Plângere contravenţională. Sentința nr. 348/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 348/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 19-01-2015 în dosarul nr. 16304/245/2014
Dosar nr._ Cod operator: 3171
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința Publică din data de 19 ianuarie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – Judecător: E. L. A.
Grefier: S. M. G.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 348
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petentul A. I. în contradictoriu pe intimata I. IAȘI - BIROUL RUTIER având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, părțile au lipsit.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc la termenul de judecată din data de 12.01.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 19.01.2015, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe sub numărul_ din data de 09.05.2014, petentul A. I. a solicitat în contradictoriu cu intimata I. IAȘI - BIROUL RUTIER, anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din 26.04.2014.
În motivarea plângerii, petentul a arătat, în esență, că procesul verbal este nelegal și netemeinic justificat de faptul că a acordat prioritate de trecere tramvaiului, aspect care nu a fost reținut în dreptul rubricii obiecțiuni, deși el le-a formulat.
Petentul a mai arătat că era o oră de vârf, că tramvaiul staționa și că avea ușile închise.
În drept, cererea nu a fost întemeiată.
În dovedirea acțiunii, petentul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, proba testimonială și proba video, atașând în copie procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din 26.04.2014 fila 4, copie carte identitate fila 5, dovadă fila 7.
În temeiul art.223 și art.411 alin.2 Cod procedură civilă, petentul a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Acțiunea a fost regularizată în acord cu prevederile art.200 și urm. Cod procedură civilă în care petentul a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 lei în acord cu prevederile art.19 din OUG nr.80/2013 privind taxele judiciare de timbru, a indicat CNP-ul său, numele și adresa martorului de cărui depoziție înțelege să se folosească în soluționarea cauzei.
Prin întâmpinarea formulată în termenul legal și depusă prin serviciul registratură la data de 22.07.2014, intimata a solicitat respingerea acțiunii și menținerea procesului verbal ca fiind legal și temeinic întocmit, susținerile petentului fiind neîntemeiate, fapt ce va rezulta pe baza probatoriului administrat.
În drept, intimata a invocat dispozițiile art.148, art.205, art.315 Cod procedură civilă, HG 1391/2006, OUG 195/2002 RMCU și OG nr.2/2001.
În dovedirea întâmpinării, intimata a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și proba testimonială cu martorul semnatar al procesului verbal contestat, depunând prin serviciul registratură de la data de 14.08.2014 documentația care a stat la baza întocmirii procesului verbal contestat, respectiv, raport agent fila 24.
În temeiul art.223 și art.411 alin.2 Cod procedură civilă, intimata a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Întâmpinare a fost comunicată petentului care nu a formulat răspuns la întâmpinare.
La termenul din 17.11.2014, instanța a încuviințat pentru ambele părți, apreciindu-le legale, concludente, pertinente și utile soluționării cauzei, proba cu înscrisurile de la dosarul cauzei, proba cu documentația care a stat la baza întocmirii procesului verbal contestat și proba testimonială cu martorii C. D., S. A..
La termenul din 12.01.2015, instanța a procedat sub prestare de jurământ la audierea martorilor C. D. fila 37, S. A. fila 38.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ încheiat la data de 26.04.2014 de către agentul constatator al intimatului I. IAȘI - BIROUL RUTIER, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în suma de 340 lei și cu reținerea permisului de conducere în vedere suspendării dreptului de a conduce autoturisme pe drumurile publice pe o perioadă de 30 de zile.
S-a reținut că în data de 26.04.2014, ora 14.41, petentul a condus autovehiculul marca BMW cu nr. de înmatriculare_ dinspre . Bulevardul T. V., iar la efectuarea virajului la stânga pe bulevard, nu a acordat prioritate de trecere tramvaiului cu numărul IS 0218 care circula pe drum cu prioritate dinspre I. Mall către B., pentru evitarea impactului, vatmanul tramvaiului, înscris ca martor asistent, a acționat semnalul sonor, faptă prevăzută de art.57 alin.2 din OUG 195/2002 și sancționată de art.10 alin.3 lit. c) din OUG 195/2002, astfel cum rezulta din cuprinsul procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din 26.04.2014 fila 4, raport agent fila 24.
