Pensie întreţinere. Sentința nr. 2076/2015. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 2076/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 12-02-2015 în dosarul nr. 2076/2015

Cod operator: 3171

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

Ședința publică de la data de 12 februarie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE - A. T. S.

Grefier - M. A.-S.

SENTINȚA CIVILĂ NR.2076

Pe rol se află judecarea cauzei de minori și familie privind pe reclamantele T. L., D. A.-S. și pe pârâtul D. P., având ca obiect pensie întreținere majorare.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părtilor.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul ca procedura de citare este legal îndeplinită, după care,

Dezbaterile din prezenta cauza au avut loc in ședința publica din data de 29.01.2015, fiind consemnate in încheierea de ședința din acea data, care face parte integrantă din prezenta hotărâre când, din lipsa de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, 12 februarie 2015, când:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 18.06.2014 sub nr._ reclamanta T. L., în calitate de reprezentant legal al minorelor D. T. M., născută la data de 21.08.2003 și D. A. Ș., născută la data de 26.08.1996, l-a chemat în judecată pe pârâtul D. P., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună majorarea pensiei de întreținere stabilită în favoarea copiilor.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pensia de întreținere în favoarea minorelor a fost stabilită prin sentința civilă nr.5743/23.03.2011 a Judecătoriei Iași. A precizat reclamanta că nevoile minorelor au crescut, precum și posibilitățile materiale ale pârâtului.

În drept au fost invocate prevederile art.513 și următoarele, art.529 C.civ.

În susținerea cererii, reclamanta a depus la dosarul cauzei înscrisuri.

Cererea este scutită de taxa judiciară de timbru, conform art.29 al.1 lit.c din OUG nr.80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

La data de 04.07.2014, numita D. A. Ș. a depus cererea de chemare în judecată semnată personal.

Pârâtul, legal citat, nu a formulat întâmpinare.

A fost administrată proba prin înscrisuri.

A fost efectuată ancheta socială și au fost solicitate relații de la I.T.M. Iași.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Conform art.6 al.6 C.civ., dispozițiile legii noi sunt aplicabile și efectelor viitoare ale situațiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acesteia, derivate din obligația legală de întreținere.

Minora D. T. M. este născută la data de 21.08.2003, iar reclamanta D. A. Ș. este născută la data de 26.08.1996, astfel cum rezultă din certificatele de naștere de la filele 14-15.

Prin sentința civilă nr.5743/23.03.2011 a Judecătoriei Iași, irevocabilă, s-a dispus obligarea pârâtului la plata pensiei de întreținere în favoarea fiecărei minore în cuantum de 193,33 lei lunar (câte 96,66 lei pentru fiecare minoră), începând de la data de 03.11.2010 (data introducerii cererii) și până la majorat.

Reclamanta D. A. Ș. este elevă în clasa a XII-a la Liceul Teoretic Al. I. C. Iași, iar minora D. T. M. este elevă în clasa a V-a la Școala Gimnazială Ș. B. Iași (filele 41-42).

Astfel cum reiese din raportul de anchetă socială, cei doi copii și părinții acestora locuiesc împreună într-un imobil format din 2 camere. Rezultatele școlare ale copiilor sunt foarte bune și sunt dezvoltați corespunzător vârstei, sociabili și comunicativi.

Conform adeverinței eliberate la data de 19.08.2014 de ., pârâtul realizează un venit lunar net în cuantum de 372 lei.

Cu privire la obligația legală de întreținere, art.516 al.1 C.civ. stipulează că această obligație există între părinți și copii, iar art. 499 al.1 C.civ., prevede că tatăl și mama sunt obligați, în solidar, să dea întreținere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum și educația, învățătura și pregătirea sa profesională.

De asemenea, instanța reține dispozițiile art.525 al.1 C.civ. care prevăd că minorul care cere întreținere de la părinții săi se află în nevoie dacă nu se poate întreține din munca sa, chiar dacă ar avea bunuri, text de lege ce instituie prezumția stării de nevoie a minorului.

