Obligaţie de a face. Sentința nr. 6850/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6850/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 20-05-2015 în dosarul nr. 33430/245/2014
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă Nr. 6850/2015
Ședința publică de la 20 Mai 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE A. I.
Grefier C. A.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamantul F. S. - I. in contradictoriu cu pârâta B. C. ROMĂNĂ, având ca obiect obligație de a face constatare nulitate absolută clauze abuzive; restituire comision de risc-Lg.193/2000.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 29.04.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 06.05.2015, când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru data de 13.05.2015, când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru astăzi, când:
INSTANȚA,
Deliberand asupra cauzei de fata, constata urmatoarele:
Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Iasi sub nr._ reclamantul F. S. I. a solicitat in contradictoriu cu parata . SA constatarea nulitatii absolute a clauzelor prevazute la pct. 2.10.a din Conditii Generale, pct. 9 lit. a, b si f din contractul de credit nr. 6652/10.10.2007, ca fiind abuzive, obligarea paratei la restituirea sumei de 122,41 EURO sau echivalentul in lei la cursul BNR din ziua platii achitata cu titlul de comision de acordare credit, precum si la plata dobanzii legale aferenta acestei sume calculata de la data introducerii actiunii si pana la data platii efective si la restituirea sumei de 1487,36 EURO sau echivalentul in lei la cursul BNR din ziua platii achitata cu tilul de comision de urmarire riscuri, incepand cu data primei anuitati, respectiv 09.11.2007, suma calculata pana la data introducerii actiunii, inclusiv suma de va fi achitata pana la data pronuntarii unei solutii definitive in prezenta cauza, precum si la plata dobanzii legale aferenta acestei sume calculata de la data introducerii actiunii si pana la data platii efective, cu cheltuieli de judecata.
In motivarea cererii reclamantul arata ca, la data de 10.10.2007 a incheiat cu parata un contract de credit, insa clauzele a caror nulitate o solicita nu au fost negociate, prevederile contractuale dand dreptul paratei sa modifice unilateral clauzele acestuia, fara a avea un motiv intemeiat sau precizat in contract si fara consimtamantul sau.
Referitor la clauza de la pct. 2.10.a, reclamantul arata ca, situatiile care ar fi putut sa atraga modificarea dobanzii pe parcursul derularii contractului, trebuia sa fi fost aratate in clar in cuprinsul acestuia, trebuia sa fi fost previzibile, astfel incat sa fi fost in posesia tuturor informatiilor si sa fi stiut de la momentul incheierii contractului de credit ca, daca acea situatie se va produce, dobanda se va modifica.
Reclamantul mai arata ca, nu sunt precizate in contract motivele reale pentru care s-ar impune modificarea ratei dobanzii, modalitatea acesteia de calcul fiind lasata la discretia bancii sau a evolutiei pietei financiare, creand in patrimoniul sau un dezechilibru semnificativ si in contradictie cu principiul bunei credinte.
Sustine reclamantul ca nici clauza de la art. 9 lit. b nu este exprimata in mod clar si neechivoc, nu a fost informat in legatura cu natura juridica a acestui comision de acordare credit si nici cu motivele care au determinat perceperea acestuia, iar in continutul contractului nu se regasesc nici ratiunile perceperii acestui comision si nici contraprestatiile oferite de banca in schimbul lui.
Afirma reclamantul ca si clauza cuprinsa la pct. 9 lit. f este cuprinsa ., preformulat, neavand posibilitatea de a influenta natura sau continutul acesteia si nu implica o anume prestatie din partea bancii, fiind de fapt o dobanda ascunsa, in conditiile in care nu este prevazut in mod expres, ce inseamna comisionul de urmarire riscuri.
Referitor la clauza de la pct. 9 lit. a reclamantul arata ca aceasta nu respecta prevederile OUG 50/2010, fiind o clauza abuziva.
In drept, au fost invocate disp. art. 1177, 1246 si urm., 1270 al. 1 C.civ., Legea 193/2000.
In sustinerea cererii au fost depuse la dosarul cauzei inscrisuri.
Cererea este scutita de la plata taxei judiciare de timbru.
Parata a formulat intampinare prin care a invocat exceptia prescriptiei dreptului material la actiune, fata de prevederile Decretului 167/1958, iar pe fond, a solicitat respingerea cererii aratand faptul ca in privinta contractului de credit incheiat cu reclamantul aplicabil prioritar sunt dispozitiile Legii 289/2004 si nu ale Legii 193/2000.
