Contestaţie la executare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 01-10-2015 în dosarul nr. 10836/2015
Dosar nr._
Cod operator: 3171
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică de la 01 Octombrie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE – judecător M. A.
Grefier M. G.
SENTINȚĂ CIVILĂ NR._/2015
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea P. G. în contradictoriu cu intimații . și O. F. WIERZYTELNOCSI DETALICZNYCH NIESTANDARYZOWANY SEKRTYZACYJNY FUNDUSZ INWESTYCYJNY ZAMKNIETY INVESTMENT - FUND, PRIN MANDATAR ., având ca obiect contestație la executare.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care:
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică de la 02.09.2015, care face parte integrantă din prezenta încheiere, când instanța, din lipsă de timp pentru deliberări, a amânat succesiv pronunțarea cauzei pentru 16.09.2015, ulterior pentru 23.09.2015, și ulterior pentru astăzi, când:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei de față:
Constată că la data de 15.06.2015 a fost înregistrata pe rolul Judecătoriei Iași, sub nr. de dosar_, contestația promovata de contestatoarea P. G. în contradictoriu cu intimata . și intimata O. F. Wierzytelnocsi Detalicznych Niestandaryzowany Sekurytyzacyjny Fundusz Inwestycyjny Zamkniety Investment-Fund, prin mandatar ., împotriva executării silite începută la cererea creditoarei în dosarul execuțional nr. 1581/2015 al B.E.J.A. I. și D. și S. C. I. din Iași, cât și împotriva tuturor actelor de executare întocmite în acest dosar de executare, respectiv încheierea de încuviințare a executării silite, încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare cât și a somației, anularea executarii silite din dosarul de executare nr. 1581/2015 al B.E.J.A. I. și D. și S. C. I. din Iași, întrucât aceasta este începută cu nerespectarea prevederilor referitoare la executarea silită, fiind a doua executare silită începută simultan împotriva contestatoarei în baza aceluiași titlu executoriu, la cererea aceluiași creditor si sa se constate că a intervenit prescripția dreptului de a obține executarea silită a titlului executoriu reprezentat de contractul de credit de consum nr. 241CIU_ încheiat la data de 12.11.2007 între contestatoare și creditoare.
In fapt, contestatoarea motivează:
La data de 16.11.2009 creditoarea . cererea nr. 6746 a solicitat executorului bancar J. I. N., punerea în executare silită a titlului executoriu reprezentat de Contractul de credit de consum nr. 241CIU_/12.11.2007, în vederea recuperării creanței. Ca urmare a cererii, executorul bancar J. I. N. a solicitat instanței de executare - Judecătoria Iași, încuviințarea executării silite a titlului executoriu - Contract de credit de consum nr. 241CIU_/12.11.2007, la cererea creditoarei . contestatoarei în calitate de debitoare, cerere la care s-a depus copie după cererea creditoarei precum și titlul executoriu, constituindu-se în acest sens dosarul civil nr._/245/2009.
La data de 16.12.2009, prin încheierea pronunțată în dosarul civil nr._/245/2009 al Judecătoriei Iași, instanța de executare a admis cererea formulată de către executorul bancar J. I. N. și a încuviințat executarea silită a titlului executoriu - contract de credit de consum nr. 241 CI U_/12.11.2007 la cererea creditoarei . contestatoarei în calitate de debitoare, sens în care a fost constituit dosarul de executare silită nr. 221/2010.
La data de 29.01.2010, executorul bancar J. I. N. i-a trimis prin serviciul de poștă o înștiințare, la care a anexat încheierea de încuviințare pronunțată la data de 16.12.2009 în dosarul civil nr._/245/2009 al Judecătoriei Iași, copia titlului executoriu Contract de credit de consum nr. 241CIU_/12.11.2007 și o somație prin care i s-a pus în vedere să achite creditoarei suma de_.53 RON.
După data de 29.01.2010 creditoarea a rămas în pasivitate, fapt pentru care nu s-au mai efectuat acte de urmărire silită în dosarul nr. 221/2010, nu a mai primit de la executorul bancar J. luliana N. nici-un alt act de executare întocmit în acest dosar executional, nici nu are cunoștință ca executarea silită începută în acest dosar să fi încetat și nici nu a efectuat vreo plată în contul executorului bancar de la primirea somației până în prezent.
