Pretenţii. Sentința nr. 8971/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8971/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 01-07-2015 în dosarul nr. 8971/2015
Dosar nr._
Cod operator: 3171
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică de la 01 Iulie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE M. B.
Grefier N. M. D.
Sentința civilă nr.8971
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta M. IAȘI - SERVICIUL ENERGETIC ȘI DE UTILITĂȚI PUBLICE în contradictoriu cu pârâții E. P., E. N., având ca obiect pretenții.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 02.06.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta, când, din lipsă de timp pentru deliberări s-a amânat pronunțarea pentru data de 16.06.2015, 30.06.2015 și ulterior pentru azi când,
INSTANȚA,
Deliberând asupra cererii de față instanța reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ /2015, reclamantul M. Iași a solicitat instanței să oblige pârâții la plata sumelor de 980,20 lei reprezentând contravaloare energie termică facturată în perioada 31.01._12 și de 257,90 lei reprezentând penalități de întârziere pentru aceeași perioadă și la plata penalităților de 0,04% pe zi de întârziere până la achitarea debitului.
Cererea este scutită de plata taxei de timbru.
În motivare, reclamantul a arătat că, în calitate de producător licențiat de energie termică, a continuat serviciul public de alimentare cu energie termică în perioada 31.10._12, după . S.C. C.E.T. Iași S.A.
În această calitate, a preluat contractul de furnizare a energiei termice încheiat de S.C. C.E.T. Iași S.A. cu pârâta, fiind încheiat un act adițional semnat de aceasta .
Astfel, în temeiul convenției de facturare individuală a consumurilor de energie termică, anexă la contractul de furnizare a energiei termice nr. 1169/_, în perioada 31.10._12, pârâții au beneficiat de energie termică la spațiul de locuit situat în Iași, ., .. 1, apt. 45, pentru care au fost emise facturi comunicate pârâtei.
Contractul legal încheiat a dat naștere la obligația corelativă a plății prețului pentru pârâtă. Pentru neplata la scadență a sumelor facturate s-a procedat la calcularea și facturarea de penalități pe zi întârziere așa cum rezultă din anexa intitulată componența sold clienți, conform clauzei penale prevăzută la art. 7 din convenție.
În drept, reclamantul și-a întemeiat cererea pe disp. Legii nr. 326/2006, Legii nr.51/2006 și art. 1270(1) cod civil.
În susținerea pretențiilor sale reclamantul a anexat înscrisuri în copie certificată.
Pârâții nu a formulat întâmpinare sau apărări în prezenta cauză, fiindu-le desemnat și curator special.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma probatoriului administrat și a dispozițiilor legale aplicabile, instanța reține următoarele:
Conform disp. art. 6 alin. 2 NCC, instanța constată aplicabile prevederile Codului civil vechi.
Între S.C. CET Iași S.A. și pârâtă a intervenit Convenția de facturare individuală a consumurilor de energie termică, anexă la contractul de furnizare a energiei termice nr. 7/2008.
Urmare intrării în insolvență a S.C. CET Iași S.A., activitatea de furnizare a energiei termice a fost preluată de către M. Iași, în perioada: 21.10._12, convenția de facturare încheiată cu pârâta fiind cesionată reclamantului M. Iași, sens în care a fost încheiat actul adițional la contractul de furnizare a energiei termice, semnat și de către pârâtă.
În baza convenției de facturare încheiată cu pârâții, reclamantul, în calitate de furnizor, are obligația să furnizeze energie termică la parametrii stabiliți, conform prev. art. 7 iar pârâții, consumatori, să achite contravaloarea acestui serviciu pe baza facturilor emise in acest scop, în termen de 15 zile de la emiterea facturii conform art. 14 din convenția la contract.
Conform disp. art. 20 din convenția la contract, neachitarea facturii în termen de 30 zile de la scadență atrage majorări de întârziere conform dispozițiilor legale în vigoare, în cuantum egal cu cele utilizate pentru neplata obligațiilor față de bugetul de stat.
Rezultă din facturile depuse de reclamant la dosar că pârâții au beneficiat de serviciile prestate de reclamant, M. Iași a dovedit existența manifestării de voința a părților generatoare de drepturi și obligații pentru acestea, convenția încheiată în acest sens având putere de lege în baza prev. art. 969 C. civil precum și caracterul cert, lichid și exigibil al sumei solicitate cu titlu de debit.
Pârâții nu au dovedit stingerea obligației de plată prin niciunul din modurile prevăzute de către lege, nerespectând clauzele asumate la încheierea convenției și încălcând implicit principiile de drept enunțate de art. 969 al. 1 și 970 al. 1 C. civil, astfel că pretențiile reclamantului sunt întemeiate cu privire la suma de 980,20 lei reprezentând contravaloare energie termică facturată în perioada 31.01._12.
Neplata la scadență a sumelor facturate de către reclamant atrage, conform clauzelor contractuale, aplicarea de penalități de întârziere în cuantum egal cu cele utilizate pentru neplata obligațiilor față de bugetul de stat.
Conform calculului depus de către reclamant la dosar în perioada solicitată pârâta au înregistrat întârzieri la plată precum și facturi neachitate.
Pentru încălcarea disp. art. 20 din contract pârâta datorează și penalități de întârziere calculate până la data de 30.11.2012, în cuantum de 257,90 lei, precum și penalități de întârziere calculate începând cu 01.11.2012 și până la achitarea integrală a debitului.
Față de considerentele expuse, instanța constată că acțiunea reclamantului este întemeiată și urmează să o admită, astfel cum a fost formulată.
În baza art. 453 C. proc. civ. urmează a obliga pârâții la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată constând în c/v taxă pentru citare prin publicitate și remunerația curatorului special desemnat.
În ceea ce privește cererea de majorare a remunerației - instanța constată că aceasta este neîntemeiată, motivat de faptul natura litigiului, activitatea depusă de acesta a fost una redusă,, prezența curatorului a fost la două termen în care nu au avut loc dezbateri ample, condiții în care urmează a o respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea civilă formulată de reclamantul M. Iași – Serviciul Energetic și de Utilități Publice - CF_, cu sediul în Iași, . și Sfânt nr. 11 în contradictoriu cu pârâții E. P., cu CNP_ și E. N., cu CNP_, cu ultimul domiciliu cunoscut în Iași,, ., Cămin D., ., prin curator special d-na avocat M. O., din cadrul Baroului Iași, citați și prin publicitate.
Obligă pârâții să plătească reclamantei suma de 980,20 lei, reprezentând c/v energie termică furnizată și neachitată pentru perioada 31.01._12, suma de 257,9 lei, reprezentând penalități de întârziere aferente debitului pentru aceeași perioadă și penalități de întârziere de 0,04% pe zi de întârziere, calculate începând cu data de 30.04.2012 și până la achitarea efectivă a debitului.
Obligă pârâții să plătească reclamantului suma de 183,2 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând c/v remunerație curator și c/v taxei pentru citarea prin publicitate.
Respinge cererea curatorului de majorare a cuantumului remunerației stabilite.
Cu apel (care se depune la Judecătoria Iași) în 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 01.07.2015.
PreședinteGrefier
B. MihaelaDumitrescu N. M.
Red.B.M.
Tehn.DNM
5 ex/09.10.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2015/2015.... | Actiune in regres. Sentința nr. 8940/2015. Judecătoria IAŞI → |
|---|








