Plângere contravenţională. Sentința nr. 3979/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3979/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 18-03-2015 în dosarul nr. 3979/2015
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă Nr. 3979/2015
Ședința publică de la 18 Martie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE A. I.
Grefier C. A.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petentul D. R. - F. in contradictoriu cu intimata POLIȚIA L. IAȘI, având ca obiect plângere contraventionala.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă mandatar D. C. pentru petent, lipsă fiind intimata
Procedura de citare este legal îndeplinită..
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței, că pentru acest termen de judecată, procedura de citare este legal îndeplinită, precum și faptul că prin serv. Registratură s-a depus de către intimată relațiile solicitate, după care:
Mandatar D. C. pentru petent prezintă instanței originalul plicului cu care s-a făcut comunicarea procesului verbal de către intimată .
Instanța, confruntând inscrisul prezentat de mandatarul petentului copia acestuia aflată la fila 71 dosar, constată faptul că sunt identice.
Mandatar D. C. pentru petent, arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat instanța acordă cuvântul cu privire la excepția lipsei calități procesuale pasive invocată de intimată prin intimpinare și la dezbateri pe fondul cauzei.
Mandatar D. C. pentru petent, depune la dosar concluzii scrise și arată că autoturismul a fost ridicat ca măsură completară ce a fost dispusă de Poliția Locala Iași.
Pe fondul cauzei, solicită admiterea plângerii, anularea procesului verbal și a efectelor produse de acesta. Arată că, din inscrisurile depuse la dosar rezult că autoturismul nu a fost parcat sub incidența indicatorului „ oprire interzisă”.
Instanța reține cauza spre pronunțare.
INSTANȚA,
Deliberand asupra cauzei de fata, constata urmatoarele:
Prin plangerea inregistrata pe rolul Judecatoriei Iasi sub nr._ petentul D. R. F. a solicitat in contradictoriu cu intimata POLITIA LOCALA IASI, anularea procesului verbal . nr._ incheiat de intimata la data de 27.06.2014 si obligarea intimatei la plata sumei de 430 lei reprezentand taxa de ridicare autoturism, cu cheltuieli de judecata.
In motivarea in fapt a plangerii petentul arata ca, la data de 26.06.2014, a oprit autoturismul pe ., dar pe un interval al strazii ce nu se afla in zona de actiune a indicatorului ,,oprire interzisa,,.
Petentul mai arata ca, pe . mai multe indicatoare ,,oprire interzisa,,, insa aceste indicatoare au ca zona de actiune doar anumite portiuni din . pe trotuare nu contin semnalizari care sa precizeze lungimea sectorului pe care se aplica reglementarea respectiv.
De asemenea, arata ca, procesul verbal a fost incheiat la o zi dupa ce a fost ridicata masina si fara a fi prezent un martor.
In sustinerea plangerii au fost depuse la dosarul cauzei inscrisuri.
Plangerea a fost legal timbrata cu taxa judiciara de timbru.
In faza de regularizare a plangerii petentul a depus precizari prin care a aratat ca motivele de drept ale plangerii sale sunt disp. art. 66 al. 6 din ROUG 195/2002, art. 6 pct. 16 din OUG 195/2002, prevederile C.civ.
Intimata POLITIA LOCALA IASI, legal citata, a formulat intampinare prin care a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a sa pentru cererea privind obligarea la plata sumei de 430 lei reprezentand contravaloarea taxei de ridicare autoturism, motivat de faptul ca obligatia de restituire a acestei sume ii revine ..
Pe fond, a solicitat respingerea plangerii aratand faptul ca petentul a fost sanctionata in mod corect, iar procesul verbal a fost incheiat cu respectarea prevederilor legale, agentul constatator percepand in mod direct savarsirea faptei contraventionale.
In cauza, a fost administrata proba cu inscrisuri si a fost depusa intreaga documentatie care a stat la baza intocmirii procesului verbal de contraventie contestat.
Potrivit disp. art. 248 C.pr.civ., instanta se va pronunta mai intai asupra exceptiilor de procedura precum si asupra celor de fond care fac inutila, in totul sau in parte, administrarea de probe ori, dupa caz, cercetarea in fond a cauzei.
Analizand actele si lucrarile dosarului, asupra exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive a intimatei POLITIA LOCALA IASI pentru cererea privind obligarea acesteia la plata sumei de 430 lei reprezentand contravaloarea taxei de ridicare autoturism, instanta retine urmatoarele:
Măsura tehnico administrativă a fost dispusă expres prin procesul verbal din data de 27.06.2014 de agentul Poliției Locale, astfel incat, instanța constată că este neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei raportat la acest capăt de cerere. Instanța nu se poate raporta la dispozițiile legale invocate prin întâmpinare, respectiv HG 147/1992, deoarece acestea se refera la eliberarea efectivă a bunului, după efectuarea ridicării, transportului și depozitării sale. Mai mult, Servicii Publice, societate abilitată să efectueze întreaga activitate de ridicare și depozitare vehicule nu realizează altceva decât să presteze un serviciu efectiv contra cost, justificat pe deplin de utilizarea unor utilaje speciale ( platforme, dispozitive speciale de ridicare), forță de muncă, spații de depozitare, combustibil transport.
