Plângere contravenţională. Sentința nr. 4695/2015. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 4695/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 03-04-2015 în dosarul nr. 36007/245/2014

Cod operator: 3171

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 4695/2015

Ședința publică de la 03 Aprilie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE A. F. S.

Grefier C. M. S.

Pe rol se află pronunțarea cauzei civile privind pe petentul M. A. - L. în contradictoriu cu intimatul I.P.J. IAȘI - BIROUL RUTIER, având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal, lipsesc părțile.

Procedura este completă.

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 02.04.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea pentru azi, când,

INSTANȚA,

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, petentul M. A.-L. a solicitat anularea procesului-verbal de constatare a contraventiei . nr._ incheiat la data de 25.09.2014 de intimata I. IASI .

În motivarea plângerii petentul a arătat că nu se face vinovat de savirsirea faptei. Se solicita admiterea plingerii .

Plingerea nu a fost motivata in drept.

Alăturat plângerii petentul a depus la dosar copie act de identitate.

Legal citata, intimata a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea plingerii ca neintemeiata si a anexat intreaga documentatie ce a stat la baza intocmirii procesului verbal.

Analizând actele dosarului și probele administrate în cauză, instanța reține următoarele:

La data de 25.09.2014 s-a încheiat de catre intimata I. Iasi procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ prin care petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 360 lei( 4 puncte amenda) si masura retinerii permisului de conducere in vederea suspendarii dreptului de a conduce, pentru săvârșirea contravenției prevăzuta de art. 100 al.3 lit b din OUG nr. 195/2002, constând în aceea că petentul a condus autoturismul marca Seat cu nr. de inmatriculare_ pe . . dreptul refugiului pentru pietoni din statia de tramvai RATP nu a oprit si nu a acordat prioritate de trecere unui pieton angajat in traversarea regulamentara a strazii prin loc semnalizat cu marcaj si indicator.

Verificând, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, respectiv a prevederilor art. 17 din același act normativ, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu. Instanța apreciază că fapta reținută în sarcina petentului a fost descrisă suficient pentru a permite corecta încadrare juridică și aplicarea sancțiunii corespunzătoare, fiind evidențiate elementele esențiale în vederea încadrării faptei în textul legal ce instituie contravenția.

Cât privește temeinicia, instanța reține că procesul-verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator, are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului, cât timp acesta din urmă nu este în măsură să prezinte o probă contrară.

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).

Forța probantă a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, care este liber să reglementeze importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).

Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).

Având în vedere aceste principii, instanța reține că procesul verbal de contravenție beneficiază de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, permisă de Conventia Europeana a Drepturilor Omului, cât timp petentului i se asigură de către instanță condițiile specifice de exercitare efectivă a dreptului de acces la justiție și a dreptului la un proces echitabil.

Având în vedere jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza A. c. României, cu privire la interpretarea noțiunii de prezumție de nevinovăție în cadrul procedurii plângerii contravenționale, instanța apreciază că procesul-verbal atacat trebuie susținut de documentația care a stat la baza întocmirii lui. Intimata a depus la dosarul cauzei documentatia ce a stat la baza procesului verbal de constatare a contraventiei fiind facuta dovada savirsirii faptei, dovada care-i incumba.

Din analiza probelor administrate în cauză rezultă că petentul se face vinovat de săvârșirea contravenției, instanța urmând să rețină situația de fapt așa cum este descrisă în procesul verbal, având în vedere că acesta este încheiat în conformitate cu dispozițiile art. 269 NCPC, având valoarea unui înscris autentic .

F. de probele administrate instanta apreciaza ca petentul a savirsit fapta ce-i este imputata motiv pentru va fi respinsa plingerea si mentinut procesul-verbal de constatare a contraventiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plingerea formulata de petentul M. A.-L., CNP –_, cu domiciliul în Iași, ., ., ., județul Iași impotriva procesului verbal de constatare a contraventiei . nr._ incheiat la data de 25.09.2014 de intimata I. IASI .

Cu apel în 30 de zile de la comunicare, cerere ce se va depune la Judecatoria Iasi.

Pronunțată în ședință publică azi, 03.04.2015.

Președinte, Grefier,

S. A. F. S. C.

Red/Tehnored. S.A.F./S.C.

4 ex./22.06.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 4695/2015. Judecătoria IAŞI