Președinte: Judecător I.-C. R.
Grefier: M. I.
SENTINȚA CIVILĂ Nr._
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamantul S. M., în contradictoriu cu pârâta O. B. ROMÂNIA S.A. având ca obiect obligație de a face - restituire sumă; constatare caracter abuziv clauze contractuale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsă părți.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța constată că dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința din camera de consiliu de la 08.09.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință civilă, când instanța, pentru a da posibilitatea reclamantului să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 15.09.2015 și, ulterior, pentru data de 22.09.2015, când, în aceeași compunere, a hotărât:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 01.04.2015, sub nr.de dosar_, reclamantul S. M. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta O. B. ROMÂNIA S.A.:
- să constate caracterul abuziv și, pe cale de consecință, caracterul nul absolut al clauzelor contractuale înscrise în art.7, art.8.1, art.8.3, art.8.7 și art.9 din contractul de credit C_ /26.10.2007, referitoare la comisionul de procesare (analiză/acordare), comisionul de administrare, dobânda variabilă în funcție de politica pârâtei, posibilitatea acesteia de a realiza schimbul valutar la propriile cotații, cu suportarea riscurilor bancare exclusiv de către reclamant;
- să oblige pârâta la restituirea sumelor plătite de reclamant în temeiul clauzelor abuzive, la care să se adauge dobânda legală de la data fiecărei plăți efectuate de reclamant până la momentul achitării efective de către pârâtă;
- să desființeze actele adiționale la contract privind reeșalonările la plată (refinanțări), prin care pârâta a mărit unilateral dobânda;
- să constate că respectivul contract de credit este, de fapt, o convenție preformulată de adeziune, iar, în subsidiar, în cazul în care instanța va aprecia că respectivele clauze nu sunt abuzive în conținutul lor, ci doar în modalitatea în care pârâta a înțeles să le interpreteze, să se constate că aceasta s-a folosit de practici comerciale incorecte, astfel cum sunt acestea prevăzute de Legea nr.363/2007;
- să se dispună restituirea sumei reprezentând comisionul de acordare, cu dobânda legală calculată până la data efectivei restituiri;
- să se calculeze dobânda în funcție de indicatorul LIBOR CHF 3M, la care să se adauge o marjă fixă de 2,75%, conform OUG nr.50/2010;
- să se dispună revizuirea efectelor contractului și înghețarea cursului de schimb CHF – RON la valoarea de la momentul semnării contractului, cu calcularea și plata ratelor de rambursare a creditului la valoarea în lei a francului elvețian de la data încheierii convenției, pe întreaga perioadă de valabilitate a contractului;
- să oblige pârâta la emiterea unui nou grafic de rambursare în urma eliminării din contract a clauzelor abuzive;
- să oblige pârâta la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, se arată că potrivit contractului încheiat de părți, banca i-a acordat reclamantului un împrumut în valoare de 59.000 CHF, reprezentând credit pentru nevoi personale, rata lunară la nivelul anului respectiv fiind de 342 CHF, pentru ca, în prezent, să se ridice la valoarea de 400 CHF. Pe parcursul derulării contractului, deși indicatorul de referință a monedei creditului a scăzut, pârâta nu a procedat la modificarea dobânzii, deși clauzele contractuale o impuneau. Se susține că, în luna mai 2008, pârâta a mărit discreționar și unilateral dobânda la 6,99%, cu motivarea că indicele LIBOR a crescut și că aceasta este politica băncii, deși această politică nu este definită în contract, nu este o valoare cunoscută și transparentă și, pe cale de consecință, nu poate fi opozabilă reclamantului. Mai mult, banca nu a procedat la scăderea dobânzii efective o dată cu scăderea indicelui LIBOR, iar în contract nu este prevăzută perioada de actualizare automată a dobânzii.
