Plângere contravenţională. Sentința nr. 7639/2015. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 7639/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 05-06-2015 în dosarul nr. 7639/2015

Cod operator: 3171

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică de la 05 Iunie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – judecător M. A.

Grefier C. P.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 7639

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petentul S. V. - Ș. și pe intimat POLIȚIA M. IAȘI - SECȚIA A II-A POLIȚIE, având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.

Procedura este completă, fără citarea părților.

Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 13 Mai 2015 cuvântul părților fiind consemnat în încheierea de ședință de la acea dată și care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 29 Mai 2015 și ulterior pentru astăzi, când:

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei de față:

Constată că la data de 12.01.2015 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași, sub nr. de dosar_, plângerea promovată de petentul S. V. Ș. împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/ 2014 întocmit de IPJ Iași.

Plângerea nu a fost motivată în fapt și în drept.

Plângerea, formulată în termen legal, a fost însoțită de împuternicire avocațială și de copii după: procesul verbal de contravenție contestat, cartea de identitate a petentului și dovada . nr._/2015.

La data de 08.02.2015, la solicitarea instanței, petentul a depus originalul procesului verbal de contravenție contestat, dovada achitării taxei de timbru în valoare de 20 de lei, potrivit art. 19 din OUG 80/2013 și precizări.

Susține că nu se face vinovat de contravenția reținută în sarcina sa și că agentul de politie nu a vrut să îi arate înregistrarea cu săvârșirea contravenției.

Invocă nulitatea procesului verbal de contravenție, motivat de faptul că în cuprinsul său a fost înserată în mod greșit data săvârșirii faptei, respectiv data de 09.01.2014.

Face referire la jurisprudența CEDO referitoare la prezumția de nevinovăție.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 16 al. 1, art. 17 din OG 2/2001, ale art. 118 din OUG 195/2002, art. 180 al. 5 din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002.

Intimatul a formulat întâmpinare.

Susține că petentul a fost sancționat prin procesul verbal de contravenție . nr._ pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 100 al. 3 lit. d din OUG 195/2002, constând în aceea că la data de 09.01. a condus autoturismul marca Ford, pe .. Iași, dinspre Piața E. spre Moara 1 Mai, iar la semaforul electric aflat în funcțiune, amplasat la intersecția cu P. P., acesta nu a respectat semnificația culorii roșii a semaforului.

Susține că agentul constatator a consemnat în mod eronat data săvârșirii contravenției ca fiind 09.01.2014 în loc de 09.01.2015, fapt ce constituie caz de nulitate absolută a procesului verbal de contravenție, potrivit art. 17 din OG 2/2001.

Precizează că plângerea formulată este întemeiată, iar ca efect al recunoașterii, susține că nu poate fi obligat la plata cheltuielilor de judecata.

In drept au fost invocate dispozițiile art. 148, art. 205, art. 454 cod procedura civila, art. 22 al. 1, art. 21 din OUG 77/2009 si art. 76 al. 1 lit. a din OUG 195/2002.

A solicitat judecata în lipsă.

Nu s-a solicitat administrarea altor probe în cauză.

Examinând cererea, prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate și a dispozițiilor legale incidente în cauză, instanța reține:

Prin procesul verbal de contravenție . nr._ petentul a fost sancționat cu 4 puncte amenda în valoare de 390 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 100 al. 3 lit. d din OUG 195/2002, constând în aceea că la data de 09.01. 2014 a condus autoturismul marca Ford, pe .. Iași, dinspre Piața E. spre Moara 1 Mai, iar la semaforul electric aflat în funcțiune, amplasat la intersecția cu P. P., acesta nu a respectat semnificația culorii roșii a semaforului.

Petentul a invocat nulitatea procesului verbal de contravenție motivat de faptul că în cuprinsul acestuia a fost trecută greșit data săvârșirii contravenției.

Din procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției, atacat în litigiul pendinte, rezultă că a fost încheiat în ziua de 09.01.2014, însă faptele contravenționale reținute în sarcina petentului au fost săvârșite în ziua de 09.01.2015.

Potrivit dispozițiilor art. 17 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, modificată, lipsa mențiunii privind data comiterii contravenției atrage nulitatea procesului verbal iar nulitatea se constata si din oficiu.

Instanța apreciază că menționarea datei greșite, echivalează cu lipsa acesteia, viciu sancționat cu nulitatea absoluta prin dispozițiile legale anterior menționate.

Urmează în consecință să admită plângerea și să anuleze procesul verbal de contravenție contestat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite plângerea promovată de petentul S. V. S., domiciliat în .. Valea L., jud. Iași, împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ întocmit de IPJ Iași, pe care îl anulează.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria Iași.

Pronunțată în ședință publica azi, 05.06.2015.

PREȘEDINTE

GREFIER

Pentru grefier aflat în concediul de odihnă,

semnează grefierul șef al secției civile,

Red / Tehnored. A.M

4 exemplare /02.07.2015.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 7639/2015. Judecătoria IAŞI