La data de 08.06.2015 a primit de la B.E.J.A. I. D. și S. C. I. din Iași o nouă încheiere de încuviințare a executării silite în baza aceluiași titlu executoriu reprezentat de Contract de credit de consum nr. 241 CI U_/12.11.2007, aceasta fiind a doua executare silită începută simultan împotriva contestatoarei, contrar dispozițiilor legale în materie.
Referitor la capătul de cerere privind prescripția dreptului de a obține executarea silită a titlului executoriu Contract de credit de consum nr. 241CIU_/12.11.2007, susține că, dacă ne raportăm la executarea silită începută în dosarul execuțional nr. 1581/2015 al B.E.J.A. I. și D. și S. C. I. din Iași, dreptul creditoarei de a obține executarea silită s-a născut, conform prev. art. 8.3 Cap. VIII din Contract, de la data înregistrării unei sume restante cu o vechime mai mare de 90 de zile- ultima plată a ratei a fost la data de 04.11.2008 - creditoarea declarând creditul exigibil anticipat după această dată. Văzând faptul că ultima plată a fost efectuată la data de 04.11.2008 iar executarea silită obiect al dosarului execuțional nr. 1581/2015 al B.E.J.A. I. și D. și S. C. I. din Iași, a început la data de 04.06.2015 prin cererea de executare formulată de creditoare, solicita să se constate că dreptul creditoarei de a obține executarea silită a titlului executoriu Contract de credit de consum nr. 241CIU_/12.11.2007, este prescris. Dacă ne raportăm la data de 16.11.2009, dată la care creditoarea . declarat creditul exigibil anticipat și a solicitat executorului bancar J. I. N. punerea în executare silită a titlului executoriu Contract de credit de consum nr. 241CIU_/12.11.2007, solicită să se constate că dreptul creditoarei de a obține executarea silită s-a născut la această dată. Astfel prin cererea de executare silită formulată de creditoarea Bancă și depusă la executorul bancar la data de 16.11.2009, cursul prescripției a fost întrerupt (art. 4052 pct.2 vechiul C.pr.civ. respectiv art. 708 (1) pct. 2 noul C.pr.civ.), dată de la care a început să curgă un nou termen de prescripție.
Chiar dacă executarea silită din dosarul execuțional nr. 1581/2015 al B.E.J.A. I. și S. din Iași ar fi continuat, executarea silită începută de executorul bancar în dosarul nr. 221/2010 - deși din dosarul de executare nr. 1581/2015 reiese fără echivoc faptul că suntem în fața unei noi executări silite începută la cererea creditoarei în temeiul aceluiași titlu executoriu și nu este vorba de o continuare a executării silite începută în anul 2009 de către executorul bancar – au trecut mai mult de 3 ani de la ultimul act de executare efectuat în primul dosar execuțional, (data de 16.11.2009 este data depunerii cererii de executare de creditoare la executorul bancar, neurmată de alte acte de executare - 04.06.2015 noua cerere de executare adresată B.E.J.A. I. și S.), situație în care dreptul creditoarei de a obține executarea silită a titlului executoriu Contract de credit de consum nr. 241CIU_/12.11.2007 s-a prescris.
O hotărâre judecătorească sau un alt titlu executoriu pot fi executate silit numai într-un termen stabilit de lege. După trecerea acestui termen, debitorul nu mai poate fi constrâns la plata obligației stabilită prin titlu, prescripția extinctivă stingând dreptul creditorului de a mai apela la forța coercitivă a statului. Bineînțeles că această obligație continuă să subziste ca obligație imperfectă pe care debitorul o poate executa de bunăvoie chiar și ulterior expirării termenul înăuntrul căruia creditorul poate uza de forța coercitivă a statului.
In drept au fost invocate dispozițiile art. 711 si următoarele din codul de procedura civila.
In dovedirea contestației a solicitata încuviințarea probei cu înscrisuri.
Contestația, formulată în termen legal și timbrată cu taxa de timbru în suma de 1000 de lei a fost însoțită de: copia certificată a dosarului execuțional nr. 1581/2015 al B.E.J.A. I. și D. și S. C. I. din Iași, copie încheiere de încuviințare executare silită a titlului executoriu Contract de credit de consum nr. 241CIU_/12.11.2007, din data de 16.12.2009 pronunțată în dosarul civil nr._/245/2009 a Judecătoriei Iași,
print-screen de pe site-ul portalul instantelor de judecata, dosar civil nr._/245/2009 al Judecătoriei Iași, copie înștiințare trimisă de executorul bancar J. I. N. în dosarul de executare nr. 221/2010, copia titlului executoriu Contract de credit de consum nr. 241CIU_/12.11.2007, copie ordin de încasare.