De asemenea, s-a menționat faptul că petentul poate achita în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal jumătate din minimul amenzii prevăzute în actul normativ, respectiv suma de 170 lei.
Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din 26.04.2014 nu a fost semnat de petent, agentul constatator menționând la rubrica obiecțiuni că vatmanul mi-a făcut semn să trec, deoarece semaforul era pe roșu și nu putea intra în stație.
În drept, potrivit art.57 alin.2 din OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, la intersecțiile cu circulație dirijată, conducătorul de vehicul este obligat să respecte semnificația indicatoarelor, culoarea semaforului sau indicațiile ori semnalele polițistului rutier, iar potrivit art.100 alin.3 lit.c din OUG nr.195/2002, constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni (4-5 puncte amendă) și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile, neacordarea priorității de trecere vehiculelor care au acest drept.
După ce a constatat că plângerea a fost introdusă înlăuntrul termenului prevăzut la art. 31 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, verificând, potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din 26.04.2014, instanța reține că procesul verbal a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, respectiv a prevederilor art. 16 și 17 din același act normativ, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu. De asemenea, instanța apreciază că faptele reținute în sarcina petentului au fost descrise suficient pentru a permite corecta încadrare juridică și aplicarea sancțiunii corespunzătoare.
În ceea ce privește motivul de nulitate potrivit căruia deși a adus la cunoștința agentului intimatei că a acordat prioritate tramvaiului, agentul nu a consemnat, apare ca neîntemeiat în condițiile în care agentul constatator a consemnat în dreptul rubricii obiecțiuni că vatmanul mi-a făcut semn să trec, deoarece semaforul era pe roșu și nu putea intra în stație.
Sub același aspect, în ceea ce privește nesocotirea dispozițiilor legale care obligă agentul constatator să aducă la cunoștința contravenientului dreptul de a formula obiecțiuni și dacă aduce la cunoștință acest drept, atunci să le consemneze, instanța reține că în această situație suntem în prezența unui caz de nulitate expresă, dar relativă, astfel cum a decis și Înalta Curte de Casație și Justiție. Potrivit Deciziei nr. 22/2007 pronunțată de ÎCCJ într-un recurs în interesul legii, nesocotirea dispozițiilor art. 16 alin. (7) din O.G. nr. 2/2001 atrage nulitatea relativă a procesului-verbal, astfel încât, s-a decis că pentru a se dispune anularea procesului-verbal de constatare a contravenției este necesar ca reclamantul-contravenient să dovedească nu numai că agentul constatator și-a încălcat obligația de a-i aduce la cunoștință dreptul de a face obiecțiuni, ci și că această încălcare i-a produs o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea procesului-verbal de constatare a contravenției. În cauza de față, nu numai că petentul nu a invocat existența unei vătămări cauzate de neaducerea la cunoștință a dreptului de a formula obiecțiuni și a împrejurării că această vătămare nu poate fi înlăturată decât prin anularea procesului-verbal contestat, ci, mai mult decât atât, instanța apreciază că petentul avea posibilitatea să prezinte în fața instanței toate obiecțiunile pe care nu a avut posibilitatea să le formuleze cu ocazia întocmirii procesului-verbal.
Sub aspectul temeiniciei, instanța de judecată reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției face dovada situației de fapt și a încadrării juridice până la proba contrară. Analizând temeinicia procesului-verbal, potrivit art.34 din OG 2/2001 instanța administrează orice alte probe prevăzute de lege necesare verificării acesteia și hotărăște asupra sancțiunii.
Persoana sancționată contravențional se bucură de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri irevocabile prin care să se stabilească vinovăția sa. Această prezumție nu neagă, însă, valoarea probatorie a procesului-verbal de contravenție legal întocmit, în care sunt consemnate aspecte constatate personal, în mod direct, de către agentul constatator, care este o persoană învestită cu exercitarea autorității de stat.
Instanța reține faptul că, inclusiv în cauza A. contra României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că instanțele pot folosi prezumțiile pentru stabilirea vinovăției unei persoane, dacă aceste prezumții sunt folosite în limite rezonabile, luându-se în calcul gravitatea mizei și păstrându-se dreptul la apărare (paragraful 60).
