Pretenţii. Sentința nr. 5116/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5116/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 15-04-2015 în dosarul nr. 5116/2015
Acesta nu este document finalizat
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică de la 15 Aprilie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE R. E. I.
Grefier A. G. M.
Sentința civilă Nr. 5116/2015
Pe rol se află judecarea cauzei Civil privind pe reclamant S.C. "S." S.A. și pe pârât P. O. M., având ca obiect pretenții.
Instanța a reținut cauza spre deliberare și soluționare în data de 08.04.2015 când, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru azi când,
INSTANȚA,
Deliberând cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași, sub nr. _ , reclamanta S.C. S. S.A., prin reprezentant legal, a solicitat pronunțarea unei hotărâri prin care pârâta P. O. M. să fie obligată la plata sumei de 128,45 lei reprezentând preț și suma de 16,23 lei, cu titlul de penalități de întârziere.
Totodată, a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea în fapt a acțiunii, reclamanta a arătat că a încheiat cu pârâta contractul de prestări servicii salubritate nr. _/5.01.2011.
Precizează că pârâta nu și-a achitat obligațiile contractuale privind plata prețului și a acumulat un debit de 128,45 lei reprezentând contravaloarea facturilor de salubritate emise in perioada aprilie 2013 - martie 2014.
Precizează că s-au aplicat penalități de întârziere prin aplicarea unui coeficient de penalizare de 0,04 % pentru fiecare zi de întârziere conform art. 42 din Legea nr.51/2006 si OUG nr.88/2010.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe disp. art. 1516 C.civ.
În dovedirea cererii, reclamanta a solicitat proba cu înscrisurile depuse odată cu cererea: adresa de invitație la conciliere, contractul de prestări servicii, facturile fiscale, tabel cu calculul penalităților de întârziere.
Cererea a fost legal timbrată.
Pârâta, legal citată, nu s-a prezentat în instanță și nu a depus întâmpinare.
Instanța a încuviințat si s-a administrat proba cu înscrisurile anexate la cerere și depuse la dosarul cauzei.
Analizând probele administrate în cauză, instanța reține următoarele:
În conformitate cu dispozițiile art. 6 alin. 5 din NCC, dispozițiile legii noi se aplică tuturor actelor și faptelor încheiate sau, după caz, produse ori săvârșite după ., precum și situațiilor juridice născute după .. Aceleași prevederi sunt cuprinse și în dispozițiile art. 5 alin. 1 din Legea 71/2011, care stabilesc că dispozițiile Codului civil se aplicã tuturor actelor și faptelor încheiate sau, dupã caz, produse ori sãvârșite dupã ., precum și situațiilor juridice nãscute dupã .. Întrucât, în cauză, contractul dintre părți s-a încheiat la data de 5 ianuarie 2011, când erau în vigoare dispozițiile Codului civil abrogat în prezent, instanța va face aplicarea acestora în cauza de față.
La data de 5 ianuarie 2011 s-a încheiat între reclamanta S.C. S. S.A. și pârâta P. O. M. contractul de prestări servicii nr. _/2011, prin care reclamanta se obliga la colectarea, transportul si depozitarea deșeurilor municipale la adresa menționată, iar pârâta are obligația de a achita prețul serviciilor prestate pe baza facturilor emise de reclamantă.
Cu privire la capătul 1 de cerere privind prețul serviciilor de salubrizare, instanța reține că potrivit art. 969 C.civ. „convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante".
Instanța reține că, potrivit facturilor fiscale depuse la dosar (filele nr. 9-14), pârâta datorează reclamantei suma de 128,45 lei, cu titlul de contravaloare servicii de salubrizare furnizate de reclamantă in perioada aprilie 2013 - martie 2014.
Din analiza art. 249 NCPC, care prevede că cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească, rezultă că reclamantul - creditor care pretinde executarea unei obligații trebuie să facă dovada existenței obligației și a temeiului juridic ala cesteia, iar pârâtul - debitor care pretinde că a executat obligația asumată trebuie să facă dovada acestei executări prin mijloacele de probă admise de lege.
În speță, instanța reține că reclamanta-creditoarea a făcut dovada existenței unei obligații certe, lichide și scadente prin contractul depus la dosar și facturile sus-menționate, iar pârâta nu a făcut dovada executării acestei creanțe.
În concluzie, pentru motivele de fapt și de drept prezentate, instanța urmează a admite cererea, astfel cum a fost formulată și a obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 128,45 lei cu acest titlu.
Cu privire la cererea privind acordarea de penalități de întârziere aferente prețului serviciilor, instanța reține că potrivit art. 8 pct. 4 din contract, în cazul neîndeplinirii obligației de plată, de la data scadenței beneficiarul va plăti în afara sumei datorate și majorări de întârziere conform legilor în vigoare (fila nr. 7 din dosar).
Față de aspectele învederate anterior, instanța reține că părțile au procedat la momentul încheierii contractului la o evaluare convențională anticipată a prejudiciului ce ar putea fi înregistrat de creditor în cazul neexecutării la timp a obligației de plată a contravalorii serviciilor prestate.
Prin urmare, având în vedere caracterul accesoriu precum și semnificația clauzei penale instanța apreciază că aceasta este datorată atunci când sunt întrunite toate condițiile acordării de despăgubiri, respectiv condițiilor angajării răspunderii civile contractuale.
În speță, instanța reține că reclamanta a efectuat un calcul corect al penalităților de întârziere pentru sumele datorate de pârâtă, aplicând un coeficient de penalizare prevăzut de legile în vigoare la momentul emiterii facturilor.
În concluzie, pentru motivele de drept și de fapt expuse, instanța urmează a admite capătul de cerere privind acordarea penalităților de întârziere și a obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 16,23 lei cu acest titlu.
Cu privire la cheltuielile de judecată, în temeiul art. 453 C.pr.civ., instanța reține că pârâta este în culpă în ce privește declanșarea prezentului proces, astfel încât o va obliga să achite reclamantei suma de 20 lei, reprezentând cheltuieli de judecată – taxă judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de reclamanta S.C. S. S.A., cu sediul in Iași, Șoseaua Națională nr. 43, jud. Iași, in contradictoriu cu pârâta P. O. M., CNP_, cu domiciliul in Iași, ., ., etaj 2, apart. 10, jud. Iași.
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 128,45 lei, cu titlul de preț neachitat pentru perioada aprilie 2013- martie 2014 și suma de 16,23 lei, reprezentând penalități de întârziere.
Obligă pârâta să achite reclamantei suma de 20 lei, reprezentând cheltuieli de judecată – taxă judiciară de timbru.
Cu drept de apel in termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Iași.
Pronunțată in ședință publică, astăzi, 15 aprilie 2015.
Președinte,Grefier,
I. R. ElenaMatei A. G.
Red. Tehnored. I.R.E.
20.04.2015 / 4 ex.
| ← Autorizare desfiinţare lucrări. legea 50/1991. Sentința nr.... | Validare poprire. Sentința nr. 5134/2015. Judecătoria IAŞI → |
|---|








