Obligaţie de a face. Sentința nr. 6166/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6166/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 05-05-2015 în dosarul nr. 37638/245/2014
Dosar nr._ Cod operator: 3171
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 6166/2015
Ședința publică de la 05 Mai 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE -C. E. D.
Grefier -D. V.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamantul T. M. - M. în contradictoriu cu pârâta R. B., având ca obiect obligație de a face constatare clauze abuzive - Lg. 193/2000.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că dezbaterile asupra excepției necompetenței materiale a Judecătoriei Iași avut loc în ședința publică din data de 28.04.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, pentru a da posibilitatea reclamantului să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea hotărârii pentru astăzi, 05.05.2015, când în aceeași compunere, a hotărât:
INSTANȚA,
Asupra excepției necompetenței materiale a Judecătoriei Iași, invocată din oficiu în cauza de față, deliberând constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe reclamantul T. M. - M. în contradictoriu cu pârâta R. B. a solicitat instanței, ca prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună:
- Nulitatea frazei 2, în totalitate, de la art.1 din Actul Adițional încheiat la data de 15.12.2010 la contractul de credit nr.RfI_/25.06.2008;
- Nulitatea alin.3 de la pct.2.1 al art.2 care prevede „marja Băncii este de 8.19 puncte procentuale, fixă pe toată durata derulării contractului și a fost determinată luând în considerare toate cheltuielile opționale și riscul de credit al băncii”.
- Nulitatea pct.2.5 integral din Actul adițional încheiat la data de 15.12.2010 la contractul de credit nr.RfI_/25.06.2008;
- Obligarea pârâtei să stabilească în contract o dobândă fixă pentru tot restul contractului în cuantumul calculat la data semnării actului.
În motivarea cererii reclamantul a arătat că a contractat cu pârâta în baza contractului de credit RfI_/25.06.2008 un împrumut pentru suma de 114.464 CHF iar potrivit graficului de rambursare trebuie să restituie acesteia suma de 305.200 CHF.
Condițiile financiare au devenit ulterior împovărătoare pentru reclamant așa încât în anul 2009 a solicitat o reeșalonare fiind perfectat un act cu conținut eclectic, echivoc, redactat în caractere mici și înghesuite cu exprimare neinteligibilă și conținut plin de costuri ascunse.
În anul 2010 reclamantul a solicitat un nou act de clemență din partea pârâtei și s-a semnat un al doilea act adițional prin care reclamantul a fost maxim împovărat prin formulări echivoce și costuri ascunse, doar de Bancă înțelese. Acest ultim act adițional a împovărat reclamantul cu suma de 21.928 CHF.
Conform legislației comunitare în materia protecției drepturilor consumatorului comerciantul are o . obligații între care: obligația de informare, obligația de a se abține de la introducerea în contract a unor clauze abuzive.
Clauza abuzivă este in accepțiunea art.4 din Legea nr.193/2000 clauza ce nu a fost negociată direct cu consumatorul și care duce la un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, contrar cerințelor bunei credințe.
Prima cerință este îndeplinită atunci când consumatorul nu a avut posibilitatea să influențeze natura clauzei, cum ar fi cazul contractelor standard preformulate sau Condițiile Generale. Contractul preformulat are o definiție dată de ANPC prin Ordinul nr.92/2007 iar legislația în materie instituție prezumția lipsei de negociere în cazul acestor contracte preformulate sau condițiilor generale.
Convenția dedusă de reclamant judecății este una de adeziune și rezultă fără tăgadă faptul că voința sa a fost grav viciată la încheierea contractului.
Privitor la condiția dezechilibrului s-a arătat că și aceasta este îndeplinită în cazul contractelor în discuție deoarece ele prevăd drepturi doar pentru bancă, reclamantul enumerând câteva din acestea, și transferă riscul contractual numai în sarcina reclamantului.
Condiția lipsei bunei credințe a profesionistului este și aceasta îndeplinită deoarece buna credință tine de respectul reciproc pe care și-l datorează părțile și de un comportament onest și rezonabil. Reclamantul a arătat că este de notorietate jurisprindența ICCJ care a respins toate recursurile pârâtei și a statuat asupra caracterului abuziv al mai multor clauze.
