Reprezentativitate sindicat. Sentința nr. 9843/2015. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 9843/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 04-09-2015 în dosarul nr. 9843/2015

Cod operator: 3171

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 9843/2015

Ședința publică de la 04 Septembrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE A. F. S.

Grefier C. M. S.

Pe rol se află pronunțarea cauzei civile privind pe petenta S. U. DE LA UNIVERSITATEA A. I. C. IASI, având ca obiect reprezentativitate sindicat.

Dezbaterile asupra fondului cererii au avut loc în ședința publică din data de 03.09.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea pentru azi, când,

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei de față, constată:

Prin cererea înregistrată la data de 16.07.2015 sub nr._, petenta S. U. de la Universitatea ,, A. I. C. ,, din Iasi a solicitat instanței să constate îndeplinirea condițiilor de reprezentativitate la nivelul unității – Universitatea ,, A. I. C. ,, din Iasi.

În drept, cererea a fost întemeiată pe prevederile Legii nr. 62/2011.

În susținerea cererii, petenta a depus, în copie certificată, sentința civilă nr._ pronunțată de către Judecătoria Iași în cauza cu nr. 314/1990, sentința civilă nr._/2011 pronunțată de către Judecătoria Iași în cauza cu nr._/245/2011, sentința civilă nr. 7589 din 27.05.2014 pronunțată de către Judecătoria Iași în dosarul nr._/245/2014, sentința civilă nr._ din 26.09.2012 pronunțată de către Judecătoria Iași în cauza cu nr._/245/2012, adeverința eliberată de către S. U. de la Universitatea ,, A. I. C. ,, din Iasi care atesta ca numarul membrilor sindicatului este de 1580 persoane, adresa nr. 9485/15.06.2014 a Universitatii ,, A. I. C. ,, din Iasi care atesta ca numarul salariatilor este de 2033, adresa nr._/_/CCMMRM/07.07.2015 emisă de către Inspectoratul Teritorial de Muncă Iași.

Analizând susținerile petentei raportat la înscrisurile depuse la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:

Potrivit art. 51 alin.1 lit. c și alin.2 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, modificată, sunt reprezentative la nivel de unitate organizațiile sindicale care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții: a) au statut legal de sindicat; b) au independență organizatorică și patrimonială; c) numărul de membri ai sindicatului reprezintă cel puțin jumătate plus unu din numărul angajaților unității. Îndeplinirea de către organizațiile sindicale a condițiilor de reprezentativitate se constată, la cererea acestora, de către instanța care le-a acordat personalitate juridică, prin depunerea la instanță a documentației prevăzute la art. 52.

Totodată, în vederea verificării condițiilor mai sus menționate, documentația depusă la instanță trebuie să cuprindă, la nivel de unitate: a) copie a hotărârii judecătorești definitive de dobândire a personalității juridice de către sindicat și a ultimei hotărâri judecătorești definitive de modificare a statutului și/sau componenței organului executiv de conducere; b) declarație semnată de reprezentantul legal al sindicatului privind numărul total de membri; c) dovadă privind numărul de angajați din unitate, eliberată de angajator; d) dovada depunerii la inspectoratul teritorial de muncă a unei copii a dosarului de reprezentativitate.

În fapt, prin sentința civilă nr._ pronunțată de către Judecătoria Iași în cauza cu nr. 314/1990, Judecătoria Iași a dispus înregistrarea în registrul persoanelor juridice al acestei instanțe a Sindicatului U. de la Universitatea ,, A. I. C. ,, din Iasi. Ulterior, prin sentința civilă nr._ din 26.09.2012 pronunțată de către Judecătoria Iași în cauza cu nr._/245/2012 si sentința civilă nr 7589 din 27.05.2014 pronunțată de către Judecătoria Iași în dosarul nr._/245/2014, Judecătoria Iași a luat act de modificările intervenite în statutul petentei și în componenta organelor de conducere ale acesteia, validate prin Adunarea Conferintei de Alegeri și a dispus înregistrarea lor în Registrul Persoanelor Juridice al Judecătoriei Iași.

Instanța reține că numărul total al salariaților din Universitatea ,, A. I. C. ,, din Iasi este de 2033 din care 1580 salariați sunt membri de sindicat al S. ui U. de la Universitatea ,, A. I. C. ,, din Iasi, potrivit adeverințelor depuse la fila 11,12 dosar .

Față de înscrisurile depuse la dosarul cauzei, instanța constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 51 alin.1 lit. c din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, modificată, motiv pentru care va admite prezenta cerere și va constata reprezentativitatea petentei S. U. de la Universitatea ,, A. I. C. ,, la nivelul unității – Universitatea ,, A. I. C. ,, din Iasi.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de către petenta S. U. de la Universitatea ,, A. I. C. ,, cu sediul în Iași, .. 11, județul Iași.

Constată reprezentativitatea Sindicatului U. de la Universitatea ,, A. I. C. ,, la nivelul unității – Universitatea ,, A. I. C. ,, din Iasi .

Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Iași.

Pronunțată în ședință publică, azi 04.09.2015.

Președinte, Grefier,

S. A. F. S. C.

Red/Tehnored. S.A.F./S.C.

4 ex./14.09.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Reprezentativitate sindicat. Sentința nr. 9843/2015. Judecătoria IAŞI