Plângere contravenţională. Sentința nr. 6746/2015. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 6746/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 18-05-2015 în dosarul nr. 41779/245/2014

Cod operator: 3171

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică din data de 18 Mai 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE –G. C. M.

GREFIER-C. L. R.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 6746

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petenta S.C. P. A. CURIER RAPID S.R.L. în contradictoriu cu intimata A. NAȚIONALĂ PENTRU ADMINISTRARE ȘI REGLEMENTARE ÎN COMUNICAȚII, având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică din data de 11.05.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință civilă, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru astăzi, când, în aceeași compunere, a hotărât:

INSTANȚA,

Deliberand asupra cererii de față, reține următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul JudecătorieiIasi la data de 21.11.2014, sub nr._/252/2014, petenta . RAPID SRL a solicitat anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . IS nr. 333 din 24.09.2014, încheiat de către intimata A. N. pentru Administrare si Reglementare in Comunicatii (ANCOM).

În fapt, petenta a arătat că procesul verbal este nelegal intrucat nu cuprinde referiri la gravitatea faptei savarsite sau la evaluarea pagubei pricinuite, confom art. 16 si 17 din OG nr. 2/2001, astfel incat la stabilirea si aplicarea sanctiunii nu s-a tinut cont de dispoz. art. 21 din OG nr. 2/2001.In consecinta petenta a precizat ca este de buna credinta, fapta retinuta nu a fost savarsita cu intentie, fiind un accident izolat datorat probabil volumului mare de trimiteri din ziua respectiva, astfel incat sanctiunea aplicata este disproportionata.

În drept, au fost invocate dispoz. OG nr. 2/2001 .

În susținerea plângerii, petenta a depus la dosarul cauzei actul contestat.

Actiunea a fost legal timbrata cu taxa judiciara de timbru in valoare de 20 lei, conform dispozitiilor art. 19 din OUG nr. 80/2013 .

La data de 10.02.2015 intimatul a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii, arătând că procesul-verbal atacat nu conține vicii de formă sau de fond, insotita de documentatia aferenta procesului verbal.

Analizând actele și lucrările cauzei, instanța constată următoarele:

Prin procesul-verbal de constatare a contravenției . IS nr. 333 din 24.09.2014, petenta . RAPID SRL a fost sancționata contravențional cu o amendă în cuantum de 5000 lei pentru încălcarea art.62 alin. 2 pct. 6 din OUG nr. 13/2013, constând în aceea că, in urma controlului efectuat la data de 24.09.2014 la punctul de lucru din mun. Iasi, .. 60, au constatat ca patru trimiteri postale introduse in reteaua postala nu erau inscriptionate cu data depunerii trimiterii postale, prin aceasta nerespectandu-se obligatia prevazuta la pct. 3.13.2-Anexa 1 la decizia Presedintelui ANRCTI nr. 2858/2007 .

După ce a constatat că plângerea a fost introdusă înlăuntrul termenului prevăzut de art. 31 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, instanța a procedat la verificarea, în conformitate cu dispozițiile art. 34 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, a legalității procesului-verbal de constatare și de sancționare a contravenției contestat, în acest sens constatând că acesta a fost încheiat cu respectarea prevederilor art. 17 din O.G. nr. 2/2001, prevăzute sub sancțiunea nulității procesului verbal.

In ceea ce priveste motivul de nulitate invocat de catre petenta cu privire la lipsa descrierii suficiente a faptei retinuta in sarcina sa, instanta apreciaza ca aceasta sustinere este neintemeiata. Astfel, instanta retine ca procesul verbal cuprinde toate elementele necesare, toate imprejurarile in care presupusa fapta a fost savarsita, pentru a putea analiza daca fapta exista si pentru corecta sa individualizare .

În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal de contravenție, instanta retine ca petenta nu contesta existenta in sine a faptei, pe care dealtfel o recunoaste prin insasi petitul plangerii, ci solicita instantei numai inlocuirea sanctiunii amenzii contraventionale cu avertisment .

Referitor la proporționalitatea sancțiunii aplicate, ținând seama de dispozițiile art. 34 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, care constituie dreptul comun în materie contravențională, instanța poate să aprecieze inclusiv asupra naturii și cuantumului sancțiunii ce se impune a fi aplicată contravenientei, în ipoteza în care prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal nu a fost răsturnată.

Conform art. 21 al. 3 din OG 2/2001, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientei și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

Având în vedere criteriile enunțate de art. 21 al. 3 din OG nr. 2/2001, precum și de contextul social și economic, instanța apreciază că sancțiunile aplicate sunt corect individualizate, acestea fiind proporționale cu gradul de pericol social al faptelor săvârșite, ținând seama de împrejurările în care aceasta au fost săvârșite, de modul de săvârșire a acestora, precum și de circumstanțele personale ale contravenientei.

Față de aceste considerente, instanța constată că procesul-verbal contestat este legal și temeinic, iar sancțiunea aplicata este corect individualizata, astfel încât instanța va respinge plângerea petentei ca fiind neîntemeiată si va mentine procesul verbal contestat .

Totodata instanta va lua act că partile nu au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea contravențională formulată de către petenta . RAPID SRL, cu sediul în Sibiu, ., jud.Sibiu, inregistrata sub nr. J_, CUI RO_ împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii contravenționale . IS nr. 333 din 24.09.2014, încheiat de către intimata A. N. pentru Administrare si Reglementare in Comunicatii (ANCOM), cu sediul in Bucuresti, .. 2, sector 3, ca neîntemeiată.

Mentine procesul verbal contestat.

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, ce se va depune la Judecatoria Iasi .

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18.05.2015.

Președinte, Grefier

M. G. C. R. C. L.

Red/tehnored.M.G.C.

4ex/26.06.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 6746/2015. Judecătoria IAŞI