Reclamantul mai susține că art.3 din contract nu respectă art.37 din OUG nr.50/2010, devenind aplicabile prevederile art.1 alin.3 coroborat cu art.4 din Legea nr.193/2000, dispoziții incidente și în ceea ce privește celelalte prevederi contractuale invocate, ce nu au fost negociate cu clientul. Reclamantul susține că i-a fost indusă impresia unei dobânzi variabile prin raportare la un unic indice de variație, obiectiv, verificabil, respectiv LIBOR CHF, însă în realitate, prin modul de redactare a contractelor de credit, nenegociate, banca și-a arogat dreptul de a modifica dobânda prin raportare la criterii neverificabile, transformând o condiție potestativă simplă (modificarea costurilor de finanțare în cazul modificării indicelui LIBOR) într-o condiție potestativă pură, sancționată nu nulitatea absolută (modificarea costurilor de finanțare în cazul modificării politicii băncii, privită ca debitor al obligației de finanțare).
Se mai arată că acel comision de acordare a creditului nu a fost negociat și este nejustificat de mare, 1180 CHF, în comparație cu munca depusă de bancă pentru întocmirea dosarului de credit.
În ceea ce privește actele adiționale pe care pârâta le-a considerat acceptate tacit, reclamantul susține că acestea nu pot fi considerate astfel din moment ce el nu a fost de acord cu cele propuse de bancă, iar expresia refuzului său s-a materializat într-un refuz expres, notificat la data de 15.09.2010.
În drept, au fost invocate dispozițiile legii nr.193/2000, OUG nr.50/2010, legea nr.288/2010, Legea nr.146/1997 și Legea nr.134/2010, solicitându-se judecarea cauzei și în absența reclamantului.
În susținere, s-a solicitat administrarea probei cu înscrisuri (depuse la filele 11-22, 32-60, 63-64).
Prin precizările scrise depuse la data de 07.04.2015, reclamantul S. M. a solicitat instanței să se pronunțe și în sensul următor:
- să oblige pârâta să precizeze și să definească elementele componente ale procentului de dobândă;
- să oblige pârâta să precizeze perioada de actualizare a ratei dobânzii și modalitatea de calcul a acesteia;
- să oblige pârâta să recalculeze dobânda pentru perioada cuprinsă între luna mai 2008 și momentul depunerii cererii;
- să oblige pârâta să ramburseze sumele încasate suplimentar, să modifice clauzele abuzive și să restituie comisioanele încasate la momentul acordării creditului.
S-a mai cerut completarea probatoriului cu luarea unui interogatoriu pârâtei și efectuarea unei expertize.
Față de cererea formulată de reclamant, la punctul 7 al acțiunii, privind revizuirea efectelor contractului și înghețarea cursului de schimb CHF-RON la valoarea de la momentul semnării contractului, instanța apus în vedere reclamantului să achite o taxă judiciară de timbru în valoare de 3739 RON, aferentă acestui capăt de cerere.
Legal citată, pârâta O. B. ROMANIA S.A. a formulat întâmpinare, depusă la dosar la data de 04.06.2015, prin care a solicitat instanței anularea cererii ca netimbrată, admiterea excepției lipsei calității procesuale active a reclamantului prin raportare la dispozițiile Legii nr.193/2000, iar, pe fond, respingerea cererii ca neîntemeiată, pentru urătoarele considerente:
Reclamantul, la momentul încheierii contractului, nu a propus o altă formă a acestuia, care să fi fost refuzată de bancă, prin urmare nu i se poate imputa pârâtei faptul nenegocierii. Mai mult, reclamantul nu are nici un drept care să fi fost încălcat și nici nu se poate vorbi de vreun dezechilibru, juridic sau economic, în prezenta cauză.
Reprezentanții pârâtei susține că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.4 din Legea nr.193/2000, în condițiile în care pârâta a acționat întotdeauna cu bună credință în relația cu debitorii.