Regula de principiu privind cuantumul obligației de întreținere este prevăzută de art.529 al.1 C.civ., potrivit căruia întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui care urmează a o plăti, iar conform al.2 al aceluiași articol, când întreținerea este datorată de părinte, ea se stabilește până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil, o treime pentru doi copii și o jumătate pentru trei sau mai mulți copii.

Dacă se ivește o schimbare în ceea ce privește mijloacele celui care prestează întreținerea și nevoia celui care o primește, instanța de tutelă, potrivit împrejurărilor, poate mări sau micșora pensia de întreținere sau poate hotărî încetarea plății ei, astfel cum prevăd dispozițiile art.531 al.1 C.civ.

Prin urmare, întrucât minora D. T. M. se află în imposibilitate de a munci, situație ce determină starea de nevoie a acesteia și nevoile minorei cresc odată cu vârsta acesteia, iar pârâtul, în calitate de părinte, are obligația legală de întreținere și capacitate de muncă, instanța, având în vedere că venitul pârâtului este mai mic decât venitul lunar net pe economia națională, va stabili pensia de întreținere în funcție de acest din urmă venit. Astfel, va admite cererea și, în temeiul art.531 al.1 C.civ. raportat la art. 529 al.2 C.civ., va majora pensia de întreținere la o sumă reprezentând 1/6 din venitul lunar minim net pe economia națională, de la data introducerii cererii de chemare în judecată și până la majorat.

Cu privire la cererea reclamantei D. A. Ș., născută la data de 26.08.1996, instanța reține dispozițiile al.3 al art.499 C.civ., care prevăd că părinții sunt obligați să îl întrețină pe copilul devenit major, dacă se află în continuarea studiilor, până la terminarea acestora, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 ani.

Având în vedere faptul că reclamanta D. A. Ș. este elevă în clasa a XII-a și nu realizează venituri, aflându-se în stare de nevoie, iar pârâtul, în calitate de părinte, are obligația legală de întreținere, instanța, raportat venitului lunar minim net pe economia națională, va admite cererea și, în temeiul art.499 al.3 C.civ. raportat la art. 529 al.2 C.civ., îl va obliga la plata, în favoarea reclamantei, a pensiei de întreținere în cuantum de 1/6 din venitul anterior menționat, de la data introducerii cererii de chemare în judecată și până la terminarea studiilor, dar nu mai târziu de vârsta de 26 ani.

În temeiul dispozițiilor art.453 N.C.proc.civ. și al principiului disponibilității în procesul civil, instanța va lua act de faptul că nu s-a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată de reclamantele T. L., CNP_, cu domiciliul in Iași, .. 8, județ Iași, în calitate de reprezentant legal al minorei D. T. M., născută la data de 21.08.2003 și D. A. Ș., CNP_ în contradictoriu cu pârâtul D. P., CNP_, cu acelasi domiciliu.

Majorează pensia de întreținere datorată de pârât reclamantei T. L. în favoarea minorei D. T. M., născută la data de 21.08.2003, de la 96,66 lei lunar la 106 lei lunar, începând cu data de 18.06.2014 (data introducerii cererii de chemare în judecată) și până la data de 30.06.2014, de la data de 01.07.2014 și până la data de 31.12.2014 suma de 111 lei lunar, iar de la data de 01.01.2015 și până la majorat suma de 120 lei lunar.

Obligă pârâtul să plătească reclamantei D. A. Ș., născută la data de 26.08.1996, pensie de întreținere în cuantum de 106 lei lunar, începând cu data de 18.06.2014 (data introducerii cererii de chemare în judecată) și până la data de 30.06.2014, de la data de 01.07.2014 și până la data de 31.12.2014 suma de 111 lei lunar, iar de la data de 01.01.2015 și până la terminarea studiilor, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 ani, suma de 120 lei lunar.

Ia act de faptul că nu s-a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Judecătoria Iași.

Pronunțată în ședință publică azi, 12.02.2015.

Președinte, Grefier,

S. A.-TeodoraAndronache-S. M.

Red./Tehnored.A.T.S/A.T.S.

4 ex/02.06 .2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pensie întreţinere. Sentința nr. 2076/2015. Judecătoria IAŞI