Cu privire la dobândă reclamantul a invocat caracterul comutativ al contractului de credit și a arătat faptul că pârâta și-a rezervat dreptul de a ajusta dobânda în temeiul art. 3 din contract într-o modalitate care imprimă contractului caracter aleatoriu.
Referirea de la art.3.1 pct.2 din sectiunea Costuri la „anii aniversari” este ambiguă, lipsită de concretețe.
Art. 3 din Contractul de credit nu oferă decât o informație vagă asupra modului cum se va modifica dobânda în viitor și astfel nu sunt respectate dispozițiile art.45 și 57 din legea nr.269/2004.
În cuprinsul convenției nu sunt prevăzuți coeficienții de risc valutar și dobânda iar depreciereea leului în raport de euro a fost una foarte puternică și probabil multe persoane nu ar mai fi luat credite in monedă străină dacă li s-ar fi dat suficiente avertismente ca există riscul de depreciere. Însă băncile promovau ideea unei evoluții stabile a cursului leu/chf și dobânda mica.
Banca a pus riscul devalorizării monedei naționale numai pe seama consumatorilor, reducând cota de risc ce trebuia să revină acesteia deși avea obligația să informeze în prealabil consumatorul despre riscul fluctuației monedei de plată.
S-a mai arătat faptul că are incidență și teoria impreviziunii; astfel obligația reclamantului a atins o cotă de onerozitate excesivă pe care nu a luat-o în calcul la momentul semnării contractului din cauza refuzului tacit al băncii de a explica termenii contractului și de a informa pe reclamant.
Între drepturile și obligațiile părților a intervenit un dezechilibru grav ca urmare a creșterii excesive și imprevizibile a ratelor .
În drept s-au invocat dispozițiile Legii nr.264/2004, dispozițiile OUG nr.50/2010, legii nr.193/2000, OUG nr.174/2008, regulamentul BNR nr.3/2007, regulamentul nr.11/2008, regulamentul nr.2/2009 și practica ICCJ și CJUE în materie.
În probațiune s-a solicitat proba cu înscrisuri .
Reclamantul a atașat cererii înscrisuri, respectiv: copie Act adițional din 04.12.2009 la Contractul de Credit nr.RfI_/25.06.2008 și grafic de rambursare aferent acestui Act Adițional, Contractul de credit nr. nr.RfI_/25.06.2008, Grafic de rambursare la data restructurării 05.06.2012 (f.33-57 dosar).
În conformitate cu dispozițiile art.201 Cod procedură civilă instanța a dispus comunicarea cererii reclamantei către pârâtă.
În termenul acordat aceasta a depus întâmpinare (f.64- 82 dosar).
În cuprinsul întâmpinării reclamanta a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă respectiv neîntemeiată, pentru următoarele motive:
Contractul s-a încheiat la 27.06.2008 cu dobândă fixă de 5,5% doar în primul an de creditare și un comision de administrare credit de 0,15% . Întrucât la data de 27.06.2009 prima aniversare a creditului reclamantul nu a optat, nu s-a prezentat la bancă pentru semnarea actului adițional, pentru un anumit tip de dobândă, dobânda a devenit revizuibilă ajungând la 6,5 %.
Prima restructurare a avut loc prin actul adițional încheiat la data de 04.12.2009 încheiat la solicitarea reclamantului și în cadrul acesteia s-a acordat acestuia o reducere a dobânzii, la 3,82 %, pe durata a 12 luni, la finalul cărora a devenit variabilă de 8,14 %. Prin acest act Adițional banca a renunțat la comisionul de administrare iar reclamantul a renunțat la optiunile de dobândă.
A doua restructurare a creditului s-a acordat la data de 15.12.2010 printr-un nlou act adițional prin care s-a redus dobânda la 1% pe durata a 12 luni la finalul cărora a devenit variabilă la 8,43% formată din Libor CHF la 6 luni (0,24%)și marja Băncii de 8,19 %.
