Plângere contravenţională. Sentința nr. 9797/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 9797/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 01-09-2015 în dosarul nr. 9797/2015
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 9797/2015
Ședința publică de la 01 Septembrie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE R. M. F.
Grefier D. B.
Pe rol se află judecarea cauzei Civil privind pe petent T. S. și pe intimat I.P.J. IAȘI - POLIȚIA MUNICIPIULUI IAȘI - BIROUL RUTIER, având ca obiect plângere contravențională .
La apelul nominal făcut în ședința publică răspunde petentul personal și asistat de avocat Ciuruc S., în calitate de reprezentant convențional și martorul T. D. M., lipsă fiind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită..
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța procedează la audierea martorei T. M. D. a cărei declarație a fost consemnată separat și atașată la dosarul cauzei.
Reprezentantul convențional al petentului depune la dosarul cauzei înscrisuri în dovedirea celor susținute de petent prin plângerea contravențională formulată.
Instanța procedează la desigilarea plicului în care se află CD-ul nr._/2014 I. – SCI atașat întâmpinării, depus de intimată și la vizualizarea imaginilor stocate pe acesta în condiții de publicitate și contradictorialitate, reintroducându-l apoi în plicul aflat la fila 24 din dosar.
Nemaifiind alte cereri de formulat și nici probe de administrat instanța constată terminată cercetarea judecătorească și acordă părților cuvântul în dezbateri, pe fondul cauzei.
Reprezentantul convențional al petentului solicită instanței constatarea nulității procesului verbal de contravenție care este ilizibil, conform dispozițiilor art. 60 din OG 2/2001 cu privire la corectitudinea mențiunilor și a dificultății de deslușire a descrierii faptelor.
Reprezentantul convențional al petentului solicită instanței admiterea plângerii și arată că legiuitorul ar trebui să facă amendament la legea în vigoare cu privire la situația în care sunt 3 benzi p sens, când un autoturism circulă pe banda de lângă axul drumului este greu să se observe un pieton care intenționează să traverseze, psihologic vorbind, este greoi să manevreze și autoturismul și să aibă și atenție distributivă, arătând că dacă petentul era pe banda I și pietonul călca trecerea de pietoni acesta trebuia sancționat .
Reprezentantul convențional al petentului arată că nu solicită cheltuieli de judecată.
Instanța, în temeiul dispozițiilor art. 394 Noul Cod de Procedură Civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza spre competentă soluționare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, petentul T. S. a contestat procesul verbal de contravenție . nr._/30.10.2014, în contradictoriu cu I.P.J. IASI - POLIȚIA MUNICIPIULUI IAȘI, solicitând a se dispune anularea acestuia.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că pe sensul său de mers nu se afla niciun pieton în traversarea străzii, ca s-a asigurat și și-a continuat drumul.
Procesul verbal, a mai aratat petentul, este si nelegal, intrucat procesul verbal este ilizibil, iar agentul constatator care l-a intocmit nu este cel care a perceput fapta prin propriile simturi.
Plângerea a fost motivată pe dispozitiile OG 2/2001.
Intimata, prin întâmpinare, a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată, arătând că procesul verbal se bucură de prezumția relativă de autenticitate și veridicitate, dacă fapta contravențională a fost constatată direct de către organul constatator care aplică sancțiunea, și că, atât timp cât prezumția nu a fost răsturnată prin probe pertinente de către petent, procesul verbal trebuie menținut, acesta făcând dovada deplină a celor constatate de către polițistul rutier.
În dovedirea plângerii, instanța a încuviințat proba cu înscrisuri, depunându-se la dosar în copie procesul verbal . nr. nr._/30.10.2014.