Parata mai arata ca atat dobanda stabilita prin contractul de credit cat si comisioanele bancare corespund reglementarii legii speciale aplicabile, astfel incat nu se poate retine incalcarea unei norme imperative referitoare la protectia consumatorului si cu atat mai putin nu se poate conchide ca o asemenea prevedere contractuala ar avea caracter abuziv.
Sustine parata ca sanctiunea clauzelor abuzive nu este nulitatea absoluta, ci inopozabilitatea clauzelor in masura in care contractul se mai poate derula, sanctiunea stabilita de Legea 193/2000 fiind singura care corespunde scopului Directive 93/13, a carei finalitate nu consta in in anularea contractului, cu consecinte nefaste pentru consumator, ci reechilibrarea acestuia prin mijlocirea instantei.
Afirma parata ca, in masura in care clauza contractuala criticata este formulata clar si este inteligibila cu ajutorul gandirii logice, orice incursiune a instantei in modificarea sau inlaturarea respectivei clauze este exclusa, cu atat mai mult cu cat, atat dobanda contractuala cat si comisioanele bancare au fost evidentiate si in graficul de rambursare pana la finele perioadei contractuale, astfel incat nu se poate sustine ca reclamantul nu a avut reprezentarea logica a ceea ce urma sa plateasca.
Parata mai arata ca, plata comisionului de acordare si al celui de risc constituie prestatii esentiale in economia contractului de credit, perceperea comisioanelor bancare fiind justificata de costurile asociate cu administrarea contului de credit, cu gestionarea informatica a creditului. Clauzele contractuale referitoare la perceperea comisioanelor bancare sunt clare si inteligibile, stabilesc prestatii esentiale ale contractului de credit si se circumscriu raportului calitate/pret al serviciilor furnizate.
De asemenea, parata arata ca, in materia contractelor de credit, simpla existenta a unei piete concurentiale bancare si implicit a unui numar diversificat de produse bancare face sa se prezume implicit si absolut existenta negocierii cu privire la clauzele referitoare la pretul contractului de credit, iar daca orice clauza a contractului nu ar fi convenit reclamantului, acesta avea posibilitatea de a formula obiectiuni sau de a renunta la incheierea conventiei.
In drept, au fost invocate Legea 289/2004, Legea 193/2000, Directiva 93/13, Hotararile CJUE, Decizia nr. 1535/2009 a Curtii Constitutionale, art. 969 si urm. C.civ..
Asupra exceptiei prescriptiei dreptului material la actiune instanta s-a pronuntat in sedinta publica din data de 28.01.2015, in sensul respingerii acesteia, cu motivarea aratata in incheierea de sedinta de la acea data.
In cauza au fost administrate proba cu inscrisuri si proba cu interogatoriul reclamantului.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
In speta, raporturile contractuale dintre reclamant și pârâtă intră sub incidența Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, fiind vorba de raporturi decurgând dintr-un contract comercial încheiat între un comerciant (pârâta) și consumatori (reclamantul), astfel cum aceste două categorii sunt definite de art. 2 din amintita lege.
În conformitate cu prevederile ar. 4 alin.1 și 2 din Legea nr. 193 din 2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, o clauzã contractualã care nu a fost negociatã direct cu consumatorul va fi consideratã abuzivã dacã, prin ea însãși sau împreunã cu alte prevederi din contract, creeazã, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile pãrților. Totodată, o clauzã contractualã va fi consideratã ca nefiind negociatã direct cu consumatorul dacã aceasta a fost stabilitã fãrã a da posibilitate consumatorului sã influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
Relevantă este și jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene din care reiese definiția consumatorului ca acea parte vulnerabilă din punct de vedere economic și mai puțin experimentată în materie juridică.
În ceea ce privește protecția consumatorilor, prin adoptarea Directivei Consiliului 93/13/CEE din 5 aprilie 1993, transpusă în legislația națională prin Legea nr. 193/2000, legiuitorul european și cel național au urmărit în anumite ipoteze atenuarea principiului pacta sunt servanda, dând instanței de judecată posibilitatea de a obliga la modificarea clauzelor unui contract sau de a-l anula, în măsura în care se reține că acesta cuprinde clauze abuzive.