A treia restructurare s-a acordat prin Actul adițional din 05.06.2012 dată la care s-a stabilit o dobândă fixă de 4,42 % pe durata a 24 de luni la finele cărora dobânda a devenit variabilă de 8,5964% . S-a acordat prin acest act adițional grație la plata principalului pentru 12 luni.
Mărirea perioadei de creditare a condus automat și la modificarea costurilor întrucât și pentru această perioadă curg dobânzi.
După ultima restructurare la fiecare dată de actualizare (30 iunie/31 decembrie) dobânda s-a modificat în funcție de evoluția indicelui Libor CHF 6 luni care la 30 iunie 2014 înregistra 8,59% iar la 31.12.2014 înregistra 8,51%.
Pârâta a invocat excepția inadmisibilității acțiunii motivat de faptul că prevederile criticate drept abuzive vizează elemente constitutive ale prețului contractului iar analiza justeții prețului nu este permisă de legislația specială iar clauzele au fost redactate într-un limbaj ușor inteligibil, fără echivoc, nefiind ascunse consumatorului la momentul exprimării voinței inserarea lor în cuprinsul contractului. Pârâta a făcut trimitere la jurisprudența CJUE și ICCJ în materie.
Pe fondul cauzei pârâta a arătat că este evident că între părți a existat negociere. Negocierea nu poate fi înțeleasă în sensul restrictiv propus de reclamant ci într-un sens mai larg care incluse posibilitatea reclamantului de opta pentru un anumit tip de dobândă. De asemenea rezultă că la încheierea actelor adiționale, la inițiativa reclamantului, a avut loc o negociere clară. Dacă reclamantul avea nelămuriri la încheierea contractului putea cere informații și dacă avea nemulțumiri putea cere negocierea însă acesta nu a prezentat vreo contraofertă pârâtei.Pârâta a arătat avea adoptat un flux de lucru obligatoriu (procedură internă) în cazul în care clientul dorea modificarea oricărei clauze a draftului/propunerii de credit .
Pârâta a arătat că a fost de bună credință, a informat pe client despre existența și întinderea costurilor de creditare, nu a impus acestuia să achiziționeze un anumit produs fianciar, a luat in considerare interesele sale legitime, posibilitățile de rambursare.Buna credință a băncii rezultă și din cele trei restructurări de credit acordate reclamantului, din faptul că a venit în întâmpinarea acestui renunțând la comisionul de administrare încă din momentul semnării primului Act Adițional și a acordat o perioadă de grație de 12 luni.
Relativ la dobândă s-a arătat că reclamantul a înțeles și acceptat faptul că pe viitor dobânda plătită s-ar putea să crească sau să descrească în funcție de fluctuația indicelui de referință Libor. Determinarea dobânzii în funcție de evoluția pieței financiare nu este contrară bunei credințe, banca deși acordă un credit pe termen lung nu are o sursă de finanțare pe aceeași perioadă, pe toată această durată banca va trebui să atragă resurse la costuri pe care nu le poate anticipa rezonabil.
În cazul reclamantului însă, evoluția costurilor creditului acestuia arată că acest criteriu de modificare a dobânzii nu s-a aplicat efectiv deoarece in primul an dobânda a fost fixă iar începând cu al doilea an de creditare dobânda deși revizuibilă a avut un nivel constant.
Raportul de audit Deloitte atestă faptul că banca a suportat din profitul propriu anumite creșteri ale costurilor de creditare tocmai pentru a nu proceda la o majorare a ratei lunare a dobânzii ce trebuia plătită de clienții cu credite in CHF.
Pârâta a arătat că nu sunt de natură a duce la un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților clauzele criticate de reclamant.
Dezechilibrat este contractul care și-a pierdut utilitatea socială și personală or reclamantul nu descrie și nu dovedește concret eventualul dezechilibru ci se rezumă la arătarea condițiilor legale pentru calificarea clauzelor drept abuzive.
Dobânda percepută de pârâtă este calculată după formula legală de calcul prevăzută de dispozițiile OUG nr.50/2010 .