Intimata nu a formulat întâmpinare.
La termenul de judecata din data de 05.08.2015, contestatoarea a susținut că renunță la judecarea cererii formulate în contradictoriu cu intimata ..
La solicitarea instanței a fost depusă copia certificată a dosarului de executare nr. 1581/2015 al B.E.J.A. I. și D. și S. C. I. din Iași.
Examinând cererea, prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate și a dispozițiilor legale incidente în cauză, instanța reține:
Prin cererea înregistrată la B.E.J.A. I. și D. și S. C. I. din Iași la data de 04.06.2016, . în calitate de mandatar pentru O. F. Wierzytelnocsi Detalicznych Niestandaryzowany Sekurytyzacyjny Fundusz Inwestycyjny Zamkniety Investment-Fund, a solicitata executarea silita a titlului executoriu Contract de credit de consum nr. 241CIU_/12.11.2007, din data de 16.12.2009, împotriva debitoarei P. G..
S-a format dosarul de executare nr. 1581/2015, în cadrul căruia executorul judecătoresc a emis încheierea nr. 1/2015, de stabilire a cheltuielilor de executare și somația de plata, comunicate contestatoarei la data de 06.06.2015.
Cu privire la cererea formulată în contradictoriu cu intimata ., instanța reține că potrivit art. 406 din noul cod de procedură civilă, reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședința de judecată, fie prin cerere scrisă.
Având în vedere cererea de renunțare la judecarea prezentei acțiuni, cerere formulată de contestatoare, instanța urmează să constate acest lucru prin hotărâre.
Cu privire la contestația promovată în contradictoriu cu intimata O. F. Wierzytelnocsi Detalicznych Niestandaryzowany Sekurytyzacyjny Fundusz Inwestycyjny Zamkniety Investment-Fund, susține contestatoarea că împotriva sa au fost demarate doua executări silite în baza aceluiași titlu executoriu.
A invocat contestatoarea că în mod nelegal au fost pornite două executări silite împotriva sa.
Instanța urmează a înlătura această susținere, creditorul având posibilitatea de a porni o nouă executare, dacă nu s-a împlinit termenul de prescripție a dreptului de a cere executarea silită.
A invocat contestatoarea prescripția dreptului creditoarei de a obține executarea silita a titlului executoriu.
Potrivit prevederilor art. 706 Cod procedură civilă republicat, dreptul de a cere executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, dacă legea nu prevede altfel, termenul începând să curgă de la data când se naște dreptul de a cere executarea silită.
În prezenta cauză, instanța reține că între părți a fost încheiat un contract de credit în anul 2007, pentru o perioadă de 120 de luni, ultima rată având scadența în anul 2017, dată până la care creditoarea are dreptul de a cere executarea silită.
Din contractul de credit rezultă într-adevăr că părțile au prevăzut posibilitatea pentru creditoarea de a declara creditul exigibil, însă din înscrisurile de la dosar, nu rezultă că banca a înțeles să facă acest lucru.
Apreciază instanța prin urmare că în cauză u a intervenit prescripția dreptului de a cere executarea silită.
Față de considerentele expuse, instanța va respinge contestația formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge contestația promovată de contestatoarea P. G., CNP_, domiciliată în lași, ., jud. Iași, în contradictoriu cu intimata O. F. Wierzytelnocsi Detalicznych Niestandaryzowany Sekurytyzacyjny Fundusz Inwestycyjny Zamkniety Investment-Fund, prin mandatar ., cu sediul în București, .. 5-7, clădirea Hermes Business Campus, ..
Ia act de renunțarea contestatoarei la judecarea contestației promovate în contradictoriu cu intimata ., cu sediul în București, .. 5-7, clădirea Hermes Business Campus, ., înregistrată la R.C, sub nr. J_, CUI:_.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria Iași.
Pronunțată în ședință publică azi, 01.10.2015.
PreședinteGrefier
A. M. G. M.
Red/Tehnored. A. M./G.M.
5 ex./30.10.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2015/2015.... | Plângere contravenţională. Hotărâre din 28-09-2015,... → |
|---|








