Plângere contravenţională. Sentința nr. 7899/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7899/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 11-06-2015 în dosarul nr. 7899/2015
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 7899/2015
Ședința publică de la 11 Iunie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE E. G.
Grefier M. G. P.
Pe rol se află judecarea acțiunii civile formulate de petentul M. C. în contradictoriu cu intimata Agenția Națională de Integritate, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă fiind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică din data de 21.05.2015, susținerile apărătorului ales al petentului fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din hotărâre, când, din lipsă de timp pentru deliberări, s-a amânat pronunțarea pentru 28.05.2015, 04.06.2015 și pentru azi, când,
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de fata constata următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 09.12.2014 sub numărul_, petentul M. C. a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună anularea procesului-verbal de constatare a contravenției ..N.I. nr. 586 încheiat la data de 18.11.2014 de către intimata Agenția Națională de Integritate.
În subsidiar petentul a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii aplicate prin procesul verbal menționat cu sancțiunea avertismentului, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecata.
În motivarea plângerii petentul a arătat ca are calitate de membru al Senatului Universității de Medicina si farmacie Gr. T. P. din Iași.
Susține petentul ca prin procesul verbal ce face obiectul cauzei s-a reținut ca prin decizia civila nr. 3118/03.07.2014 pronunțata de ICCJ- Secția de C. Administrativ au rămas definitive Rapoartele de evaluare nr._/G/II din data de 14.12.2011 si nr._/G/II din 19.12.2011 emise de ANI prin care a fost constata încălcarea regimului conflictelor de interese de către dl. A. V., rector al Universității de Medicina si Farmacie GR. T. P. din Iași.
În mod greșit s-a reținut insa ca petentul in calitate de membru al Senatului Universitar ar fi săvârșit prin acțiunile sale vreuna din contravențiile prevăzute de art. 25 si art. 26 din Legea nr. 176/2010 prin neaplicarea sancțiunii disciplinare conform solicitării 8808MD/24.07.2014 emisa de Ministerul Educației Naționale.
Susține petentul ca in calitate de membru al Senatului Universitarii GR. T. P. din Iași nu poate avea calitate de subiect activ al acțiunilor prevăzute de art. 25 si 26 din Legea nr. 176/2010.
În continuarea plângerii s-a arătat ca a fost sancționat in mod greșit pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 29 alin. 3 din lege nr. 176/2010.
Astfel, in calitate de membru al Senatului Universității nu a săvârșit nicio acțiune care sa conducă la neaplicarea sancțiunii disciplinare a ANI sau la neconstatarea încetării funcției publice. În calitate de membru al Senatului Universității nu are atribuția de a propune ordinea de zi a ședințelor forului decizional. În plus in cadrul universității exista entități cu atribuții exprese in sensul aplicării sancțiunilor disciplinare.
În continuarea plângerii formulate s-a arătat ca la data de 03.07.2014 ICCJ a pronunțat o hotărâre irevocabila in ce privește rapoartele întocmite de ANI referitoare la constatarea incompatibilității rectorului V. A.. Deși informația a fost publica, fiind difuzata in presa, membri senatului Universității nu au primit nicio informale oficiala.
Susține petentul ca adresa nr. 8808MD/24.07.2014 nu a fost adusa la cunoștința membrilor Senatului.
În mod greșit se retine in procesul verbal ca Senatul are atribuții in sensul demiterii rectorului fără a indica si mijlocul procedural prin care se putea realiza acest demers.
Atribuțiile senatului universității si ale rectorului sunt prevăzute in Legea nr. 1/2001 la art. 213 alin. 2 .
În acest text nu se regăsește nicio dispoziție referitoare la constatarea din oficiu a stării de incompatibilitate a Rectorului ca urmare a unei decizii a instanței de judecata.
Din coroborarea art. 25 si 26 din Legea nr. 176/2010 se poate considera ca ordinea de zi a senatului Universității trebuia modificat in sensul includerii unui punct pentru a se lua act de decizia ICCJ in termen legal conform prevederilor Cartei Universitare. Potrivit Cartei Universitare insa doar o treime din membrii Senatului, sau Președintele acestuia puteau introduce acest punct pe ordinea de zi.