Faptul că de la suma ce trebuia restituită potrivit primului grafic de rambursare- de 305.200 CHF, a ajuns la suma totală de 325.817,11 CHF conform primului Act Adițional, ulterior la 321.928 CHF, conform Actului adițional 2 și în cele din urmă la 311.713,6 CHF conform celui de-al treilea Act adițional, se explică prin restructurările succesive care au determinat și modificarea costurilor și a duratei de creditare.
Cu privire la clauza relativă la dobândă s-a mai arătat că la data incheierii contractului legiuitorul nu a prevăzut obligația băncii de a insera in contract modalitatea de calcul a dobânzii iar la acea dată dobânda era calculată prin raportare la mai mulși indiciatori financiari si anume: CDS- riscul de țară, Libor, marja, cheltuieli de logistică și costuri pentru rezerva minimă obligatorie către BNR iar pentru a îngloba toți acești indicatori într-o formula care să fie înțeleasă și de clienți banca a folosit formula „evoluția pieței financiare”.
Banca cumpără valuta de pe piața externă întrucât creditele nu sunt finanțate doar din surse proprii ci și atrase din exterior iar evoluția pieței financiare a determinat modificarea puterii de cumpărare a valutei. Băncile străine au crescut prima de risc cerând băncilor din România mai multe garanții pentru a le acorda aceste împrumuturi. Creșterea primei de risc a dus și la creșterea costului cu rezerva BNR. Evoluția pieței financiare este așadar în sensul dispozițiile art. 1 lit. a din Anexa Legii nr.193/200 o motivație întemeiată a variației dobânzii.
Faptul că este legal ca băncile să perceapă o dobândă variabilă este de notorietate și rezultă expres și din dispozițiile legale – art.9 ind. 3 lit.e) din OUG nr.174/2008.
Prin Actul adițional de restructurare din 04.12.2009 părțile și-au exprimat ambele consimțământul pentru aplicarea unei dobânzi variabile.
S-a mai arătat că au existat avertismente cu privire la posibilitatea producerii unui risc valutar important în cazul produsului de creditare in CHF. La data contractării consumatorul cunoștea deoarece era de notorietate faptul că este caracteristic monedei naționale să varieze față de moneda străină, iar in cazul particular al CHF au existat avertismente in presă.Deci riscul valutar și probabilitatea producerii acestuia era o informație publică.Evoluția privind cursul valutar euro/leu, usd/leu, chf/leu și istoricul acestei evoluții era cunoscut și accesibil și pe site-ul BNR.
Nu există în contractele de credit o clauză de risc valutar care să pună banca la adăpost de consecințele fluctuației cursului valutar. Piața valutară este liberă iar in cazul scăderii cursului de schimb, având în vedere că banca se împrumută de pe piețele străine pe termen scurt de 1-3 ani comparativ cu termenele de rambursare pe care l-a acordat împrumutatului (35 de ani) este evident că banca îți asumă la rândul său un risc valutar pentru restituirea împrumuturilor contractate în această perioadă pe piețele externe.
Cu privire la teoria impreviziunii s-a arătat că Noul cod civil nu este aplicabil raportului juridic in cauza de față, atât contractul inițial cât și cele două acte adiționale fiind încheiate sub imperiul vechiului cod civil. Chiar și așa pârâta a arătat că pentru a fi incidentă această teorie sunt necesare două condiții: imposibilitatea părților de a prevedea la data perfectării actului împrejurările de ordin economic și financiar care ar conduce la ruperea echilibrului financiar; existența unei vădite disproporții între prestații.Singurul argument adus de reclamant în susținerea acestei teorii este creșterea ratei de schimb a monedei francului elvețian dar acest lucru nu poate fi considerat o împrejurare „imprevizibilă” ce nu putea fi avută în vedere în mod rezonabil la momentul încheierii actului, fiind de notorietate faptul că nu rămâne fix cursul de schimb al unei monede străine.De asemenea pârâta a arătat că simpla afirmație a reclamantului în sensul că s-a creat un dezechilibru vădit între drepturi și obligații nu are suport.