Or, astfel, cum arată și petentul măsura tehnico administrativă a fost dispusă de intimată, ea urmând să își angajeze răspunderea în contextul unei eventuale nelegalități sau al unui viciu în dispunerea unei atare măsuri.
Prin urmare, fata de cele expuse, instanța va respinge excepția lipsei calitatii procesuale pasive, invocată de intimată și va reține că fundamentul juridic pentru cererea privind obligarea acesteia la plata sumei de 430 lei reprezentand contravaloarea taxei de ridicare autoturism este reprezentat chiar de premisele răspunderii civile delictuale.
Analizand actele si lucrarile dosarului, asupra fondului cauzei, instanta retine urmatoarele:
Prin procesul verbal . nr._ incheiat de intimata POLITIA LOCALA IASI la data de 27.06.2014, petentul a fost sanctionat cu avertisment, retinandu-se in sarcina sa ca in ziua de 26.06.2014, a stationat neregulamentar cu autoturismul cu numar de inmatriculare_ pe . de actiune a indicatorului ,,oprire interzisa,,, fapta fiind prevazuta de art. 143 lit. a din ROUG 195/2002, dispunandu-se ca masura complementara, ridicarea autoturismului.
Fiind investita, potrivit art.34 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, cu verificarea legalitatii si temeiniciei procesului verbal instanta retine urmatoarele:
Sub aspectul legalitatii procesului verbal, instanta retine ca acesta a fost intocmit cu respectarea dispozitiilor prevazute de art.17 din OG 2/2001 cuprinzand toate mentiunile prevazute de lege sub sanctiunea nulitatii absolute.
Astfel, potrivit art.17 din OG 2/2001,, Lipsa mentiunilor privind numele, prenumele si calitatea agentului constatator, numele si prenumele contravenientului, iar in cazul persoanei juridice lipsa denumirii si a sediului acesteia, a faptei savarsite si a datei comiterii acesteia sau a semnaturii agentului constatator atrage nulitatea procesului verbal,,.
Din cuprinsul procesului verbal . nr._/27.06.2014 se poate observa ca agentul constatator a facut toate mentiunile prevazute de lege sub sanctiunea nulitatii absolute, iar fapta a fost descrisa in mod corespunzator.
Referitor la sustinerile petentului cum ca procesul verbal de contraventie a fost incheiat la o zi dupa ce a fost ridicat efectiv autoturismul, instanta retine ca, potrivit art.7 lit.h din legea 155/2010, în domeniul circulației pe drumurile publice, poliția locală constată contravenții și aplică sancțiuni pentru încălcarea normelor legale privind oprirea, staționarea, parcarea autovehiculelor și accesul interzis, având dreptul de a dispune măsuri de ridicare a autovehiculelor staționate neregulamentar.
H.C.L. Iași 107/2005 reglementează domeniul ridicării autovehiculelor parcate neregulamentar, stabilind și procedura, care a fost respectată, ținând cont că a fost identificat și fotografiat vehiculul, a fost întocmit procesul-verbal de constatare-ridicare etc..
Este adevărat ca, ridicarea autoturismului fără a se încheia un proces-verbal de contravenție nu ar putea să fie legală, însă încheierea acestuia la scurt timp după operațiunea tehnico-administrativă nu constituie o problemă care să afecteze legalitatea procedurii, important fiind faptul că a fost constatată săvârșirea contravenției. Petentul nu a invocat sau dovedit vreo vătămare suferită ca urmare a ordinii operațiunilor desfășurate.
De altfel, este posibil ca din punct de vedere practic să nu poată fi aplicată o sanctiune persoanei care a staționat greșit decât la momentul la care se prezintă să ridice autoturismul, până atunci putând să fie nesigură identitatea persoanei care se face vinovată de fapta propriu-zisă, de vreme ce e posibil ca aceasta să nu fie și proprietarul autoturismului, astfel încât să fie suficientă consultarea bazei de date aflată la dispoziția poliției.
Cat priveste nerespectarea disp. art. 19 din OG 2/2001, potrivit carora, in cazul in care contravenientul nu se afla de fata, refuza sau nu poate sa semneze, agentul constatator va face mentiuni despre aceste imprejurari, care trebuie sa fie confirmate de cel putin un martor, iar in lipsa unui martor agentul constatator va preciza motivele care au condus la incheierea procesului verbal in acest mod, instanta constata faptul ca aceasta sustinere a petentului este reala, insa, pentru a se putea dispune anularea actului sanctionator din acest motiv este necesar ca petentul sa faca dovada unei vatamari, dat fiind faptul ca ne aflam in prezenta unei nulitati relative.
