Pretenţii. Sentința nr. 5738/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5738/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 28-04-2015 în dosarul nr. 35479/245/2014
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 5738/2015
Ședința publică de la 28 Aprilie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE T. B.
Grefier L. T.
Pe rol se află judecarea cauzei Civil privind pe reclamant S.C. "S." S.A. și pe pârât P. C., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsind:
- pârât - P. C.
- reclamant - S.C. "S." S.A.
Procedura de citare este legal îndeplinită..
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la 22.04.2015 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru 28.04.2015, când în aceeași compunere, a hotărât:
INSTANȚA,
Prin acțiunea înregistrată sub nr._/6.10.2014, reclamanta . chemat în judecată pe pârât P. C. solicitând să se dispună prin hotărâre judecătorească obligarea acest la:
- plata sumei de 168,75 lei cu titlu de preț ;
- plata sumei de 35,90 lei cu titlu de penalități;
- plata cheltuielilor de judecată.
Reclamanta arată că a prestat pârât servicii de salubritate în baza contractului nr._/2012, însă acesta nu a plătit prețul facturilor aferente perioadei 05._ în sumă de 168,75 lei, astfel că îi datorează și suma de 35,90 lei, cu titlu de penalități potrivit art. 8 din contract
Pârât nu a depus întâmpinare, deși a fost legal citat și nici chitanțe cu care să facă dovada achitării debitului
În dovedirea pretențiilor sale reclamanta a depus înscrisuri.
În drept a invocat disp.art.1516 Cod civil, art.223 și art.411 al.1 pct.2 Cod procedură civilă.
De asemenea a făcut dovada că a convocat pe pârât în vederea realizării concilierii
Examinând actele dosarului instanța constată că reclamanta a prestat pârât servicii de salubritate în perioada 05._ în valoare de 168,75 lei, însă aceasta nu și-a îndeplinit obligațiile de plată a prețului la termenul fixat, astfel că îi datorează și suma de 35,90 lei cu titlu de penalități potrivit art. 8 din contract.
Acțiunea formulată este întemeiată și urmează a fi admisă potrivit disp. art. 1516 din Noul Cod Civil.
În temeiul art. 453 C. pr. civ. obligă pe pârât la plata sumei de 20 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamanta . sediul în Iași ,. în contradictoriu cu pârâtul P. C. cu domiciliul în Iași, . AB, .,.
Obligă pe pârât să plătească reclamantei suma de 168,75 lei cu titlu de preț, suma de 35,90 lei cu titlu de penalități și suma de 20 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, ce se va înregistra la Judecătoria Iași .
Pronunțată în ședința publică azi,28.04.2015
Președinte, Grefier,
B. T. T. L.
RED.B.T./TEHNORED.L.T.
4 EX.18.05.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 5012/2015.... | Pretenţii. Sentința nr. 5215/2015. Judecătoria IAŞI → |
|---|