Pârâta a mai invocat și faptul că la data încheierii celor două contracte de credit era consacrat in legislația românească principiul nominalismului monetar.
Relativ la cererea reclamantului de revenire la dobânda fixă stabilită pentru primul an de creditare pârâta a arătat faptul că aceasta este inadmisibilă, deoarece ar duce la modificarea produsului contractat în întregimea sa. De asemenea s-a arătat că această cerere a reclamantului nu are un temei legal și nu intră sub incidența Legii nr.193/2000.
În drept în cuprinsul întâmpinării s-au invocat dispozițiile art. 205 Codul de procedură civilă, Legii 193/200, Ordinului ANP nr.92/2007, OUG nr.174/2008, Codul civil din 1865 și Codul civil aprobat prin Legea nr.287/2009 intrat în vigoare la 01.10.2011.
În probațiune s-a solicitat proba cu înscrisuri și interogatoriu.
S-au anexat întâmpinării: Actul adițional din 04.12.2009 și planul de rambursare aferent, Actul adițional din 15.12.2010 și planul de rambursare aferent, Actul Adițional din 05.06.2012 și planul de rambursare aferent, Instrucțiuni privind negocierea prevederilor contractuale încheiate în vedere furnizării de servicii persoanelor fizice cu aplicare curentă de la data de 06.04.2007, raport Deloitte din 10.04.2013 (f.83-142 dosar).
Întâmpinarea formulată a fost comunicată reclamantului.În termenul de 10 zile, prevăzut de lege, acesta nu a depus un răspuns scris la întâmpinare.
La primul termen de judecată fixat instanța, cu ocazia verificării competenței sale de soluționare a cauzei, a ridicat din oficiu și a pus în discuția părților excepția necompetentei sale materiale în soluționarea cererii, asupra căreia deliberând o află întemeiată pentru următoarele argumente:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe reclamantul solicită instanței, ca prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună:
- Nulitatea frazei 2, în totalitate, de la art.1 din Actul Adițional încheiat la data de 15.12.2010 la contractul de credit nr.RfI_/25.06.2008 (Al doilea Act Adițional la contractul părților), conform căreia: Această sumă (respectiv soldul creditului de la fraza 1 de 112,144,49 CHF), la care se adaugă suma de 630,46 CHF reprezentând valoarea dobânzilor, comisioanelor și a altor costuri datorate de împrumutat conform Contractului, calculate până la data încheierii prezentului act adițional și neachitate încă, rezultând deci o sumă totală de 112.775,40 CHF se reeșalonează la plată conform graficului de rambursare anexat la prezentul act adițional, parte integrantă din contract, în care se regăsesc specificate în mod clar și concis suma, numărul și frecvența plăților care urmează să fie efectuate de către împrumutat și ordinea in care se vor efectua plățile în scopul rambursării sumei totale datorate. (fila 95 dosar)
- Nulitatea alin.3 de la pct.2.1 al art.2 din Actul Adițional încheiat la data de 15.12.2010 la contractul de credit nr.RfI_/25.06.2008 care prevede „Marja Băncii este de 8.19 puncte procentuale, fixă pe toată durata derulării contractului și a fost determinată luând în considerare toate cheltuielile opționale și riscul de credit al băncii”. (fila 96 dosar)
- Nulitatea pct.2.5 integral din Actul adițional încheiat la data de 15.12.2010 la contractul de credit nr.RfI_/25.06.2008, care prevede: D. urmare valoarea totală plătibilă de către împrumutat la data încheierii prezentului act adițional este de 321.928,05 CHF. Această valoarea a fost determinată prin însumarea sumei totală reeșalonată la plată prin prezentul act adițional cu costul total al creditului. În costul total al creditului pentru împrumutat se regăsesc toate costurile inclusiv dobânda, comisioanele, taxele și orice alt tip de costuri care sunt în sarcina Împrumutatului conform Contractului cu excepția taxelor notariale. La această valoare se adaugă și costurile în legătură cu contractul de asigurare așa cum acestea vor fi convenite de Împrumutat și asigurător.
