Pretenţii. Sentința nr. 8360/2015. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 8360/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 22-06-2015 în dosarul nr. 8360/2015

Cod operator: 3171

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică de la 22 Iunie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE - D. P.

Grefier - M. U.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 8360

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta ASOCIAȚIA DE P. . pârâta I. V., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocat I., lipsă fiind pârâta.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că procedura de citare este legal îndeplinită.

Instanța, din oficiu verificându-și competența constată că este competentă teritorial, material și general conform dispozițiilor art. 131 Noul cod procedură civilă să judece prezenta acțiune.

Instanța, în ceea ce privește estimarea duratei procesului, conform dispozițiilor art. art. 238 din codul de procedură civilă Civila adoptat prin Legea nr. 134/2010, apreciază ca durată estimativă un an de la primul termen de judecată.

Interpelată fiind de instanță, apărătorul reclamantei precizează că alte probe nu mai are de formulat.

Avocatul reclamantei, având cuvântul, solicită respingerea excepțiilor, debitul solicitat este în interiorul termenului de prescripție, plățile efectuare întrerup efectul prescripție, iar față de excepția autorității de lucru judecat, debitele din prezenta acțiune nu au fost solicitate anterior depunerii acesteia.

Instanța, constată cercetarea judecătorească încheiată și acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Avocatul reclamantei, având cuvântul, solicită admiterea acțiunii cu cheltuieli de judecată și onorariu expert.

Instanța în temeiul dispozițiilor art. 394 Noul Cod de Procedură Civilă, reține cauza spre competentă soluționare.

INSTANȚA,

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la numărul de mai sus, reclamanta ASOCIAȚIA DE P. . chemat în judecată pe pârâta I. V., pentru ca în baza probelor ce vor fi administrate să se dispună obligarea acesteia la plata debitelor acumulate.

A solicitat și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

A arătat că, în fapt, la data de 31.10.2014 pârâta datora asociației suma de 14.011,38 lei, din care: 2.749,02 lei reprezintă cheltuieli de întreținere aferente perioadei 05.2013 – 07.2014 și 11.262,36 lei reprezintă penalități de întârziere calculate după cum urmează: suma de 7.621,05 lei reprezintă penalizări aferente restanței de 10.963,44 lei la 31.05.2012 conform sentinței civile nr. 3784/11.03.2013 pronunțată în dosarul nr._/245/2012 achitată integral la data de 09.09.2014 și suma de 3.641,31 lei reprezintă penalizări aferente perioadei 06._.

Penalizarea în sumă de 7621,05 lei s-a creat ca urmare a plății cu întârziere a sumelor la care pârâta a fost obligată prin sentința Judecătoriei pronunțată în dosarul nr._/245/2012. Suma la care pârâta a fost obligată prin sentința amintită a fost achitată integral abia la data de 09.09.2014.

Asociația de P. . fost înființată în 1997 prin sentința civilă nr. 630/20.08.1997 pronunțată în dosarul nr. 489/PJ/1997 al Judecătoriei Iași.

Cu toate că pârâta are la cunoștință de suma datorată, evidențiată în listele de plată lunare, fiind și pusă în întârziere prin somațiile trimise prin poștă, aceasta nu s-a prezentat la sediul asociației pentru achitarea debitelor rezultate din folosința utilităților asigurate apartamentului pe care îl ocupă.

Față de refuzul pârâtei de a achita debitul, au fost calculate penalități de întârziere de 0,15 % conform Hotărârii Generale a Asociației de P. din data de 10.02.2005 cuantumul penalităților de întârziere este de 0,15 %/zi. Prin Decizia Comitetului executiv al Asociației de P. . 29.02.2008, a fost stabilit același procent de penalizare.

Având în vedere că obligația de plată a cheltuielilor de întreținere este consacrată prin lege, iar refuzul de a achita aceste cheltuieli nu poate fi justificat în nici un fel, considerentele de ordin social neavând relevanță, reclamanta solicită obligarea pârâtei la plata sumelor sus menționate, precum și la plata cheltuielilor de judecată (onorariul de avocat 500 lei).

Prezenta acțiune este scutită de plata taxei de timbru conform prevederilor art. 3 din Regulamentul cadrul de aplicare a Legii nr. 114/1996.

Probe înscrisuri anexate alăturat: copii după sentința civilă amintită, Hotărârile Adunării Generale, prin care s-a stabilit penalizarea sumelor restante la cheltuielile de întreținere, listele de plată pentru perioada debitului restant, duplicat după acțiune și acte pentru comunicare.

În drept, a invocat Legea nr. 230/2007.

Pârâta nu a formulat întâmpinare și nu și-a propus probe în contradictoriu, achiesând astfel tacit la pretențiile reclamantei, în măsura în care au fost probate.

În cauză a fost efectuată o expertiză contabilă (expert C. I. R.).

Din concluziile acesteia rezultă următoarele:

Obiectivul nr. 1 – să se efectueze un calcul al debitului și penalităților defalcat pe ani, luni și zile de întârziere, cu explicarea solului; să se precizeze dacă există sume prescrise, dacă există sume care fac obiectul altor sentințe civile pronunțate, dacă pârâta a beneficiat de ajutoare, sub ce formă, dacă pârâta a efectuat plăți, cu indicarea valorilor plăților, perioada și ce reprezintă acestea.

- Debitele la data de 31.07.2014 - 7.271,95 lei.

- Penalități la data de 31.07.2014 - 7.308,87 lei.

În dosarul nr._/245/2012, se stabilește cuantumul debitului și al penalităților la data de 31.l05.2012:

- Debite la 31.05.2012 - 6.298,65 lei.