O asemenea intervenție nu încalcă principiul forței obligatorii a contractelor consacrat de art. 969 alin.1 Cod civil, libertatea contractuală nefiind identică cu una absolută sau discreționară de a contracta. Un contract are putere de lege între părți ,fiind prezumat a fi guvernat de buna-credință și echilibru contractual al prestațiilor, în caz contrar, el nu poate fi opus părților, terților sau instanței de judecată.
Prin Legea nr. 193/2000 s-a stabilit în mod expres competența instanței de judecată de a constata caracterul abuziv al clauzelor contractuale.
Interpretând această directiva menționată, Curtea de Justiție a Comunităților Europene a stabilit în cauza Oceano Grupo Editorial S.A. versus Rocio Murciano Quintero ( C – 240/98 ) că protecția acestui act normativ conferă judecătorului național posibilitatea de a aprecia din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale în măsura în care este învestit cu formularea unei cereri întemeiate pe aceasta. Întrucât o asemenea examinare presupune existența în prealabil a unui contract semnat de către cele două părți care și-a produs integral sau parțial efectele, este neîndoielnic că executarea pentru un anumit interval de timp a obligațiilor asumate de către consumator nu poate împiedica verificarea conținutului său de către instanța de judecată.
Instanța mai reține că art. 1 al. 3 din Legea nr.193/2000 interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.
Referitor la comisionul de risc, instanța reține că art. 9 lit. f din contractul de credit nr. 6652/10.10.2007 stabilește un comision de urmarire riscuri în valoare de „0,28 %” din valoarea creditului.
Instanța reține că această clauză nu a fost negociată direct cu reclamantul, deoarece face parte dintr-un contract standard, preformulat, utilizat de pârâtă.
Instanța apreciază că acest comision nu prezintă nici o justificare rezonabilă pentru a fi perceput, în contextul în care pârâta, pentru creditul acordat percepe dobândă, iar prin cuantumul său creează un dezechilibru între prestațiile părților .
Instanța reține însă că, perceperea comisionului de urmarire riscuri rămâne nejustificată obiectiv, având în vedere că nu reprezintă costul unui anume serviciu prestat de pârâtă. Comisionul de urmărire riscuri se percepe de pârâtă pentru punerea la dispoziție a creditului în aceeași manieră cu dobânda curentă, adică tot pentru creditul acordat. Nici o altă prevedere contractuală nu oferă alte informații cu privire la destinația și justificarea acestui comision de risc.
Rezultă că instituția creditoare percepe două tipuri de costuri pentru unul și același serviciu prestat, fără a explica în mod corespunzător scopul distinct al dobânzii de rata comisionului de urmărire riscuri.
Potrivit art. 4 din Legea 193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Nerespectarea dispozițiilor imperative, de ordine publică, ale art. 4 din Legea nr. 193/2000, atrage nulitatea absolută a clauzei penale abuzive.
Sancțiunea nulității are caracter virtual, dar rezultă în mod neîndoielnic din modul în care este redactată dispoziția legală, ca și din rațiunea și scopul acesteia.
Conform prevedrilor Legii 193/2000, o clauză va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți. Deși pârâta susține că reclamantul a fost informat cu privire la semnificația clauzelor contractuale având posibilitatea de a refuza încheierea contractului, aceasta nu a realizat nici o dovadă a negocierii efective și directe a clauzei referitoare la perceperea unui comision de risc.
Împrejurarea că nu există monopol pe piață nu este de natură să înlăture caracterul abuziv al clauzei, întrucât art. 4 din Legea nr. 192/2000 nu impune condiția inexistenței unei opțiuni pentru alt comerciant care vinde produse ori prestează servicii similare, nefiind așadar necesar ca clauzele abuzive cuprinse într-un contract prestabilit (de adeziune) să fie întrebuințate de un comerciant care deține un monopol pe piața produsului sau serviciului respectiv. Ceea ce sancționează legea este că în măsura în care consumatorul dorește să beneficieze de produsele sau serviciile unui anumit comerciant, trebuie să accepte în . de acesta, materializate într-un contract cu clauzele prestabilite, unele dintre acestea fiind abuzive în sensul art. 4 din Legea nr. 193/2000, sau să renunțe cu totul la a beneficia de respectivele produse sau servicii. Această opțiune nu poate fi considerată mulțumitoare și nici concordantă cu principiul libertății de voință a părților, întrucât legislația pentru protecția consumatorului urmărește să-l pună pe consumator în situația de a beneficia fără restricții de produsele sau serviciile oferite pe o anumită piață, fără a fi nevoit să accepte clauze care creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul său și contrar cerințelor bunei-credințe.
