Pretenţii. Sentința nr. 6532/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6532/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 13-05-2015 în dosarul nr. 6532/2015
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 6532/2015
Ședința publică de la 13 Mai 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE T. B.
Grefier L. T.
Pe rol se află judecarea cauzei Civil privind pe reclamant . pe pârât T. G., pârât T. G.- prin CURATOR AV.N. I., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsind:
- reclamant - .>
- pârât - T. G.
- pârât - T. G.- prin CURATOR AV.N. I.
Procedura de citare este legal îndeplinită..
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la 06.05.2015 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru 13.05.2015, când în aceeași compunere, a hotărât:
INSTANȚA,
P. acțiunea înregistrată sub nr._/25.08.2014, reclamanta . chemat în judecată pe pârâtul T. G. solicitând să se dispună prin hotărâre judecătorească obligarea acestuia la:
- plata sumei de 115,20 lei cu titlu de preț ;
- plata sumei de 10,77 lei cu titlu de penalități;
- plata cheltuielilor de judecată.
Reclamanta arată că a prestat pârâtului T. G. servicii de salubritate în baza contractului nr._/2008, însă acesta nu a plătit prețul facturilor aferente perioadei mai 2013-sept.2013 în sumă de 115,20 lei, astfel că îi datorează și suma de 10,77 lei, cu titlu de penalități potrivit art. 8 din contract
Pârâtul nu a depus întâmpinare, deși a fost legal citat la domiciliul rezultat din evidențele MAI și nici chitanțe cu care să facă dovada achitării debitului
Întrucât citațiile au fost returnate cu mențiunea „destinatar nu mai locuiește la adresă” s-a dispus citarea pe portalul instanței și la ultimul domiciliu cunoscut și s-a desemnat curator potrivit disp.art.167 Cod procedură civilă în persoana d-lui avocat N. I. pentru a formula apărări.
În dovedirea pretențiilor sale reclamanta a depus înscrisuri.
În drept a invocat disp.art.1516 Cod civil, art.223 și art.411 al.1 pct.2 Cod procedură civilă.
De asemenea a făcut dovada că a convocat pe pârât în vederea realizării concilierii .
Curatorul desemnat a solicitat respingerea acțiunii întrucât reclamanta nu a făcut dovada comunicării facturilor emise către pârât.
Examinând actele dosarului instanța constată că reclamanta a prestat pârât servicii de salubritate în perioada mai 2013-sept.2013 în valoare de 115,20 lei, însă aceasta nu și-a îndeplinit obligațiile de plată a prețului la termenul fixat, astfel că îi datorează și suma de 10,77 lei cu titlu de penalități potrivit art. 8 din contract.
Pârâta nu a făcut dovada că a contestat vreo factură potrivit art.5.5 din contract
Acțiunea formulată este întemeiată și urmează a fi admisă potrivit disp. art. 1516 din Noul Cod Civil.
În temeiul art. 453 C. pr. civ. obligă pe pârât la plata sumei de 120 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Neprimirea facturilor nu exonerează beneficiarul de la plata serviciului prestat potrivit art.9 teza a 2-a din contract, acesta având obligația de a contacta furnizorul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamanta . sediul în Iași ,. în contradictoriu cu pârâtul T. G. cu domiciliul în Iași, .,.,., citat în timpul procesului la Cabinet avocat N. I. cu sediul în Iași, ., ., .
Obligă pe pârât să plătească reclamantei suma de 115,20 lei cu titlu de preț, suma de 10,77 lei cu titlu de penalități și suma de 120 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, ce se va înregistra la Judecătoria Iași .
Pronunțată în ședința publică azi,13.05.2015
Președinte, Grefier,
B. T. T. L.
RED.B.T./TEHNORED.L.T.
6 EX .02.06.2015
| ← Pretenţii. Sentința nr. 6543/2015. Judecătoria IAŞI | Pretenţii. Sentința nr. 6544/2015. Judecătoria IAŞI → |
|---|