- Penalități la 31.05.2012 - 2.498,98 lei.

Sumele ce au făcut obiectul dosarului nr._/245/2012 au fost preluate ca și sold inițial în calculele făcute în cauza de față.

Calculul detaliat se regăsește în anexa nr.1.

Din răspunsul la obiecțiuni rezultă următoarele:

Obiecțiunile formulate de reclamantă - Expertul nu s-a pronunțat cu privire la suma de 7.621,05 lei penalizare aferentă restanței de 10.963,44 lei la data de 31.05.2012 conform sentinței pronunțate în dosarul numărul_/245/2012, achitată integral la 09.09.2014 și 3.641,31 lei penalizări aferente perioadei 06.2012 – 07.2014.

În vederea formulării răspunsului la acest obiectiv au fost studiate: fișa de client pentru Izmana V., decizia nr. 51/29.02.2008 a Asociației de P. . civilă 3784/11 martie 2013 în dosarul numărul_/245/2012, desfășurător calcul penalizări pentru Izmana V..

Conform sentinței 3784 pronunțată în dosarul nr._/245/2012, instanța stabilește un debit de 6.298,64 lei și penalități de 2.498,98 lei la data de 31.05.2012.

În data de 26.11.2012 pârâta achită suma de 4.591,42 lei cu chitanța nr._.

Debitul de 6.298,64 lei stabilit de instanță are penalități de întârziere până la data de 09.09.2014 de 3.351,4 lei conform anexei 1.

Penalitățile aferente perioadei 06.2012 – 07.2014 sunt în valoare de 4.809,89 lei.

La calculul acestor penalități s-a pornit de la soldul inițial stabilit de instanță la data de 31.05.2012, respectiv suma de 6.298,64 lei.

Rezultă prin diferență că penalitățile calculate strict pentru perioada 06/2012-07/2014 fără a ține cont de soldul inițial sunt de: 4809,89 – 3351,4 = 1458,48 lei.

Calculele se regăsesc în anexa 1 și anexa 2.

Expertul a concluzionat - în concordanță cu constatările făcute în cuprinsul Cap. II din raportul de expertiză – la obiecțiunile fixate expertului de către instanța de judecată:

Obiecție formulată de reclamantă:

Expertul nu s-a pronunțat cu privire la suma de 7.621,05 lei penalizare aferentă restanței de 10.963,44 lei la data de 31.05.2012 conform sentinței pronunțate în dosarul nr._/245/2012, achitată integral la 09.09.2014 și 3.641,31 lei penalizări aferente perioadei 06._.

Debitul de 6.298,64 lei stabilit de instanță prin sentința 3784 pronunțată în dosarul nr._/245/2012 are penalități de întârziere până la data de 09.09.2014 de 3351,4 lei.

Penalitățile aferente perioadei 06._ sunt în valoare de 1458,48 lei.

Reclamanta indică în mod greșit în obiecțiunile formulate că instanța stabilește în dosarul nr._/245/2012 debite de_,44 lei.

1. Excepțiile autorității de lucru judecat și prescripția dreptului la acțiune vor fi respinse ca neîntemeiate.

Astfel nu s-a făcut dovada triplei identități de părți, obiect și cauză conform Noului Cod procedură civilă și Noul cod civil și art. 120 și urm. Cod civil. Plățile efectuate au efect imprescriptiv de renunțare a plății pentru debite și penalități, conform art. 1, 3 și 16 din Decretul 167/1958 și Noul Cod civil .

2. Prezenta acțiune este parțial întemeiată și ca atare, instanța o va admite în parte.

Pârâta nu a făcut dovada achitării debitelor către reclamantă, a contravalorii utilităților de care a beneficiat pentru perioada dedusă judecății, motiv pentru care îi datorează acesteia și penalități.

Cheltuielile de întreținere sunt de 973,31 lei și penalitățile sunt de 7271,15 lei.

Celelalte cereri ale părților (ale reclamantei pentru acordarea sumelor în alt cuantum decât cele menționate – dat fiind raportul de expertiză vor fi respinse (ca nedovedite, conform art. 451-453 Noul Cod procedură civilă; cheltuielile de judecată sunt de 500 lei (onorariu de avocat – conform chitanței de la dosar).

Față de cele reținute, instanța urmează ca, în baza art. 451-453 Noul Cod procedură civilă și art. 46-50 Legea nr. 230/2007 să admită în parte prezenta acțiune și să o oblige pe pârâtă să plătească reclamantei sumele de: 973,31 lei reprezentând cheltuieli de întreținere, 7.271,15 lei penalități și 1500 lei cheltuieli de judecată (onorariu de evocat și de expertiză – 1000 lei).

De asemenea, pentru motivele invocate mai sus, instanța va respinge celelalte cereri ale reclamantei ca neîntemeiate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

1. Respinge excepțiile privind prescripția dreptului la acțiune și autoritatea de lucru judecat.

2. Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE P. .>– Iași, ., C._ în contradictoriu cu pârâta IZMANA V. – Iași, ., ., ..

Obligă pârâta să plătească reclamantei sumele de: 973,31 lei reprezentând cheltuieli de întreținere, 7.271,15 lei penalități și 1500 lei cheltuieli de judecată.

Respinge celelalte cereri ale părților (conform considerentelor).

Cu apel în 30 de zile de la comunicarea/înmânarea prezentei hotărâri și care se va depune la Judecătoria Iași.

Pronunțată azi, 22.06.2015, în ședință publică.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red. P.D./30.06.2015/Teh.U.E.

4 ex./06.07.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 8360/2015. Judecătoria IAŞI