Plângere contravenţională. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 05-10-2015 în dosarul nr. 10999/2015
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr._/2015
Ședința publică de la 05 Octombrie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE B. Ș.
Grefier C. P. C.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petentul M. I. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN IAȘI - POLIȚIA MUNICIPIULUI IAȘI - Biroul Rutier, având ca obiect plângere contravențională . nr._.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 21.09.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi care face parte integrantă din prezenta, când, din lipsă de timp pentru a delibera, s-a amânat pronunțarea pentru astăzi, când,
INSTANȚA,
Prin plângerea formulată de petentul M. I. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN IAȘI - POLIȚIA MUNICIPIULUI IAȘI - Biroul Rutier, împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._/12.02.2015, prin care a fost sancționat contravențional cu 13 puncte amendă și sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile.
În principal, a solicitat admiterea plângerii, anularea procesului-verbal atacat, în sensul înlăturării sancțiunii amenzii și a sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce.
În subsidiar, a solicitat admiterea plângerii, înlocuirea sancțiunii principale a amenzii cu avertisment și înlăturarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce.
În ambele situații, ca efect al anulării/modificării titlului executoriu, a solicitat instanței să dispună restituirea sumei de 633,7 lei, achitată de petent, cu titlu de amendă, conform chitanței anexate.
În temeiul art. 411 alin. 1 pct. 2 teza a II-a și art. 223 alin. 3 Cod procedură civilă, a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
În fapt, la data de 12.02.2014, petentul a circulat cu autoturismul, a fost oprit, de un agent constatator al IPJ Iași, Serviciul Rutier, pentru a prezenta actele.
După ce a prezentat actele solicitate, agentul constatator a trecut la întocmirea procesului-verbal de contravenție, după car ei s-a adus la cunoștință faptul că a săvârșit o contravenție, fiind depistat de aparatul radar în mișcare, deplasându-se cu o viteză de 104 km/h și că a efectuat manevra de depășire în raza de acțiune a indicatorului depășire interzisă.
Ca urmare a sancțiunii contravenționale, i s-au acordat 13 puncte amendă, în valoare de 1267,5 lei.
Potrivit art. 108 alin. 1 lit. a, pct. 4, lit. b, pct. 2, lit. c, pct. 3, lit. d, pct. 3 OUG 195/2002, toate contravențiile referitoare la depășirea vitezei legale pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul, trebuie constatate, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, astfel încât procesul-verbal este valabil doar dacă este însoțit și de o dovadă, având o natură tehnică, de săvârșire a contravenției.
Conform Normei de metrologie legală NML 021-05 „Aparatele pentru măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor (cinemometre-radar) publicată în M. Of. 1102 bis/7.XII.2005, înregistrările efectuate trebuie să cuprindă cel puțin următoarele: data și ora la care a fost efectuată măsurarea; valoarea vitezei măsurate; sensul de deplasare a autovehiculului; faptul că a fost efectuată autotestarea (conf. 3.2.6.); imaginea autovehiculului, din care să poată fi pus în evidență numărul de înmatriculare al acestuia.
Conform Normei de metrologie legală NML 021-05 „Aparatele pentru măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor (cinemometre-radar) publicată în M. Of. 1102 bis/7.XII.2005, punctul 4.2 dispune că „Măsurile și înregistrările care constituie probe pentru aplicarea prevederilor legislației rutiere în vigoare, trebuie să fie efectuate numai de către operatori calificați.
Instruirea operatorilor se va efectua în conformitate cu reglementările specifice în vigoare, elaborate de instituția abilitată să dețină și să utilizeze cinemometrele.”
Petentul solicită probarea acestui aspect privind agentul constatator în cauză.
Petentul învederează instanței, că, în data de 12.02.2015 circulând cu autovehiculul cu numărul_ dinspre Iași spre V., pe raza comunei Schitu D., la un moment dat a avut în fața sa un autoturism marca L. de culoare albastră care circula cu viteza legală de 50 km/oră, când cu viteza sub limita legală undeva sub 40 km/h sau chiar 30 km/h, și tot alterna aceste manevre. Ca urmare a acestor fapte petentul a depășit Loganul, însă în zona respectivă petentul nu a văzut nici un indicator cu depășirea interzisă (în acest sens este important ca, pârâtul să depună la dosarul cauzei înregistrarea, fiind necesar identificarea locului exact în care petentul a fost detectat de aparatul radar) și estimează că nu a avut cu siguranță viteza de 104 km/h. Mai precizează că ulterior, a văzut că de fapt Loganul albastru era o mașină a poliției nesemnalizată și care probabil avea un radar în interior. Afirmă aceasta, deoarece ulterior manevrei de depășire agentul care conducea acel L. albastru, l-a semnalizat să oprească și i-a aplicat acea sancțiune.
De asemenea, nu se poate verifica, dacă s-au respectat, de exemplu prev. de la punctul 3.8.2. din Normele de metrologie legală NML 021-05 „Aparatele pentru măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor (cinemometre-radar) publicată în M. Of. 1102 bis/7.XII.2005, confirm cărora amplasarea cinemometrelor radar care funcționează în regim staționar trebuie făcută astfel încât să se evite poziționarea lor în apropierea surselor puternice de radiații electromagnetice (emițătoare de radio sau televiziune, linii electrice, etc.).
De asemenea, este foarte important de menționat hotărârea A. c. România din 4 oct. 2007, în care CEDO a constatat că anumite dispozițiile ale legislației contravenționale încurajează o jurisprudență contrară prezumției de nevinovăție.