Din acest simplu motiv, semnarea contractului nu poate fi echivalată cu o negociere a condițiilor contractuale de către prestator și beneficiar.
Or, prin perceperea alături de dobândă, a unui alt preț cu titlul de comision de urmărire riscuri, pârâta a urmărit să transfere în sarcina reclamantului toate riscurile contractului posibile și viitoare, deci incerte, fără posibilitatea restituirii sumelor încasate cu acest titlu, în cazul în care riscurile respective nu s-ar produce până la scadență. O atare atitudine nu poate echivala decât cu o îmbogățire fără justă cauză, îmbogățire ce stă la baza dezechilibrului semnificativ apărut între părți.
Aplicând sancțiunea nulității absolute, instanța nu aduce atingere principiului libertății de voință a părților, întrucât acest principiu își găsește deplina sa aplicare în situația actelor civile și actelor de comerț bilaterale (încheiate între doi comercianți), fiind fundamentat pe prezumția de egalitate juridică și economică a părților contractante.
Realitatea unei disproporții vădite de forță economică și de cunoștințe juridice între comercianți, pe de-o parte, și consumatori, pe de altă parte, ca și întrebuințarea frecventă de către cei dintâi a unor contracte cu clauze prestabilite (de adeziune) a determinat intervenția legiuitorului pentru a preveni utilizarea abuzivă a acestor contracte, într-un sens care contravine noțiunilor de echitate și de echilibru contractual, care stau la baza întregii legislații de drept privat. Nu se poate reproșa Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori că aduce atingere principiului libertății de voință, întrucât această lege are ca scop tocmai combaterea abuzului de putere dominantă și deci de voință al unei singure părți.
Un contract are putere de lege între partile contractante pentru ca este prezumat a fi dominat de buna credinta si utilitate pentru ambele parti, forta juridica deplina fiind recunoscuta numai acelor conventii care nu intra în conflict cu ordinea publica si bunele moravuri . De aceea, conform dispozitiilor art. 1, alin. 1 din Legea nr. 193/2000 „orice contract încheiat între comercianti si consumatori, pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii, va cuprinde clauze contractuale, clare, fara echivoc, pentru întelegerea carora nu sunt necesare cunostinte de specialitate”, dându-se în acest fel posibilitatea atât partilor dar si instantei de a verifica si constata legalitatea fiecarei clauze. Asigurarea respectarii acestui principiu o asigura chiar prevederile alineatului 3 din acelasi articol.
Instanta apreciaza ca, perceperea comisionului de urmărire riscuri, nu isi regăsește justificarea, ci rezulta clar ca s-a urmărit obținerea de profit si nu acoperirea unor reale riscuri.
F. de cele expuse, instanta va constata nulitatea absoluta a acestei clauze.
Cu privire la clauza de la 9 lit. b din contractul de credit, instanta retine ca aceasta se refera perceperea unui comision de acordare credit de 1,95% flat.
Analizand continutul acestei clauze instanta constata faptul ca nicaieri in cuprinsul contractului nu se ofera o explicatie a acestui comision si nici in functie de ce a fost stabilit, iar parata nu a facut o proba a negocierii acestei clauze.
Prin urmare, in conditiile in care, in contract nu se regasesc motivele perceperii acestui comision si nici contraprestatiile oferite de banca in schimbul perceperii lui, instanta apreciaza ca acest fapt creaza un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor, in defavoarea reclamantului.
Nefiind explicata functia acestui comision in cuprinsul conventiei, nefiind vorba de o functie evidenta si uzuala, precum cea a dobanzii, instanta apreciaza ca era aproape imposibil pentru un consumator diligent, dar fara cunostinte de specialitate in domeniu, sa poata negocia acest comision, al carui rol si mod de functionare nu ii era cunoscut.
Pentru aceste considerente, instanta va constat nulitatea absoluta si a acestei clauze.