Astfel, instanta apreciaza ca si in conditiile in care criticile aduse de petent modalitatii de intocmire a procesului verbal sunt in parte reale, lipsa unor mentiuni care potrivit art.17 din OG 2/2001, nu sunt prevazute sub sanctiunea nulitatii, pot determina anularea procesului verbal de contraventie numai daca se dovedeste existenta unei vatamari, ca efect al omisiunii, care nu poate fi inlaturata decit prin anularea actului constatator. Ori, in cauza de fata, petentul nu a facut dovada unei vatamari care sa nu poata fi inlaturata decat prin anularea procesului verbal, neadministrand nici un mijloc de proba in acest sens.
Sub aspectul temeiniciei procesului verbal, instanta va analiza acest aspect prin prisma probatoriului administrat in cauza.
Din inscrisurile aflate la dosarul cauzei, rezulta ca agentul constatator, prin propriile simturi a constatat savarsirea contraventiei de catre petent, respectiv a faptului ca, a stationat neregulamentar cu autoturismul cu numar de inmatriculare_ pe . de actiune a indicatorului ,,oprire interzisa,,.
Procesul verbal de contraventie, ca act administrativ jurisdictional, incheiat cu respectarea tuturor conditiilor legale de forma si de fond se bucura de o prezumtie relativa de adevar si face dovada savirsirii faptei pana la proba contrara, sarcina probei revenind petentului.
Instanta retine faptul ca, aceasta prezumtie nu este interzisa de Curtea Europeana a Drepturilor Omului, care in cauza C. Neata contra României, Plangerea nr._/03, Decizia CEDO, Camera a treia, 18 noiembrie 2008, nu a aplicat garantiile oferite de latura penala a art.6, retinand lipsa prevederii in legea ntionala a inchisorii contraventionale. S-a aratat expres in considerentele hotararii ca, atata timp cat organele statului nu au idei preconcepute la adresa petentului si analizeaza mijloacele de proba pertinente si utile cauzei, in conditii de contradictorialitate si nemijlocire, petentul se bucura de toate garantiile necesare, astfel cum acestea sunt interpretate de Curte, prin prisma art.6 din CEDO.
Din jurisprudenta constanta a Curtii, trebuie retinut ca celui sanctionat contraventional nu i se recunoaste ab initio si in orice situatie prezumtia de nevinovatie si, implicit, incidenta principiului „in dubio pro reo”.
Concursul dintre cele doua prezumtii (legalitatea si temeinicia procesului verbal de contraventie, respectiv prezumtia de nevinovatie a celui „acuzat”), care nu au un caracter absolut impune ca solutia sa fie determinata de probatiunea administrata in cauza.
In speta, petentul nu a administrat suficiente mijloace de proba cu care sa rastoarne prezumtia relativa de adevar de care se bucura procesul verbal de contraventie si cu care sa faca dovada faptului ca cele retinute in sarcina sa prin actul sanctionator nu corespund realitatii.
Astfel, potrivit disp. art. 143 lit. a din ROUG 195/2002, se interzice stationarea voluntara a vehiculelor in toate cazurile in care este interzisa oprirea voluntara.
Or, asa cum se poate observa din inscrisurile aflate la dosarul cauzei, autoturismul cu numar de inmatriculare_ s-a aflat parcat in zona de actiune a indicatorului ,,oprire interzisa,,.
Mai mult, instanta retine faptul ca prin plangerea formulata petentul a recunoscut ca a parcat in locul mentionat in cuprinsul procesului verbal, sustinand insa ca nu se afla in zona de actiune a indicatorului ,,oprire interzsa,,, aspect contrazis de plansele foto depuse de catre intimata la dosarul cauzei.
In baza acestor considerente, retinand faptul ca petentul se face vinovat de savarsirea contraventiei retinute in sarcina sa prin procesul verbal contestat, instanta va respinge plangerea formulata, ca neintemeiata si va mentine ca legal si temeinic procesul verbal de contraventie.
Avand in vedere respingerea plangerii si mentinerea procesului verbal contestat, instanta va respinge si cererea petentului privind obligarea intimatei la plata sumei de 430 lei reprezentand contravaloarea taxei de ridicare autoturism, ca nefondata.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a intimatei POLITIA LOCALA IASI pentru cererea privind obligarea acesteia la plata sumei de 430 lei reprezentand contravaloarea taxei de ridicare autoturism.
Respinge plangerea formulata de petentul D. R. F., domiciliat in Iași, .. 83, ., jud. Iasi in contradictoriu cu intimata POLITIA LOCALA IASI, ca neintemeiata.
Mentine ca legal si temeinic procesul verbal . nr._ intocmit de intimata la data de 27.06.2014.
Respinge cererea petentului privind obligarea intimatei la plata sumei de 430 lei reprezentand contravaloarea taxei de ridicare autoturism, ca nefondata.
Cu apel in termen de 30 zile de la comunicare, calea de atac urmand a fi depusa la Judecatoria Iasi.
Pronuntata in sedinta publica azi, 18.03.2015.
Președinte, Grefier,
I. A. A. C.
Red. / tehnored. I.A. / 4 ex / 26.06.2015
| ← Revendicare imobiliară. Sentința nr. 3944/2015. Judecătoria IAŞI | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 3969/2015. Judecătoria... → |
|---|