În ceea ce privește comisionul de acordare, acesta reprezintă o cheltuială aferentă întocmirii documentației de credit și a fost precis determinat, în sumă fixă sau în cotă procentuală indicată inclusiv moneda în care urma a fi achitat.
În susținere, pârâta a invocat și jurisprudența Înaltei Curți de casație și Justiție și cea a Curții de Justiție a Uniunii Europene, solicitând administrarea probei cu înscrisuri (filele 121-144).
Pe cale de consecință, la data de 29.06.2015, reclamantul a depus răspuns la întâmpinare, solicitând respingerea excepțiilor invocate de partea adversă și admiterea acțiunii.
La termenul de judecată din data de 30.06.2015, reclamantul, prezent personal, a preciza că nu mai insistă în soluționarea capătului 7 de cerere, iar instanța a respins, ca neîntemeiate, excepția netimbrării cererii și excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, încuviințând, pentru ambele părți, administrarea probei cu înscrisuri și dispunând, din oficiu, și luarea unui interogatoriu reclamantului, probă mijloc de probă administrat în ședința publică din data de 08.09.2015.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța constată următoarea situație de fapt:
La data de 26.10.2007, între reclamantul S. M. și pârâta O. B. Romania S.A. s-a încheiat contractul de credit pentru nevoi personale garantat cu ipotecă pentru persoane fizice nr.C_ (filele 11-20), prin care reclamantul a contractat un credit de consum, cu garanție reală imobiliară, în valoare de_ CHF, cu o perioadă de rambursare de 360 de luni.
Se reține că dispozițiile contractuale contestate prin prezenta acțiune au următorul conținut:
- art.7: „Creditul va fi rambursat în 360 rate lunare, conform graficului de rambursare din Anexa 1 care face parte integrantă din prezentul contract. Împrumutatul acceptă faptul că acest grafic poate fi modificat unilateral de către bancă în cazul modificării nivelului de dobândă conform art.8.1.”
- art.8.1: „La data încheierii prezentului contract, dobânda curentă este de 5,7%. Dobânda se stabilește în formă procentuală ca rată anuală de dobândă. Dobânda este variabilă în conformitate cu politica Băncii. Dobânda poate fi modificată în mod unilateral de către bancă, luând în considerare valoarea dobânzii de referință pentru fiecare valută (ex.: EURIBOR/LIBOR/BUBOR etc.), fără a exista consimțământul împrumutatului. Noul procent de dobândă se va aplica la soldul creditului rămas de rambursat începând cu data de aplicare stabilită de Bancă. Modificarea dobânzii va duce la recalcularea dobânzii datorate”
- art.8.2: „Noul procent de dobândă va fi comunicat împrumutatului prin intermediul unei scrisori simple sau cu confirmare de primire, după caz, sau extras de cont trimis la adresa de corespondență specificată de acesta. Împrumutatul este de acord că această metodă de notificare este suficientă și renunță la orice plângere și orice opoziție/contestație ulterioară cu privire la faptul că această metodă a fost nepotrivită sau insuficientă.”
- art.8.3: „În cazul în care, ca urmare a modificării nivelului de dobândă de către Bancă, Împrumutatul nu va rambursa ratele nescadente/restul din creditul angajat și dobânzile aferente în termen de cel mult 10 zile calendaristice de la data notificării modificării dobânzii, se consideră că acesta a acceptat noul procent de dobândă”
- art.8.7: ”Pentru sumele restante datorate rezultate din prezentul contract (dobândă, principal etc.) împrumutatul va plăti o rată a dobânzii majorată cu 10 puncte procentuale față de dobânda curentă menționată la punctul 8.1. La data încheierii prezentului contract, rata dobânzii penalizatoare este de 15.7% pe an. Dobânda penalizatoare se aplică asupra soldului ratelor de credit și dobânzilor datorate și neplătite la scadență pentru fiecare zi de întârziere începând cu data scadenței. Dobânda penalizatoare se calculează la numărul de zile corespunzătoare raportate la un an de 360 zile.”