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, instanța trebuie să analizeze, în fiecare caz în parte, în ce măsură fapta reținută în sarcina petentului reprezintă o ”acuzație în materie penală”, în sensul art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Această analiză se realizează prin prisma a trei criterii alternative, respectiv natura faptei, caracterul penal al textului ce definește contravenția, conform legislației interne, și natura și gradul de severitate al sancțiunii aplicate.
Calificarea faptei ca ”acuzație în materie penală” are drept consecințe incidența în respectiva cauză a prezumției de nevinovăție de care se bucură petentul și a obligației autorităților statului de a proba faptele reținute în sarcina acestuia. Însă, conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, hotărârea din 23 iulie 2002, paragraf 113).
Potrivit dispozițiilor art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001, persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).
Instanța mai reține că procesul verbal analizat reprezintă un act administrativ care, în anumite condiții, se bucură de prezumția de temeinicie, prezumție care, deși neconsacrată legislativ, este unanim acceptată, atât în doctrina de specialitate, cat și în practica instanțelor judecătorești, astfel că poate fi calificată drept o prezumție prevăzută de lege, în sensul pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului îl dă acestui concept (a se vedea Hotărârea A. împotriva României din 4 octombrie 2007). Prezumția de temeinicie menționată este însă una relativă, legea permițând, deci, răsturnarea ei prin proba contrară. De altfel, instanța are obligația de a respecta prezumția de nevinovăție care presupune, totodată, nemijlocire și contradictorialitate.
În prezenta cauză, instanța apreciază că sancțiunea principală a amenzii contravenționale în cuantum de 340 lei aplicată unei persoane fizice pentru o contravenție la regimul circulației pe drumurile publice, este suficient de gravă pentru a determina instanța să concluzioneze în sensul că față de petent a fost formulată o „acuzație în materie penală” în sensul dat acestei sintagme de jurisprudența CEDO. Pe cale de consecință, prezumția de nevinovăție de care se bucură petentul, se impune cu forță superioară.
De asemenea, instanța amintește că procesul-verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator, are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului, cât timp acesta din urmă nu este în măsură să prezinte o probă contrară.
Prin urmare, instanța constată că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din 26.04.2014 reprezintă un mijloc de probă și conține constatările personale ale agentului de poliție aflat în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu. D. fiind că este vorba despre o contravenție constatată pe loc de agentul constatator, care nu a lăsat urme materiale ce pot fi prezentate în mod nemijlocit, instanța apreciază că faptele constatate personal de agentul constatator sunt suficiente pentru a da naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului.
În ceea ce privește fapta reținută în sarcina petentului, instanța reține că simpla negare a acestuia în sensul că faptele nu corespund adevărului nu este suficientă, atâta timp cât acesta nu aduce probe sau nu prezintă o explicație rațională pentru care agentul ar fi întocmit procesul-verbal cu consemnarea unei situații nereale, pentru a se ridica un dubiu cu privire la obiectivitatea acestuia ori nu invocă alte împrejurări credibile pentru a răsturna prezumția simplă de fapt născută împotriva sa.
În cauza dedusă judecății, instanța constată că petentul nu a făcut dovada unei situații contrare celei reținute în procesul-verbal de contravenție, în contra prezumției de temeinicie a actului contestat și a probelor indubitabile prezentate de intimată, respectiv raport agent fila 24 și depoziția martorului C. D. fila 37, din care rezultă fără urmă de îndoială că petentul în data de 26.04.2014, ora 14.41, aflat la volanul autovehiculul marca BMW cu nr. de înmatriculare_, nu a acordat prioritate de trecere tramvaiului cu numărul IS 0218 care circula pe drum cu prioritate dinspre I. Mall către B..
În ceea ce privește depoziția martorului S. A. fila 38, aceasta nu este de natură a fundamenta o altă soluție și de a forma o altă convingere instanței, în condițiile în care acesta era poziționat perpendicular cu direcția de deplasare a autoturismului condus de petent, în fața căminului T17, și paralel cu semaforul destinat tramvaiului, fiind practic imposibil să poată observa atât culoarea semaforului destinat tramvaiului cât și culoarea semaforului destinat petentului.