Invoca petentul dispozițiile din Regulamentul de organizare si funcționare a compartimentului academic al UMF Iași si arata ca rectorului universității ii revenea obligația de a sesiza pe președintele Senatului Universității pentru efectuarea demersurilor privitoare la modificarea intervenita in structura universității. În plus tot rectorului ii revenea obligația de a demisiona de îndată ce a aflat ca desfășurarea activității sale contravine legii. Se mai arata ca potrivit prevederilor Regulamentului Senatul poate analiza activitatea Rectorului doar prin comisiile de specialitate, in cazul de fata prin Comisia de Etica, acesta din urma entitate neîndeplinindu-și insa atribuțiile. În plus Senatul nu se poate autosesiza,, acesta întrunindu-se doar la convocarea președintelui Senatului, a Rectorului, a Consiliului de Administrație respectiv a unei treimi din membrii săi.
Se mai arata in plângerea formulata ca la data de 29.08.2014 a început activitatea UMF Iași iar la data de 29.09.2014 a avut loc prima ședința a Senatului, ședința in care nu a avut loc nici măcar o informare cu privire la situația ce face obiectul prezentei cauze. Ulterior, președintele Senatului a transmis membrilor acestuia prin e-mail o informare privind corespondenta purtata cu Ministerul Educației Naționale si ANI.
Prima ședința in care inclusa pe ordinea de zi probleme in discuție este cea din data de 20.10.2014, in acesta ședința nefiind insa introdus un punct care sa supună la vot constatarea sancțiunii disciplinare sau încetarea mandatului rectorului, astfel ca nu se poate retine existenta unei acțiuni sau inacțiuni din partea petentului care sa contravină legii. S-a mai arătat ca in acesta ședința nu li s-a adus la cunoștința membrilor Senatului daca Ministerul Educației Naționale a adresat sau nu o cerere Senatului in care sa solicite eliberarea din funcție a Rectorului.
Mai arata petentul ca in ședința din 20.11.2014 a fost pusa pe ordinea de zi a Senatului discutarea moțiunii depuse de unul dintre membri in care a fost reluata o propunere anterioara de organizare a unui referendum pentru demiterea rectorului. În condițiile in care UMF trimisese adrese către Avocatul Poporului si ANI, Senatul a aprobat amânarea declanșării referendum-ului pana la primirea răspunsurilor la acele adrese.
Susține petentul in continuare ca procesul verbal este nelegal întocmit in fiind încălcate dispozițiile art. 17 din O.G. 2/2001, in condițiile in care intimata nu a verificat prealabil sancționării sale cronologia evenimentelor, procedurile urmate si nici nu a identificat personale implicate in situația creata.
Arata petentul ca nu poate fi atrasa răspunderea sa contravenționala in condițiile in care nu ar fi putut determina o treime din membrii senatului in sensul inițierii unei ordini de zi si nici nu ar fi putut influenta deciziile președintelui Senatului.
În consecința petentul a solicitat admiterea plângerii așa cum a fost formulata.
În subsidiar petentul a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertismentul in baza art. 19 din O.G. 2/2001.
În dovedire a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
Intimata a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii formulate ca nefondata.
În motivare intimata a arătat ca după rămânerea definitiva a Rapoartelor de evaluare nr._/G/II/14.12.2011 si nr._/G/II/19.12.2011 ANI a solicitat Ministerului Educației Naționale prin adresa nr._/G/II/2014 luarea masurilor legale ce se impuneau in cazul d-lui V. A..
La rândul sau Ministerul Educației Naționale a solicitat Senatului universitar al UMF Gr. T. P. Iași prin adresa nr. 8808/MD/24.07.2014 sa aplice sancțiunea disciplinara corespunzătoare, respectiv sa îl demită pe Rectorul Universității.
Invoca intimata dispozițiile art. 26 alin. 1 lit. k din legea nr. 176/2010 si pe cele ale art. 212 alin. 2 din Legea nr. 1/2011 si arata ca in mod corect a fost sancționat petentul in baza art. 29 alin. 3 din Legea nr. 176/2010.
Susține intimata in continuare ca sunt nefondate susținerile referitoare la nelegalitatea procesului verbal in condițiile in care descrierea faptei si a împrejurărilor in care a fost săvârșita acesta sunt menționate expres in conținutul acestuia.
Nu pot fi primite nici susținerile referitoare la nulitatea procesului verbal pentru lipsa obiecțiunilor petentului din cuprinsul acestuia, având in vedere dispozițiile art. 16, 17 si 26 din O.G. 2/2001 precum si împrejurarea ca procesul verbal a fost întocmit in lipsa contravenientului.