Pe fond, CEDO a considerat că sistemul procedural român în materie contravențională, având la bază principii de procedură civilă ce impun celui ce deschide o procedură judiciară – contravenientul în speță – să probeze veridicitatea spuselor, este contrar prezumției de nevinovăție.
Curtea a considerat că prezumția de legalitate și de adevăr a procesului-verbal de contravenție este o prezumție lipsită de rezonabilitate, punând un acuzat într-o situație prea dezavantajoasă. În consecință, s-a decis că art. 6 a Convenției, cu privire la prezumția de nevinovăție, a fost violat.
CEDO, analizând plângeri formulate de persoane care fiind sancționate contravențional au sesizat Curtea cu privire la încălcarea de către instanțele naționale a art. 6 din Convenție, prin nerespectarea garanțiilor prevăzute în acest text a statuat următoarele:
• chiar dacă nu s-ar efectua cercetări penale în cauză, având în vedere faptul că după criteriile stabilite de Curtea Europeană, se poate concluziona că acuzația adusă petentului este o acuzație penală în sensul Convenției, acesta beneficiază chiar și în procedura contravențională de prezumția de nevinovăție, iar sarcina probei revine organului constatator și nu petentului;
• singura probă în cauză, apreciate de organul constatator ca făcând dovada celor consemnate, este deocamdată procesul-verbal, un act unilateral emis de organul din care face parte agentul constatator.
Pentru aceste motive, în principal, a solicitat admiterea plângerii, anularea procesului-verbal atacat, în sensul înlăturării sancțiunii amenzii și a sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce. În subsidiar, a solicitat admiterea plângerii, înlocuirea sancțiunii principale a amenzii cu avertisment și înlăturarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce.
În ambele situații, ca efect al anulării/modificării titlului executoriu, a solicitat instanței să dispună restituirea sumei de 633,7 lei, achitată de petent, cu titlu de amendă, conform chitanței anexate.
În temeiul art. 411 alin. 1pct. 2 teza a II-a și art. 223 alin. 3 Cod procedură civilă, a solicitat judecata prezentei cauze și în lipsă.
În drept, s-au invocat: OUG 195/2002, Norma de Metrologie Legală NML 021-05 „Aparatele pentru măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor (cinemometre-radar) publicată în M. Of. 1102 bis/7.XII.2005,, punctul 4.2., punctul 3.8.2. din Norma de Metrologie Legală NML 021-05, OG nr. 2/2001.
În susținerea celor menționate, în temeiul art. 194 lit. e) și art. 249 și urm. Cod procedură civilă, a solicitat probe: înscrisuri – procesul-verbal de contravenție . nr._/12.02.2015; chitanța cu nr._/13.02.2015, care atestă plata amenzii de 633,7 lei; copie act de identitate; proba testimonială dacă este cazul.
A fost anexată dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cuantum de 20 lei, respectiv chitanța ._/20.02.2015.
Intimatul, legal citat, a formulat întâmpinare solicitând respingerea plângerii și depunând raportul agentului, atestat radar, fotocopii – verificare metrologică și CD.
Analizând conținutul plângerii formulate de petent prin prisma probelor solicitate și încuviințate, precum și a dispozițiilor generale și speciale în materia pendinte, prezenta instanță apreciază:
• Procesul-verbal de constatare și sancționare contravențională beneficiază în temeiul legii, de prezumția legală relativă de autenticitate și veridicitate.
Astfel, situația redată în cuprinsul său este supusă regimului general al prezumțiilor relative, care pot fi răsturnate prin proba contrarie.
În speță, petentul nu a făcut dovada contrarie, dat fiind că obiectul contravenției presupune cu necesitate o contradovadă cu acele mijloace de probă pertinente și verosimile, aserțiunea că: „…înregistrările trebuie să fie făcute numai de operatori calificați… și solicită probarea acestui aspect privind agentul constatator în cauză”, neavând forța juridică exoneratoare, care să înfrângă temeinicia constatării și a dovedirii cu: planșele foto, CD și raportul agentului depuse de intimat.
Petentul, nefăcând această contradovadă, procesul-verbal atacat continuă să se bucure de prezumțiile arătate, în speță, nefăcându-se dovada din contră potrivit principiului – actori incumbit probatio -, care să permită judecătorului să aprecieze, în funcție de probele administrate, o altă situație de fapt.
Coroborarea înscrisurilor depuse de intimat, prin raportare la inexistența unei contradovezi pertinente, conduce la concluzia legalității constatării de către agentul constatator, în condițiile respectării NML 021-05, a contravenției săvârșite de petent – respectiv a circulării cu o viteză de 104 km/h pe un drum cu restricție de 50 km/h.
Privitor la fapta referitoare la depășirea neregulamentară a auto cu nr._ aceasta este dovedită cu CD.
Pentru aceste considerente, instanța va respinge plângerea petentului ca fiind nefondată, motivele invocate prin plângere neavând relevanță juridică din perspectiva obligativității generale de conformare la dispozițiile art. 102 alin. 3 lit. e și OUG 195/2002.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea formulată de petentul M. I., CNP_, domiciliat în Iași, ., ., jud. Iași, în contradictoriu cu intimatul IPJ IAȘI- Poliția Municipiului Iași - BR cu sediul în Iași, ..6.
Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare.,
Pronunțată astăzi, 5.10.2015, în ședință publică.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red.Ș.B./Teh.U.E.
4 ex./22.10.2015
| ← Evacuare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria IAŞI | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2015/2015.... → |
|---|