Mai mult de atât, depoziția martorului C. D. apare ca fiind preferabilă depoziției martorului S. A., în condițiile în care cel dintâi este o persoană care se bucură de neutralitate în cauză, pe când martorul S. A. este fost coleg de liceu cu petentul, instanța urmând a reține realitatea susținerilor martorului C. D. care se coroborează cu cele reținute în cuprinsul procesului verbal contestat, și a înlătura, pe cale de consecință, susținerile martorului S. A..
În ceea ce privește susținerea petentului, potrivit căreia vatmanul tramvaiului i-a făcut semn de acordare a dreptului de trecere, apare ca neîntemeiată în condițiile în care este contrazisă chiar de susținerea acestuia de urmă, adică de susținerea martorului C. D. fila 37 potrivit căruia a folosit toate cele trei sisteme de frânare, inclusiv frâna de accident care a activat semnalul sonor, împrejurări din care rezultă fără dubiu de îndoială că vatmanul nu a avut în vedere să permită trecerea autoturismului condus de petent.
Pe cale de consecință, în măsura în care petentul invocă împrejurări ce pot constitui cauze exoneratoare de răspundere, sarcina probei acestor împrejurări îi revine acestuia.
Întrucât din probele administrate nu rezultă o altă situație de fapt decât cea consemnată în procesul verbal, pe baza probelor aflate la dosar, instanța reține că petentul se face vinovat de fapta reținută în sarcina sa.
În ceea ce privește proporționalitatea sancțiunii, în conformitate cu dispozițiile art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța apreciază că s-a realizat o corectă individualizare a sancțiunilor aplicate petentului.
Opinia instanței se fundamentează, pe de o parte, pe dispozițiile art. 5 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001 potrivit cărora sancțiunea trebuie să fie proporțională cu pericolul social al faptei săvârșite, iar, pe de altă parte, pe dispozițiile art. 21 alin. 3 din același act normativ, conform cărora, la aplicarea sancțiunii, trebuie să se țină cont de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.
Orice faptă contravențională prezintă un grad de pericol social abstract, specific oricărei fapte contravenționale asemănătoare, precum și un grad de pericol social concret, raportat la împrejurările în care a fost săvârșită fapta, la modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, la scopul urmărit, la urmarea produsă, precum și la circumstanțele personale ale contravenientului și la celelalte date înscrise în procesul-verbal. Gradul de pericol social abstract este apreciat și stabilit de legiuitor, la momentul incriminării faptei contravenționale și se reflectă în special în modul de sancționare a faptei prevăzut de legiuitor prin actul normativ de incriminare.
Așadar, în raport de fapta reținută în sarcina petentului, observând sancțiunea stabilită (amenda fără posibilitatea de aplicare a avertismentului), precum și cuantumul ridicat al acesteia, se constată că legiuitorul a apreciat că fapta prevăzută de art.57 alin.2, din OUG nr.195/2002, prezintă un grad de pericol social abstract ridicat.
Din înscrisurile depuse la dosar, instanța reține că pericolul social al faptei reținute ca fiind săvârșite de către petent este unul ridicat, aducându-se atingere unor norme sociale de o importanță deosebită, respectiv cele privind circulația pe drumurile publice în interiorul orașelor. Ca atare, instanța va considera operațiunea de individualizare a sancțiunii aplicate ca fiind corect și proporțional realizată în raport de fapta reținută și impactul acesteia asupra valorilor sociale proteguite, în condițiile în care dispozițiile legale incidente urmăresc îmbunătățirea siguranței rutiere în general.
Față de aceste aspecte, în lipsa unor dovezi care să releve împrejurări deosebite de săvârșire a faptei, care să justifice reținerea unui grad de pericol social concret redus al faptei, instanța nu poate reține că în speță s-ar impune reindividualizarea sancțiunii amenzii contravenționale aplicate.
În ceea ce privește posibilitatea de înlocuire a amenzii cu sancțiunea avertismentului, reținând că petentul a fost sancționat cu amendă al cărei cuantum este egal cu minimul amenzii prevăzute de lege, instanța consideră că scopul educativ, dar și cel preventiv al sancțiunii poate fi atins doar prin aplicarea amenzii în cuantumul stabilit de către agentul constatator, în acest fel asigurându-se atât prevenția generală, cât și cea specială.