În plus nerespectarea dispozițiilor art. 16 alin. 7 din O.G. 2/2001 atrage doar nulitatea relativa a procesului verbal, astfel cum a stabilit I.C.C.J. prin decizia nr. XXII/19.03.2007.
În ce privește temeinicia procesului verbal intimata a arătat ca membrii Senatului aveau obligația aplicării sancțiunii disciplinare după data de 03.07.2014 – data rămânerii definitive a raportului de evaluare, sau eventual, după data de 24.07.2014- data adresei Ministerului Educației Naționale.
Fapta petentului este una omisiva, astfel ca vinovăția acestuia rezulta din însăși neîndeplinirea obligației ce ii revenea in virtutea legii.
Invoca intimata in continuare dispozițiile art. 25, art. 26 si art. 29 alin. 3 din legea nr. 76/2010 si pe cele ale art. 207, art. 208, art. 213, art. 114,. art. 312, art., 313 si pe cele ale art. 212 alin. 2 din legea nr. 1/2011 si arata ca Senatul, prin membrii săi trebuia sa demareze toate procedurile pe care le considera necesare pentru a adopta o decizie care sa pună in aplicare hotărârea instanței supreme.
Petentul a fost sancționat în pentru că face parte din entitatea cu atribuții în aplicarea sancțiunii disciplinare, respectiv demiterea rectorului.
În plus, in ciuda demersurilor repetate in sensul aducerii la cunoștința a situației create Senatul UMF Iași nu a dovedit ca a intenționat sa îl demită pe rectorul Universității, nedepunând nicio diligenta in acest sens.
Din contră, toate acțiunile Senatului dovedesc fără echivoc refuzul, intenția de a se opune punerii aplicare a Rapoartelor de evaluare nr._/G/l 1/14.12.2011 și nr._/G/II/19.12.2011 emise de Agenția Națională de Integritate prin care a fost constatată încălcarea regimului conflictelor de interese de către A. V., rector al Universității menționate. Deși prin adresa nr. 8808MD/24.07.2014 Ministerul Educației Naționale a solicitat Senatului universitar al Universității de Medicină și Farmacie "G. T. P." Iași să aplice sancțiunea disciplinară corespunzătoare, respectiv să îl demită pe rectorul Universității - A. V., Senatul înțeles doar să emită o decizie prin care s-a luat act de măsura suspendării temporare a calității de ordonator de credite al acestuia. Prin adresa nr._/26.09.2014, înregistrată la Agenția Națională de Integritate sub nr._/G/II/06.10.2014, a comunicat faptul că Senatul Universitar nu are abilitatea de a-l demite pe rector, deși, o asemenea atribuție este prevăzută de Legea 1/2011 în sarcina Senatului.
Sancționarea rectorului nu a fost lăsata la latitudinea Senatului Universității ci a fost impusa in baza Legii, senatul trebuind sa ia act de ea. Din interpretarea coroborata a dispozițiilor Legii nr. 176/2010 si a articolelor 312, 313, si 212 alin. 2 din legea nr. 1/2011 rezulta ca Senatul avea nu numai atribuția de a aplica sancțiunea disciplinare dar si atribuția de a-l demite pe rectorul Universității, in cauza fiind îndeplinite condițiile legale pentru sancționarea petentului in calitatea sa de membru al acestei entități.
În consecința intimata a solicitat respingerea plângerii formulate de petent ca nefondata.
În drept au fost invocate dispozițiile Constituției României, Legea nr. 176/2010, O.G. 2/2001, legea nr. 1/2011 Codul de procedura civila si Codul civil.
In cauza a fost încuviințata administrarea probei cu înscrisuri.
Analizând actele si lucrările dosarului de fata instanța retine următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare si sancționare a contravențiilor . nr. 586/18.11.2011 întocmit de intimata Agenția Națională De Integritate, petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 2.000 lei, reținându-se în sarcina sa săvârșirea contravenției prevăzute de art. 25 și art. 26 Legea 176/2010 care este sancționată de art. 29 alin. 3 din același act normativ.
S-a reținut că, urmare a rămânerii definitive și irevocabile (prin pronunțarea deciziei nr. 3118/03.07.2014 a ICCJ – Secția de C. Administrativ și Fiscal) a rapoartelor de evaluare nr._/G/II/14.12.2011 și nr._/G/II/19.12.2011 emise de către ANI (prin care a fost constatată încălcarea regimului conflictelor de interese de către A. V., rector al Universității de Medicină și Farmacie „G. T. P.” Iași), în calitate de membru al Senatului universitar din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „G. T. P.” Iași (entitate cu atribuții în sensul demiterii), nu a aplicat (în baza solicitării nr. 8808MD/24.07.2014 emisă de Ministerul Educației Naționale) sancțiunea disciplinară in temeiul dispozițiilor art. 25 si art. 26 din legea nr. 176/2010.