- Art.9.1 lit.a: „Pentru creditul acordat banca percepe următoarele taxe și comisioane: a. comision de acordare: 2.00% din suma inițială. Comisionul de acordare se reține din valuta creditului de către bancă din creditul acordat în momentul în care creditul este pus la dispoziția Împrumutatului și se calculează la valoarea creditului acordat”.
Având în vedere motivele expuse în cuprinsul cererii de chemare în judecată, dar și precizările ulterioare, inclusiv cele depuse în ședința publică din data de 08.09.2015, instanța observă că, în realitate, reclamantul S. M. contestă modul de stabilire a dobânzii curente, mai precis faptul că aceasta este variabilă în funcție de politica băncii, care o poate modifica unilateral, fără a avea nevoie de consimțământul împrumutatului (art.8.1, art.8.2 și art.8.3), precum și impunerea comisionului de acordare (art.9.1.a), toate celelalte capete de cerere, în afara celui privind constatarea caracterului abuziv al prevederilor contractuale expuse mai sus, având caracter accesoriu față de acesta din urmă.
Instanța reține că raporturile contractuale dintre reclamant și pârâtă intră sub incidența Legii nr.193/2000, fiind vorba de raporturi decurgând dintr-un contract comercial încheiat între un comerciant și consumatori, așa cum sunt definite aceste două categorii la art.2 din lege.
În acest sens, potrivit art.4 alin.1 din Legea nr.193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
În ceea ce privește clauza inserată în art.8.7, prin care s-a prevăzut rata dobânzii penalizatoare, calculată după algoritmul dobânda curentă plus 10%, aplicabilă în cazul înregistrării de întârzieri la plata debitelor, instanța apreciază că aceasta nu creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, ci vine să restabilească echilibrul care s-ar rupe prin nerespectarea obligațiilor contractuale de către împrumutat, compensând pierderile financiare ale băncii cauzate de nerespectarea scadențarului și lipsirea sa de folosința sumelor de bani pe perioada de întârziere la plată, printr-o dobândă majorată, raportată la dobânda curentă stabilită inițial, cu adăugarea unor puncte procentuale. Instanța apreciază că o astfel de clauză nu este contrară bunei credințe, legiuitorul însuși reglementând distinct, pentru raporturile civile generale, dobânda remuneratorie și pe cea penalizatoare (OG nr.9/2000, OG nr.13/2011), ambele tipuri de dobândă putând fi funcționale în raport cu aceeași obligație, în funcție de circumstanțe și de modalitatea de reglementare și respectare a raporturilor dintre părți.
Pe de altă parte, în ceea ce privește clauza de la art.9.1.a prin care s-a prevăzut în sarcina debitorului obligația de plată a unui comision de acordare a creditului de 2.00% din valoarea creditului, instanța reține că potrivit art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000, evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază cu obiectul principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil. Or, comisionul de acordare a creditului reprezintă prețul serviciilor de verificare, analiză, evaluare a bonității debitorului, acest comision fiind validat expres și de dispozițiile OUG nr.50/2010, iar cuantumul acestui comision, de 2% din valoarea creditului, este exprimat în mod clar și lipsit de ambiguitate, echivalentul valoric al comisionului fiind cunoscut consumatorului încă de la momentul solicitării creditului. Astfel, instanța nu poate efectua examenul clauzei pentru simplul motiv că, ulterior încheierii contractului, cuantumul acestui comision a fost considerat prea mare de către reclamant, întrucât natura abuzivă a unei clauze nu vizează echivalența prestațiilor, ci transparența clauzelor care le prevăd.
