Rezoluţiune contract. Sentința nr. 7814/2015. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 7814/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 10-06-2015 în dosarul nr. 7814/2015

Acesta nu este document finalizat

Cod operator: 3171

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică de la 10 Iunie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE R. E. I.

Grefier A. G. M.

Sentința civilă Nr. 7814/2015

Pe rol se află judecarea cauzei Civil privind pe reclamant A. A. și pe pârât T. Z., pârât T. A., având ca obiect rezoluțiune contract.

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 20.05.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta, când, din lipsă de timp pentru deliberări s-a amânat pronunțarea pentru data de 27.05.2015 și ulterior pentru azi când,

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 25 iulie 2014, sub număr dosar_, reclamanta A. A. in contradictoriu cu pârâții T. Z. și T. A. a solicitat pronunțarea unei hotărâri prin care să se constate rezoluțiunea de plin drept a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub numărul 1450/30.11.2011, la BNP C. G. V..

In motivarea cererii s-a arătat că la data de 30 noiembrie 2011 reclamanta a vândut pârâților terenul identificat prin contractul autentic nr.1450/30.11.2011, la prețul de 4100 lei. Din această sumă, reclamanta a primit la momentul încheierii contractului suma de 600 lei, urmând ca restul de 3500 lei să o primească integral la data de 30 martie 2012. A invocat că in contract s-a prevăzut că in cazul neplății restului de preț până la data de 30.03.2012, contractul se va desființa de plin drept, fără punere in întârziere sau orice altă formalitate prealabilă, fără intervenția instanței și fără acordarea vreunui termen de grație, părțile urmând să fie repuse in situația anterioară in virtutea pactului comisoriu de grad IV.

Reclamanta a precizat că pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale astfel încât se impune constatarea rezoluțiunii de plin drept a contractului, cu consecința radierii dreptului de proprietate a pârâților asupra terenului.

In drept, au fost invocate prevederile art. 1549, art. 1550, art. 1724, art. 909 și art. 910 din Codul civil, art. 112 Cod procedură civilă.

Cererea fost legal timbrată.

Pârâții au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea cererii, ca nefondată. Au arătat că s-a convenit ca restul sumei, de 3500 lei, să fie achitată ulterior, după ce urma să fie emis titlul de proprietate pentru terenul situat in imediata vecinătate a terenului cumpărat. Au invocat că titlul de proprietate ar fi trebuit să fie emis până la data de 30 martie 2012, însă datorită unor erori ale Comisiei locale de fond funciar C., documentația a fost returnată de OCPI in două rânduri, astfel încât titlul de proprietate nr._ a fost emis abia la data de 3 ianuarie 2013.

Au precizat că după ce au intrat in posesia titlului de proprietate nr._ din 3 ianuarie 2013 au luat legătura cu reclamanta pentru a-i achita diferența datorată, însă aceasta a refuzat.

S-a mai arătat că sunt dispuși să plătească suma de 3500 lei și dobânzile aferente întrucât terenul cumpărat este singura cale de acces către terenul proprietate al pârâților.

In drept, au invocat prevederile art. 1524 cod civil și art. 205 Cod procedură civilă.

S-a solicitat judecata in lipsă, conform prevederilor art. 411 Cod procedură civilă.

A fost încuviințată proba cu înscrisuri și proba cu interogatoriu și respinsă proba testimonială in raport de obiectul cauzei.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

In fapt:

La data de 30 noiembrie 2011 reclamanta Abalașei A. a vândut pârâtei T. Z., căsătorită cu T. A., având regimul matrimonial al comunității de bunuri terenul identificat prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.1450/30.11.2011, la BNP C. G. V. (filele nr.5-7).

Prețul stabilit de părți a fost de 4100 lei. Din această sumă, reclamanta a primit la momentul încheierii contractului suma de 600 lei, urmând ca restul de 3500 lei să o primească integral la data de 30 martie 2012.

In contract părțile au mai convenit că in cazul neplății restului de preț până la data de 30.03.2012, contractul se va desființa de plin drept, fără punere in întârziere sau orice altă formalitate prealabilă, fără intervenția instanței și fără acordarea vreunui termen de grație, părțile urmând să fie repuse in situația anterioară in virtutea pactului comisoriu de grad IV.

Termenul stabilit de comun acord - 30 martie 2012 a expirat fără ca pârâții să achite diferența de 3500 lei, aspect confirmat de probele administrate.

In drept:

Potrivit art. 1724 Cod civil, Când cumpărătorul nu a plătit, vânzătorul este îndreptățit să obțină fie executarea silită a obligației de plată, fie rezoluțiunea vânzării, precum și, în ambele situații, daune-interese, dacă este cazul.

Art. 1549 Cod civil prevede: 1) Dacă nu cere executarea silită a obligațiilor contractuale, creditorul are dreptul la rezoluțiunea sau, după caz, rezilierea contractului, precum și la daune-interese, dacă i se cuvin. (2) Rezoluțiunea poate avea loc pentru o parte a contractului, numai atunci când executarea sa este divizibilă. De asemenea, în cazul contractului plurilateral, neîndeplinirea de către una dintre părți a obligației nu atrage rezoluțiunea contractului față de celelalte părți, cu excepția cazului în care prestația neexecutată trebuia, după circumstanțe, să fie considerată esențială.

