Pretenţii. Sentința nr. 7467/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7467/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 03-06-2015 în dosarul nr. 31019/245/2014
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 7467/2015
Ședința publică de la 03 Iunie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE R. M. F.
Grefier A. - M. S.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamantul M. IAȘI-SERVICIUL ENERGETIC ȘI DE UTILITĂȚI PUBLICE PRIN REPREZENTANT LEGAL G. N. și pe pârâta A. E., având ca obiect pretenții .
Procedură legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că, pentru acest termen de judecată, procedura de citare este legal îndeplinită.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 26.05.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din aceeași zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când din lipsă de timp pentru a delibera, s-a amânat pronunțarea pentru data de 03.06.2015, când,
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei comerciale de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe reclamantul M. IAȘI-SERVICIUL ENERGETIC ȘI DE UTILITĂȚI PUBLICE a chemat în judecată pe pârâtul A. E., solicitând obligarea pârâtului să plătească suma de 1342,72 lei reprezentând contravaloare energie termica furnizată in perioada 31.10._12 și suma de 376,80 lei reprezentând penalități de întârziere aferente facturilor fiscale neachitate, precum si sa plateasca penalitati de intarziere in cuantum de 0,04% pe zi de intarziere, in continuare, pana la data platii efective a debitului principal.
În motivarea cererii sale, reclamanta a precizat faptul că în baza contractului de furnizare a energiei termice NR. 267/26.02.2207 încheiat intre paratul A. E., acesta din urma a furnizat paratului energie electrică, însă anumite facturi nu au fost achitate. Conform clauzelor contractuale, față de neachitarea acestei obligații de plată, pârâtul datorează pe lângă debitul principal și penalități de întârziere.
Prin HCL NR. 274/11.08.2011, CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI IASI ahotarat incetarea contractului de concesionare a serviciului public de producere, transport si distributie a energiei termice produsa in sistem centralizat, iar contractul incheiat cu . a fost reziliat incepand cu data de 21.10.2011. Astfel, pentru perioada 21.10._12, M. Iasi a fost operatorul serviciului public de producere, transport si distributie a energiei termice produsa in sistem centralizat, intrucat UAT Iasi este titulara licentei pentru producerea energiei electrice nr. 1044/28.10.2011 si a licentei pentru producerea energiei termice nr. 1045/28.10.2011.
Prin acordul incheiat intre M. Iasi si ., inregistrat la M. Iasi cu nr._/10.10.2011, „partile isi exprima acordul pentru cesionarea in folosul Municipiului Iasi-Serviciul Energetic Și De Utilități Publice, a contractelor incheiate de . utilizatorii serviciului public de producere, transport si distributie a energiei termice produsa in sistem centralizat in M. Iasi, de la data incetarii efective a contractului de concesiune sus-mentionat”.
În drept au fost invocate dispozițiile Legii 326/2006, nr. 51/2006, art. 1270 cod civil.
Reclamanta a anexat cererii de chemare în judecată înscrisuri.
Pârâtul, legal citat, la adresa indicată de reclamantă, nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat în fața instanței de judecată.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține:
În fapt, în baza contractului de furnizare a energiei electrice NR. 267/26.02.2207 încheiat intre paratul A. E. si ., acesta din urma a furnizat paratului energie electrică, însă anumite facturi nu au fost achitate. Conform clauzelor contractuale, față de neachitarea acestei obligații de plată, pârâtul datorează pe lângă debitul principal și penalități de întârziere.
Prin HCL NR. 274/11.08.2011, CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI IASI ahotarat incetarea contractului de concesionare a serviciului public de producere, transport si distributie a energiei termice produsa in sistem centralizat, iar contractul incheiat cu . a fost reziliat incepand cu data de 21.10.2011. Astfel, pentru perioada 21.10._12, M. Iasi a fost operatorul serviciului public de producere, transport si distributie a energiei termice produsa in sistem centralizat, intrucat UAT Iasi este titulara licentei pentru producerea energiei electrice nr. 1044/28.10.2011 si a licentei pentru producerea energiei termice nr. 1045/28.10.2011.
Prin acordul incheiat intre M. Iasi si ., inregistrat la M. Iasi cu nr._/10.10.2011, „partile isi exprima acordul pentru cesionarea in folosul Municipiului Iasi-Serviciul Energetic Și De Utilități Publice, a contractelor incheiate de . utilizatorii serviciului public de producere, transport si distributie a energiei termice produsa in sistem centralizat in M. Iasi, de la data incetarii efective a contractului de concesiune sus-mentionat”.
Potrivit Actului incheiat la 16.12.2010 intre ..A. si M. IASI, act aditional la contractul de furnizare a energiei termice 267/26.02.2207 încheiat intre paratul ASOCIAȚIA DE proprietari . ., ..A a cesionat catre MUNCIPIUL IASI acest contract de furnizare a energiei termice.
In privința debitului principal de 1342,72 lei, instanța reține faptul că deși pârâtul a beneficiat de energie electrică potrivit facturilor emise in perioada 31.10._12, acesta nu și-a respectat obligația de a o achita in termen de 15 zile de la data emiterii facturilor, astfel cum prevede art. 14 din contractul 267/26.02.2207.
Potrivit dispozițiilor legale în materie, respectiv Legea 325/2006, precum si ale art. 20 din contractul de furnizare a energiei termice 267/26.02.2207, în caz de neplată in termen de 30 zile de la data scadentei, a contravalorii energiei electrice, reclamanta este îndreptățită la aplicarea coeficientului de penalitate.
Sub aspectul penalităților de întârziere, instanța constată că acestea sunt în cuantum de 376,80, calculate pentru perioada 31 ianuarie_14 la un coeficient de penalitate de 0,04 % pe zi.
Instanța reține astfel că reclamanta a făcut dovada existenței și întinderii obligației de plată a sumelor indicate iar, pârâtul, căruia îi revenea sarcina probei în sensul executării acestei obligații, nu a formulat nici o apărare și nu a produs nici o dovadă în acest sens. În consecință instanța va admite acțiunea și va obliga pârâtul la plata sumelor solicitate, dar si a penalitatilor de intarziere in cuantum de 0,04% pe zi de intarziere, in continuare, pana la data platii efective a debitului principal.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulata de reclamantul M. IASI- SERVICIUL ENERGETIC SI DE UTILITATI PUBLICE cu sediul în IAȘI, . ȘI SFÂNT NR. 11 în contradictoriu cu pârâta A. E., cu domiciliul în IAȘI, . NR.9, ., AP.2, CNP_.
Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 1342,72 lei reprezentând contravaloare energie termica furnizată in perioada 31.10._12 și suma de 376,80 lei reprezentând penalități de întârziere aferente facturilor fiscale neachitate, precum si sa plateasca penalitati de intarziere in cuantum de 0,04% pe zi de intarziere, in continuare, pana la data platii efective a debitului principal.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 3.06.2015.
Președinte,
F. R. M.
pentru Grefier, aflat in C.O.,
semneaza grefier sef al sectiei civile,
L. P. F.
RED. TEHN.R.M.F./16.07.2015
| ← Acţiune în constatare. Sentința nr. 9025/2015. Judecătoria IAŞI | Pretenţii. Sentința nr. 7485/2015. Judecătoria IAŞI → |
|---|