În ceea ce privește clauza de la art.8.1, prin care s-a prevăzut că dobânda este variabilă conform politicii băncii, putând fi modificată unilateral de către aceasta, luând în considerare valoarea dobânzii de referință pentru fiecare valută (ex.: EURIBOR/LIBOR/BUBOR etc.), fără consimțământul împrumutatului, deși aceasta vizează tot un element al prețului contractului, respectiv dobânda curentă, instanța apreciază că aceasta nu este redactată „într-un limbaj clar și inteligibil”.
În acest sens, sunt relevante concluziile la care a ajuns Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în cauza C-26/13 (A. Kasler împotriva O. Jelzalogbank Zrt) expuse în paragrafele 67, 72, 73, 74 și mai ales 75. Astfel, CJUE a arătat următoarele: „Art. 4 alin. (2) din Directiva 93/13/CEE trebuie interpretat în sensul că, în ceea ce privește o clauză contractuală…., cerința potrivit căreia o clauză contractuală trebuie redactată în mod clar și inteligibil, trebuie înțeleasă ca impunând nu numai ca respectiva clauză să fie inteligibilă pentru consumator din punct de vedere gramatical, ci și ca contractul să expună în mod transparent funcționarea concretă a mecanismului… la care se referă clauza respectivă, precum și relația dintre acest mecanism și cel prevăzut prin alte clauze…., astfel încât consumatorul să poată să evalueze, pe baza unor criterii clare și inteligibile, consecințele economice care rezultă din aceasta în ceea cel privește”.
Or, din analiza modului de reglementare a dreptului băncii de a modifica unilateral dobânda curentă se observă că, în concret, nu se poate deduce care este mecanismul exact în funcție de care poate evolua dobânda în acest context, care ar fi formula matematică aplicabilă, ce factori se aplică, în ce ordine, în ce proporție și în ce limite, mențiunea în funcție de politica Băncii și de evoluția indicatorului Libor CHF fiind ambiguă și excluzând ab initio orice posibilitate de verificare externă a motivațiilor unei eventuale modificări. Prin urmare, instanța apreciază că lipsa de claritate a clauzelor care reglementează mecanismul contractual de modificare unilaterală a dobânzii curente variabile impune continuarea analizei caracterului eventual abuziv al acestei clauze, prin prisma dispozițiilor Legii nr.193/2000.
Mai mult, cu privire la criteriile ce trebuie să fie utilizate de instanță în analiza concretă a unei clauze pretins abuzive, art.4 alin. 6 din Legea nr.193/2000 prevede că evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază cu obiectul principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.
Astfel, clauzele pretins abuzive au ca obiect stabilirea dobânzii, ce constituie un element component al creditului (parte a prețului contractual, astfel cum susține instituția creditoare), ceea ce, aparent, ar plasa această clauză sub incidența art.4 alin.6 din lege, cu consecința imposibilității analizării unui pretins caracter abuziv.
Cu toate acestea, instanța apreciază că art.4 alin.6 din actul normativ anterior menționat nu exclude în mod automat și nediferențiat de la controlul caracterului abuziv clauzele referitoare la preț, ci face referire la adecvarea prețului cu serviciile sau produsele oferite în schimb, precum și la necesitatea ca respectiva clauză să fie exprimată clar și inteligibil. Or, în pricina de față, reclamantul a invocat faptul că nu i-a fost adus la cunoștință, la momentul încheierii contractului, din ce este compusă dobânda variabilă, iar clauzele cuprinse în art.8.1, 8.2 și 8.3 sunt neclare, dacă nu chiar ambigue, în ceea ce privește componența dobânzii. În aceste condiții, față de motivele concrete invocate în susținerea cererii de chemare în judecată, instanța apreciază că includerea dobânzii în prețul contractului, ca element esențial al acestuia, nu poate împiedica analiza caracterului eventual abuziv al clauzelor enumerate anterior prin prisma dispozițiilor Legii nr.193/2000, astfel cum susțin reprezentanții pârâtei.
