Pretenţii. Sentința nr. 5133/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5133/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 15-04-2015 în dosarul nr. 25276/245/2014
Dosar nr._ Cod operator: 3171
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 5133
Ședința publică din data de 15.04.2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: D. M. F.
Grefier: A. M. B.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta .>, în contradictoriu cu pârâta ., având ca obiect “acțiune în pretenții”.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc la termenul de judecată din data de 01.04.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 15.04.2015, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 09.07.2014 pe rolul Judecătoriei Iași, reclamanta S.C. S. S.A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. E. T. S.R.L. pentru ca aceasta să fie obligată să plătească suma de 143,45 lei cu titlu de preț și la plata sumei de 14,09 lei, reprezentând penalități de întârziere. S-a solicitat și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată și de mediere.
În motivarea acțiunii reclamanta arată ca între părți este încheiat contractul de prestări servicii de salubritate nr._/26.02.2007 în baza căruia pârâta a beneficiat de serviciile reclamantei, constând în colectarea, transportarea și depozitarea deșeurilor menajere. Pentru serviciile prestate în perioada ianuarie-aprilie 2013 reclamanta a emis facturi în cuantum de 143,45 lei, pe care pârâta nu le-a achitat, debit la care s-au calculat penalități de întârziere, conform art. 6 pct.4 din contractul de prestări servicii. Penalitățile de întârziere percepute sunt „egale cu cele utilizate pentru neplata obligațiilor aferente bugetului de stat”, fiind de 0,04% pentru fiecare zi de întârziere, conform lg.51/2006 și OUG nr.88/2010. Contractul legal încheiat și semnat de debitoare, arată reclamanta, o obligă pe aceasta să respecte clauzele contractuale stipulate. Pârâta a fost chemată la conciliere, însă nu a înțeles să ia vreo măsură în sensul realizării concilierii directe cu privire la debitul datorat și a refuzat de asemenea să se prezinte în fața mediatorului.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 1516 din Noul Cod Civil, iar în temeiul art.223, 411 NCPC s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
În susținerea acțiunii reclamanta a depus înscrisuri, în copie: dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 lei, contract de prestări servicii, tabel calcul penalități de întârziere, facturi fiscale, proces verbal de informare cu privire la avantajele medierii.
La solicitarea instanței, în data de 25.07.2014, reclamanta a mai înaintat la dosar precizări și copii certificate conform cu originalul de pe facturile de plată aferente debitului solicitat.
Pârâta, prin curatorul special N. C., a depus la dosar întâmpinare prin care a arătat că nu s-a făcut dovada de către reclamantă a faptului că facturile restante au fost comunicate pârâtei și că facturile emise de reclamantă nu au fost ștampilate și semnate de reprezentanții săi.
La data de 31.03.2015, reclamanta a depus răspuns la întâmpinare, invocând dispozițiile art. 6 pct. 1 din contractul de prestări servicii de salubritate și arătând că facturile emise de reclamantă au fost comunicate pârâtei fără confirmare de primire, că neconfirmare primirii facturii nu o scutește pe pârâtă de plata serviciilor prestate și că pârâta a refuzat în mod nejustificat să achite serviciile prestate.
Instanța a administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține :
Potrivit art.102 alin.(1) din Legea nr.71/2011 contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa. Astfel, în raport de data încheierii contractului de prestări servicii de salubritate nr._/26.02.2007, instanța constată că legea care era în vigoare la momentul încheierii contractului este vechiul Cod civil.
Prin contractul de prestări servicii de salubritate nr._/26.02.2007, reclamanta s-a obligat, în conformitate cu dispozițiile art.3-4 să ridice și să transporte deșeurile menajere conform graficului stabilit, să factureze contravaloarea serviciilor executate lunar, la sfârșitul fiecărei luni, iar pârâta s-a obligat să achite debitele 30 zile de la data emiterii facturii, iar, în caz contrar, să achite și penalitățile de întârziere, așa cum este prevăzut în art. 6 alin. 4 din contract.
În baza contractului, au fost emise facturi în perioada ianuarie-aprilie 2013 aflate în copie la dosar, pentru debitul de 143,45 lei, pârâta nefăcând dovada stingerii debitului prin plată, deși, față de pretențiile reclamantei probate prin înscrisurile de la dosar, îi revenea sarcina probei liberațiunii conform art.1169 C.civ.
