Pensie întreţinere. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 24-11-2015 în dosarul nr. 13804/2015

Cod operator: 3171

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă Nr._/2015

Ședința publică de la 24 Noiembrie 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE C. D. B.

Grefier C. M. R.

Pe rol se află judecarea cauzei Minori și familie privind pe reclamant C. E. - G., reclamant C. E. G. - LA FAM C. M. și pe pârât C. C., având ca obiect pensie întreținere majorare.

La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că în urma verificărilor efectuate, s-a constatat că prezenta cauză a fost suspendată la data de 10.02.2015, pentru lipsa părților, potrivit disp. art. 411 alin. 1 pct. 2 Cod de procedură civilă, cauza rămânând în nelucrare mai mult de 6 luni.

Instanța pune în discuție excepția perimării cauzei invocată din oficiu și rămâne în pronunțare pe excepția invocată.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 17.09.2014 sub nr._, reclamant C. E. - G. a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța în contradictoriu cu pârât C. C. să dispună majorarea pensiei de întreținere.

Prin încheierea de ședință din data de 10.02.2015, Judecătoria Iași a dispus suspendarea judecății în temeiul art. 411 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă.

Instanța, sesizându-se din oficiu, în baza dispozițiilor art. 420 Cod procedură civilă a dispus repunerea pe rol a cauzei.

Din verificarea actelor aflate la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit în această cauză la data de 10.02.2015 când s-a dispus suspendarea judecății, potrivit art. 411 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă.

De la această dată cererea a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni, din vina părților.

Constatând că de la data mai sus menționată și până în prezent nu a intervenit o cauză de întrerupere sau de suspendare a cursului termenului de perimare, în conformitate cu dispozițiile art. 417 și art. 418 Cod procedură civilă, față de prevederile art. 416 Cod procedură civilă potrivit cărora Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni precum și prevederile art. 420 Cod procedură civilă conform cărora perimarea se poate constata și din oficiu, instanța va admite excepția perimării invocată din oficiu și, pe cale de consecință, va constata perimată cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentului dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția perimării cererii.

Constată perimată cererea formulată de reclamantul C. E. - G. avand ca obiect „majorare pensie de intretinere” in contradictoriu cu paratul C. C..

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședința publică, astazi 24.11.2015.

Președinte, Grefier,

B. C. D. R. C. M.

Red/Dact/BC/RC

4ex/07.12.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pensie întreţinere. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria IAŞI