Un prim pas în analiza caracterului abuziv al unei clauze contractuale, în temeiul Legii nr.193/2000, este stabilirea împrejurării dacă acea clauză a fost negociată cu consumatorul. Art.4 alin.3 teza finală din Legea nr.193/2000 prevede că, dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.
Pârâta nu a probat faptul că ar fi negociat clauza cu reclamantul, iar împrejurarea că acesta nu a cerut lămuriri cu privire la clauzele contractuale nu poate fi interpretată ca negociere, legea clauzelor abuzive tinzând tocmai la apărarea consumatorului neavizat. Mai mult, faptul că Legea nr.193/2000 prezumă caracterul nenegociat al clauzelor standard conduce tocmai la ideea că banca este datoare să dovedească în mod direct și neechivoc cel puțin posibilitatea, dacă nu existența în cauză, a negocierii, iar nu simpla prezentare a unui contract standard.
Prin urmare, instanța constată îndeplinită condiția lipsei de negociere a clauzei 8.1.
În continuare, pentru a fi incidente prevederile art.4 alin.1 din Legea nr. 193/2000 în privința dispoziției de la art.8.1 ale convenției de credit, mai este necesar și ca această clauză să fi creat, în detrimentul consumatorului (reclamantul S. M.) și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Cu privire la acest aspect, instanța reține că, potrivit răspunsurilor date la interogatoriul luat din oficiu, la termenul de judecată din data de 08.09.2015 reclamantul a avut posibilitatea ca, la momentul încheierii convenției de credit supuse analizei, să compare oferta pârâtei O. B. ROMANIA S.A. cu cele ale celorlalte unități bancare existente pe piață, pentru produse similare, în vederea alegerii celei mai avantajoase oferte. În aceste condiții, prin semnarea contractului de credit pentru nevoi personale garantat cu ipotecă pentru persoane fizice nr.C_, reclamantul și-a însușit clauzele contractuale ale acesteia, inclusiv în ceea ce privește plata unei dobânzi variabile.
Cu privire la dobânda variabilă, se observă că aceasta este o reflecție a costului resurselor de creditare pe care banca a fost nevoită să le plătească în scopul obținerii lichidităților necesare în vederea acordării de credite către populație. Dobânda variază în funcție de costul resurselor de creditare bancă, spre deosebire de ipoteza în care dobânda variază în funcție de indicele de referință, a cărei evoluție este independentă de politica de creditare a băncii.
Din cuprinsul prevederilor contractuale anterior prezentate, instanța observă că această dobândă de referință variabilă depinde și de evoluția indicelui independent de referință LIBOR, pentru asigurarea unui algoritm transparent de calcul.
Pe de altă parte, însă, instanța observă că admiterea cererii de constatare a caracterului abuziv al clauzelor referitoare la dobândă determină, în mod automat, nulitatea acestora, în condițiile în care respectivul contract de credit nu conține alte dispoziții referitoare la dobândă (cum ar fi, de exemplu, stabilirea, ab initio, a unei formule de calcul incluzând indicele LIBOR și o marjă fixă a băncii sau a unei dobânzi fixe pe perioadă inițială determinată), dispoziții care să redevină aplicabile în derularea contractului și să le înlocuiască pe cele abuzive. Prin urmare, prin înlăturarea acestor prevederi contractuale referitoare la modul de stabilire a dobânzii, convenția de credit în discuție rămâne lipsită de unul din elementele sale esențiale, și anume dobânda, ca preț al serviciului prestat de bancă, ceea ce ar echivala cu o modificare, de către instanță, a însuși conținutului contractului încheiat de părți. Or, o asemenea intervenție din partea unei instanțe judecătorești ar afecta, vădit și nepermis, libertatea contractuală. Astfel cum în mod pertinent au remarcat reprezentanții pârâtei, contractul încheiat trebuie să-și continue existența, fără a vătămată însăși esența sa, ci doar cu modificarea rezultată din eliminarea clauzelor abuzive.
