Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Sentința nr. 1148/2015. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 1148/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 29-01-2015 în dosarul nr. 26248/245/2014

Cod operator: 3171

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică de la 29 Ianuarie 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE A. D. C.

Grefier L. Irimița

SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 1148/2015

Pe rol se află judecarea cauzei Civil privind pe petent S. C. M. și pe intimat P. M., intimat P. M., având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară (Art.52 alin.2 Legea nr.7/1996).

Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică de la 15.01.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 22.01.2015, când din lipsă de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 29.01.2015, când a hotărât:

INSTANȚA,

Asupra cauzei civile de față constată următoarele:

Sub nr._ s-a înregistrat la Judecătoria Iași plângerea formulată de către petenta S. C.-M. în contradictoriu cu intimații P. M. și P. M., împotriva:

- încheierii nr._/17.05.2014 dată de către registratorul-șef al O.C.P.I. Iași – B.C.P.I. Iași, în ds. nr._/07.04.2014, prin care s-a admis cererea de reexaminare formulată de către numita P. M. împotriva încheierii de respingere din dosarul nr._/20.03.2014;

- încheierii nr._/17.05.2014 dată de către registratorul-șef al O.C.P.I. Iași – B.C.P.I. Iași, în ds. nr._/07.04.2014, prin care s-a admis cererea de reexaminare formulată de către numita P. M. împotriva încheierii de respingere din dosarul nr._/20.03.2014.

A solicitat petenta respingerea cererilor de reexaminare și radierea notării spre informare, a deciziei civile nr. 2522/05.12.2008 pronunțată de Tribunalul Iași, prin care s-a dispus grănițuirea proprietăților.

S-au solicitat cheltuieli de judecată.

Acțiunea a fost legal timbrată.

În motivare, petenta a menționat că cele două încheieri sunt nelegale, fiind date cu aplicarea și interpretarea greșită a legii.

S-a menționat că intimații nu au intabulat dreptul lor de proprietate, nu le-au fost atribuite numere cadastrale, nefiind îndeplinite condițiile pentru notare nici măcar cu caracter informativ. Potrivit art. 91 din Regulamentul de organizare și funcționare a birourilor de cadastru și publicitate imobiliară, hotărârea judecătorească ce urmează a fi notată, trebuie să se refere la un bun imobil, în cazul de față, decizia civilă nr. 2522/05.12.2008 pronunțată de Tribunalul Iași neindicând imobilul proprietatea sa. Intimații puteau solicita notarea grănițuirii doar pe cartea funciară a imobilului proprietatea lor și nicidecum pe cărțile funciare ale imobilelor proprietatea sa.

A mai menționat petenta că, prin decizia civilă nr. 2522/05.12.2008 a Tribunalului Iași, a fost respinsă acțiunea intimaților, prin care au solicitat constatarea nulității absolute a titlului de proprietate al acesteia și revendicarea imobiliară, instanța admițând doar capătul de cerere cu obiect grănițuire, în baza unei expertize care nu corespunde realității. Grănițuirea notată în cărțile funciare în care este înscris dreptul său de proprietate, ar fi trebuit să se refere la două fonduri învecinate. Or, în cauză, dreptul de proprietate asupra fondului imobiliar al intimaților nu este înscris, astfel încât, nu se poate vorbi de o superficie legală. Intimații nu au intabulat dreptul de proprietate pentru suprafețele de 4068 mp. și respectiv 3215 mp. din extravilanul .. Grănițuirea poate fi notată, în cartea funciară a intimaților, dacă dreptul tuturor proprietarilor este intabulat și dacă documentația cadastrală nu atestă o suprapunere, ca în cazul de față.

În drept au fost invocate prev. art. 192 și urm. art. 194, art. 411 al. 2, art. 451, art. 453 C.pr.civ., Lg. 7/1996 rep., art. 902, art. 903 și urm. C.civ.

În susținerea plângerii au fost anexate înscrisuri.

Prin întâmpinare, intimații au solicitat respingerea plângerii și obligarea petentei la plata cheltuielilor de judecată.

S-a menționat că, în mod corect, prin încheierile pronunțate de către registratorul-șef, s-a dispus notarea în cartea funciară a imobilului, spre informare, a deciziei nr. 2522/05.12.2008 pronunțată de Tribunalul Iași în ds. nr._/245/2006, prin care s-a dispus grănițuirea proprietăților părților. Împrejurarea că a avut loc o judecată irevocabilă în acțiunea în grănițuire, cu privire la imobilul înscris în cartea funciară, iar hotărârea ce constituie titlu executoriu a fost adusă la îndeplinire pe calea executării silite, constituie un raport juridic în legătură cu imobilul înscris în cartea funciară, fiind, în mod corect, notat.