(3) Dacă nu se prevede altfel, dispozițiile referitoare la rezoluțiune se aplică și în cazul rezilierii.

Art. 1550 Cod civil (1) Rezoluțiunea poate fi dispusă de instanță, la cerere, sau, după caz, poate fi declarată unilateral de către partea îndreptățită. (2) De asemenea, în cazurile anume prevăzute de lege sau dacă părțile au convenit astfel, rezoluțiunea poate opera de plin drept.

Concluzia instanței:

Noul legiuitor reglementează expressis verbis dreptul creditorului la rezoluțiunea contractului pentru cauză de neexecutarea a prestațiilor de către debitor în situația în care acesta nu a cerut executarea silită a obligațiilor contractuale (art. 1549 alin.1 din noul Cod civil). Coroborând dispozițiile art.1549 alin.1 cu cele ale art.1516 din noul Cod civil, remarcăm faptul că creditorul unei obligații neexecutate are un drept de opțiune, astfel acesta poate, la alegerea sa și fără a pierde dreptul la daune-interese, dacă i se cuvin: a) să ceară sau, după caz, să treacă la executarea silită a obligației; b) să obțină, dacă obligația este contractuală, rezoluțiunea contractului sau, după caz, reducerea propriei obligații corelative; c) să folosească, atunci când este cazul, orice alt mijloc prevăzut de lege pentru realizarea dreptului său.

Instrumentul cel mai eficace, care are rolul de a repune părțile în situația anterioară, ca și cum contractul nu ar fi existat, este rezoluțiunea, care este o instituție prin care se sancționează neexecutarea obligațiilor asumate prin contract.

Instanța reține că rezoluțiunea este o sancțiune a neexecutării culpabile a uneia dintre obligațiile care-și servesc reciproc de cauză, izvorâtă dintr-un contract sinalagmatic cu executare imediată, constând în desființarea retroactivă a acestuia și repunerea părților în situația existentă anterior încheierii sale, fie pe cale judiciară (rezoluțiunea judiciară), la cererea părții care și-a executat obligația, fie pe cale convențională, când părțile stipulează de comun acord desființarea contractului pentru neexecutare (rezoluțiunea convențională).

Părțile din acest dosar au prevăzut in contract un pact comisoriu de gradul IV, iar o asemenea stipulație are drept efect desființarea necondiționată a contractului, de îndată ce a expirat termenul de executare, fără ca obligația să fi fost adusă la îndeplinire. În prezența acestui pact, rolul instanței este înlăturat în totalitate în privința pronunțării rezoluțiunii, ea putând eventual constata dacă sunt îndeplinite toate condițiile cuprinse în pact.

Instanța constată că pârâta T. Z. nu și-a îndeplinit obligația de a achita la termenul prevăzut in contract diferența de preț pentru terenul vândut, astfel încât reclamanta este îndreptățită să solicite instanței să constate că rezoluțiunea a operat la expirarea termenului – 30 martie 2012.

Constată instanța că eventualele dificultăți întâmpinate de pârâți in obținerea titlului de proprietate cu privire la terenul vecin nu are relevanță in cauză, nefiind de natură a împiedica desființarea necondiționată a contractului.

Față de aceste considerente, instanța va admite cererea formulată de reclamanta A. A., in contradictoriu cu pârâții T. Z. și T. A..

Va constată rezoluțiunea de plin drept a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub numărul 1450/30.11.2011, la B.N.P. C. G. V., încheiat intre reclamanta A. A. și pârâții T. Z. și T. A., cu consecința repunerii părților in situația anterioară încheierii actului.

Cu privire la cheltuielile de judecată solicitate, raportat la soluția ce urmează a se pronunța și la prevederile art. 453 Cod procedură civilă, instanța va obliga pârâții să plătească reclamantei suma de 1092 lei,din care 292 lei taxă judiciară de timbru și 800 lei onorariu avocat conform chitanței nr. 117/20.05.2015, depuse in original la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată de reclamanta A. A., cu domiciliul procedural ales la Cabinet Avocat B. A. D., din Iași, ., ., apart. 6, jud. Iași in contradictoriu cu pârâții T. Z. și T. A., cu domiciliul in ..

Constată rezoluțiunea de plin drept a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub numărul 1450/30.11.2011, la B.N.P. C. G. V., încheiat intre reclamanta A. A. și pârâții T. Z. și T. A., cu consecința repunerii părților in situația anterioară încheierii actului.

Obligă pârâții să plătească reclamantei suma de 1092 lei cheltuieli de judecată, din care 292 lei taxă judiciară de timbru și 800 lei reprezentând onorariu avocat conform chitanței nr. 117/20.05.2015.

Cu drept de apel in termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Iași.

Pronunțată in ședință publică, astăzi, 10 iunie 2015.

Președinte,Grefier,

I. R. ElenaMatei A. G.

Pentru grefier aflat in C.O.

semnează grefierul șef al Secției civile

Red./ Tehnored.: I.R.E. -22.07.2015 / 5 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Rezoluţiune contract. Sentința nr. 7814/2015. Judecătoria IAŞI