Plângere contravenţională. Sentința nr. 8342/2015. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 8342/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 22-06-2015 în dosarul nr. 1799/245/2015

Cod operator: 3171

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică din data de 22 Iunie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE –Ș. A. P.

GREFIER-C. L. R.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 8342

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petentul A. C. în contradictoriu cu intimatul I.P.J. IAȘI SERVICIUL RUTIER, având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la data de 25.05.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință civilă, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 08.06.2015, când pentru același motiv a amânat pronunțarea pentru astăzi, când, în aceeași compunere, a hotărât:

INSTANȚA,

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 27.01.2015, sub nr._, petentul A. C. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul I. Iași, anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/10.01.2015.

În fapt, petentul a arătat că a fost sancționat pentru că s-a deplăsat cu căruța pe drumul european. agentul constatator i-a cerut actul de identitate, iar petentul i-a spus că-și cunoaște pe de rost datele de identitate. Agentul constataor i-ar fi comunicat petentului că-i dă doar un avertiemnt verbal cu privire la faptul că nu ar avea voie să circule cu căruța pe drumul european însă, ulterior, petentului i s-a comunicat procesul-verbal contestat. Petentul precizează că familia sa are o situație financiară precară.

Plângerea nu a fost motivată în drept.

Plângerea a fost legal timbrată cu 20 lei taxă de timbru.

Intimatul a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată, apreciind că procesul-verbal de contravenție a fost temeinic și legal întocmit. S-a depus raport scris al agentului constatator privind fapta.

Analizând actele și lucrările cauzei, instanța constată următoarele:

Prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/10.01.2015 petentul a fost sancționat contravențional cu o amendă în cuantum de 877,5 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 102 alin. 1 pct. 3 din OUG nr. 195/2002, constând în aceea că la data de 20.01.2015, ora 18.30, a condus pe DE 583 un vehicul cu tracțiune animală neînregistrat. Prin același proces-verbal de contravenție petentul a fost sancționat contravențional cu o amendă în cuantum de 195 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 99 alin. 1 pct. 11 din OUG nr. 195/2002, constând în aceea că nu atelajul nu era dotrat cu elemente de siguranță și protecție. Totodată, petentul a fost sancționat cu avertisment în baza art. 101 alin.1 pct. 18 din OUG nr. 195/2002 întrucât nu avea asupra sa actul de identitate.

Instanța, analizând procesul-verbal de contravenție atacat, constată că, din punct de vedere al formei, acesta întrunește cerințele legale, neexistând nici unul dintre cazurile prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001, care ar atrage anularea procesului-verbal și care pot fi invocate din oficiu de către instanță.

În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal de contravenție, instanța constată că petentul nu a fost sancționat contravențional pentru că a circulat cu căruța pe un drum europrean, ci pentru că această căruță nu era înregistrată. Or, petentul nu a probat că atelajul ar fi fost înmatriculat. De asemenea, petentul nu a probat că atelajul ar fi fost dotat cu elemente de siguranță și protecție și a recunoscut că nu avea buletinul asupra sa. În consecință, în mod corect s-a reținut în sarcina petentului săvârșirea celor trei contravenții.

Referitor la sancțiunea aplicată, având în vedere criteriile de individualizare a sancțiunii contravenționale prevăzute de art. 23 alin. 1 din OG nr. 2/2001, împrejurarea că fapta prevăzută de art. 99 alin. 1 pct. 11 din OUG nr. 195/2002 nu a produs consecințe grave, instanța apreciază că aplicarea sancțiunii avertismentului este suficientă pentru a asigura respectarea, pe viitor, de către petent, a dispozițiilor legale încălcate, astfel încât urmează a admite în parte plângerea și a dispune înlocuirea sancțiunii amenzii în cuantum de 195 lei aplicată pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 99 alin. 1 pct. 11 din OUG nr. 195/2002 cu sancțiunea avertismentului. Vor fi menținute celelalte dispoziții ale procesului-verbal de contravenție contestat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte plângerea formulată de petentul A. C., cu domiciliul în ., jud. Iași, în contradictoriu cu intimatul I. Iași, împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._/10.01.2015.

Dispune înlocuirea sancțiunii amenzii aplicate petentului prin procesul-verbal de contravenție . nr._/10.01.2015 pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 99 alin. 1 pct. 11 din OUG nr. 195/2002 cu sancțiunea avertismentului.

Menține celelalte dispoziții ale procesului-verbal de contravenție, inclusiv amenda în cuantum de 877,50 lei aplicată pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 102 alin. 1 pct. 3 din OUG nr. 195/2002.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, eventuala cerere de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Iași.

Pronunțată în ședință publică azi, 22.06.2015.

Președinte, Grefier,

P. Ș. A. R. C. L.

Red/tehnored.P.Ș.A./R.C.L.

4ex/04.09.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 8342/2015. Judecătoria IAŞI