Pretenţii. Sentința nr. 7465/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7465/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 03-06-2015 în dosarul nr. 3654/245/2015
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică de la 03 Iunie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE E. C. B.
Grefier C. P.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 7465
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta S.C. "S." S.A. și pe pârâta P. SRL, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.
Procedura este completă, fără citarea părților.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 18 Mai 2015 cuvântul părților fiind consemnat în încheierea de ședință de la acea dată și care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea cauzei pentru astăzi, când:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 13.02.2015, sub numărul_, reclamanta S.C. S. S.A., prin reprezentant legal A. I., a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâtei .. la plata sumei de 232,46 lei din care suma de 222 lei este datorată cu titlu de preț, iar suma de 10,46 lei reprezintă penalitățile de întârziere. Reclamanta a solicitat și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, reclamanta a arătat că a încheiat cu pârâta contractul de prestări servicii salubritate nr. 1479/22.06.2009 având ca obiect colectarea, transportarea și depozitarea deșeurilor menajere. Pârâta .. nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale privind plata prețului și a acumulat un debit de 222 lei reprezentând contravaloarea facturilor emise în perioada februarie 2012 – aprilie 2014.
A mai arătat reclamanta că în temeiul contractului părților au fost calculate penalități de întârziere în procent de 0,04% conform art. 42 alin. 10 lit. b din Legea nr. 51/2006.
S–a mai susținut că pârâta a fost invitată la sediul reclamantei în scopul soluționării litigiului pe cale amiabilă, însă aceasta nu a dat curs invitațiilor.
În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe prevederile art. 1516 Cod civil.
Cererea a fost legal timbrată.
În conformitate cu prevederile art. 243 alin.3 și art. 411 alin.1 punctul 2 Cod procedură civilă, reclamanta a solicitat și judecarea cauzei în lipsă.
În dovedirea susținerilor formulate prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a depus la dosarul cauzei, în copie certificată, contractul de prestări servicii salubritate agenți economici/instituții publice nr. 1479/22.06.2009, calculul majorărilor de întârziere, facturi.
Pârâta .. nu a formulat întâmpinare pentru a-și preciza poziția procesuală.
Analizând susținerile reclamantei coroborate cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:
În fapt, reclamanta S.C. S. S.A., în calitate de prestator, și pârâta .., în calitate de beneficiară, au încheiat, pe o durată nedeterminată, contractul de prestări servicii salubritate agenți economici/instituții publice nr. 1479/22.06.2009, având ca obiect colectarea, transportarea și depozitarea deșeurilor municipale. Prin acest contract, pârâta și-a asumat obligația de a achita prețul serviciilor de salubritate prestate de către reclamantă (art. 6.2).
De asemenea, părțile au convenit că, în caz de neachitare a facturii, după expirarea termenului de 30 de zile de la data scadenței, să fie calculate majorări de întârziere egale cu cele utilizate pentru nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, fără ca valoarea acestora să depășească valoarea debitului (art. 8.3 din contract).
Ca urmare a nerespectării obligației de plată astfel cum a fost stabilită prin facturile emise în perioada februarie 2012 – aprilie 2014 în temeiul contractului încheiat de către părți, pârâta a acumulat un debit în cuantum de 222 lei reprezentând prețul serviciilor de salubritate prestate de către reclamantă.
În temeiul art. 8.3 din contract au fost calculate penalități de întârziere în cuantum de 10,46 lei (fila 8).
În drept, sunt incidente prevederile art. 1073 din Codul civil din 1864 în vigoare la data încheierii contractului (în prezent, art.1516 alin.1 din Noul Cod Civil) conform cărora creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă și la timp a obligației.
Potrivit prevederilor art. 662 alin.1 - 4 Cod procedură civilă, instanța reține că reclamanta din prezenta cauză deține împotriva pârâtei o creanță certă și lichidă în cuantum de 232,46 lei din care suma de 222 lei reprezintă prețul serviciilor de salubritate prestate în perioada februarie 2012 – aprilie 2014, iar suma de 10,46 lei este datorată cu titlu de penalități de întârziere aferente aceleiași perioade.
Având în vedere prevederile art. 8 din convenția părților, instanța reține și caracterul exigibil al creanței reclamantei.
Constatând că, în concordanță cu prevederile art. 10 alin.1 Cod procedură civilă, reclamanta S.C. S. S.A. a făcut dovada pretențiilor sale, instanța va admite acțiunea și, pe cale de consecință, va obliga pe pârâtă la plata către reclamantă a sumelor menționate mai sus.
Totodată, în conformitate cu dispozițiile art. 453 alin.1 Cod procedură civilă, pârâta căzând în pretenții și aflându-se în culpă procesuală, instanța urmează a o obliga la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 40 lei reprezentând taxa judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea exercitată de către reclamanta S.C. S. S.A., cu sediul în Șoseaua Națională nr. 43, județul Iași în contradictoriu cu pârâta .., CUI_, cu sediul în Iași, . nr. 18-20, județul Iași.
Obligă pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 232,46 lei din care suma de 222 lei reprezintă prețul serviciilor de salubritate, iar suma de 10,46 lei reprezintă penalități de întârziere.
Obligă pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 40 lei reprezentând cuantumul taxei judiciare de timbru.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Iași.
Pronunțată în ședință publică, azi 03.06.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
B. E. C. P. C.
Red. B.E.C./ Tehnored. B.E.C./ P.C./08.06.2015, 4 ex.
| ← Pretenţii. Sentința nr. 8492/2015. Judecătoria IAŞI | Validare poprire. Sentința nr. 7938/2015. Judecătoria IAŞI → |
|---|