Referitor la clauza de la pct. 9 lit. a din contract, instanta constata faptul ca aceasta prevede perceperea unui comision de rambursare anticipata astfel: in primele 36 luni de creditare: 4,50%, minim 30 EUR sau echivalent, intre 37 si 60 luni: 3%, minim 30 EUR sau echivalent, intre 61 si 120 luni: 2,50%, minim 30 EUR sau echivalent, peste 212 luni: 2%, minim 30 EUR sau echivalent.
Potrivit disp. art. 67 din OUG 50/2010,
,, (1) În cazul rambursării anticipate a creditului, creditorul este îndreptățit la o compensație echitabilă și justificată în mod obiectiv pentru eventualele costuri legate direct de rambursarea anticipată a creditului cu condiția ca rambursarea anticipată să intervină într-o perioadă în care rata dobânzii aferente creditului este fixă.
(2) O astfel de compensație nu poate fi mai mare de:
a) 1 % din valoarea creditului rambursată anticipat, dacă perioada de timp dintre rambursarea anticipată și data convenită pentru încetarea contractului de credit este mai mare de un an;
b) 0,5 % din valoarea creditului rambursat anticipat, dacă perioada de timp dintre rambursarea anticipată și data convenită pentru încetarea contractului de credit nu este mai mare de un an.
(3) Creditorul stabilește o metodă de calcul a compensației clară și ușor verificabilă, pe care o va face cunoscută consumatorului din stadiu precontractual.,,
F. de aceste prevederi, instanta constata faptul ca, parata percepe un comision pentru rambursarea anticipata a creditului mult mai mare decat cel permis in mod imperativ de lege, motiv pentru care urmeaza a coonstata si nulitatea acestei clauze.
Cu privire la clauza prevazuta la pct. 2.10.a din conditii generale de creditare, instanta retine ca aceasta clauza se refera la posibilitatea bancii, ca pe parcursul derularii contractului, sa poata modifica dobanda fara consuimtamantul imprumutatului, in functie de costul resurselor de creditare.
Analizând această clauză instanța constată că pârâta, unilateral, fără a negocia direct cu reclamantul, și-a rezervat dreptul de a modifica dobanda, in functie de costul resurselor de creditare printr-o clauză care instituie avantaje pentru pârâtă, permițându-i să modifice dobânda arbitrar, fapt ce determină o încălcare evidentă a intereselor economice ale imprumutatului, acesta fiind determinat a achita o sumă mai mare de bani decât cea stabilită inițial prin creșterea ratei împrumutului de rambursat.
Nu pot fi primite susținerile pârâtei în sensul că si această clauză este exclusă controlului privind caracterul abuziv.
Astfel, art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13/CEE și art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000 nu înlătură de la controlul caracterului abuziv orice clauză privind prețul, ci fac trimitere la adecvarea dintre preț și valoarea prestației, respectiv serviciile ori produsele oferite în schimb, precum și la condiția ca, pentru a nu putea face obiectul controlului, clauza referitoare la preț să fie exprimată în mod clar și inteligibil.
Instanța reține însă că astfel cum a fost inserată în convenția de credit clauza referitoare la posibilitatea unilaterală a băncii de a modifica dobanda este doar o parte a costului contractului.
Posibilitatea rezervată de pârâtă ca în functie de costul resurselor de creditare, să poată modifica unilateral dobanda, nu poate fi acceptată, deoarece scindarea costului contractului induce ideea unor rațiuni diferite de percepere a componentelor prețului, ce ar fi trebuit aduse la cunoștința reclamantului la momentul încheierii convenției, printr-o informare corectă, completă și precisă a imprumutatului cu privire la data și modul de modificare a dobânzii cunoscute.
Clauza care dă dreptul împrumutătorului de a modifica unilateral dobânda nu este raportată la un indicator precis, individualizat, acest factor fiind menționat generic.
Această modalitate de exprimare face ca respectiva clauză să fie interpretată doar în favoarea împrumutătorului, servind doar intereselor acestuia, fără a da posibilitatea consumatorului de a verifica dacă majorarea este judicios dispusă și dacă era necesară și proporțională prin raportare la obligațiile reciproce.
Prin necircumstanțierea în nici un mod a elementelor care-i permit băncii modificarea unilaterală a dobânzii curente contractuale, prin neindicarea niciunui criteriu care să-i dea băncii acest drept, lăsând practic la libera sa apreciere majorarea dobânzii, această clauză încalcă prevederile legale incidente în materie, fiind de natură să îl prejudicieze pe consumator.
