Pretenţii. Sentința nr. 9833/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 9833/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 03-09-2015 în dosarul nr. 9833/2015
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 9833/2015
Ședința publică de la 03 Septembrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE A. F. S.
Grefier C. M. S.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta . contradictoriu cu pârâta U. N., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că prezenta cauză se află la primul termen de judecată, procedura de citare cu părțile este legal îndeplinită, și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care:
Instanța raportat la dispozițiile art. 131 Noul Cod de procedură civilă, verifică și constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauza, potrivit dispozițiilor art. 107 Noul Cod de procedură civilă.
Instanța, în temeiul art. 238 Noul Cod de procedură civilă, estimează durata procesului ca fiind șase luni, având în vedere necesitatea ca acesta să fie soluționat într-un termen optim și previzibil.
Instanța, în temeiul art. 258 Noul Cod de procedură civilă, încuviințează proba cu înscrisurile ce au fost depuse la dosarul cauzei.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, în temeiul dispozițiilor art. 392 Cod de procedură civilă instanța deschide dezbaterile asupra fondului cauzei și în temeiul dispozițiilor art. 394 Cod de procedură civilă reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA,
Asupra cauzei civile de fata, constata urmatoarele:
Prin actiunea inregistrata pe rolul Judecatoriei Iasi sub nr._ reclamanta S.C. S. S.A. prin reprezentant legal, a solicitat in contradictoriu cu pârâta U. N. obligarea acesteia la plata sumei de 278,27 lei cu titlul de contravaloare servicii de salubritate prestate de reclamantă potrivit facturilor emise în perioada 07._ și suma de 47,90 lei cu titlul de penalități de întârziere la plata acestor facturi.
Se mai solicită obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată .
In motivare se arata faptul ca, in baza contractului de prestări servicii nr._/2012 încheiat cu pârâta, reclamanta s-a obligat să colecteze, transporte și să depoziteze deșeuri menajere, în schimbul unui preț, însă pârâtul nu si-a indeplinit obligațiile contractuale.
A mai arătat reclamanta că nu s-au achitat nici până in prezent facturile emise pentru perioada 07._ motiv pentru care, potrivit art. 8 pct 4 din contract s-au calculat pentru aceasta perioada penalitati de intirziere, procentul de penalitate aplicat fiind de fiind de 0,04%, conform OUG nr. 88/2010.
În drept se invocă dispoz C civ.
Cererea a fost legal timbrata.
S-au anexat copii după adresa de convocare la conciliere ,confirmarea de primire a acesteia, contractul de prestări servicii, fișa calcul penalitati, facturi fiscale.
Pârâtul, legal citat, nu au formulat intimpinare si nu s-a prezentat in instanță.
Față de actele si lucrările dosarului, instanța va admite cererea pentru următoarele motive:
Între reclamantă și pârât a intervenit un contract privind prestarea serviciilor de salubritate de către reclamantă nr._/2012 dar pe parcursul derulării acestui contract, pârâtul nu au achitat suma de 278,27 lei .
Conform art 1270 din Noul cod civil contractul valabil incheiat are putere de lege intre partile contractante, iar potrivit art 1516 din Noul Cod Civil, creditorul are dreptul la indeplinirea integrala, exacta si la timp a obligatiei, in caz contrar avand dreptul la daune interese .
F. de dispoz mentionate instanta considera ca in cauza de față reclamanta a facut dovada existenței unei obligații de plată în sarcina pârâtei, a contravalorii serviciilor prestate de reclamantă în beneficiul pârâtului, așa cum s-a obligat prin semnarea contractului, ce reprezinta manifestarea sa de voință precum și a sumei reprezentând prestări servicii.
Și în ceea ce priveste penalitatile solicitate acestea au fost prevazute expres de parti in intelegerea acestora ce reprezinta manifestarea lor de vointa conform art 8 pct 4 din contract iar penalitatile au fost calculate in conformitate cu dispoz legale.
Intrucit iin cursul solutionarii cauzei pirita a achitat integral debitul cit si cheltuielile de judecata efectuate de reclamanta cu promivarea prezentei actiuni, instanta va respinge ca ramasa fara obiect cererea formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea formulată de reclamanta S.C. S. SA IAȘI cu sediul în Iași, Șoseaua Națională, nr. 43, Iași în contradictoriu cu pârâtul U. N., CNP –_, cu domiciliul în Iași, .. 23, .. A, ., județul Iași, ca ramasa fara obiect.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare, cerere ce se va depune la Judecatoria Iasi.
Pronunțată în ședință publică azi, 03.09.2015.
Președinte, Grefier,
S. A. F. S. C.
Red/Tehnored. S.A.F./S.C.
4 ex./14.09.2015
| ← Reprezentativitate sindicat. Sentința nr. 9822/2015.... | Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 9989/2015.... → |
|---|