- Obligarea pârâtei să stabilească în contract o dobândă fixă pentru tot restul contractului în cuantumul calculat la data semnării actului, respectiv o dobândă de 5.5 % .
Cauza juridică a cererii reclamantului o reprezintă pretinsul caracter abuziv al clauzelor anterior menționate, așadar dispozițiile Legii nr.193/2002 iar în completarea temeiului de drept reclamantul invocă și teoria impreviziunii.
Cererea reclamantul este o cerere patrimonială și evaluabilă în bani, chiar dacă prin recursul la dispozițiile speciale din materia protecției consumatorului această cerere este scutită de la plata taxei de timbru. Facilitatea acordată de lege pentru taxa de timbru nu transformă cererea într-o cerere fără caracter patrimonial.
Valoarea obiectului cererii reclamantului este dată de valoarea patrimonială pe care o înglobează clauzele denunțate ca abuzive.
Solicitând constatarea nulității (ca efect al caracterului abuziv) al clauzelor anterior redate la petitele 1-3 ale cererii, reclamantul deduce în mod evident judecății un litigiu cu valoare de peste 200.000 lei.
Inclusiv raportat la valoarea capătului de cerere (petit 4) având ca obiect fixarea unei dobânzi contractuale fixe, de 5,5 % pe an, pe toată durata contractului de credit, valoarea litigiului depășește 200.000 lei deoarece dobânda astfel solicitată de reclamant ar fi cu mai bine de 1/3 (numai) sub marja băncii (marjă care oricum nu dă ea singură totalul dobânzii ci se adiționează cu un indice Libor); reducerea procentului de dobândă echivalează cu reducerea automată și proporțională a totalului sumei de rambursat cu titlu de dobândă cu 1/3. Or, dacă potrivit actelor adiționale, inclusiv a celui criticat în cauză (acesta nefiind de fapt ultimul) dobânda previzionată de bancă a fost de 200.000 CHF, o reducere de aproximativ 1/3 ar presupune o reducere a dobânzii total cu suma de 66.666 CHF care, la un curs CHF de 3,66 lei – valabil data introducerii cererii, duce la o valoarea a litigiului de aproximativ 243.999, 99 lei.
În drept conform art.94 litera j) Cod procedură civilă „Judecătoriile judecă… în primă instanță… cereri evaluabile in bani în valoare de până la 200.000 lei „.
Conform art. 98 alin.1 Cod procedură civilă „Competența se determină după valoarea obiectului cererii arătată în capătul principal de cerere”.
Având în vedere valoarea obiectului cererii indicată de reclamant instanța reține că revine tribunalului competența materială de soluționare a cererii reclamantului formulată împotriva pârâtei.
Întrucât sub aspect teritorial reclamantul a făcut alegerea permisă de art. art.113 alin.8 Codul de procedură civilă, prin sesizarea unei instanței competentă teritorial de la domiciliul său, excepția necompetenței materiale, ridicată din oficiu, se va admite cu consecința declinării cauzei spre competentă soluționare în favoarea instanței competente material de la domiciliul reclamantului, respectiv Tribunalului Iași- Secția a II-a C. Administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite exceptia necompetenței materiale a Judecătoriei Iași, invocată din oficiu, în soluționarea acțiunii având ca obiect constatare caracter abuziv clauze contractuale-obligatie de a face, formulată de reclamantul T. M.-M. domiciliat în . ..21 judet Iasi, cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedura la Cabinet Avocat „P. D.” în mun Iași . . etajul 1 . în contradictoriu cu pârâta R. B. S.A. cu sediul în mun Bucuresti Calea Floreasca nr.246C cladirea Sky Tower Sect. 1.
Declină în favoarea Tribunalului Iasi – Sectia II C. administrativ si fiscal competenta de soluționare a cauzei de față.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, 5 mai 2015.
Președinte, C. E. D. | ||
Grefier, D. V. |
Red/teh/ced
24.07.2015,4ex
| ← Pretenţii. Sentința nr. 6139/2015. Judecătoria IAŞI | Contestaţie la executare. Sentința nr. 6873/2015. Judecătoria... → |
|---|