Pentru motivele expuse, instanța urmează a constata nulitatea absolută partială a conventiei de credit, în ceea ce priveste si această clauză.
In baza acestor considerente, instanța apreciază că se impune constatarea nulitatății clauzei ,,2.10.a,, din conditii generale de creditare-anexa la contractul de credit bancar nr. 6652/10.10.2007 si a clauzelor ,,9 lit. a, b, f,, din contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 6652/10.10.2007, ca fiind abuzive.
Cu privire la cererea reclamantului privind restituirea comisionului de acordare credit si a comisionului de urmarire riscuri, instanta retine că, deși conventia de credit este un contract cu executare succesivă, doctrina si practica au subliniat în nenumărate rânduri că în cazul unor astfel de contracte se aplică exceptia de la efectul retroactiv si de la principiul repunerii în situatia anterioară, nulitatea producându-si efecte numai pentru viitor doar atunci când există o imposibilitate obiectivă a restabilirii în natură a situatiei anterioare (de exemplu, contract de închiriere, contract de întretinere executat partial). În cazul unei conventii de credit, este evident că există posibilitatea restabilirii în natură a situatiei anterioare, dat fiind că este vorba de restituirea unor sume de bani (de către bancă ori de către consumator, după caz).
Referitor la dobanda, instanta retine ca prin acordarea dobanzii se urmareste sanctionarea debitorului pentru executarea cu intarziere a obligatiei care ii incumba, deci dobanda urmareste acoperirea beneficiului nerealizat.
F. de cele expuse, instanta va obliga pârâta sa restituie reclamantului suma de 122,41 EURO sau echivalentul in lei la cursul BNR din ziua platii reprezentand comision de acordare credit precum si la plata dobanzii legale aferenta acestui debit ce va fi calculata incepand cu data de 18.09.2014 si pana la data platii efective si comisionul de urmarire riscuri, calculat incepand cu data de 09.11.2007 si pana la data ramanerii definitive a prezentei hotarari precum si la plata dobanzii legale aferenta acestui debit ce va fi calculata incepand cu data de 18.09.2014 si pana la data platii efective.
In baza disp. art. 451-453 C.pr.civ., instanta va obliga parata sa plateasca reclamantului suma de 2000 lei cu titlul de cheltuieli de judecata constand in onorariu avocat si va respinge cererea paratei privind obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecata, ca neintemeiata.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite actiunea formulata de reclamantul F. S. I.- CNP_, cu domiciliul procedural ales la CABINET AV. I. Mindirigiu, situat in Iași, . A, . cu pârâta . SA, cu sediul ales la SCA N. N. D. Kingston Petersen, situat in BUCUREȘTI, BUCHAREST BUSINESS PARK, .. 1 A, ., SECTOR 1.
Constată nulitatea clauzei ,,2.10.a,, din conditii generale de creditare-anexa la contractul de credit bancar nr. 6652/10.10.2007 si a clauzelor ,,9 lit. a, b, f,, din contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 6652/10.10.2007, ca fiind abuzive.
Obligă pârâta . SA sa restituie reclamantului suma de 122,41 EURO sau echivalentul in lei la cursul BNR din ziua platii reprezentand comision de acordare credit precum si la plata dobanzii legale aferenta acestui debit ce va fi calculata incepand cu data de 18.09.2014 si pana la data platii efective.
Obliga parata sa restituie reclamantului comisionul de urmarire riscuri, calculat incepand cu data de 09.11.2007 si pana la data ramanerii definitive a prezentei hotarari precum si la plata dobanzii legale aferenta acestui debit ce va fi calculata incepand cu data de 18.09.2014 si pana la data platii efective.
Obliga parata sa plateasca reclamantului suma de 2000 lei cu titlul de cheltuieli de judecata constand in onorariu avocat.
Respinge cererea paratei privind obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecata, ca neintemeiata.
Cu apel in termen de 30 zile de la comunicare, calea de atac urmand a fi depusa la Judecatoria Iasi.
Pronuntata in sedinta publica azi, 20.05.2015.
Președinte, Grefier,
I. A. A. C.
Red. / tehnored. I.A. / 5 ex / 11.09.2015
| ← Pretenţii. Sentința nr. 6089/2015. Judecătoria IAŞI | Pretenţii. Sentința nr. 6563/2015. Judecătoria IAŞI → |
|---|