Dacă o acțiune cu privire la imobilul înscris în cartea funciară este supus notării, cu atât mai mult, hotărârea irevocabilă prin care a fost soluționat litigiul și actul de executare silită săvârșit se impun fi notate în cartea funciară, în acord cu disp. art. 91 și 92 din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 933/2006 al Directorului ANCPI.

Au solicitat administrarea probei cu înscrisuri.

A fost înaintată de către O.C.P.I. Iași, copie de pe documentația aferentă dosarelor nr._/2014 și nr._/2014.

Din actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Prin decizia civilă nr. 2522/05.12.2008 pronunțată în ds. nr._/245/2006 de Tribunalul Iași, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanții P. M. și P. M. în contradictoriu cu pârâții A. I., S. C. M., Comisia județeană Iași pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor și Comisia comunală R. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor și s-a dispus grănițuirea proprietăților (copie – fl. 89-94 ds.).

Prin cererea înregistrată la B.C.P.I. Iași sub nr._/2014, petenta P. M. a solicitat reexaminarea încheierii de carte funciară nr._/2013, prin care s-a respins cererea de notare a soluției din ds. nr._/245/2006 a Tribunalului Iași asupra imobilului identificat cu nr. cadastral 1630, înscris în CF_.

Prin încheierea de reexaminare nr._/17.05.2014 a registratorului-șef al O.C.P.I. Iași, a fost admisă cererea de reexaminare și s-a dispus notarea spre informare a deciziei civile nr. 2522/05.12.2008, definitivă și irevocabilă, sub nr. B.3 din cartea funciară_ UAT R. (copie – fl. 72-73 ds.).

Prin cererea înregistrată la B.C.P.I. Iași sub nr._/2014, petenta P. M. a solicitat reexaminarea încheierii de carte funciară nr._/2013, prin care s-a respins cererea de notare a soluției din ds. nr._/245/2006 a Tribunalului Iași asupra imobilului identificat cu nr. cadastral 1628, înscris în CF_.

Prin încheierea de reexaminare nr._/17.05.2014 a registratorului-șef al O.C.P.I. Iași, a fost admisă cererea de reexaminare și s-a dispus notarea spre informare a deciziei civile nr. 2522/05.12.2008, definitivă și irevocabilă, sub nr. B.3 din cartea funciară_ UAT R. (copie – fl. 121-122 ds.).

Conform art. 91 din Ordinul nr. 633 din 13 octombrie 2006 actualizat,

pentru aprobarea Regulamentului de organizare si functionare a birourilor de cadastru si publicitate imobiliară, în vigoare la data pronunțării încheierilor contestate, hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă referitoare la un bun imobil se va nota în cartea funciară, la cerere sau din oficiu.

Conform art. 92 din același act normativ, pentru înscrierea în cartea funciară a drepturilor reale modificate, constituite, transmise sau pentru radierea drepturilor reale stinse ca urmare a hotărârii judecătorești definitive și irevocabile, precum și pentru înscrierea altor acte sau fapte juridice, așa cum rezultă din hotărâre, persoana interesată va depune copia legalizată a hotărârii judecătorești cu mențiunea că este irevocabilă, precum și dovada achitării tarifelor.

Prin urmare, văzând disp. art. 91 din Ordinul nr. 633 din 13 octombrie 2006 actualizat, în mod corect s-a dispus notarea hotărârii judecătorești definitive și irevocabile în cartea funciară, la cererea intimaților, care sunt persoane interesate, în sensul prevederilor art. 92 din Ordin, în ceea ce privește înscrierea mențiunilor referitoare la grănițuirea efectuată de către instanță.

Așadar, față de situația reținută, instanța va respinge plângerea, ca nefondată.

În tem. art. 453 C.pr.civ., va obliga petenta să achite intimaților cheltuieli de judecată (onorariu avocat).

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea formulată de către petenta S. C.-M., CNP_, domiciliată în Iași, . și Sfânt nr. 8 în contradictoriu cu intimații P. M. și P. M. domiciliați în Iași, .. 18, ., ..

Obligă petenta să achite intimaților suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Iași.

Pronunțată în ședință publică azi, 29.01.2015.

Președinte,

A. D. C.

Grefier,

L. Irimița

Red/Teh.C.A.D

5ex-20.03.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Sentința nr. 1148/2015. Judecătoria IAŞI