Suspendarea dreptului de a conduce este luată de drept și reprezintă o măsură care nu are la bază o prezumție de vinovăție a conducătorului auto vizat, deoarece acesta are posibilitatea de a contesta elementele constitutive ale contravenției ce face obiectul procesului în fața instanței. Prin urmare această sancțiune nu are un caracter punitiv, ci are caracter preventiv, întrucât privește protecția interesului public față de riscul potențial pe care îl prezintă un conducător auto suspectat de încălcarea gravă a regulilor de circulație rutieră și îndeosebi față de pericolul pe care îl prezintă ignorarea dispozițiilor legale pentru participanții la trafic (decizia de inadmisibilitate a Curții Europene a Drepturilor Omului, cauza Michel Pewinski v. Franța, 7 decembrie 1999).
Cu toate acestea, instanța constată că și această sancțiune trebuie să fie supusă unui control judecătoresc și unei operațiuni de individualizare, atât în temeiul art. 5 alin. 5 din OG nr. 2/2001, care prevede că "sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite", text în care nu se face nici o distincție după cum ar fi vorba de sancțiuni principale sau sancțiuni complementare, cât și în temeiul art. 6 și 7 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În acest sens Curtea Europeană a considerat că până și sancțiunea complementară a reținerii punctelor de penalizare, ce poate fi aplicată în materie contravențională are caracter "penal" în sensul art. 6 și art. 7 din Convenție (cauza Malige c. Franței 68/_, Hotărârea din 23.09.1989). Curtea a apreciat că sancțiunea punctelor de penalizare, deși în dreptul francez are caracter administrativ, în plan convențional are caracter penal atâta timp cât poate să conducă, în cazul acumulării unui anumit număr de puncte, la pierderea dreptului de a mai conduce. Or dreptul de a conduce, în opinia Curții, este foarte util în viața de zi cu zi și în viața profesională, astfel că, deși aplicarea punctelor de penalizare are caracter preventiv, are și un caracter punitiv similar unei sancțiuni penale.
În aceste condiții, aplicând aceleași principii la dreptul intern, cu atât mai mult sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce, are un caracter "penal" în sensul Convenției, astfel că aplicarea acestor sancțiuni nu se poate dispune automat fără a putea fi supuse controlului instanțelor, iar instanța are dreptul în condițiile art. 31 din OG 2/2001, să verifice și modul de individualizare a acestei sancțiuni.
Cu toate acestea, având în vedere gradul de pericol social ridicat al faptei, instanța apreciază că și sub aspectul sancțiunii complementare s-a realizat o corectă individualizare a acesteia, neimpunându-se exonerarea petentului de la executarea sancțiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce pe drumurile publice.
Așadar, fiind menținută prezumția de validitate și legalitate a procesului verbal . nr._ din 26.04.2014, dar fiind înlăturată prezumția de nevinovăție a petentului, căreia într-adevăr i-a conferit relevanță Curtea Europeană a Drepturilor Omului și în materie contravențională, prin oferirea posibilității fiecărei părți implicate în a-și dovedi susținerile și, ținând seama că prin procesul verbal . nr._ din 26.04.2014 i-a fost aplicată sancțiunea amenzii și suspendarea dreptului de a conduce pe drumurile publice, dozate în mod corespunzător gradului de pericol social al faptei, în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța va considera că plângerea formulată de petent este neîntemeiată, motiv pentru care o va respinge, menținând procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din 26.04.2014.
În temeiul art.451 și următoarele din Codul de procedură civilă, instanța urmează să rețină că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentul A. I. CNP_, domiciliat în Iași ..95, .,. în contradictoriu cu intimata I.P.J.IAȘI-BIROUL RUTIER C._, cu sediul în Iași, ..6, județul Iași, prin reprezentant legal S. I. și prin reprezentant convențional Z. M., împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din 26.04.2014.
Menține procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din 26.04.2014.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare care se va depune la Judecătoria Iași.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19.01.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. E.-LoredanaSimona M. G.
Red.Tehnored.
E.L.A.-09.03.2015
4 ex.
| ← Pretenţii. Sentința nr. 120/2015. Judecătoria IAŞI | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 319/2015. Judecătoria IAŞI → |
|---|