Mai mult, modificarea formulei de calcul, prin menținerea marjei băncii de la data încheierii contractului (astfel cum solicită reclamantul prin precizările scrise depuse la data de 23.04.2015 – fila 30), chiar dacă ar presupune o reducere semnificativă a costurilor contractului pentru reclamant, cu_ CHF (astfel cum rezultă din modul de calcul depus la filele 32-34), reprezintă, de fapt, un artificiu susținut și agreat de reclamant în lipsa oricărui suport contractual. Instanța nu poate interveni în dispozițiile contractuale în sensul de a impune băncii o marjă fixă pe parcursul derulării tuturor celor 360 de luni contractuale, atât timp cât nu există nici o prevedere, în convenția supusă analizei, care să susțină un acord al părților în acest sens.
De asemenea, pentru a putea reține un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul reclamantului, ar fi trebuit să rezulte, din materialul probator administrat, faptul că, la momentul încheierii convenției sau ulterior, pe piața de profil ar fi existat o asemenea ofertă din partea aceleiași bănci, de a acorda un împrumut pentru o dobândă compusă din LIBOR la o anumită perioadă la care să se adauge o marjă fixă pe toată perioada derulării contractului. Or, nu există elemente din care să se deducă existența unei astfel de oferte, reclamantul nereușind să dovedească un element de comparație în raport cu care să reiasă, într-adevăr, dezechilibrul suferit prin semnarea, în condițiile respective, cuprinse în art.8.1, a contractului de credit.
Pe cale de consecință, instanța apreciază că solicitarea reclamantului, privind constatarea caracterului abuziv și, pe cale de consecință, înlăturarea clauzei prevăzute în art.8.1 este neîntemeiată.
În ceea ce privește celelalte dispoziții contractuale criticate, instanța observă, referitor la mențiunile din art.7, că partea contestată vizează modificarea unilaterală a graficului de rambursare, ca urmare a modificării nivelului de dobândă conform art.8.1, prin urmare soluția privind menținerea dispozițiilor art.8.1 afectează, în mod automat, și valabilitatea acestei prevederi.
De asemenea, analizând și cuprinsul art.8.2 și art.8.3, instanța observă că acestea vizează informarea împrumutatului prin comunicarea noului procent al dobânzii la adresa de corespondență a acestuia, cu precizarea că, din aceste prevederi contractuale, nu rezultă vreo dispoziție care să aibă caracter disproporționat și vătămător pentru reclamant, având în vedere că acesta a avut, totuși, posibilitatea de a citi clauzele contractuale anterior semnării, inclusiv acestea două, el neînțelegând să aducă la cunoștința reprezentantului pârâtei, anterior semnării, eventuale nemulțumiri cu privire la respectivele clauze (fapt confirmat prin răspunsurile la interogatoriu).
Prin urmare, și în privința acestor prevederi contractuale solicitarea de înlăturare prin constatarea caracterului abuziv este neîntemeiată.
În aceste condiții și față de legătura indisolubilă dintre capătul principal de cerere și cele accesorii, expuse atât în cererea de chemare în judecată, cât și în completările scrise din data de 07.04.2015 (inclusiv cel referitor la plata cheltuielilor de judecată), instanța constată că și acestea din urmă au caracter neîntemeiat, impunându-se respingerea ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamantul S. M., C.N.P._, cu domiciliul procedural ales în Iași, ., ., etaj 1, ., în contradictoriu cu pârâta O. B. ROMANIA S.A., CUI_, J40/_/1995, cu sediul în București, Calea Buzești nr.66 – 68, cod_, sector 1.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, apel ce se va depune la Judecătoria Iași.
Pronunțată astăzi, 22.09.2015,, iar soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.
Președinte, Grefier,
I.C.R. M.I.
Red./Tehnored.I.C.R./M.I.
4 ex./03.12.2015
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria... | Reprezentativitate sindicat. Sentința nr. 9822/2015.... → |
|---|
