Plângere contravenţională. Sentința nr. 959/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 959/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 27-01-2015 în dosarul nr. 25668/245/2014
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 959/2015
Ședința publică de la 27 Ianuarie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE T. B.
Grefier L. T.
Pe rol se află judecarea cauzei civil privind pe petent . în contradictoriu cu intimat I. DE S. PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER -ISCTR- I. TERITORIAL NR. III, având ca obiect plângere contravenționala.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsind:
- intimat - I. DE S. PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER -ISCTR- I. TERITORIAL NR. III
- petent - .
Procedura de citare este legal îndeplinită..
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ,după care:
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la 14.01.2015 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru 21.01.2015, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru astăzi 27.01.2015, când în aceeași compunere, a hotărât:
INSTANȚA,
Prin plângerea înregistrată la instanță sub nr._ /11.07.2014, petenta S.C. T. L. S.R.L. a solicitat anularea procesului-verbal de contravenție .> ISCTR nr._/25.06.2014, emis de I.S.C.T.R., prin care i
s-a aplicat sancțiunea amenzii contravenționale de 12.000 lei, ca urmare a reținerii săvârșirii contravenției prevăzute de art. 30 alin. l lit. d din H.G. nr. 1173/2003, în aceea că nu a predat operatorului SIAE prin delegat sau scrisoare recomandată cu confirmare de primire autorizațiile de transport utilizate nr._/01.02.2014 și_,_,_/11.04.2014 în termen de 50 zile de la eliberare.
În motivarea plângerii, petenta a arătată că a predat autorizațiile de transport nr._ și_ la data de 24.06.2014, iar autorizațiile nr._ la data de 16.06.2014 potrivit proceselor-verbale din 24.06.2014 și 16.06.2014, iar autorizația nr._ urma să fie predată după ce se va întoarce în țară șoferul din cursa aflată în derulare.
Invocă excepția nulității absolute a procesului-verbal de contravenție, întrucât nu este semnat de contravenient și de un martor și nu conține obiecțiunile sale.
În drept, a invocat dispozițiile O.G. nr. 2/2001.
Organul constatator a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepției invocate și a plângerii formulate întrucât petenta a săvârșit contravenția reținută în sarcina sa.
În drept, a invocat dispozițiile art. 27-30 din H.G. nr. 1173/2003, O.G. nr. 2/2001, art. 205-208, 223, 411 Cod procedură civilă.
Totodată, a atașat documentația aferentă.
Petenta a depus înscrisuri.
Verificând procesul-verbal de contravenție, instanța reține că acesta cuprinde denumirea persoanei juridice, fapta săvârșită și data comiterii, numele și prenumele agentului constatator și semnătura acestuia potrivit art. 17 din O.G. nr. 2/2001.
Acesta nu este semnat de un martor și nu cuprinde obiecțiunile petentei, însă raportat la contravenția reținută petenta își poate dovedi nevinovăția doar cu înscrisuri, iar dreptul la apărare nu i-a fost îngrădit, fiind manifestat prin plângerea formulată.
Excepția nulității absolute este neîntemeiată și urmează a fi respinsă.
Din examinarea probelor administrate rezultă că petenta a utilizat autorizațiile de transport internațional de marfă, iar la data controlului 18.06.2014 s-a constatat că:
- autorizația nr._/01.02.2014 a fost returnată la data de 16.04.2014, după 50 zile de la eliberare;
- autorizațiile nr._ și_/11.04.2014 au fost returnate la data de 24.06.2014;
- autorizația nr._/11.04.2014 nu fusese returnată.
Perioada de utilizare a autorizațiilor internaționale de marfă este de 45 zile calendaristice de la eliberare potrivit art. 26 pct. 1 din H.G. 1173/2003.
Autorizațiile trebuie returnate la operatorul SIDE în termen de 5 zile calendaristice de la expirarea perioadei de utilizare potrivit art. 27 pct. 1 din același act normativ.
Petenta nu a respectat termenele imperative de returnare a autorizațiilor către operatorul SIAE și nu a făcut dovada motivelor care ar fi putut să determine în mod obiectiv depășirea termenelor.
Față de cele de mai sus, instanța reține că petenta a săvârșit fapta pentru care i s-a aplicat amenda contravențională, aceasta nefăcând nici o probă de natură să înlăture cele arătate în procesul-verbal încheiat de I.S.C.T.R., care face dovada deplină cu privire la constatările nemijlocite ale agentului instrumentator.
Pentru aceste motive plângerea este neîntemeiată și urmează a fi respinsă în temeiul art. 34-35 din O.G. nr. 2/2001.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția nulității procesului-verbal.
Respinge plângerea formulată de petenta S.C. T. L. S.R.L., cu sediul ales în Iași, .. 36, . II, mezanin, camera 11 la Societatea Profesională de Asistență, Consultanță și Reprezentare Juridică IRA Expert Consulting S.R.L., împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._/25.06.2014, întocmit de I.S.C.T.R.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Iași.
Pronunțată în ședință publică, azi, 27.01.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. B.T./Teh.U.E.
4 ex./27.03.2015
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 740/2015. Judecătoria IAŞI | Pretenţii. Sentința nr. 793/2015. Judecătoria IAŞI → |
|---|








