Pretenţii. Sentința nr. 817/2015. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 817/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 02-12-2015 în dosarul nr. 14217/2015

Dosar nr._

Cod operator: 3171

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică din data de 02 Decembrie 2015

Instanța constituită din:

Președinte: I. R. E.

Grefier: G. M.

SENTINȚĂ CIVILĂ NR._

Conform procesului – verbal nr. 817 din 09.11.2015, întocmit de judecătorul delegat pentru evidența incidentelor procedurale, d-na judecător I. R. E. a fost desemnată pentru a asigura conducerea ședinței de judecată a completului de judecată C13, titularul completului de judecată, d-na judecător A. M. aflându-se în concediu medical.

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta . pe pârâta B. M., având ca obiect pretenții .

Procedura este legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care:

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică de la 11.11.2015, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, din lipsă de timp pentru deliberări, a amânat succesiv pronunțarea cauzei pentru 18.11.2015 și ulterior pentru astăzi, 02.12.2015 când:

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași, sub nr. _ , reclamanta S.C. S. S.A., prin reprezentant legal, a solicitat pronunțarea unei hotărâri prin care pârâta B. M. să fie obligată la plata sumei de 105,37 lei reprezentând contravaloare facturi de salubritate și suma de 8,22 lei, cu titlul de penalități de întârziere, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea în fapt a acțiunii, reclamanta a arătat că a încheiat cu pârâta, pe perioadă nedeterminată, contractul de prestări servicii salubritate nr._/2011, având ca obiect colectarea, transportul si depozitarea deșeurilor menajere.

Precizează că pârâta nu și-a achitat obligațiile contractuale privind plata prețului și a acumulat un debit de 105,37 lei reprezentând contravaloarea facturilor de salubritate emise in perioada februarie 2014- mai 2015.

Precizează că s-au aplicat penalități de întârziere prin aplicarea unui coeficient de penalizare de 0,04 % pentru fiecare zi de întârziere conform art. 42 din Legea nr.51/2006 si OUG nr.88/2010.

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe disp. art. 1516 cod civil și art. 1028 Cod procedură civilă.

În dovedirea cererii, reclamanta a solicitat proba cu înscrisurile depuse la dosar: adresa de invitație la conciliere, contractul de prestări servicii, facturile fiscale, tabel cu calculul penalităților de întârziere.

Cererea a fost legal timbrată.

Pârâta, deși legal citat, nu a depus întâmpinare.

Instanța a încuviințat si administrat proba cu înscrisurile anexate la cerere și depuse la dosarul cauzei.

Analizând probele administrate în cauză, instanța reține următoarele:

Analizând probele administrate în cauză, instanța reține următoarele:

În conformitate cu dispozițiile art. 6 alin. 5 din NCC, dispozițiile legii noi se aplică tuturor actelor și faptelor încheiate sau, după caz, produse ori săvârșite după ., precum și situațiilor juridice născute după .. Aceleași prevederi sunt cuprinse și în dispozițiile art. 5 alin. 1 din Legea 71/2011, care stabilesc că dispozițiile Codului civil se aplicã tuturor actelor și faptelor încheiate sau, dupã caz, produse ori sãvârșite dupã ., precum și situațiilor juridice nãscute dupã .. Întrucât, în cauză, contractul dintre părți s-a încheiat la data de 31 octombrie 2011, când erau în vigoare dispozițiile Codului civil abrogat în prezent, instanța va face aplicarea acestora în cauza de față.

La data de 31 octombrie 2011 s-a încheiat între reclamanta S.C. S. S.A. și pârâta B. M. contractul de prestări servicii nr. _/2011, prin care reclamanta se obliga la colectarea, transportul si depozitarea deșeurilor municipale la adresa menționată, iar pârâtul are obligația de a achita prețul serviciilor prestate pe baza facturilor emise de reclamantă.

Instanța reține că reclamanta a depus la dosar precizări (fila nr. 19 ) din care rezultă că pârâta a achitat integral sumele solicitate prin acțiune, motiv pentru care urmează să respingă, ca rămasă fără obiect, cererea formulată de reclamanta S.C. S. S.A. in contradictoriu cu pârâta B. M..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge, ca rămasă fără obiect, cererea formulată de reclamanta S.C. S. S.A., cu sediul in Iași, Șoseaua Națională nr. 43, jud. Iași, in contradictoriu cu pârâta B. M., CNP_, cu domiciliul in localitatea Tomești, comuna Tomești, ., etaj 3, apart. 15, jud. Iași.

Cu drept de apel in termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Iași.

Pronunțată in ședință publică, astăzi, 2 decembrie 2015.

Președinte, Grefier,

I. R. E. G. M.

Red./Tehnored. I.R.E../G.M..

4ex./4.01.2016

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 817/2015. Judecătoria IAŞI