Penalitățile de întârziere însă, nu au fost calculate corect, raportat la data scadenței calculată în concordanță cu dispozițiile contractuale Astfel, instanța reține că prin contractul dintre părți s-a stabilit ca scadența facturilor să fie în 30 de zile de la emitere. Or, din tabelul de calcul depus de reclamantă la dosar, rezultă că acestea au fost calculate începând cu a 15-a zi de la emiterea facturii, cu consecința calculării unor penalități de întârziere mai mari.
În drept, potrivit art.969 Cod civil, contractul legal încheiat are putere de lege între părțile contractante, iar potrivit art.1073 C civ, creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă și la timp a obligației și, în caz contrar, are dreptul la dezdăunare.
Față de cele de mai sus, instanța reține că, prin înscrisurile depuse la dosar pretenția reclamantei este dovedită în ceea ce privește debitul în totalitate și doar în parte în privința penalităților, conform argumentelor prezentate anterior, sens în care va obliga pârâta să plătească reclamantei suma de 143,45 lei reprezentând debitul principal (facturi neachitate ianuarie-aprilie 2013) și să plătească penalități de întârziere în cuantum de 0,04% pe zi de întârziere ce vor fi calculate corect de reclamantă asupra fiecărui debit lunar neachitat din perioada ianuarie-aprilie 2013 începând din a 31-a zi de la data emiterii facturilor de către reclamantă până la 03.12.2013 (data calculului penalităților solicitate prin acțiune) fără ca valoarea penalităților să depășească valoarea debitului lunar asupra căruia sunt calculate.
Instanța nu va reține apărările formulate de pârâtă prin curator special, în sensul că lipsa de la dosar a dovezii de comunicare a facturilor ar afecta obligația de plată a acestor facturi, în condițiile în care, potrivit dispozițiilor contractuale agreate de părți, cantitatea facturată era fixă, de 0,5 mc/lună, data facturării era una certă, respectiv finalul fiecărei luni, iar scadența plății era în termen de 30 de zile de la emitere, neplata în 30 de zile de la emitere generând penalități de întârziere. Astfel, se reține că nici obligația beneficiarului de plată a facturilor, nici dreptul prestatorului de a calcula penalități de întârziere nu au fost condiționate contractual de primirea facturii de către beneficiar. Instanța apreciază că, față de dispozițiile contractuale privind modalitatea de facturare și plată, în cazul necomunicării facturilor și a unor suspiciuni cu privire la cantitățile și sumele facturate, revenea beneficiarului sarcina de a solicita comunicarea, respectiv de a contesta creanțele imputate de prestator, conform art.6.7 din contract, în caz contrar reținându-se executarea corespunzătoare a obligațiilor de către reclamantă.
Față de cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, dând eficiență dispozițiilor art. 453 NCPC potrivit cu care „partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată”, instanța constata că acest capăt de cerere accesoriu este întemeiat, cu privire la taxa de timbru și la onorariul provizoriu al curatorului special achitat de reclamantă.
În baza art.58 al.4 NCPC, ținând seama de activitatea desfășurată de curatorul special, instanța va încuviința cererea curatorului special avocat N. C. de majorare a remunerației, în sensul majorării remunerației cu 100 lei și va obliga pârâta la plata către curator special avocat N. C. a diferenței de remunerație de 100 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte acțiunea promovată de reclamanta .>, cu sediul în Iași, ., jud. Iași, în contradictoriu cu pârâta . (înregistrată la ORC sub nr J_, CUI_), cu ultimul sediu cunoscut în Iași, ., ., ., jud. Iași și punct de lucru în Iași, ., .. Iași, citată și la curator special N. C., cu sediul în Iași, ., clădirea C1, ., jud. Iași.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 143,45 lei reprezentând debitul principal (facturi neachitate ianuarie – aprilie 2013) și să plătească penalități de întârziere în cuantum de 0,04% pe zi de întârziere calculate asupra fiecărui debit lunar neachitat din perioada ianuarie – aprilie 2013, începând din a 16-a zi de la data primirii facturilor de către pârât până la 03.12.2013, fără ca valoarea penalităților să depășească valoarea debitului lunar asupra căruia sunt calculate.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 120 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Încuviințează cererea curatorului special avocat N. C. de majorare a remunerației, în sensul majorării remunerației cu 100 lei.
Obligă pârâta la plata către curator special avocat N. C. a diferenței de remunerație de 100 lei.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Iași.
Pronunțată în ședință publică, azi 15.04.2015.
PREȘEDINTEGREFIER
D. M. FalcanAndra M. B.
Reh./Thred. D.M.F./A.M.B./4ex/15.05.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 4665/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 4695/2015.... → |
|---|