În cuprinsul procesului verbal s-a menționat faptul ca acest act a fost întocmit la sediul intimatei, in lipsa contravenientului, agentul constatator aflându-se in imposibilitate obiectiva de a identifica un martor care sa confirme situația prevăzuta de art. 19 din O.G. 2/2001.
Sub aspectul legalității, actul sancționator a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art.16 si 17 din O.G.2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute.
Astfel, instanța retine ca agentul constatator a respectat dispozițiile legale și au întocmit procesul verbal în conformitate cu dispozițiile normative în vigoare, nefiind lovit de nulitate absolută, fiind cuprinse toate mențiunile obligatorii, respectiv completându-se atât numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator cât și numele și prenumele petentului a cărei lipsă atrage sancțiunea nulității absolute. in plus procesul verbal este semnat pe fiecare pagina de agentul constatator.
Contrar celor susținute de petent in plângerea formulata, in cauza nu este incident nici un motiv de nulitate absoluta a procesului verbal, fapta săvârșita de petent fiind corect si detaliat descrisa in cuprinsul actului întocmit de către intimata.
În consecința instanța retine ca au fost respectate in cauza dispozițiile art. 16 alin. 1 din O.G. 2/2001.
De altfel, instanța observa ca in cuprinsul plângerii formulate atunci când a detaliat motivele pentru care considera ca procesul verbal nu respecta dispozițiile art. 17 din O.G. 2/2001 petentul nu a făcut nicio trimitere la modul in care agentul constatator a descris fapta pentru care a aplicat sancțiunea ci a invocat aspecte legate de lipsa unor verificări si demersuri prealabile sancționării sale din partea intimatei (arătând ca intimata nu a verificat înainte de a întocmi procesul verbal procedurile urmare si nici nu a procedat la identificarea persoanelor implicate in situația creata)
In ce privește temeinicia procesului verbal, din analiza probelor administrate în cauză rezultă că petentul se face vinovat de săvârșirea contravenției, instanța urmând să rețină situația de fapt așa cum este descrisă în procesul verbal.
În acest sens, instanța reține că O.G. nr.2/2001 nu conține dispoziții exprese privind valoarea probantă a procesului-verbal de constatare a contravenției, condiții în care se apreciază, de către instanță, că actul sancționator face dovada deplină asupra situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară, bucurându-se de o prezumție relativă de adevăr. Contravenientul poate, deci, să dovedească liber, cu orice mijloc de probă, caracterul nereal al mențiunilor înscrise în procesul-verbal.
Din perspectiva jurisprudenței Curții europene a drepturilor omului în materia prezumției de nevinovăție sub aspectul sarcinii probei, art.6 par. 2 din Convenției nu interzice existenta unor prezumții de fapt sau de drept (Salabiaku c. Franta din 07.10.1988). Prin reglementarea acestor prezumții, statele trebuie sa respecte cerința proporționalității între mijloacele folosite și scopul legitim urmărit (Janosevic c. Suedia par.101).
Așadar, prezumția de legalitate de care se bucura procesul verbal de constatare a contravenției nu este, per se, contrara dispozițiilor art. 6 par.2 din Convenție. Autorului contravenției i se asigură fără nicio îngrădire dreptul de a se adresa justiției, cerând anularea procesului verbal de constatare a contravenției iar . situație, este firesc ca el sa dovedească netemeinicia sau nelegalitatea constatării contravenției sau a sancțiunii aplicate.
Aceasta nu înseamnă răsturnarea sarcinii probei, ci aplicarea principiului general potrivit căruia cel care face o afirmație in justiție trebuie s-o dovedească.
Persoana împotriva căreia s-a întocmit procesul-verbal de constatare a contravenției nu este pusă în fața unui verdict definitiv de vinovăție și de răspundere, ci doar în fața unui act administrativ de constatare, al cărui cuprins poate fi contestat prin formularea de obiecțiuni în momentul întocmirii și ale cărui efecte pot fi înlăturate prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege. Procesul-verbal de constatare a contravenției stabilește definitiv vinovăția persoanei în cauză numai în condițiile în care aceasta nu înțelege să se folosească de căile prevăzute de lege pentru a-l contesta, în care intră și dreptul de a face obiecțiuni.