Analizând probele administrate în cauză, instanța reține că prin procesul verbal de contravenție CP nr. nr._/30.10.2014, de către organul constatator I.P.J. IASI - POLIȚIA MUNICIPIULUI IAȘI, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă și măsura reținerii permisului în vederea suspendării dreptului de a conduce pe drumurile publice pe timp determinat, pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute de art. 100 alin.3 lit. b si art. 99 alin.1 pct.2 din OUG 195/_, constatându-se că la data de 30.10.2014, petentul a condus auto marca VW Transporter T4 cu nr. de înmatriculare_ pe . de Recuperare din Iași, iar in dreptul Exclusiv Imobiliare, la trecerea de pietoni semnalizată corespunzător cu marcaj pietonal și indicator rutier, nu a acordat prioritate de trecere unui pieton aflat pe sensul său de deplasare și angajat în traversarea regulamentară a străzii. Totodata, nu a semnalizat manevra de schimbare a directiei de mers.
Instanța constată că din punct de vedere formal, procesul verbal de contravenție a fost încheiat cu respectarea condițiilor impuse sub sancțiunea nulității de art. 16 și 17 din O.G. nr. 2/2001.
Petentul a invocat motive de nelegalitate ale procesului verbal de contravenție, însă acestea sunt neîntemeiate.
Instanta constata ca primul motiv de nulitate nu este intemeiat, procesul verbal fiind lizibil.
In ce priveste cel de-al doilea motiv, instanța reține că situațiile în care nerespectarea anumitor cerințe atrage întotdeauna nulitatea actului întocmit de organul constatator sunt strict determinate prin reglementarea dată în cuprinsul art. 17 din O.G. 2/2001: “Lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal”.
În raport cu acest caracter imperativ-limitativ al cazurilor în care nulitatea procesului verbal încheiat de organul constatator al contravenției se ia în considerare și din oficiu, se impune ca în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerințelor pe care trebuie să le întrunească un asemenea act, nulitatea procesului verbal să nu poată fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act (Decizia nr.XXII/2007 a Î.C.C.J.-Secții Unite).
Cerința cu privire la identitatea dintre operatorul radar care a efectuat inregistrarea si agentul care a intocmit procesul verbal se încadrează în aceste din urmă cazuri.
Instanța constată că nu s-a produs nicio vătămare petentului de vreme ce continutul inregistrarii video nu a fost contestat de catre petent, iar în cauză, procesul verbal de contravenție nu conține constatările personale ale agentului care l-a întocmit, ci ale agentului care a realizat filmarea, astfel incat intimatului I. Iasi ii revine obligația probării temeiniciei procesului verbal, ceea ce în speță s-a realizat, fapta fiind filmată cu camera video pe caseta 1514 a aparatului radar montat pe autospeciala cu nr. de înmatriculare_ .
Din vizionarea inregistrarii video depusa la dosar de către intimată, rezultă că petentul se face vinovat de săvârșirea contravențiilor care au fost reținute în sarcina sa. Astfel, se constată că la ora 9:27:38, pietonul coborase de pe trotuar si traversa pe prima banda a carosabilului, cand autoturismul VW Transporter T4 cu nr. de înmatriculare_ era suficient de departe de trecerea de pietoni; la 9:27:41, pietonul parcursese prima banda, iar autoturismul ajunsese in fata trecerii, fara insa a opri pentru a acorda prioritate pietonului. Totodata, petentul nu a semnalizat manevra de schimbare a directiei de mers
Avand in vedere continutul mijlocului material de proba al inregistrarii video, inregistrare necontestata de petent, instanta va inlatura declaratia contrara a martorei T. M. D., in privinta careia opereaza in aceste conditii prezumtia de partinire.
Instanta va respinge plangerea.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea contravențională formulată de petentul T. S., CNP_, cu domiciliul în com. COMARNA, . în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Iași, ca nefondată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 1.09.2015.
Președinte, Grefier,
R. M. F. D. B.
RED. TEHN. R.M.F./27.11.2015
| ← Reprezentativitate sindicat. Sentința nr. 9843/2015.... | Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 9918/2015.... → |
|---|








