Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 75/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 75/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 08-01-2015 în dosarul nr. 19100/245/2014
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică din data de 08 ianuarie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – V. V. C.
GREFIER - C. D. C.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 75/2015
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petentul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN IAȘI în contradictoriu cu intimatul C. T., având ca obiect înlocuire sancțiune amendă contravențională.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, la ordine, sunt lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că pentru acest termen de judecată, procedura de citare este legal îndeplinită.
Instanța, verificând competența, în temeiul dispozițiilor art. 131 Cod procedură civilă, se declară competentă teritorial, material și general să soluționeze cauza, având în vedere dispozițiile art. 9 și 39 din OG 2/2001.
Constată instanța că prin sesizarea formulată s-a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, pe care instanța, în temeiul dispozițiilor art. 258 Cod procedură civilă, o încuviințează ca fiind pertinentă și utilă soluționării cauzei.
Instanța, văzând lipsa părților și având în vedere că prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat judecarea cauzei în lipsa părților, constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
INSTANȚA,
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 03.06.2014 sub nr._ petentul I.P.J. IAȘI-SECȚIA 3 POLIȚIE a solicitat în contradictoriu cu intimatul C. T., să dispună înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale aplicată prin procesul verbal . nr._/10.03.2014, cu sancțiunea obligării acestuia din urmă la prestarea unei munci în folosul comunității.
În motivarea cererii s-a arătat că a fost restituit procesul verbal de constatare a contravenției menționate întrucât nu există posibilitatea executării silite.
În drept, petentul a invocat prevederile art. 9 din O.G. 2/2001 .
În baza art. 411 Cod procedură civilă a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Cererea de transformare a amenzii contravenționale cu muncă în folosul comunității este scutită de taxa judiciară de timbru, conform art. 30 din OUG. 80/2013.
În probațiune petentul a depus la dosar procesul verbal . nr._/10.03.2014, adresa nr. 1344/20.05.2014 emisă de UAT Ceplenița.
Intimatul, deși legal citat, nu a formulat întâmpinare și nici nu s-a prezentat în fața instanței pentru a-și face apărări.
În baza art. 258 Cod procedură civilă, instanța a încuviințat proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei, apreciindu-le concludente, pertinente și utile soluționării cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Potrivit art. 9 alin. 3 și 4 din O.G. 2/2001 în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanța de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată. La primul termen de judecată, instanța, cu citarea contravenientului, poate acorda acestuia, la cerere, un termen de 30 de zile, în vederea achitării integrale a amenzii.
În fapt, prin procesul verbal . nr._/10.03.2014, intimatul a fost sancționat cu o amendă contravenționale în cuantum totale de 300 lei pentru săvârșirea unor contravenții prevăzute și sancționate de Legea 61/1991.
Nefiind exercitată calea plângerii contravenționale în termen de 15 zile de la data înmânării procesului verbal, actul sancționator constituie titlu executoriu conform disp. art. 37 din O.G. 2/2001.
În drept, potrivit art. 39^1 din O.G. nr. 2/2001 în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, acesta va sesiza instanța în circumscripția căreia s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității, ținându-se seama, după caz, și de partea din amendă care a fost achitată.
(2) În cazul în care contravenientul, citat de instanță, nu a achitat amenda în termenul prevăzut la alin. (1), instanța procedează la înlocuirea amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o durată maximă de 50 de ore, iar pentru minori începând cu vârsta de 16 ani, de 25 de ore..
Potrivit alin. 3 al art. 9 din OG nr. 2 din 2001 „în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda in termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii si nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanța de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activității în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amenda care a fost achitata”.
O primă condiție ce reiese din aceste prevederi legale este cea privind constatarea unei imposibilități de executare silită a sancțiunii pecuniare.
Aceasta presupune declanșarea executării silite împotriva debitorului și identificarea unor bunuri urmăribile, împrejurare care nu a fost dovedită în prezenta cauză.
Astfel, instanța reține faptul că în considerentele deciziei nr. 7/20.09.2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unei recurs în interesul legii s-a reținut faptul că, operațiunea juridică de înlocuire a sancțiunii are loc în faza executării silite, schimbarea modalității de executare fiind determinată de faptul că amenda nu a fost achitată în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă și nici nu există posibilitatea executării silite.
Instanța reține că la dosar a fost depus numai adresa nr. 1344/20.05.2014 emisă de UAT Ceplenița, nefiind depusă o somație, prin care să se fi făcut dovada declanșării procedurii de executare silită, act care se impunea a fi urmat de o executare silită efectivă, prin identificarea de bunuri sau venituri aparținând debitorului ce pot face obiect al executării silite.
Prin urmare, instanța reține faptul că revine petentului sarcina de a proba faptul că a început executarea silită împotriva intimatului însă în urma demersurilor efectuate nu s-a putut trece la executarea silită a acestuia motivat de lipsa bunurilor mobile sau imobile ori a veniturilor urmăribile, aspect care nu s-a probat în prezenta cauză.
Pentru toate aceste considerente, apreciind că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile legale mai sus enunțate, instanța va respinge cererea de înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea obligării acestuia din urmă la prestarea unei munci în folosul comunității, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge sesizarea formulată de petent I.P.J. IAȘI-SECȚIA 2 POLIȚIE, cu sediul în Iași, ..14, județul Iași în contradictoriu cu intimat C. T., domiciliat în ., ca neîntemeiată.
Cu drept de apel la Tribunalul Iași în termen de 30 de zile de la comunicare.
Cererea de apel se va depune la Judecătoria Iași.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 08.01.2015.
Președinte, Grefier,
V. V. C. C. D. C.
RED./TEHNORED.:V.V.C.
12.01.2015/ 4ex.
| ← Pretenţii. Sentința nr. 846/2015. Judecătoria IAŞI | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 76/2015. Judecătoria IAŞI → |
|---|