Instanța reține că petentului i s-a asigurat dreptul la un proces echitabil, acordându-i-se posibilitatea de a propune probe.
În speță, petentul nu a dovedit o situație de fapt contară celei reținute prin procesul verbal.
Dimpotrivă, din probele administrate rezulta ca petentul se face vinovat de săvârșirea contravenției reținute in sarcina sa.
Astfel din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezulta ca în urma rămânerii definitive și irevocabile a rapoartelor de evaluare nr._/G/II/14.12.2011 și nr._/G/II/19.12.2011 emise de către ANI, prin pronunțarea deciziei nr. 3118/03.07.2014 a ICCJ – Secția de C. Administrativ și Fiscal, Ministerul Educației Naționale a emis adresa nr. 8808MD/24.07.2014, prin care a pretins Universității de Medicină și Farmacie Gr.T. P. Iași, luarea măsurilor ce se impuneau, iar ANI a emis cu același scop adresa nr._/II/17.09.2014.
Prin adresa nr._/26.09.2014 (filele 69-70 din dosar), trimisă de această instituție către ANI, Universitatea recunoștea primirea acestei ultime adrese și arăta că Senatul nu are atribuția de a lua această măsură a demiterii Rectorului, indicând dispozițiile art. 52 alin. 4 și art. 82 alin. 3 din Carta universitară și Regulamentul Senatului. Totodată, Universitatea informa ANI că s-a depus o contestație în anulare împotriva soluției Înalte Curți de Casație și Justiție, și făcea referire la Ordinul MEN nr. 513/11.09.2014, prin care s-a dispus măsura suspendării calității de ordonator de credite a rectorului, Universitatea luând act de aceasta prin Decizia nr. 880/22.09.2014.
Prin adresa nr._/22.09.2014 (filele 66-67 dosar), emisă de Universitatea de Medicină și Farmacie Gr.T. P. Iași către Minister, se atrăgea atenția și asupra relei-credințe a intimatei în inițierea demersului demiterii rectorului, cu indicarea OUG 49/2014. De asemenea, atrăgea atenția cu privire la termenul de 6 luni, în care poate fi aplicată sancțiunea.
Prin Hotărârea Senatului Universității nr. 9/26.09.2014, s-a decis (la punctul 12, având nota marginală „Diverse”) aplicarea prevederilor legii 176/2010 în sensul de a trimite cazul profesorului V. A. în fața Comisiei de Etică, în vederea sancționării acestuia.
Prin plângerea formulata petentul a susținut ca nu ar avea calitatea ceruta pentru a se retine încălcarea dispozițiilor art. 25 si 26 din Legea nr. 176/2010 si ca Senatul Universității nu ar avea atribuții in sensul demiterii rectorului.
Instanța retine ca aceste susțineri sunt nefondate.
Sub aceste aspect instanța retine ca potrivit art. 29 alin. 3 din Legea nr. 176/2010: Neaplicarea sancțiunii disciplinare sau neconstatarea încetării funcției publice, după caz, atunci când actul de constatare a rămas definitiv, constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 50 lei la 2.000 lei, dacă fapta nu constituie infracțiune.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 312 alin. 1 Legea 1/2011 „personalul didactic și de cercetare, personalul didactic și de cercetare auxiliar, precum și cel de conducere, de îndrumare și de control din învățământul superior răspunde disciplinar pentru încălcarea îndatoririlor ce îi revin potrivit contractului individual de muncă, precum și pentru încălcarea normelor de comportare care dăunează interesului învățământului și prestigiului unității/instituției. Normele de comportare sunt stabilite în Carta universitară, fără a aduce atingere dreptului la opinie, libertății exprimării și libertății academice.” A.. 2 al aceluiași articol prevede sancțiunile disciplinare care se pot aplica personalului didactic și de cercetare după cum urmează: „a) avertisment scris; b) diminuarea salariului de bază, cumulat, când este cazul, cu indemnizația de conducere, de îndrumare și de control;c) suspendarea, pe o perioadă determinată de timp, a dreptului de înscriere la un concurs pentru ocuparea unei funcții didactice superioare ori a unei funcții de conducere, de îndrumare și de control, ca membru în comisii de doctorat, de master sau de licență;d) destituirea din funcția de conducere din învățământ; e) desfacerea disciplinară a contractului de muncă. „
Conform art. 313 alin. 1 din același act normativ, „în instituțiile de învățământ superior, propunerea de sancționare disciplinară se face de către șeful de departament sau de unitate de cercetare, proiectare, microproducție, de către decan ori rector sau de cel puțin 2/3 din numărul total al membrilor departamentului, consiliului facultății sau senatului universitar, după caz. Aceștia acționează în urma unei sesizări primite sau se autosesizează în cazul unei abateri constatate direct.(2) Sancțiunile disciplinare prevăzute la art. 312 alin. (2) lit. a) și b) se stabilesc de către consiliile facultăților. Sancțiunile disciplinare prevăzute la art. 312 alin. (2) lit. c) - e) se stabilesc de către senatele universitare.”
