Pretenţii. Hotărâre din 18-11-2015, Judecătoria IAŞI

Hotărâre pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 18-11-2015 în dosarul nr. 13505/2015

Cod operator: 3171

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică de la 18 Noiembrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE E. C. B.

Grefier C. P.

SENTINȚA CIVILĂ NR._

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta A. DE P. . TERMO SERVICE SA și pe pârâții S. A. și S. S.- M., având ca obiect pretenții rejudecare.

La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.

Procedura este completă, fără citarea părților.

Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 02 Noiembrie 2015 cuvântul părților fiind consemnat în încheierea de ședință de la acea dată și care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea cauzei pentru astăzi, când:

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 12.12.2013, sub nr._, reclamanta Asociația de P. ..C. Termo Service S.A., a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâților S. A. și S. S. – M. la plata sumei de 1187,98 lei cu titlu de restanțe aferente perioadei octombrie 2012 – octombrie 2013 și a sumei de 344,48 lei cu titlu de penalități aferente aceleiași perioade.

În motivare, reclamanta a arătat că pârâții nu au mai plătit întreținerea, apartamentul acestora fiind vândut la licitație publică în dosarul de executare nr. 1420/2012 al B.E.J. Zabolotnăi V.. Totodată, au fost calculate penalități de întârziere în baza contractelor de furnizare de utilități încheiate între asociație și regiile autonome/societățile comerciale furnizoare de utilități publice, conform prevederilor art. 42 alin.10 din Legea nr. 51/2006 privind serviciile de utilități publice, cât și în baza procesului-verbal al Adunării Generale a Asociației de P. prin care s-a stabilit cuantumul penalităților în valoare de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere.

În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe prevederile art. 46, art. 50 din Legea nr. 230/2007, ale art. 25 alin.3 punctul a din H.G. nr. 1588/2007, ale art. 194 Cod procedură civilă.

În susținerea cererii, reclamanta a depus, în copie certificată, contractul de administrare nr. 7014/19.07.2005, listele de plată aferente perioadei octombrie 2012 – octombrie 2013, fișa individuală a debitorilor, fișa de calcul al penalităților de întârziere, publicația de vânzare imobiliară nr. 1420/2012 afișată la data de 28.10.2013 de către B.E.J. Zabolotnăi V..

Potrivit prevederilor art. 411 alin.2 Cod procedură civilă reclamanta a solicitat și judecarea cauzei în lipsă.

Pârâții S. A. și S. S. – M. nu au formulat întâmpinare pentru a-și preciza poziția procesuală.

Prin sentința civilă nr. 4300 din 24.03.2014 pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria Iași a admis excepția inadmisibilității acțiunii și, pe cale de consecință, a respins ca inadmisibilă acțiunea exercitată de către reclamantă.

Prin decizia civilă nr. 660 din 12.05.2015, Tribunalul Iași – Secția I Civilă a admis recursul promovat de către reclamantă, a anulat sentința civilă nr. 4300 din 24.03.2014 pronunțată de către Judecătoria Iași în dosarul nr._ și a trimis cauza spre rejudecare Judecătoriei Iași.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de control judiciar a reținut că excepția inadmisibilității acțiunii este neîntemeiată.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 22.09.2015 sub nr._ .

Nu au fost administrate alte probe.

Analizând susținerile reclamantei coroborate cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:

În fapt, pârâții S. A. și S. S. – M. au avut calitatea de proprietari ai apartamentului nr. 27 situat în Iași, ..2, ., județul Iași și, în această calitate, nu au achitat cota de contribuție la cheltuielile comune ale asociației din care au făcut parte. Totodată, au fost calculate penalități de întârziere.

În drept, sunt aplicabile prevederile art. 46 din Legea nr. 230 din 2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, potrivit cărora toți proprietarii au obligația sa plătească lunar, conform listei de plata a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari.

În ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâților la plata penalităților de întârziere, instanța are în vedere atât hotărârea Adunării Generale din 17.06.2008 (fila 111), cât și dispozițiile art. 49 alin.1 din Legea nr. 230/2007, modificată, conform cărora asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată. Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat.

Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, respectiv listele de plată, fișa individuală a pârâților și calculul penalităților (filele 7, 8-34, 111), se constată că pârâții au acumulat, pentru perioada menționată în cererea de chemare în judecată (octombrie 2012 – octombrie 2013), un debit în cuantum de 1.187,98 lei, reprezentând cheltuieli de întreținere restante, la care au fost calculate penalități de întârziere de 344,48 lei, pentru aceeași perioadă, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 46 și art. 49 alin.1 din Legea nr. 230/2007, modificată, și ale art. 1516 alin.1 Cod civil, va dispune obligarea pârâților la plata, în solidar, a sumelor menționate.

Așadar, instanța va admite acțiunea și va dispune potrivit celor arătate mai sus.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea exercitată de către reclamanta Asociația de P. ..C. Termo Service S.A., cu sediul în Iași, PT2 Metalurgie – ., județul Iași în contradictoriu cu pârâții S. A. și S. S. – M., ambii cu domiciliul în Iași, ..2B, județul Iași.

Obligă pe pârâți să achite, în solidar, reclamantei suma de 1.187,98 lei reprezentând cheltuieli de întreținere aferente perioadei octombrie 2012 – octombrie 2013 și suma de 344,48 lei, cu titlu de penalități de întârziere aferente aceleiași perioade.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Iași.

Pronunțată în ședință publică, azi 18.11.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

B. E. C. P. C.

Red. B.E.C./ Tehnored. B.E.C./ P.C./23.11.2015 ,5 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Hotărâre din 18-11-2015, Judecătoria IAŞI