De asemenea, conform dispozițiilor art. 212 alin. 2, „rectorul poate fi demis de către senatul universitar, în condițiile specificate prin contractul de management și Carta universitară.”
Din interpretarea acestor dispoziții legale rezulta in mod cert ca senatul universității avea atribuția de a-l demite pe rector, in acest sens fiind dispozițiile art. 312 alin. 2 lit. d din Legea nr. 1/2011 dar si cele ale art. 212 alin. 2 din același act normativ.
Or in condițiile in care petentul avea la data sancționării sale calitatea de membru al senatului Universității instanța retine ca in mod corect a fost atrasa răspunderea contravenționala a acestuia.
Este adevărat ca potrivit art. 213 alin. 5 din legea nr. 1/2011: (5) Senatul universitar poate fi convocat de rector sau la cererea a cel puțin o treime dintre membrii senatului universitar.
Simpla împrejurare ca petentul nu ar fi putut in mod individual sa convoace ședințele Senatului nu este de natura a-l exonera pe acesta de răspunderea contravenționala.
Astfel, din actele de la dosar instanța constata ca după primirea adresei din partea Ministerului Educației Naționale prin care aceasta instituție a pretins Universității de Medicină și Farmacie Gr.T. P. Iași, luarea măsurilor ce se impuneau au avut loc mai multe ședințe ale Senatului Universități.
Chiar daca, așa cum a susținut petentul, in ședința din data de 29.07.2014 membrilor senatului nu li s-a adus la cunoștința împrejurarea ca a fost emisa acea adresa, din înscrisurile de la dosare rezulta ca in următoarele ședințe ale senatului – cea din data de 26.09.2014 si cea din data de 21.10.2014 – membrii senatului aveau cunoștința de conținutul acelei adrese si cu toate acestea nu au întreprins nicio măsura in scopul demiterii rectorului (aspect relevat si de corespondenta purtata intre membrii senatului)
Nu pot fi primite nici susținerile petentului in sensul ca in cauza revenea Rectorului Universității obligația de a-si da demisa din funcția ocupata.
Acesta întrucât, așa cum s-a reținut anterior, senatul universității avea atribuția de a-l demite pe rector .
Analizând sancțiunea aplicată prin procesul verbal contestat, instanța constată că aceasta respecta dispozițiile art. 21 alin. (3) din O.G. nr.2/2001, conform cărora la aplicarea sancțiunii se ține seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire, de scopul urmărit, precum și de urmarea produsă, astfel încât sancțiunea să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei. Sub acest aspect instanța retine ca fapta săvârșita de petent prezintă un grad ridicat de pericol social fiind pe deplin justificata aplicarea unei sancțiuni in cuantumul maxim prevăzut de lege.
În aceste condiții, ținând cont de faptul că, pe de o parte, petentul nu a făcut contradovadă asupra celor reținute în procesul verbal, iar pe de alta parte, fata de dispozițiile art. 21 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, sancțiunea aplicată a fost corect individualizată, instanța urmează să respingă ca neîntemeiată plângerea formulată de către petent.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca nefondata plângerea contravențională formulată de petentul C. M., CNP_, domiciliat în Iași, .. 49, .. A3, ., județul Iași, împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției ..N.I. nr. 586/18.11.2014, proces verbal întocmit de intimata Agenția Națională de Integritate, CUI_, cu sediul în București, .. 15, sector 1 București.
Cu apel in termen de 30 de zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Judecătoria Iași.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 11.06.2015.
Președinte, Grefier,
G.E. P.M.
RED./TEHNORED. G.E.
4 EX/31.08.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 7816/2015.... | Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 7901/2015.... → |
|---|
